ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 297/2018

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra contestației în anulare de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 14 iulie 2022 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, sub nr. x/2022 contestația în anulare formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 286/A din 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea A., în esență, a făcut trimitere la decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale reconfirmată prin decizia nr. 358/2022 a instanței de contencios constituțional, prin care sintagma "oricărui act de procedură în cauză" a fost declarată neconstituțională, apreciind că aceasta nu este interpretativă, așa cum s-a stabilit prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, astfel încât, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. Astfel, termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, pentru infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) pct. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 5 din C. pen., reținut a fi săvârșită în iunie 2010, la data de 23 iunie 2020.

Totodată, la data de 03 noiembrie 2022, a formulat cerere de contestație în anulare și inculpatul B., fiind stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a acesteia la data de 24 noiembrie 2022.

Prin contestația în anulare formulată, contestatorul inculpat a arătat, în esență, că, prin aplicarea legii penale mai favorabile, art. 155 alin. (1) din C. pen. 2009 (în forma ulterioară pronunțării deciziei CCR nr. 297/2018 raportat la decizia Înaltei Curți de Casați și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 67/25.10.2022), cursul prescripției răapunderii penale nu a fost întrerupt.

A apreciat că în cauză s-a împlinit prescripția răspunderii penale, pentru infracțiunea de trafic de influentă, în decembrie 2017 și pentru infracțiunea de instigare la spălarea banilor, în ianuarie 2020.

În temeiul art. 426 lit. b) și următoarele din C. proc. pen. a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare, să se dispună suspendarea executării deciziei penale nr. 286/A din data de 24 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, până la soluționarea pe fond a contestației în anulare și să se dispună punerea, de îndată, în libertate, a condamnatului B..

Pe fondul contestației, a solicitat să se dipună admiterea contestației in anulare, desființarea în parte a deciziei penale nr. 286/A din data de 24 noiembrie 2021, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește soluția de condamnare și, rejudecând apelul, în temeiul dispozițiilor 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., prin raportare la decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, la decizia Înaltei Curți de Casați și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 67/25.10.2022 și la art. 5 din C. pen., instanța să dispună încetarea procesului penal, ca urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii penale, în raport, cu infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul B., prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen. și prev. de art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 25 din C. pen. din 1969 și art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 și art. 5 din C. pen.

Prin încheierile din data de 29 septembrie 2022, respectiv din data de 24 noiembrie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2022, în temeiul dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu contestațiile în anulare formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 286/A din 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

La termenul acordat pentru dezbateri cu privire la fondul căii extraordinare de atac, Înalta Curte a luat concluziile apărării și ale reprezentantul Ministerului Public, acestea fiind detaliat redate în practica.

Examinând temeinicia contestației în anulare formulate de contestatorii inculpați A. și B. prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 139/F din data de 29 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de instigare la spălare a banilor, în forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 25 din C. pen. din 1969 și art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 și art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a aplicat față de inculpatul B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969 s-a dispus contopirea celor două pedepse aplicate prin prezenta sentință, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a aplicat față de inculpatul B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. și art. 257 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 256 alin. (2) din C. pen. din 1969, s-a dispus luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale față de inculpatul B., cu privire la suma de 1.804.808,76 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap.la art. 249 alin. (4) din C. proc. pen. a fost menține măsura asigurătorie a sechestrului luată cu privire la bunurile mobile și imobile ale inculpatului B. prin ordonanța din 11.12.2017 din dosar nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție, până la concurența sumei de 1.804.808,76 RON.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. a fost achitată inculpata A., sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 și art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, i s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și lit. c) - dreptul de a exercita profesia de avocat din C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 81 și 82 din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani, termen de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus.

I s-a atras atenția inculpatei A. asupra dispozițiilor art. 83 și 84 din C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969, s-a dispus luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale față de inculpata A., cu privire la suma de 9719,98 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap.la art. 249 alin. (4) din C. proc. pen. a fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului luată cu privire la sumele de bani din conturile bancare aparținând inculpatei A. prin ordonanța din 14.12.2017 din dosar nr. x/2017 al PÎCCJ-Direcția Națională Anticorupție, până la concurența sumei de 9719,98 RON.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de apelanții intimați inculpați B. și A..

Prin decizia penală nr. 286/A din data de 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de apelanții intimați inculpați B. și A. împotriva sentinței penale nr. 139/F din data de 29 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018.

Analizând, în conformitate cu prevederile art. 432 din C. proc. pen., contestațiile în anulare formulate de inculpați A. și B., prin prisma motivului invocat, respectiv prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac cu o natură juridică mixtă, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât și de retractare, ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 din C. proc. pen.. Întrucât prin intermediul său se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat dobândită de o hotărâre definitivă, contestația în anulare poate fi exercitată numai în condițiile procedurale stricte prevăzute de C. proc. pen. referitoare la titularii căii de atac, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora și dovezile în susținerea lor. În consecință, pe calea contestației în anulare nu pot fi invocate chestiuni privind fondul cauzei (vitium in judicando), ci numai erori de procedură (error in procedendo).

În jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că în vederea respectării autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, "intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și în condițiile reglementate expres în art. 426 - 432 din C. proc. pen.." (decizia Curții Constituționale nr. 453/2020, publicată în M. Of. nr. 1.190 din 7 decembrie 2020).

