ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4000/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 11.05.2021, sub nr. x/2021 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților prin Secretarul General și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat anularea Ordinului Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 520/05.03.2021; obligarea pârâtei la plata sumelor restante, actualizate cu dobânda legală, începând cu data de 27.02.2020, sume reprezentând indemnizație pentru limită de vârsta, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 261 din data de 14 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu și a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parlamentul României - Camera Deputaților - Secretarul General, invocată de acesta, ca fiind nefondată. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., a anulat Ordinul nr. 520/05.03.2021 emis de Parlamentul României-Camera Deputaților-Secretarul General și a obligat pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților - Secretarul General la plata către reclamant a indemnizației pentru limită de vârstă pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022, cu dobânda legală aferentă de la data scadenței și până la achitarea integrală. A respins ca rămasă fără obiect cererea privind obligarea pârâtului la plata indemnizației pentru limită de vârstă ulterior datei de 09.06.2022. A admis în parte cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului formulată de intervenienta B.. A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de potențialul intervenient C., ca fiind inadmisibilă. A obligat pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaților-Secretarul General la plata către reclamant a sumei de 4.317 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 261 din data de 14 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaților - Secretarul General, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât susține neregularitatea procedurală constând în nesocotirea principiului disponibilității care guvernează procesul civil prevăzut de art. 9 C. proc. civ. și care atrage sancțiunea nulității hotărârii, prin: omiterea instanței de fond de a se pronunța asupra cererii de renunțare la judecată formulată personal de reclamant la data de 24 mai 2022, omisiunea de a pune în dezbatere și apoi de a o soluționa, neexistând nicio mențiune asupra acestei cereri. Ulterior, la termenul din data de 27.06.2022, instanța de fond a continuat judecarea cauzei fără să aibă în vedere și cererea reclamantului de renunțare la judecată, recurentului-pârât nefiindu-i comunicat niciun înscris prin care reclamantul să-și exteriorizeze voința în mod expres privind continuarea judecării cauzei. De asemenea, se invocă depășirea limitelor de învestire a instanței cu referire în plus petita privind motivarea capătului doi de cerere și acordarea indemnizației pentru limită de vârstă cu data de 27.02.2021 de către instanța de fond prin prisma conceptului de prejudiciu suferit de reclamant și repararea integrală a acestuia: Astfel, la fila x din hotărârea recurată, instanța de fond a reținut că eliminarea prejudiciului produs și suferit de reclamant, o reparare integrală a acestuia nu se poate realiza decât prin obligarea pârâtului la plata către reclamant a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, deși cererea de chemare în judecată ce formează obiectul cauzei nu este întemeiată pe dispozițiile C. civ. nici în privința răspunderii civile delictualii și nici a principiului reparării integrale a prejudiciului, motiv pentru care suntem în prezența ipotezei plus petita cu referite la obiectul acestei cereri de chemare în judecată și acordarea de către instanță a mai mult decât ceea ce s-a cerut prin actul de învestire. Or, principiul disponibilității, specific procesului civil, se caracterizează prin dreptul părții de a dispune de obiectul procesului, reclamantul trebuind să indice părțile din proces, pretenția dedusă judecății, motivarea în fapt și în drept, instanța neputându-se substitui obligațiilor reclamantului și nici depăși limitele cererii de chemare în judecată, nerespectarea acestui principiu sancționându-se cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite, conform art. 175 C. proc. civ. Prin cel de-al doilea motiv de recurs se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material. În motivare s-a susținut, referitor la primul capăt de cerere ce vizează anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă, că soluția instanței de fond de admitere integrală și de anulare a ordinelor este dată cu încălcarea Legii nr. 7/2021 și cu greșita aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, subsumând acestei critici următoarele aspecte: - toate ordinele privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă cu data de 27.02.2021 își mențin caracterul temeinic și legal întrucât au fost emise cu respectarea și în executarea legii, și anume a Legii nr. 7 din 24 februarie 2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor; - Legea nr. 7/2021 se bucură de prezumția de constituționalitate pe perioada sa de activitate, astfel cum a statuat chiar Curtea Constituțională prin paragraful final nr. 79 al Deciziei nr. 261/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10.06.2022, considerente redate în cuprinsul recursului. