ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2583/2021

HOTĂRÂRE

24.11.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2583/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 11 mai 2021 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub număr de dosar x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul PARLAMENTUL ROMÂNIEI, CAMERA DEPUTAȚILOR PRIN SECRETARUL GENERAL și cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBAREREA DISCRIMINĂRII a solicitat anularea Ordinului Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 520/05.03.2021; obligarea pârâtei la plata sumelor restante, actualizate cu dobânda legală, începând cu data de 27.02.2020, sume reprezentând indemnizație pentru limită de vârsta, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat că, prin Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților, Parlamentul României s-a dispus, începând cu data de 27.02.2021, încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă, ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

A învederat că, acest drept a fost acordat reclamantului prin Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 638/25.04.2016, ca urmare a verificării actelor care au însoțit cererea de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă înregistrată sub nr. x din data de 05.01.2016, depusă în baza dispozițiilor Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Reclamantul a invocat prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006 în baza cărora i-a fost acordată indemnizația.

Reclamantul a mai arătat că, deși legiuitorul a înțeles să abroge prevederile art. 49 și 50 din Legea nr. 96/2000 pentru viitor, pârâtul a înțeles să aplice aceste norme retroactiv, deși legea nouă nu conține nicio prevedere expresă cu privire la Legea nr. 357/2015 prin intermediul căreia a fost reglementat dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 15, 16 din Constituția României, art. 1, 8 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile Legii nr. 24/2000, dispozițiile O.G. nr. 137/2000, art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, art. 6 CEDO, art. 1 C. civ. și preluat de art. 6 alin. (5) C. civ.., Normele Metodologice din 15.02.2016 privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și Legea nr. 357/2015.

Prin decizia nr. 212/2021 din 5 iulie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții PARLAMENTUL ROMÂNIEI, CAMERA DEPUTAȚILOR PRIN SECRETARUL GENERAL și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBAREREA DISCRIMINĂRII, în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivare, s-a reținut, în esență, că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a înțeles să învestească instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 520 din 05.03.2021, emis de Secretarul General al Parlamentului României, Camera Deputaților.

În stabilirea competenței de soluționare a cauzei, Curtea de Apel Craiova a apreciat că se impune stabilirea naturii indemnizației pentru limită de vârstă a cărei plată a fost încetată începând cu data de 27.02.2021 prin ordinul sus menționat.

Astfel s-a reținut că acordarea unei astfel de indemnizații este indisolubil legată de drepturile de pensie, situație în care natura juridică a acestui drept nu poate fi diferită, fiind evident unul de asigurări sociale.

Încadrarea acestei indemnizații ca fiind venit din altă sursă, potrivit art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006 nu este de natură a o exclude din categoria drepturilor de asigurări sociale, încadrarea, de către legiuitor ca venit din altă sursă fiind făcută doar pentru stabilirea regimului fiscal al acesteia.

S-a apreciat, totodată, că Ordinul contestat este emis de o autoritate publică, însă nu în regim de putere publică, pentru a putea fi astfel calificat ca fiind act administrativ ce poate fi contestat în fața instanței de contencios administrativ.

În consecință, câtă vreme natura indemnizației pentru limită de vârstă de care a beneficiat reclamantul este cea a unui drept de asigurări sociale, verificarea legalității și temeiniciei ordinului prin care s-a dispus incetarea plății acestei indemnizații nu poate intra decât in sfera de competență a instanței de drept comun cu competență in soluționarea litigiilor având ca obiect asigurările sociale.

În această situație devin incidente prevederile art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", respectiv dispozițiile art. 95 C. proc. civ., competența de soluționarea a cauzei, în primă instanță revenind Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță în a cărei rază de competență își are domiciliul reclamantul.

S-a arătat că, în sensul stabilirii competenței de soluționarea a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului, secția conflicte de muncă și asigurări sociale este și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2366/08.05.2019, pronunțată într-un regulator de competență, într-o speță similară.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2021, cu prim termen de judecată la data de 04.10.2021.

Pentru corecta calificare a obiectului prezentei cauze, Tribunalul Gorj a reținut că Ordinul de încetare a plății indemnizațiilor pentru limita de vârstă acordate reclamantului în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor - emis de Secretarul general al Senatului României - are natura unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamantul a exercitat o funcție de demnitate publică ca deputat în Parlamentul României în perioada 1996-2000, iar parlamentarii se află într-un raport de autoritate și nu într-un raport juridic de muncă guvernat de principiile Codului Muncii.

De asemenea, s-a arătat că aceste drepturi nu sunt drepturi de asigurări sociale, deoarece nu se circumscriu Legii nr. 263/2010, nu se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii și nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind drepturi de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din codul Muncii.

Trimiterea la dispozițiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006 s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizație, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale; indemnizația pentru limită de vârstă care a fost prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu a fost identică cu vreo pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale reglementate de Legea nr. 263/2010 și nici de actuala lege a pensiilor, respectiv, Legea nr. 127/2019.

Având în vedere și dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a) din Legea 554/2004, care prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 152 din Legea nr. 263/2010, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 1487/2021 din 4 octombrie 2021 a admis excepția necompetenței sale materiale invocată de reclamant prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Craiova. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul A. a solicitat anularea Ordinului Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 520/05.03.2021 prin care s-a dispus, începând cu data de 27.02.2021, încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă.

Problema de drept care a determinat ivirea conflictului negativ de competență a fost generată de interpretarea diferită a instanțelor aflate în conflict asupra obiectului cererii deduse judecății, respectiv dacă se subsumează actelor administrative ce pot fi atacate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 sau este de competența jurisdicției conflictelor de muncă și de asigurări sociale.

Indemnizația prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor nu este identică cu vreo pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale, reglementate de Legea nr. 263/2010 sau de alte dispoziții legale în acest sens.

Actul juridic care produce efecte juridice pe planul încetării indemnizației în discuție îl reprezintă Ordinul emis de Secretarul general al Camerei Deputaților nr. 520/05.03.2021.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Ordinul emis de Secretarul general al Camerei Deputaților nr. 520/05.03.2021 are natura unui act administrativ cu caracter individual în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că prezentul litigiu intră în sfera contenciosului administrativ.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Art. 14 alin. (1) din același act normativ prevede că:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate."

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Aceleași dispoziții sunt aplicabile și în ceea ce privește capătul de cerere referitor la refuzul de plată a sumelor restante reprezentând indemnizația pentru limită de vârstă, întrucât și acesta vizează tot actele emise de Secretarul General Camerei Deputaților, în calitatea sa de autoritate publică centrală.

Se impune precizarea faptului că actele sau faptele deduse judecății pot fi calificate de instanță atunci când părțile le conferă acestora încadrări eronate în drept, o astfel de operațiune, aplicată în scopul aflării adevărului fiind întotdeauna limitată de voința exprimată a reclamantului.

Tocmai de aceea, calificarea cererii și stabilirea jurisdicției speciale subsecvente trebuie pusă în discuția părților, iar în măsura în care reclamantul își menține încadrarea inițială în drept, instanța rămâne sesizată potrivit deciziei titularului acțiunii.

Cu alte cuvinte, cât timp disponibilitatea are rang de principiu fundamental în procesul civil, judecătorul nu poate schimba cauza acțiunii deduse judecății, ci este ținut ca, observând cauza acțiunii, astfel cum a fost construită de titularul acțiunii introductive, să îi aplice textul de lege incident, observându-se în cauză că reclamantul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile din legea contentenciosului administrativ.

Așa fiind, constatând că pricina de față vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.