În speță, se constată că, în motivarea prezentelor contestații în anulare s-au invocat dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., respectiv că inculpații au fost condamnați, deși existau probe cu privire la încetarea procesului penal, în sensul că ar fi fost împlinit termenul prescripției răspunderii penale, în raport de decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a decis că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, iar în paragraful 73 din decizie s-a reținut că: "În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale."

Analizând conținutul deciziei penale nr. 286/A din data de 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că, deși prescripția răspunderii penale nu s-a discutat de către instanța de apel, aceasta a fost avută în vedere de instanță, în limitele jurisprudențiale, respectiv cele trasate prin decizia nr. 297/2008 a Curții Constituționale.

Astfel, în considerentele deciziei s-a reținut, la paginile 27 și 51 că "Prima instanță a apreciat că în cazul inculpatului B. este mai favorabilă legea penală în vigoare la momentul comiterii faptelor. Astfel, în cazul inculpatului nu se impune aplicarea unor pedepse orientate către maximul special, iar minimul special al pedepsei închisorii este același în legile penale succesive, în cazul ambelor infracțiuni deduse judecății. Totodată, infracțiunile deduse judecății nu sunt prescrise indiferent de legea ce se aplică", respectiv "infracțiunile deduse judecății nu sunt prescrise indiferent de legea ce se aplică, apărarea apelantului inculpat B. invocând intervenirea acesteia."

Prin urmare, instanța de apel a avut în vederea apărarea formulată de inculpați sub acest aspect.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față sunt incidente dezlegările obligatorii date prin decizia instanței de contencios constituțional nr. 126/2016, prin care s-a statuat că "o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes. În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea reține că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut, iar în mod excepțional, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează și cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea acestea au fost soluționate definitiv și irevocabil, de vreme ce, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curții Constituționale se va aplica acestor cauze. Cererea de revizuire urmează a fi soluționată în acord cu decizia Curții care modifică sau înlătură, după caz, pentru viitor toate efectele juridice pe care norma neconstituțională le produce cu privire la acel raport juridic. Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, "soluția legislativă care consacră dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea de atac a revizuirii nu intră în coliziune cu prevederile constituționale privind efectele ex nunc ale deciziei de admitere a Curții, revizuirea putând fi exercitată numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului Curții. Efectele unei decizii de admitere pronunțate de instanța de contencios constituțional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, și nu decizia de admitere a Curții Constituționale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotărârilor judecătorești care s-au întemeiat pe dispoziția declarată neconstituțională. Prin urmare, decizia de admitere a Curții Constituționale mediază revizuirea, și nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecință a căii de atac extraordinare, și nicidecum a actului emis de instanța de contencios constituțional" (în acest sens, Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, Decizia nr. 998 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 130 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 19 aprilie 2013, și Decizia nr. 474 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2014). Totodată, astfel cum s-a arătat anterior în paragraful 22, Curtea a stabilit că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire.(paragraf 26)

De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că, "în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Curtea reține că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive."(paragraf 27)

Aceleași argumente au fost reținute de Curtea Constituțională și în considerentele deciziei nr. 651/2018, în care, la paragraful 47 a statuat că "raționamentul dezvoltat în Decizia nr. 126/2016 rămâne pe deplin aplicabil și valabil în ipoteza exercitării revizuirii atunci când privește "orice decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micșorarea limitei maxime a pedepsei" .

De asemenea, în cauza de față, este incidentă și dezlegarea obligatorie dată prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 25 mai 2017), prin care s-a statuat că instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența respectivei cauze de încetare a procesului penal.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a statuat că "Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii".

În ceea ce privește susținerile formulate de apăarea contestatorilor în sensul reținerii unei legi penale mai favorabile, Înalta Curte arată că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. "În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.", situațiile excepționale în care se poate analiza fiind reglementate la art. 6 din C. pen., doctrina în materie arătând că rațiunea dispozițiilor art. 6 din noul C. pen. nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă, precizând că opinia de față nu îl aduce pe condamnatul definitiv în situația celui ce se află în curs de judecată, întrucât pentru condamnatul definitiv nu este posibilă o individualizare a pedepsei conform limitelor din legea penală mai favorabilă, ci doar reducerea pedepsei până la maximul special inferior prevăzut de legea nouă, chiar dacă pentru acesta pedeapsa stabilită fusese orientată spre minimul prevăzut de legea veche.

Or, din cuprinsul deciziei penale nr. 286/A din 24 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018 se constată că,în ceea ce îi privește pe contestatorii B. și A., instanța de apel a stabilit legea penală mai favorabilă ca fiind legea penală în vigoare la momentul comiterii faptelor.

Ca atare, în condițiile în care a intrat în autoritatea de lucru judecat evaluarea instanței cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, aceste aspecte nu mai pot fi reiterate pe care unei căi extraordinare de atac, exedând competenței instanței care este învestită cu o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

În cadrul motivelor scrise, dar și cu ocazia ocazia dezbaterior, apărătorul ales al contestatorului inculpat B. a mai invocat și neresepectarea, de către instanța de apel, a principiul echității, la momentul pronunțării deciziei contestate.

Înalta Curte reține că, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă.

La rândul său, art. 6 din Convenție, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare. În completare, art. 13 din Convenție prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 paragraful 1 din Convenție.

Pentru aceste considente, în temeiul art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestațiile în anulare declarate de contestatorii inculpați A. și B. împotriva deciziei penale nr. 286/A din 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata A., în cuantum de 627 RON și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B., în sumă de 157 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile în anulare declarate de contestatorii inculpați A. și B. împotriva deciziei penale nr. 286/A din 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

Obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata A., în cuantum de 627 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B., în sumă de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2023.