ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2088/2021

HOTĂRÂRE

12.10.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2088/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2020, la data de 03.04.2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâții Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, privind dreptul la indemnizație referitor la adresa din 12.02. 2020 nr. 2/637 și lipsa răspunsului concret și legal la adresa din 28.01.2020 cu același număr, 2/637 solicitând instanței o analiză juridică, riguroasă și legală pentru toți 4 foști deputați cu mandate incomplete asupra celor mai jos menționate prin coroborarea instituțiilor îndrituite.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 17.03.2021, reclamanții B. și A. au arătat că solicită, în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților.

I. Nulitatea Ordinelor nr. 949/20.05.2016 și nr. 954/20.05.2016, emise de Secretarul General al Camerei Deputaților, fără mențiunea dreptului de contestație, în conformitate cu dispozițiile art. 246 alin. (1) și (2) și art. 178 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

II. Obligarea pârâtei la plata indemnizației pentru limită de vârstă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, completată cu Legea nr. 356/29.12.2015 cu art. 48

alin. (3) și (4), art. 171 din Codul Muncii pe ultimii 3 ani.

Prin sentința civilă nr. 1344/2020 din 4 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și a hotărât declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivare, s-a constatat că obiectul litigiului principal este obligarea Camerei Deputaților (pârâta) la actualizarea pensiei de serviciu conform art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor; la data sesizării instanței, calitatea de funcționar public parlamentar a reclamantilor încetase prin pensionare.

Curtea de apel a reținut dispozițiile art. 73

alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 7/2006 și prevederile art. 152 și art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și a statuat că respectivul conflict nu are legatură cu raporturile de serviciu ale unui funcționar public, astfel că nu se pune problema aplicabilității prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 și nici a art. 10 din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența instanței de contencios administrativ, ci vizează dreptul la pensie guvernat de dreptul comun în materie (Codul muncii), astfel că litigiul în discuție aparține sferei de competență material-funcțională a jurisdicției conflictelor de muncă organizată la nivelul tribunalului.

Astfel, s-a apreciat că ceea ce este esențial nu este faptul că dreptul la pensie s-a născut ca efect al încetării unui raport juridic anterior de muncă sau de serviciu, ci faptul că litigiul are ca obiect un drept al pensionarului, decurgând din raporturile de asigurare socială, concluzionând că solutionarea prezentului litigiu este de competența jurisdicției muncii, iar nu a contenciosului administrativ.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, la 20 ianuarie 2021.

Prin încheierea din 8 iunie 2021, instanța a luat act de cererile de renunțare pentru reclamanții C. și D., a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale și a amânat pronunțarea la 22 iunie 2021.

Prin sentința civilă nr. 4681 din 22 iunie 2021, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului instanței competente să soluționeze conflictul, respectiv Înaltei Curți de Casație si Justiție.

În considerentele acestei sentințe, contrar celor reținute de către Curtea de Apel București în motivarea sentinței de declinare a competenței, tribunalul a apreciat că obiectul litigiului principal nu reprezintă actualizarea pensiei de serviciu, ci nulitatea Ordinelor nr. 949/20.05.2016 și nr. 954/20.05.2016, emise de secretarul general al Camerei Deputaților și obligarea pârâtei la plata indemnizației pentru limită de vârstă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

Prin urmare, instanța a constatat că acțiunea formulată se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul Administrativ, sens în care a arătat și faptul că, într-un alt dosar, s-a stabilit deja competența în favoarea instanței de contencios administrativ.

Astfel, prin sentința civilă nr. 846/10.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel Bucureșt, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 4712/11.10.2019, pronunțată în același dosar, a fost respinsă cererea formulată și modificată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților, prin Președinte și Secretarul General - E., având ca obiect anularea Ordinului nr. 954/2016 al Camerei Deputaților și sesizarea Curții Constituționale privind neconstituționalitatea și ambiguitatea dispozițiilor art. 48 alin. (4) teza II din Legea nr. 96/2006 și a Hotărârii Birourilor Permanente nr. 1/2016, ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, că reclamantul nu a realizat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin urmare cererea de anulare a acestor acte administrative este inadmisibilă.

Conform dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

S-a reținut că, prin soluția dată cererii formulate de reclamant, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a stabilit, în mod indirect, cu autoritate de lucru judecat, și competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A., pe de o parte prin faptul că s-a considerat competentă în judecarea litigiului, iar pe de altă parte prin considerentele expuse în susținerea soluției, respectiv invocarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, a stabili în prezenta cauză (parțial identică cu cea care a făcut obiectul judecății în Dosarul nr. x/2016) o competență diferită de cea deja stabilită de către Curtea de Apel București echivalează cu deschiderea unei noi căi de promovare a aceleiași acțiuni, ceea ce contravine dispozițiilor 431 C. proc. civ.

În considerarea argumentelor expuse, instanța a apreciat că în cauză competența de soluționare a acțiunii aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății, astfel cum a fost precizat îl constituie cererea formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților, prin care au solicitat Nulitatea Ordinelor nr. 949/20.05.2016 și nr. 954/20.05.2016, emise de secretarul general al Camerei Deputaților, fără mențiunea dreptului de contestație, în conformitate cu dispozițiile art. 246 alin. (1) și 2) și art. 178 alin. (1) și 2) C. proc. civ. și obligarea pârâtei la plata indemnizației pentru limită de vârstă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, completată cu Legea nr. 356/29.12.2015 cu art. 48

alin. (3) și (4), art. 171 din Codul Muncii pe ultimii 3 ani.

Problema de drept care a determinat ivirea conflictului negativ de competență a fost generată de interpretarea diferită a instanțelor aflate în conflict asupra obiectului cererii deduse judecății, respectiv dacă se subsumează actelor administrative ce pot fi atacate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 sau este de competența jurisdicției conflictelor de muncă și de asigurări sociale.

Înalta Curte constată că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții B. și A. au susținut nelegalitatea Ordinelor nr. 949/20.05.2016 și nr. 954/20.05.2016, emise de Secretarul General al Camerei Deputaților, prin care au fost respinse cererile acestora de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statul deputaților și al senatorilor, indemnizație care nu este identică cu drepturile de asigurări sociale reglementate de Legea nr. 263/2010, plata fiind subsecventă constatării nelegalității ordinelor contestate.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Art. 14 alin. (1) din același act normativ prevede că:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate."

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;

Dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Actele sau faptele deduse judecății pot fi calificate de instanță atunci când părțile le conferă acestora încadrări eronate în drept, o astfel de operațiune, aplicată în scopul aflării adevărului fiind întotdeauna limitată de voința exprimată a reclamantului.

Tocmai de aceea, calificarea cererii și stabilirea jurisdicției speciale subsecvente trebuie pusă în discuția părților, iar în măsura în care reclamantul își menține încadrarea inițială în drept, instanța rămâne sesizată potrivit deciziei titularului acțiunii.

Cu alte cuvinte, cât timp disponibilitatea are rang de principiu fundamental în procesul civil, judecătorul nu poate schimba cauza acțiunii deduse judecății, ci este ținut ca, observând cauza acțiunii, astfel cum a fost construită de titularul acțiunii introductive, să îi aplice textul de lege incident, observându-se în cauză că reclamanții și-au întemeiat contestația pe dispozițiile din legea contentenciosului administrativ.

Așa fiind, constatând că pricina de față vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.