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor"; - la data de 10 iunie 2022 ordinele contestate și-au încetat aplicabilitatea, fiind emise ordinele privind reluarea plății indemnizației pentru limită de vârstă, în executarea Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 și în respectarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată. Cu privire la capătul de cerere referitor la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, la zi, soluția instanței de fond de admitere integrală este dată contra legem cu încălcarea Legii nr. 96/2006 și cu aplicarea greșită a Deciziei CCR nr. 261/2022, întrucât pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022 dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor - fundamentul juridic de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă - erau abrogate, acestea reintrând în vigoare din punct de vedere normativ de la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, respectiv de la data de 10 iunie 2022, în conformitate cu motivele reținute în paragraful 79 al deciziei în discuție, redate în recurs. În opinia recurentului, plecând de la considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, chiar instanța constituțională delimitează în mod clar și precis momentul de la care cele două norme de drept material cuprinse în art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în fondul activ normativ, și anume de la data de 10 iunie 2022, data publicării în Monitorul Oficial, și nu de la data de 27 februarie 2021, cum în mod nelegal a procedat instanța de fond. Prin urmare, pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022 dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 fiind abrogate, nu există bază legală pentru ca Secretarul General al Camerei Deputaților să efectueze din bugetul Camerei Deputaților plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă, toate ordinele de încetare a plății indemnizațiilor pentru limită de vârstă fiind emise de Secretarul General al Camerei Deputaților, în calitate de ordonator principal de credite, în activitatea de executare a Legii nr. 7 din 24 februarie 2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. În acest sens a solicitat a se avea în vedere faptul că Secretarul General al Camerei Deputaților este ordonatorul principal de credite al Camerei Deputaților și, în această calitate, răspunde de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, iar potrivit dispozițiilor legale în materia finanțelor publice, nicio cheltuială nu poate fi angajată și efectuată din bugetul Camerei Deputaților dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. Prin cel de-al treilea motiv de recurs se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii: .1.- sunt contradictorii motivele cuprinse în sentința civilă nr. 261/2022 privind excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul-pârât, în sensul că se reține că a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a Secretarului general al Camerei Deputaților, pentru ca apoi să se pronunțe pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Parlamentului României -Camera Deputaților - Secretarul general, excepție care au a fost invocată în cauza care formează obiectul dosarului nr. x/2021 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ. Astfel: - în dosarul nr. x/2021 înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția centencios administrativ și fiscal, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Parlamentul României - Camera Deputaților prin Secretarul general, existând unicitatea cadrului procesual pasiv în sensul existenței unui singur pârât; - în timp ce în dosarul nr. x/2022 înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, disjuns din dosarul nr. x/2021, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul general al Camerei Deputaților, existând astfel pluralitatea cadrului procesual pasiv; în această cauză recurentul-pârât a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Secretarului general al Camerei Deputaților, excepție soluționată însă, în mod contradictoriu și evident nelegal, ca excepție a Parlamentului României - Camera Deputaților - Secretarul general al Camerei Deputaților. Or, Secretarul general al Camerei Deputaților nu constituie o entitate distinctă de autoritatea publică Parlamentul României - Camera Deputaților și nu participă în nume propriu la circuitul civil independent de autoritatea publică pe care o reprezintă. Secretarul general al Camerei Deputaților este semnatarul ordinului contestat ca reprezentant legal al autorității publice, și nu în nume propriu, fiind și ordonatorul principal de credite al Camerei Deputaților și în această calitate răspunde de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, iar potrivit dispozițiilor legale în materia finanțelor publice, nicio cheltuială nu poate fi angajată și efectuată din bugetul Camerei Deputaților dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială. În considerarea acestor argumente, raționamentul juridic al recurentului-pârât în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a Secretarului general al Camerei Deputaților invocată în dosarul nr. x/2021 este pe deplin fundamentat, coparticiparea procesuală pasivă fiind lipsită de bază legală, având în vedere că Secretarul General nu constituie un subiect de drept distinct de autoritatea publică ci o parte componentă a persoanei juridice de drept public Parlamentul României- Camera Deputaților. În continuare susține că, sunt divergente considerentele hotărârii privind obligarea Parlamentului României - Camera Deputaților - Secretarul general la plata către reclamant a sumei de 4.317 Ici reprezentând cheltuieli de judecată, instanța de fond în mod nelegal, sancționând autoritatea publică pentru culpa procesuală a reclamantului A., prin cumularea celor două onorarii avocațiale având în vedere că reclamantul este cel care a investit două instanțe diferite, prin reprezentanți convenționali distincți, cu același demers judiciar vizând anularea Ordinului nr. 520/05.03.2021 privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă acordată în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare. Or, în condițiile în care prin încheierea de ședință din data de 26 mai 2022 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2022 instanța de fond a admis din oficiu excepția de litispendență și în consecință a fost înaintat dosarul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal pentru a fi atașat la dosarul nr. x/2021, iar excepția litispendenței este urmare comportamentului procesual al reclamantului de a învesti instanțe diferite cu același demers judiciar, sancționarea recurentului-pârât pentru culpa procesuală a reclamantului este evident contradictorie în argumentare.