ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1737/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.11.2022 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarului General al Camerei Deputaților, să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 643/05.03.2021 al Secretarului General al Camerei Deputaților, privind încetarea plații indemnizației pentru limita de vârstă acordată în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul Deputaților si al Senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare și nulitatea absolută parțială a Ordinului nr. 1159/22.06.2022 al Secretarului General al Camerei Deputaților, cu privire la data reluării plății indemnizației pentru limită de vârstă, precum și obligarea pârâților să reia plata indemnizației din 05.03.2021. 1.

La data de 25.11.2022, reclamantul A. a depus precizări prin care a arătat că nu a contestat Ordinul nr. 643/05.03.2021 al Secretariatului General al Camerei Deputaților și nici nu a formulat plângere prealabilă dat fiind faptul că el a fost emis în baza Legii nr. 7/2021 astfel că Ordinul, era prezumat ca fiind legal după cum și legea în baza căreia a fost dat se prezumă ca fiind dată cu respectarea Constituției). De aceea, a aratat că nu își mai menține capătul de cerere cu privire la constatarea nulității acestui ordin (care a și fost revocat implicit prin Ordinul nr. 1159/22.06.2022 prin care s-a reluat plata indemnizației). În concluzie, reclamantul a solicitat în continuare anularea parțială a Ordinului nr. 1159/22.06.2022 cu privire la data reluării plății indemnizației, arătând că își menține considerentele de drept și de fapt din cererea de chemare în judecată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 12 din 18 ianuarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea precizată la 25.11.2022 formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților prin reprezentantul legal Secretarul General al Camerei Deputaților, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 de mai sus, a formulat recurs reclamantul A., prin care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, desființarea în tot a hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, în sensul de a se constata nulitatea absolută parțială a Ordinului Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 1159/22.06.2022 cu privire la data reluării plații indemnizației, începând cu data sistării acesteia, respectiv 05.03.2021. Făcând trimitere la obiectul cererii de chemare în judecată, recurentul a învederat că instanța de fond a respins acțiunea însușindu-și în totalitate apărarea pârâtei intimate, în sensul că reluarea plății, pentru a acoperi perioada de neplată, nu este susținută de o bază legală, în condițiile în care, chiar dacă actul administrativ a fost emis în baza unei legi declarate neconstituționale, decizia Curții Constituționale își produce efectele doar pentru viitor. În opinia recurentului, motivarea primei instanțe ar fi una contradictorie și nu ar avea în vedere textele constituționale și pe cele legale incidente în materie. A mai arătat recurentul că a exercitat funcția de parlamentar (deputat) în perioada 2004-2008, astfel că, în baza Legii nr. 96/2006 cu modificările și completările ulterioare, i s-a stabilit o indemnizație lunară, care a fost modificată ulterior prin mai multe legi, cuantumul fiind majorat odată cu majorarea indemnizațiilor cuvenite parlamentarilor în funcție. Ulterior a fost emisă Legea nr. 7/2021, care a modificat Legea nr. 96/2006, încetând, astfel, plata acestei indemnizații, sens în care a fost emis Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 643/05.03.2021. Legea nr. 7/2021 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr. 570 din 10.06.2022. În baza deciziei Curții Constituționale a fost emis Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 1159/22.06.2022 prin care s-a dispus reluarea plății indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 10.06.2022 și nu cu data de 05.03.2021, când a încetat plata acesteia. În susținerea cererii de reluare a plății indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 05.03.2021, recurentul a arătat că invocă sus indicata decizie a Curții Constituționale, arătând, totodată că efectele Legii nr. 7/2021 și actele subsecvente acesteia trebuie să fie eliminate, anulate, urmând ca plata indemnizației să se reia de la data când a încetat. În acest sens recurentul a evocat considerentele sus indicatei decizii.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Parlamentul României-Camera Deputaților, prin reprezentant legal Secretariatul General al Camerei Deputaților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, drept temeinică și legală.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 15 mai 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 27 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente: Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulate în alin. (3) al aceluiași text normativ. De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.). Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei. Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Totodată, nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentința recurată și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate. Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurentul-reclamant A. s-a limitat la a evoca, pur formal, incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fără a învedera care sunt motivele contradictorii ori care sunt prevederile normative încălcate ori greșit aplicate sau în ce manieră raționamentul primei instanțe nu ar avea în vedere textele constituționale (pe care, de altfel, recurentul nici nu le-a indicat). În realitate, recurentul - reclamant s-a limitat la a reitera parte din aspecte evocate în fața primei instanțe. Această reiterare nu îndeplinește, însă, exigențele unor critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. care să vizeze sentința atacată în litigiul pendinte, întrucât nu reprezintă critici îndreptate, în concret, împotriva argumentele expuse de judecătorul fondului în hotărârea atacată. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată. Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum și reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului sau critici care să privească maniera de apreciere a probelor, ori chestiuni ce nu au legătură cu obiectul cauzei echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului. În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 12 din 18 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motiv pentru care, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul.