ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1534/2020

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016*, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților - Cabinet Secretar General, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 965/20.05.2016 emis de pârâtă ca fiind netemeinic și nelegal și obligarea pârâtului să emită un nou ordin prin care să-i admită cererea de acordare a indemnizației pentru limită de vârsta în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților al senatorilor. Prin încheierea de ședință din data de 01.02.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă excepția necompetenței materiale invocată de pârât prin întâmpinare, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției a II-a contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2016*. Prin sentința civilă nr. 2937/24.04.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.08.2017 sub nr. x/2016*. La data de 03.10.2017, reclamantul A. a depus cerere de completare a cererii de chemare în judecată, solicitând anularea în parte a Normelor metodologice privind acordarea indemnizației pentru limita de vârsta în baza Legii 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările aduse prin Hotărârea nr. 2/2016 a Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 8 aprilie 2016, respectiv a dispozițiilor art. 3 alin. (5), iar în consecință anularea Ordinului nr. 965/20.05.2016 și emiterea unui nou Ordin prin care să-i fie atribuită indemnizația pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006; suspendarea actului până la soluționarea acțiunii în anulare; obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4657 din 29 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Senatul României ca neîntemeiată, a respins excepțiile inadmisibilității invocate de pârâți ca neîntemeiate și a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților - Cabinet Secretar General și Senatul României, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 4657/29.11.2017 au formulat recurs atât reclamantul A., cât și pârâta Camera Deputaților criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.1. Recursul recurentului-reclamant A. Prin recursul formulat, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și, rejudecând cauza, să se dispună casarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului, în esență, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, art. 4 alin. (3) și art. 13 lit. a) și b) din Legea nr. 24/2000, respectiv art. 73 1 din Legea nr. 7/2006. În opinia recurentului-reclamant sentința atacată se întemeiază pe o confuzie între două instituții juridice distincte, cea a indemnizației la care au dreptul foștii deputați și senatori reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006 și pensia de asigurări sociale a funcționarului parlamentar reglementată de dispozițiile art. 73 1 din Legea nr. 7/2006. Astfel, din punct de vedere al condițiilor de acordare, numai pensia funcționarilor publici parlamentari valorifică perioada de cotizare, în timp ce indemnizația acordată foștilor deputați și senatori este condiționată de numărul de mandate, neputându-se vorbi de o dublă valorificare a aceleiași perioade de activitate, cu atât mai mult cu cât perioadele sunt succesive, iar nu concomitente. În ceea ce privește nelegalitatea art. 3 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 96/2006 emise de Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului prin Hotărârea nr. 1/2016 arată că dispozițiile criticate constituie un adaos nepermis la lege, ceea ce contravine dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. 3.2. Recursul declarat de recurenta-pârâtă Camera Deputaților Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate sub aspectul soluției instanței de fond în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii în anulare parțială a Normelor metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1 din 15 februarie 2016, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270/8. IV.2016, cu referire la dispozițiile art. 3 alin. (5) din aceste Norme metodologice, și, pe cale de consecință, respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil. În esență, criticile recurentei-pârâte au vizat dezlegarea dată problemei de drept privind natura juridică a actului în temeiul căruia au fost aprobate Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, respectiv Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016, în sensul calificării naturii juridice a acestui act ca fiind proprie unui act administrativ. În opinia recurentei-pârâte, Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților nr. 1/2016 reprezintă un act parlamentar ca și celelalte acte juridice ale celor două Camere ale Parlamentului, domeniul său de reglementare constituindu-l un drept ce decurge din însuși mandatul parlamentar a cărui exercitare de către deputați și senatori se supune exigențelor regimului juridic de drept constituțional prevăzute de Legea fundamentală, fiind exceptată de la controlul instanței de contencios administrativ.