ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1868/2023

Ședința publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 04.05.2021, în dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- anularea Ordinului nr. 708/03.2021 și menținerea ca temeinic și legal a Ordinului nr. 855/17.05.2016, emise de Secretarul General al Camerei Deputaților;

- obligarea pârâtului Parlamentul României - Camera Deputaților la plata indemnizației pentru limită de vârstă în condițiile ar. 49 din Legea nr. 96/1996 din 21 aprilie 2006 republicată privind Statutul deputaților și al senatorilor începând cu luna mai 2021, data la care a intervenit încetarea plății indemnizației sus menționate în baza Ordinului nr. 708/03.2021 emis de pârât.

Prin sentința nr. 519 din 4 octombrie 2021, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretarul General al Camerei Deputaților.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat B. din Arad, jud. Arad, în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, ambii cu sediul în București, acțiune având ca obiect:

- a anulat Ordinului nr. 708/03.2021 și menținerea ca temeinic și legal a Ordinului nr. 855/17.05.2016 emise de Secretarul General al Camerei Deputaților;

- a obligat pârâtului Parlamentul României - Camera Deputaților la plata indemnizației pentru limită de vârstă în condițiile ar. 49 din Legea nr. 96/1996 din 21 aprilie 2006 republicată privind Statutul deputaților și al senatorilor începând cu luna mai 2021, data la care a intervenit încetarea plății indemnizației sus menționate în baza Ordinului nr. 708/03.2021 emis de pârât.".

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Arată recurentul că la data emiterii Ordinului nr. 855/2016, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul de fond a cauzei, avea deja calitatea de pensionar, motiv pentru care, art. II din Legea nr. 7/2021, nu i-ar fi aplicabil.

Prin actul normativ antemenționat, se stabilește, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, încetează plata indemnizației pentru limită de vârstă acordată în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006.

Prevederile Legii nr. 7/2021 produc efecte numai pentru viitor și se aplică în situația acelor persoane care ar urma ca în viitor să beneficieze de indemnizația acordată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006, apreciază recurentul.

Aplicarea Legii nr. 7/2021 în situația de față, respectiv în situația acelor deputați și senatori care au avut deja calitate de pensionari și au beneficiat de indemnizație pentru limită de vârstă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, ar fi vădit neconstituțională și nelegală.

În cazul în care Legea nr. 7/2021 ar fi aplicabilă în situația recurentului, în situația în care acesta era deja beneficiar al unui drept câștigat anterior întrării în vigoare acesteia, Legea 7/2021 ar retroactiva și ar suprima un drept câștigat, ceea nu este în conformitate cu Constituție și nici cu legea civilă, susține recurentul.

Instanța de fond consideră în mod eronat că prin recunoașterea în anul 2016, a dreptului reclamantului la indemnizația respectivă, a dobândit un drept de proprietate asupra tuturor indemnizațiilor ce i s-ar fi putut plăti în viitor, deoarece, în opinia instanței de fond, indemnizația fiind plătită lunar, conform legislației în vigoare, iar acesta era o situație juridică în curs, și nu una cu efecte juridice epuizate.

Acest considerent detaliat prin Sentința atacată, este unul greșit, deoarece reclamantul este beneficiar al unui drept câștigat din anul 2016, anterior Legii nr. 7/2021; acest fapt juridic s-a produs în anul 2016, motiv pentru care nu poate genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006, legea în vigoare la data producerii faptului juridic.

Cu alte cuvinte, arată recurentul este îndrepățit la plata indemnizației menționate. Legea nr. 7/2021, chiar dacă abrogă art. 49 din Legea 96/2006, recurentul dispune de un drept câștigat din anul 2016, de o situație juridică care s-a produs anterior intrării în vigoare a Legii 7/2021.

Instanța de fond, în mod greșit, consideră că legea nouă poate modifica sau suprima dreptul la indemnizație din litigiu, fără a putea însă aduce atingere modului în care acest drept a fost constituit în favoarea reclamantului în anul 2016 și fără a se putea dispune o restituire a indemnizațiilor plătite deja până la intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2021. Din interpretarea acestui considerent rezultă că prima instanța, în mod greșit consideră că retroactivitatea Legii nr. 7/2021 ar exista doar în cazul în care aceasta ar dispune restituirea prestațiilor deja plătite, anterior intrării ei în vigoare.

Consideră recurentul că această retroactivitate există și în situația actuală, când Legea 7/2021, chiar dacă nu a dispus restituirea prestațiilor plătite deja anterior intrării ei în vigoare, dar a suprimat un drept câștigat încă din anul 2016, anterior intrării în vigoare a legii noi. Un drept câștigat în trecut nu se sistează, așa cum instanța de fond în mod greșit menționează în sentința atacată. Recurentul a câștigat un drept asupra întregii indemnizații pentru limită de vârstă, și nu doar asupra unor prestații din această indemnizație.

