ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 789/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra contestațiilor în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4712 din 11 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2016

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 la data de 31.05.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților prin Președinte și Secretarul General - B., a solicitat obligarea pârâților la plata indemnizației pentru limită de vârstă conform art. 48

1

din Legea nr. 96/2006 și sesizarea Curții Constituționale privind neconstituționalitatea și ambiguitatea din dispozițiile art. 48 alin. (4) teza a II- a: "pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limita de vârsta se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar".

Prin sentința civilă nr. 6700 din 22.11.2016, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ si Fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.01.2017 sub nr. dosar x/2016

Reclamantul a depus la dosar note de ședință prin care a arătat că înțelege să solicite nulitatea Ordinului nr. 954/20.05.2016 emis de Camera Deputaților prin Secretar General, ordin prin care "s-a respins cererea de acordare a indemnizației pentru că nu s-a exercitat cel puțin un mandat complet de deputat", susținând că s-a ignorat teza I din art. 48

1

alin. (4) din Legea nr. 96/2006, nulitatea Normelor Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limita de vârsta prevăzută de Legea nr. 96/2006, apreciind că prin aceste norme se încalcă prevederile art. 16 alin. (2) din Constituție.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 48

1

alin. (4), a arătat că vizează Normele Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limita de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicata, aprobate prin Hotărârea Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/15.02.2016, republicate.

Totodată, a solicitat suspendarea cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 846 din 10 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea modificată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților prin Președinte și Secretarul General - B., ca inadmisibilă.

De asemenea, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Recursul

Împotriva sentinței civile nr. 846 din 10 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Prin Decizia nr. 4712 din 11 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-au respins recursurile declarate de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 846 din 10 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

În opinia contestatorului, curtea de apel nu s-a pronunțat prin Încheiere separată conform prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 48

1

alin. (4) din Legea nr. 96/2006, pentru ca aceasta să poată fi atacată cu recurs.

Contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1880 din 15 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 la data de 31.05.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților prin Președinte și Secretarul General - B., a solicitat obligarea pârâților la plata indemnizației pentru limită de vârstă conform art. 48

1

din Legea nr. 96/2006 și sesizarea Curții Constituționale privind neconstituționalitatea și ambiguitatea din dispozițiile art. 48 alin. (4) teza a II- a: "pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limita de vârsta se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar".

Prin sentința civilă nr. 6700 din 22.11.2016, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ si Fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 846 din 10 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea modificată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților prin Președinte și Secretarul General - B., ca inadmisibilă.

De asemenea, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Recursul

Împotriva sentinței civile nr. 846 din 10 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a formulat cereri de recurs, vizând atât soluția pronunțată de instanța de fond de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cât și soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii privind anularea actelor administrative contestate.

Recurentul-reclamant a criticat sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 4,5,6 și 8 din C. proc. civ.

Decizia pronunțată în recurs

Prin Decizia nr. 4712 din 11 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursurile declarate de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 846 din 10 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 4712 din 11 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a formulat, la data de 23.10.2019, cerere de revizuire, recurentul A., motivată și completată succesiv la data de 23.12.2019, respectiv la data de 29.01.2020.

Prin Decizia nr. 1880 din 15 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte a respins cererea de revizuire, ca nefondată.

Împotriva Deciziei nr. 1880 din 15 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019 contestatorul a înțeles să formuleze contestație în anulare, întemeiată generic pe prevederile art. 503 C. proc. civ., în argumentare susținând faptul că cererea sa de revizuire s-a judecat în lipsă susținând că "Dacă instanțele au fost închise și încă sunt pe timp de pandemie și stare de alerta, cine și de ce a judecat în lipsă și în ce scop?"

Considerentele Înaltei Curți asupra contestațiilor în anulare

Examinând contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1880 din 15 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2019, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Conform alin. (1) al acestui text de lege: (1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Raportat la definiția legală a acestei căi de atac, Înalta Curte reține netemeinicia susținerilor contestatorului, întrucât, pe de o parte, la data de 14 mai 2020 a expirat perioada pentru care a fost instituită starea de urgență pe teritoriul României, prin Decretele Președintelui României nr. 195/16.03.2020 și nr. 240/14.04.2020. Prin urmare, începând cu data de 15.05.2020 a fost reluată activitatea judiciară normală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar pe de altă parte citația pentru termenul din data de 15 mai 2020 când s-a soluționat calea de atac a revizuirii în dosarul nr. x/2019, a fost emisă încă din anul 2019, respectiv la data de 29 noiembrie 2019 și a cuprins elementele esențiale obligatorii prevăzute de art. 157 alin. (1) lit. a), c), d), e) și k) din C. proc. civ.

Dată fiind această împrejurare și faptul că absența contestatorului de la termenul de judecată nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate, se constată că dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Examinând contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4712 din 11 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2019, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este tardiv declarată pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 506 C. proc. civ.:

"(1) Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

(2) Cotestația se motivează în termenul de 15 zile prevăzut de alin. (1) sub sancțiunea nulității acesteia."

În speță, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare a fost formulată peste termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru declararea acestei căi extraordinare de atac.

Din verificarea actelor dosarului de fond, se constată că decizia contestată a fost comunicată la data de 19.12.2019, iar contestația în anulare a fost depusă la data de 6.11.2020 cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de dispozițiile art. 506 din C. proc. civ., împlinit la data de 19.08.2019.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 506 coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1880 din 15 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2019 ca inadmisibilă.

Respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4712 din 11 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2021.