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 13.04.2018, intimatul-pârât Senatul României a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate sub aspectul soluției instanței de fond în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii în anulare parțială a Normelor metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților si al senatorilor, republicată, aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/15.02.2016, republicate, cu referire la dispozițiile art. 3 alin. (5) din aceste Norme metodologice, și respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil, precum și respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul-reclamant A.. În esență, intimatul-pârât a învederat că Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006, republicată, nu pot fi atacate în fața instanței de contencios administrativ deoarece emiterea de către Parlament a unei hotărâri echivalează, potrivit Constituției, cu o legiferare, nefiindu-i incidente dispozițiile contenciosului administrativ. O interpretare contrară ar duce la situația ca politicile parlamentare să fie cenzurate de instanța de contencios administrativ, situație inadmisibilă în cadrul unei democrații constituționale și care ar conduce la limitarea puterii decizionale a principalului reprezentant al suveranității poporului. Totodată, a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât din examinarea petitului acțiunii nu rezultă că între reclamant și Senatul României există un raport juridic de natură a-l prejudicia. 4.2. Prin întâmpinarea depusă la data de 27.04.2018, recurenta-pârâtă Camera Deputaților a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul-reclamant, reiterând circumstanțele cauzei. În esență, a arătat că recurentul-reclamant este beneficiar al pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, începând cu data de 1.09.2015, perioada în care acesta a exercitat mandatul de deputat fiind luată în considerare la calculul stagiului de cotizare în structurile Parlamentului. În opinia recurentului-pârât, este neîntemeiată critica recurentului-reclamant prin care invocă echivalarea noțiunii de valorificare a mandatelor parlamentare cu cea de stagiu de cotizare, în condițiile în care legiuitorul, prin dispozițiile art. 3 alin. (5) din Normele metodologice a reglementat modalitatea în care operează luarea în considerare a mandatelor parlamentare în vederea stabilirii dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă, dispunând asupra imposibilitatea valorificării acelor mandate parlamentare care au fost luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 și pentru obținerea dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată. 4.3. Prin întâmpinarea depusă la data de 18.05.2018, recurentul-reclamant A. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta-pârâtă Camera Deputaților arătând, în esență, că actele contestate se înscriu în categoria actelor administrative definite de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, pentru a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice. Totodată, la data de 7.05.2018 a depus răspuns la întâmpinările depuse de recurenta-pârâtă Camera Deputaților și intimatul-pârât Senatul României, solicitând respingerea excepției inadmisibilității, precum și a lipsei calității procesuale pasive a Senatului României, pentru considerentele arătate în cuprinsul întâmpinării.

Procedura derulată în recurs În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Ordinului nr. 965/20.05.2016 emis de către autoritatea pârâtă Camera Deputaților prin care i-a fost respinsă solicitarea de acordare a indemnizației pentru limita de vârstă în baza Legii nr. 96/2006, precum și anulare a dispozițiilor art. 3 alin. (5) din Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limita de vârsta în baza Legii 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările aduse prin Hotărârea nr. 2/2016 a Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 8 aprilie 2016, respectiv a dispozițiilor art. 3 alin. (5), iar în consecință anularea Ordinului nr. 965/20.05.2016 și emiterea unui nou Ordin prin care să-i fie atribuită indemnizația pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006. Soluționând cauza, curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Senatul României, în considerarea calității de emitent a actului atacat, precum și excepția inadmisibilității, reținând că Hotărârea nr. 1/2016 este un act administrativ normativ care poate face obiectul controlului jurisdicțional de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ. Asupra cererii de anulare a dispozițiilor art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2016 a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, a reținut legalitatea acestora, fiind emise cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, fiind date în executarea unei reglementări primare, iar pe fondului cererii a constatat că ordinul contestat este legal, recurenta-reclamantă neavând posibilitatea de a valorifica de două ori aceeași perioadă de mandat în vederea obținerii a două categorii de drepturi distincte. Soluția instanței de fond este însușită de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză. Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte constată că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate în cele două memorii de recurs. 