ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 863/2022

HOTĂRÂRE

07.04.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 863/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Camera Deputaților, solicitând anularea Ordinului nr. 481/5.03.2021, emis de Secretarul General al Camerei Deputaților, privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă acordat în baza prev. art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

Instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a curții de apel.

Procedând la soluționarea cu prioritate a acestei excepții de procedură peremptorii absolute, Curtea a reținut că având în vedere obiectul litigiului de față, constituit în anularea ordinului de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă a unui fost deputat, în cadrul unui raport juridic de muncă sui generis și cu privire la un venit din altă sursă în accepțiunea Codul fiscal, apreciind că, în baza dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cererii reclamantului aparține unui complet specializat de litigii de muncă din cadrul Tribunalului Iași.

Potrivit prevederilor art. 382 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019, prevederile Titlului II, vizând statutul funcționarilor publici, nu se aplică persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică.

Având în vedere că reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată în calitate de fost deputat, care îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 pentru acordarea indemnizației pentru limită de vârstă și față de care s-a dispus, prin actul atacat, încetarea plății acesteia, rezultă că, în cauza de față, nu sunt incidente normele de drept cuprinse în Titlul II din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, deputatul fiind o persoană aleasă într-o funcție de demnitate publică.

Prin art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006, s-a stabilit că indemnizația pentru limită de vârstă este supusă impozitului pe venit și contribuției de asigurări sociale de sănătate. În raport de prev. art. 114 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, potrivit cărora veniturile din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 61 lit. a) - h), altele decât veniturile neimpozabile în conformitate cu prezentul titlu, și ale art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006, rezultă că indemnizația deputatului pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă.

Norma de drept specială, constând în art. 49 din Legea nr. 96/2006, nu este completă, cerință ce poate fi discutată și din perspectiva art. 1 alin. (2) din Codul muncii, care prevede că se aplică dispozițiile acestui cod și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.

Conform prevederilor art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii, astfel de cereri adresându-se instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

În consecință, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 112/2021 din 20 iunie 2021, a declinat competența materială de soluționare a cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Camera Deputaților în favoarea unui complet specializat în litigii de muncă din cadrul Tribunalului Iași, secția I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă sub nr. x/2021 la data de 14.07.2021.

La data de 01.11.2021, reclamantul A. a depus un înscris prin serviciul de registratură al instanței, prin care invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, solicitând declinarea competenței materiale în favoarea Curții de Apel Iași, suspendarea cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale invocată de reclamantul A., în soluționarea căreia a reținut următoarele:

Reclamantul A. a exercitat o funcție de demnitate publică în Parlamentul României și, odată cu încetarea mandatului de deputat și îndeplinirea condițiilor legale cu privire la vârsta de pensionare, a dobândit dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. Ulterior, prin Ordinul nr. 481/05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților, începând cu data de 27.02.2021, încetează plata indemnizației pentru limită de vârstă acordată reclamantului.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Camera Deputaților, solicitând anularea Ordinului nr. 481/5.03.2021, emis de Secretarul General al Camerei Deputaților, privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă acordat în baza prev. art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor: "De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016."

Astfel, Tribunalul constată că faptul că Ordinul de încetare a plății indemnizației pentru limita de vârstă acordate reclamantului în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual, în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât drepturile la care se referă nu sunt drepturi de asigurări sociale, deoarece nu se circumscriu Legii nr. 263/2010, nu se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii și nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind nici drepturi de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul Muncii.

Având în vedere că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face referire la criteriul poziționării autorității emitente a actului administrativ contestat, în ceea ce privește stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei, față de prevederile teza I-a a alin. (1) din art. 10 din Legea nr. 544/2004, rezultă că tribunalul nu este competent să soluționeze litigiile privind actele administrative emise de autorități publice centrale. Trebuie reținut de asemenea că, nu ne aflăm în fața unui litigiu ce privește raporturile de serviciu ale funcționarului public pentru a fi incidente prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999.

În aceste condiții, devin incidente prevederile tezei a II-a a textului de lege menționat anterior, ce atrag competența de soluționare în primă instanță a secției de contencios a Curții de Apel.

Așadar, în speță, ne aflăm în fața unei acțiuni ce privește acte administrative care sunt emise de autoritate publică centrală, a cărui analiză excede competenței materiale a Tribunalului, drept pentru care competența de soluționare în primă instanță aparține Curții de Apel.

Referitor la competența teritorială, instanța a avut în vedere faptul că reclamantul are domiciliul în Iași, iar textul legal ce reglementează competența, în vigoare la data sesizării instanței (art. 10 alin 3 din Legea nr. 554/2004, așa după cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018) este imperativ, arătând că reclamantul se adresează exclusiv instanței de la domiciliul său.

În aceste condiții, devin incidente prevederile tezei a I-a a textului de lege menționat anterior, ce atrag competența teritorială de soluționare în primă instanță a secției de contencios a Curții de Apel Iași.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Iași, secția I civilă prin sentința civilă nr. 2522/2021 din 17 noiembrie 2021 a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași și în consecință:

A declinat, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Camera Deputaților.

A constatat ivit conflictul negativ de competență privind soluționarea cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Camera Deputaților.

A suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că în cauză există un conflict negativ de competență între cele două instanțe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind în favoarea Tribunalului Iași competența materială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prealabil se reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României - Camera Deputaților, solicitând anularea Ordinului nr. 481/5.03.2021, emis de Secretarul General al Camerei Deputaților, privind încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă acordat în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

Prin sentința nr. 112/2021 din 29 iunie 2021 instanța de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel Iași, învestită cu soluționarea cauzei, a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 95 pct. 1 C. proc. civ., față de obiectul litigiului care reprezintă un raport juridic de muncă sui generis și cu privire la un venit din altă sursă în accepțiunea Codul fiscal, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de asigurări sociale, respectiv Tribunalul Iași.

Tribunalul Iași, la rândul său, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea instanței de contencios administrativ, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010, raportat la obiectul cauzei care vizează drepturile la pensie ale reclamantului, actul contestat nefiind emis de o autoritate publică pentru a atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Plecând de la aceste premise, Înalta Curte reține că reclamantul a supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată în calitate de fost deputat, care îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, prin care a supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006.

Din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei, Înalta Curte apreciază aplicabilitatea în cauză a prevederilor Codului muncii în raporturile juridice dintre deputați și Parlamentul României, după încetarea mandatelor acestora. Potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 227/2015privind Codul fiscal și art. 49 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, indemnizația deputatului pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă.

În consecință, devin incidente dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010, care statuează că jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, precum și prevederile art. 95 din C. proc. civ., litigiul fiind soluționat în primă instanță de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

Înalta Curte nu reține relevanța în speță a Legii nr. 554/2004, deoarece actul contestat nu a fost emis în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În considerarea celor arătate anterior, în tremeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., în raport și de normele de drept aplicabile, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea unui complet specializat în litigii de muncă din cadrul Tribunalului Iași, secția I civilă.