Concluzionează recurentul că Legea nr. 7/2021 se aplică doar situațiilor juridice ivite după intrarea ei în vigoare, pentru acele persoane care dobândesc calitatea de pensionar după această dată și care în viitor ar fi beneficiat de această indemnizație; în mod cert această categorie nu mai beneficiază de prevederile art. 49 din Legea 96/2006.

În continuare, prin sentința atacată se menționează că acordarea pensiilor speciale, inclusiv a indemnizației în cauză, este condiționată de posibilitățile financiare ale statului, de resurse financiare de care dispune, arată recurentul.

Or, suprimarea retroactivă a dreptului câștigat de către foști parlamentari asupra indemnizației pentru limită de vârstă, a avut ca rezultat acordarea unor indemnizații asemănătoare în favoarea primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților consiliilor județene, prin art. 210 din Codul Administrativ. Din această cauză, rezultă că totuși Statul are resurse financiare pentru acordarea unor astfel de indemnizații. Într-o altă ordine de idei, suprimarea acestui drept la indemnizție pentru limită vârstă al foștilor parlamentari și acordarea unui drept asemănător în favoarea primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților consiliilor județene, nu este altceva decât încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție. Suprimarea dreptului asupra indemnizației pentru limită de vârstă pentru o anumită categorie de persoane și acordarea unei astfel de indemnizații pentru o altă categorie de persoane, nu este altceva decât încălcarea principiului constituțional privind egalitatea în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, reglementat de art. 16 din Legea Fundamentală.

Prima instanță consideră că instituirea cât și suprimarea, prin intermediul unor legi speciale, al acestor indemnizații sunt conforme cu Constituția, mai arată recurentul.

Din motivele prezentate în fața instanței de fond și în cererea de recurs, rezultă clar că Legea nr. 7/2021, în formă actuală, produce efecte retroactive și este contrară Constituției și a legii civile. Retroactivitatea legii este interzisă prin Legea Fundamentală, prin C. civ. și prin doctrina juridică în unanimitate. În cazul în care se admite ca Legea 7/2021 poate să suprime dreptul câștigat prin art. 49 din Legea 96/2006 această conduită ar fi neconstituțională și vădit nelegală.

Examinând cu prioritate motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Așadar, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a învestit Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal litigii de muncă și asigurări sociale cu o cerere având ca obiect obligarea intimatei pârâte la acordarea indemnizației lunare de limită de vârstă, aferentă exercitării mandatului de deputat, astfel cum această indemnizație este prevăzută prin dispozițiile art. 49 din Legea nr. 96/2006.

Prin sentința civilă nr. 1068 din 22 iulie 2021 Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, apreciind criteriul rangului emitentului actului administrativ.

Instanța a reținut că aceste drepturi nu sunt drepturi de asigurări sociale, deoarece nu se circumscriu Legii nr. 263/2010, nu se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii și nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind drepturi de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din codul Muncii.

A apreciat instanța că trimiterea la dispozițiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006 s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizație, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale; indemnizația pentru limită de vârstă care a fost prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu a fost identică cu vreo pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale reglementate de Legea nr. 263/2010 și nici de actuala lege a pensiilor, respectiv Legea nr. 127/2019.

Instanța a fost învestită cu o cerere prin care A. în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României – Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților a solicitat să se dispună anularea Ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă nr. 708/03.2021; obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de mai 2021 la zi.

Înalta Curte reține că demersul judiciar ce formează obiectul prezentului litigiu vizează anularea Ordinului nr. 708/03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților prin care reclamantului i s-a comunicat că la data de 27.02.2021 încetează plata indemnizației pentru limită de vârstă ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Calitatea emitentului ordinului de încetarea la plată a indemnizației pentru limită de vârstă nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Totodată, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că litigiul de față este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Caracterul de drept de asigurări sociale al indemnizației pentru limită de vârstă rezultă și din dispozițiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor republicată care prevăd că: "Deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată".

Drept urmare, perioadele de mandat de parlamentar fie se valorificau la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Faptul că legiuitorul a recunoscut deputaților și senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 conduce la concluzia că indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Raportat la obiectul cauzei, respectiv drepturile de pensie ale reclamantului, și în lipsa unor reglementări speciale, competența de soluționare a cauzei este reglementată de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În contextul descris anterior, Înalta Curte reține că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de față, intră sub incidența dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora: "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel."

Totodată, având în vedere și dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, în primă instanță, este secția/completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 519 din 4 octombrie 2021 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și, rejudecând și va trimite cauza spre competentă soluționarea Tribunalului Arad – complet competent pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 519 din 4 octombrie 2021 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționarea Tribunalului Arad – complet competent pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.