6.1. Astfel, în privința criticilor invocate de recurenta-pârâtă Camera Deputaților din perspectiva naturii juridice a actului contestat care, în opinia sa, este exceptat controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora pentru următoarele considerente. După cum se constată din cuprinsul cererii modificatoare, obiectul principal al acțiunii recurentului-reclamant îl reprezintă anularea art. 3 alin. (5) din Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 270/8.04.2016, norme care au fost modificate și completate prin Hotărârea Birourilor permanente nr. 2/2016. Astfel, se impune a se stabili dacă, în raport de calificarea juridică a actului de aprobare a normelor metodologice - respectiv hotărârea birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului României - excepția inadmisibilității a fost corect soluționată. Pentru soluționarea excepției urmează a se stabili dacă respectiva hotărâre intră în categoria actelor care sunt exceptate de la controlul de legalitate efectuat de instanța de contencios administrativ. Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituția României "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale." Art. 126 alin. (6) din Constituție, preluat de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretat restrictiv, orice altă excepție de la controlul judecătoresc al actelor administrative reprezentând o adăugare la Constituție, nepermisă de caracterul suprem al acesteia și de preeminența sa în raport cu ansamblul legislației infraconstituționale. În raport de prevederile constituționale sus arătate și modalitatea de interpretare, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că Hotărârea nr. 1/2016 poate face obiectul controlului jurisdicțional de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, întrucât nu se referă la raporturile dintre autoritățile publice și Parlament și nici nu reprezintă un act de comandament cu caracter militar. Astfel, analizând în concret Hotărârea nr. 1/2016 adoptată de Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, Înalta Curte observă că prin intermediul acesteia au fost aprobate Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, reprezentând așadar un act emis în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, competența de adoptare a acestei hotărâri fiind stabilită în favoarea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului prin art. IV din Legea nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. În același context, Înalta Curte reține că art. 48 1 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 prevede că: "(11) Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabilește prin norme metodologice, aprobate de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului." În consecință, Înalta Curte constată că emiterea Hotărârii nr. 1/2016 de către Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nu a fost o consecință a exercitării puterii legislative a Parlamentului ori în virtutea exercitării dreptului de control asupra executivului sau pentru a manifesta o opțiune politică, ci a fost determinată de necesitatea adoptării normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 96/2006. Prin urmare, având în vedere că prin Hotărârea nr. 1/2016, coemitenții au realizat o activitate strict administrativă, hotărârea fiind emisă în vederea reglementării nașterii, modificării sau stingerii de raporturi juridice în legătură cu dreptul deputaților și senatorilor la indemnizația pentru limită de vârstă, excepția inadmisibilității a fost soluționată în mod corect de către instanța de fond. Înalta Curte reține, de asemenea, că și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte a fost soluționată în mod corect, în raport de calitatea de coemitent a hotărârii contestate. De altfel, această dezlegare dată de către instanța de fond nu a fost recurată în cauză, astfel că în raport de prevederile art. 430 C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat. 6.2. Criticile recurentului-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, atât în ceea ce privește soluția dată cererii de anulare a dispozițiilor art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2016, cât și în privința anulării Ordinului nr. 965/20.05.2016 prin care i s-a respins cererea de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006. În ceea ce privește cererea de anulare a dispozițiilor art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2016 adoptată de Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului României, așa cum a reținut și instanța de fond, examinând conținutul normelor contestate prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, respectiv Legea nr. 96/2006 în temeiul căreia au fost emise, conform principiului ierarhiei actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care presupune obligativitatea conformității acelor administrative cu caracter normativ cu actele normative cu forță juridică superioară în executarea cărora se emit, Înalta Curte nu poate reține elemente de nelegalitate a normelor contestate. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că legalitatea dispozițiilor contestate - art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2006- potrivit cărora "Deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată" rezidă din aplicarea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 care poartă denumirea marginală "Dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă". Astfel, potrivit art. 49 din Legea nr. 96/2006: "(1) Deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat. (2) Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare. (3) Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată. (4) Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar. (5) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizației pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare. (6) Indemnizația pentru limită de vârstă