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 20 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 520/05.03.2021; obligarea pârâtei la plata sumelor restante, actualizate cu dobânda legală, începând cu data de 27.02.2020, sume reprezentând indemnizație pentru limită de vârsta, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., a anulat Ordinul nr. 520/05.03.2021 emis de Parlamentul României-Camera Deputaților-Secretarul General și a obligat pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților - Secretarul General la plata către reclamant a indemnizației pentru limită de vârstă pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022, cu dobânda legală aferentă de la data scadenței și până la achitarea integrală; a respins ca rămasă fără obiect cererea privind obligarea pârâtului la plata indemnizației pentru limită de vârstă ulterior datei de 09.06.2022. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, prin primul motiv de recurs se invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând nesocotirea principiului disponibilității de către instanța de fond prin omiterea de a se pronunța asupra cererii de renunțare la judecată formulată personal de reclamant la data de 24 mai 2022, omisiunea de a pune în dezbatere și apoi de a o soluționa, neexistând nicio mențiune asupra acestei cereri. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere dacă prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc. Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum și de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. și constă în faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, respectiv declanșarea acestuia și libertatea de a-i pune capăt, dar și stabili cadrul procesual. Așadar, principiul disponibilității cuprinde și posibilitatea părților de a efectua acte de dispoziție, acestea fiind desistarea (renunțarea reclamantului), achiesarea și tranzacția judiciară. Atât renunțarea la judecată, cât și la dreptul subiectiv pretins sunt acte de dispoziție care provin de la reclamant. Examinând actele din dosarul de fond nr. x/2021, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant A. a formulat, la data de 24.05.2022, cerere de renunțare la judecarea cauzei înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021*, nu și la dreptul pretins prin cererea introductivă. În ședința publică din data de 27.06.2022, în dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, apărătorul reclamantului a învederat că partea pe care o reprezintă renunță la cererea de renunțare la judecată, formulată în prezenta cauză și a depus Decizia nr. 261/05.05.2022 pronunțată de Curtea Constituțională, Decizia nr. 2583/24.11.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și un înscris privind soluția pronunțată asupra excepției de litispendență și practică judiciară. Față de împrejurarea că reclamantul A., asistat de apărătorul ales, a învederat instanței că renunță la cererea de renunțare la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, Curtea a luat act de poziția procesuală a acestuia și a constatat că rămâne învestită cu judecarea acestei cauze. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat și va fi respins. Prin cel de-al doilea motiv de recurs pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaților a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a criticat soluția primei instanțe pronunțate atât pe capătul de cerere referitor la anularea ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă, cât și pe cel ce vizează repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 până la zi, considerând că sentința de fond a fost dată cu încălcarea Legii nr. 7/2021, a Legii nr. 96/2006 și cu aplicarea greșită a Deciziei CCR nr. 261/2022, conform motivelor expuse. În înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. În primul rând, Înalta Curte constată că Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 570/10.06.2022, este aplicabilă în cauza de față, însă ceea ce critică recuentul-pârât este modul în care aceasta a fost aplicată de prima instanță în soluționarea celor două petite ale acțiunii reclamantului, de anulare a ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă și repunerea în plată a acestei indemnizații începând cu data de 27.02.2021, în condițiile în care, astfel cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosarul de fond în interiorul termenului de pronunțare a hotărârii, pentru intimatul-reclamant a fost emis Ordinul nr. 1222/22.06.2022, prin care a fost reluată plata indemnizației pentru limită de vârstă, în executarea Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, începând cu data de 10 iunie 2022, când ordinul contestat și-a încetat aplicabilitatea. Prin urmare, chestiunea în discuție și asupra căreia părțile au opinii contrare o reprezintă data producerii efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în ceea ce privește repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă, recurentul-pârât susținând sub acest aspect că indemnizația se impune a fi repusă în plată începând cu data publicării Deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, anume 10 iunie 2022, și nu cu data de 27.02.2021, cum a dispus instanța de fond. În susținerea criticilor formulate, recurentul-pârât a evocat considerentele reținute de Curtea Constituțională în paragrafele 77-79 ale Deciziei nr. 261/05.05.2022, apreciind că prin intermediul acestora instanța de contencios constituțional a statuat în mod clar că momentul de la care cele două norme de drept material cuprinse în art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în fondul activ normativ este 10 iunie 2022, data publicării deciziei, deoarece deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României. Ca atare, întrucât în perioada 27.02.2021-09.06.2022 dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 erau abrogate, s-a arătat că nu există un cadru legal pentru ca Secretarul Generali al Camerei Deputaților să acorde intimatului-reclamant și, implicit, să efectueze din bugetul Camerei Deputaților plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă. Contrar alegațiilor recurentului-pârât, pe care nu le poate valida, și în acord cu raționamentul logico-juridic al instanței de fond, pe care îl împărtășește, Înalta Curte reține că Decizia nr. 261/05.05.2022 a Curții Constituționale produce efecte în speță de la momentul emiterii ordinului de încetare a indemnizației pentru limită de vârstă, fiind legală soluția privind repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu 27.02.2021, data de la care indemnizația anterioară a fost sistată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, în privința căreia s-a constatat neconstituționalitatea în ansamblul ei. În cuprinsul deciziei pronunțate, nr. 261/05.05.2022, Curtea Constituțională a reținut, pe de o parte, că nu a fost respectată procedura comună de adoptare a legilor din moment ce întregul demers de legiferare a durat o singură zi (paragrafele 68-72), iar, pe de altă parte, că legea a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Constituție, deoarece a dispus înlăturarea unor drepturi ce nu pot fi afectate, întrucât constituie unul din elementele constitutive ale statutului constituțional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituțional al protecției mandatului reprezentativ (paragraful 75 teza finală). Într-adevăr, efectele constatării neconstituționalității legii analizate sunt reglementate de art. 147 alin. (1) din Constituția României, potrivit cărora: "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept." De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României: "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor." În considerentele Deciziei nr. 261/05.05.2022 Curtea Constituțională a statuat, în ceea ce privește efectele acesteia, că în acest caz constatarea neconstituționalității legii analizate nu are ca efect apariția unui vid legislativ, ci determină reintrarea normelor abrogate în fondul activ al legislației, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Curtea a reținut că în astfel de cazuri, în care se constată ca fiind neconstituționale acte normative care abrogă alte acte normative, nu intervine o "abrogare a abrogării", pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 64 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 24/2000, norme ce sunt opozabile legiuitorului în procesul de legiferare, fiind vorba despre un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituționalității unor norme abrogatoare, întemeiat pe art. 142 alin. (1) din Constituție, care consacră rolul instanței de contencios constituțional de garant al supremației Constituției și pe art. 147 alin. (4) potrivit căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii. Altfel spus, efectele unei decizii a Curții Constituționale a României sunt diferite de cele ale unei abrogări, care permite legii abrogate să producă efecte pe toată perioada cuprinsă între intrarea în vigoare și abrogarea acesteia. Este adevărat că pentru perioada sa de activitate, Legea nr. 7/2021 se bucură de prezumția de constituționalitate, ceea ce înseamnă că dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în vigoare, din punct de vedere normativ, de la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022. Însă, la fel de adevărat este și faptul că decizia Curții Constituționale se aplică și în privința situațiilor ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, în care sunt incidente acele dispoziții legale. Totodată, se aplică în mod excepțional și situațiilor care au devenit facta praeterita, dar în care a fost sesizată Curtea Constituțională, în această ipoteză putându-se exercita calea extraordinară de atac a revizuirii. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, singura situație în care nu sunt aplicabile efectele unei decizii de admitere a Curții Constituționale, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, este aceea a cauzelor în care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, cauzele fiind soluționate până la acel moment, și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță constatată neconstituțională. În acest sens se rețin și dispozițiile art. 11 alin. (3) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora decizia este general obligatorie și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că produce efecte asupra tuturor situațiilor juridice în curs, inclusiv în toate litigiile care nu au fost definitiv soluționate, așa cum este cel din prezenta cauză. Or, potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, deoarece vizează, în principal, situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată în procesul în care se invocă neconstituționalitatea acelei norme, ipoteză ce se regăsește în prezenta cauză, intimații-reclamanți solicitând sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea Legii nr. 7/2021. (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30) Așadar, doar trecutul scapă puterii deciziilor