se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizația brută lunară a unui deputat/senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeași dată. (7) Indemnizația pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum și cu orice alte venituri realizate. (8) Indemnizația pentru limită de vârstă este supusă impozitului pe venit și contribuției de asigurări sociale de sănătate. (9) Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaților și al Senatului, și se plătește de acestea. (10) Cererea pentru acordarea indemnizației pentru limită de vârstă se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz. (11) Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabilește prin norme metodologice, aprobate de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului." În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2016 nu vine să adauge la Legea nr. 96/2006 întrucât prin intermediul acestor prevederi nu se reglementează o situație nouă în care un deputat sau senator nu are dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă, care să nu fi fost reglementată și prin Legea nr. 96/2006, a căror norme metodologice de punere în aplicare sunt, și nici nu instituie o interdicție de cumulare a indemnizației pentru limită de vârstă cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, ci vine să reglementeze modalitatea în care pot fi valorificate perioadele de mandat de către deputați și senatori în ipoteza în care acești beneficiază de pensia de specială de serviciu stabilită potrivit art. 73 1 din Legea nr. 7/2006, instituind imposibilitatea valorificării perioadelor de mandat atât pentru obținerea pensiei speciale de serviciu stabilită potrivit Legii nr. 7/2006, cât și pentru obținerea indemnizației pentru limita de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006. În acest sens, Înalta Curte reține că potrivit art. 73 1 alin. (3) și (9) din Legea nr. 7/2006 "(3) La împlinirea vârstei prevăzute la alin. (2), funcționarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puțin 14 ani în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării. Pensia acordată nu poate depăși nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum și indemnizația de conducere și salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcției deținute sau al funcției asimilate, după caz. (…) (9) La calculul stagiului de cotizare în structurile Parlamentului prevăzut la alin. (1) - (8) se ia în considerare, după caz, și perioada în care funcționarul public parlamentar a avut calitatea de deputat sau de senator." Contrar susținerilor recurentului-reclamant, dispozițiile criticate nu încalcă nici dispozițiile art. 73 1 alin. (9) din Legea nr. 7/2006 care instituie o normă de favoare ce permite valorificarea perioadelor de mandat parlamentar în vederea obținerii pensiei speciale de serviciu reglementată de Legea nr. 7/2006, respectiv realizarea unui stagiu de cotizare de 14 ani în structurile parlamentului. Așa cum în mod corect reține instanța de fond, în ipoteza în care stagiul minim de cotizare în structurile Parlamentului realizat ar fi de 14 ani la data formulării cererii de acordare a pensiei de serviciu, chiar fără valorificarea perioadelor de mandat, este evident că respectivul funcționar public parlamentar nu ar avea motive de a recurge la dreptul conferit de art. 73 1 alin. (9) din Legea nr. 7/2006, perioada în care a exercitat calitatea de deputat sau de senator putând fi valorificată în condițiile art. 49 din Legea nr. 96/2006. Așa fiind, Înalta Curte reține că, prin emiterea art. 5 alin. (3) din Hotărârea nr. 1/2006 autoritățile pârâte s-au aflat în exercitarea unui drept de apreciere care i-a fost conferit de legiuitor, fiind recunoscut dreptul Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului de a emite norme metodologice pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale care reglementează condițiile de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă cuvenită deputaților și senatorilor conform Legii nr. 96/2006, respectivele norme neinstituind așa cum rezultă din considerentele sus arătate, norme arbitrare și nici discriminare între beneficiari, fiind aplicabile tuturor deputaților și senatorilor. Nefondate sunt și criticile referitoare la anularea Ordinului nr. 965/20.05.2016 prin care s-a respins cererea reclamantului de acordare a indemnizației pentru limita de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 ca urmare a faptului că acesta și-a valorificat perioada de mandat parlamentar în vederea obținerii pensiei speciale de serviciu, prevăzută de Legea nr. 7/2006. De altfel, recurentul-reclamant nu a negat faptul că a obținut pensia specială de serviciu prin valorificarea perioadei de mandat parlamentar în vederea obținerii stagiului minim de cotizare de 14 ani în structurile Parlamentului, condiție obligatorie pentru obținerea acestei categorii speciale de pensii. Față de această împrejurarea de fapt, ținând cont și de prevederile art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2016 a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, anterior analizate, Înalta Curte constată că ordinul nr. 965/20.05.2016 a fost emis în mod legal și temeinic de către pârâta Camera Deputaților, recurentul-reclamant neavând posibilitatea de a valorifica de două ori aceeași perioadă de mandat în vederea obținerii a două categorii de drepturi distincte.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge ambele recursuri, ca nefondate.