Curții Constituționale a României, respectiv raporturile juridice care și-au epuizat efectele și situațiile juridice definitiv judecate (în acest din urmă caz se opune autoritatea de lucru judecat, cu excepția situațiilor deciziilor pronunțate în litigiile în care s-a invocat cu succes excepția de neconstituționalitate, supuse revizuirii). În speță, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial nr. 570/10.06.2022, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este neconstituțională, acțiunea formulată de intimatul-reclamant se afla pe rolul instanței de judecată, acesta invocând el înșiși și excepția de neconstituționalitate a legii menționate, rezultă cu puterea evidenței că această decizie produce efecte și față de acest reclamant, în sensul că are dreptul la plata indemnizației pentru limită de vârstă de la data încetării acordării acesteia, și anume 27.02.2021, în condițiile în care normele legale prin care s-a dispus încetarea acordării plății acestor indemnizații au fost declarate neconstituționale. Cu alte cuvinte, efectul principal al celor dispuse de Curtea Constituțională este acela că temeiul legal ce a stat la baza emiterii ordinelor contestate în cauză și a încetării plății acestor drepturi pretinse de intimații-reclamanți, anume Legea nr. 7/2021, nu mai există. În concluzie, în mod corect a dezlegat instanța de fond chestiunea supusă analizei, anulând ordinul contestat și obligând pârâtul să repună în plată indemnizația pentru limită de vârstă a reclamantului, începând cu data de 27.02.2021, în urma publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 aceasta având obligația de a nu lua în considerare temeiul legal al ordinelor contestate, adică Legea nr. 7/2021, declarată neconstituțională. Cât privește demersul recurentului-pârât Parlamentul României-Camera Deputaților de a deduce cenzurii instanței de control judiciar soluția primei instanțe de acordare integrală a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține incidența Deciziei nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..". Având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 3/20.01.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 181 din 05 martie 2020, obligatorie pentru instanțele de judecată în temeiul art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura critica recurentului-pârât referitoare la modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial, aceasta neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Întrucât nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinței de fond prin prisma criticilor invocate de recurentul-pârât, soluția fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în cererile de recurs nefiind în măsură să atragă casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat și acest motiv de recurs. Prin ultimul motiv de recurs se invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei. În speță, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea de fond cuprinde motive contradictorii aspect ce ar rezulta din împrejurarea că, raționamentul juridic al recurentului-pârât în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a Secretarului general al Camerei Deputaților invocată în dosarul nr. x/2021 este pe deplin fundamentat, coparticiparea procesuală pasivă fiind lipsită de bază legală, având în vedere că Secretarul General nu constituie un subiect de drept distinct de autoritatea publică ci o parte componentă a persoanei juridice de drept public Parlamentul României- Camera Deputaților. Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Circumstanțiind aspectele de ordin teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o justă analiză a susținerilor părților și a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic și gradual considerentele care au fundamentat soluția adoptată. Astfel, este de observat că într-adevăr, în cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în calitate de pârât figurează în calitate de pârâți Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, însă după disjungerea cererii formulate de intimatul-reclamant A., dispusă în ședința publică din data de 28.04.2022 și formarea dosarului nr. x/2022, prin încheierea de ședință din data de 26.05.2022 s-a admis excepția de litispendență și s-a înaintat dosarul nou format Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal pentru a fi atașat la dosarul nr. x/2021. Faptul că prin sentința nr. 261 din data de 14.10.2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive a Secretarului General al Camerei Deputaților și a respins-o ca nefondată, reținând caracterului de act administrativ individual al Ordinului Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 520/05.03.2021, așa cum este definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, precum și în raport faptul că, Secretariatul General al Camerei Deputaților este ordonator principal de credite al Camerei Deputaților și în această calitate răspunde de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, așa cum menționează dispozițiile art. 251 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, nu poate contura incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. deoarece hotărârea instanței de fond nu cuprinde considerente contradictorii. Întrucât nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinței de fond prin prisma criticilor invocate de recurentul-pârât, soluția fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în cererea de recurs nefiind în măsură să atragă casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză, cu consecința păstrării ca legale a sentinței atacate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru argumentele expuse, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat și va menține sentința de fond atacată.