ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 februarie 2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 5 din 02 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017, au fost condamnați inculpații:

- A. , pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa închisorii de 4 ani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., a fost interzisă inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 4 ani, socotită conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., a fost interzisă inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

- B. , pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa închisorii de 4 ani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani, socotită conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, socotită conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare, rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., după terminarea executării pedepsei principale.

Conform art. 65 și art. 45 alin. (5) C. pen., a fost interzisă inculpatului B. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 19 și art. 397 C. proc. pen.. raportat la art. 1357 și urm. C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice -ANAF- DGRFP Iași - AJFP Iași, și au fost obligați în solidar inculpații A., C., D. și B. la plata către Statul Român a sumei de 884.970,25 RON, la care se adaugă dobânda legală, până la data plății efective a debitului. Au fost respinse restul pretențiilor formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - DGRFP Iași - AJFP Iași, ca nefondate.

În temeiul art. 19 și art. 397 C. proc. pen.. raportat la art. 1357 și urm. C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă E. și au fost obligați în solidar inculpații A., C., D. și B., la plata către această parte civilă a sumei de 100.000 de RON, cu titlu de daune morale. Au fost respinse restul pretențiilor formulate de partea civilă E., ca nefondate.

A fost respinsă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Consiliul Județean Iași, ca nefondată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., au fost menținute măsurile asigurătorii (sechestru, poprire) instituite prin ordonanțele din datele de 30.10.2015, 20.11.2015 și 21.11.2016 emise de Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași, în dosarul nr. x/2014 și aplicate prin procesul-verbal din data de 30.10.2015 de aplicare a sechestrului asupra bunurilor imobile deținute în proprietate de către inculpatul B. (teren în suprafață de 478 mp având numărul cadastral x și construcții - bloc de locuințe D+P+E+M construit în anul 2011, din cărămidă, acoperit cu tablă - având numărul cadastral x, situate în Iași, strada x nr. 222, județul Iași, înscrise în cartea funciară electronică cu numărul x; construcție în suprafață de 258 mp situată în Iași, strada x nr. 6, având numărul cadastral x, înscrisă în cartea funciară electronică cu numărul x; construcție în suprafață de 342 mp situată în Iași, strada x nr. 6, având numărul cadastral x, înscrisă în cartea funciară electronică cu numărul x; construcție în suprafață de 38,29 mp, situată în Iași, strada x nr. 6, având numărul cadastral x, înscrisă în cartea funciară electronică cu numărul x; construcție în suprafață de 94 mp, situată în Iași, strada x nr. 6, având numărul cadastral x, înscrisă în cartea funciară electronică cu numărul x; construcție în suprafață de 147 mp situată în Iași, strada x nr. 6, având numărul cadastral x, înscrisă în cartea funciară electronică cu numărul x; construcție în suprafață de 840 mp situată în Iași, strada x nr. 6, având numărul cadastral x înscrisă în cartea funciară electronică cu numărul x) și procesul-verbal din data de 25.11.2015 de aplicare a sechestrului asupra bunurilor imobile deținute în proprietate de către inculpatul D. (apartament în suprafață de 44,4 mp situat în Iași, Aleea x, tronson 2, județul Iași și cota de teren în suprafață de 15,06 mp - având numărul cadastral x înscris în cartea funciară nr. x UAT Iași), până la concurența sumei de 984.970,25 RON.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., s-a dispus desființarea Deciziei nr. 2/29.01.2008 emisă de S.C. Mica Industrie S.A.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de 5.000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, examinând probatoriul administrat în cauză inclusiv prin raportare la apărările formulate de acuzați, Curtea de Apel Iași a reținut, în esență, printre altele, că:

- fapta inculpatei A., care, în calitate de registrator la O.C.P.I. Iași, urmare a cererii de înscriere înregistrate la O.C.P.I. Iași sub numărul x/08.03.2010, prin care s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 6.708,64 mp în baza Deciziei nr. 2/2008 emise de S.C. Mica Industrie S.A. Iași, formulate de către inculpatul B., prin avocat F., în baza împuternicirii avocațiale nr. 68 din data de 05.02.2010, a dispus, cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2), art. 22 lit. a) și art. 49 din Legea nr. 7/1996 (forma în vigoare la data de 05.05.2010), la data de 05.05.2010, prin încheierea nr. 32814, intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea inculpatului B., cauzând, astfel, un prejudiciu în valoare de 884.970,25 RON (echivalent a 234.802,40 euro) în dauna statului român, respectiv vătămarea drepturilor legitime ale persoanei vătămate E., care, prin emiterea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a încheierii de intabulare nr. x/26.04.2010 din data de 05.05.2010, a fost împiedicată în valorificarea legală a dreptului său de a obține, în baza Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii, constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent și un folos necuvenit de aceeași valoare cu prejudiciul creat, în favoarea inculpatului B., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

- fapta inculpatului B., care, prin cererea de înscriere înregistrată la O.C.P.I. Iași sub numărul x/08.03.2010, formulată, la data de 08.03.2010, prin avocat F., a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 6.708,64 mp, în baza Deciziei nr. 2/2008 emise de S.C. Mica Industrie S.A. Iași, solicitare admisă, în mod nelegal, de inculpata A., care, în calitate de registrator la O.C.P.I. Iași, cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2), art. 22 lit. a) și art. 49 din Legea nr. 7/1996 (forma în vigoare la data de 05.05.2010), a dispus la data de 05.05.2010, prin încheierea nr. 32814, intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului (teren și construcții) situat în Iași, str. x în favoarea inculpatului B., cauzând un prejudiciu de 884.970,25 RON (echivalent a 234.802,40 euro) în dauna statului român, respectiv vătămarea drepturilor legitime ale persoanei vătămate E., care, prin emiterea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a încheierii de intabulare nr. x/26.04.2010 din data de 05.05.2010, a fost împiedicată în valorificarea legală a dreptului său de a obține, în baza Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii, constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent și un folos necuvenit de aceeași valoare cu prejudiciul creat, în favoarea sa, întrunește elementele constitutive ale complicității la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

-fapta aceluiași inculpat, constând în aceea că, în perioada 20.05.2010-04.06.2010, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în scopul ascunderii originii ilicite a bunurilor imobile provenite din săvârșirea de infracțiuni, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/20.05.2010 de notarul public G. (reprezentat în operațiune de soția sa, H., în calitate de mandatar), a transferat cota parte de 5/100 din imobilul compus din teren în suprafață de 6.708,64 mp și construcții în suprafață de 1459,77 mp numitei I. (sora numitei H.) pentru suma de 65.000 RON, iar prin contractul de partaj voluntar autentificat sub numărul x/04.06.2010 încheiat personal cu numita I., acesteia din urmă i-au fost transferate în totalitate terenul și construcțiile contra sultei de 20.000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, părțile civile Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Pubice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și E., precum și inculpații D., A., C. și B..

Prin decizia penală nr. 309/A din 15 decembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, au fost admise, printre altele, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași și de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 5 din 02 martie 2020 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, care a fost desființată în parte și, în rejudecare:

A fost redusă durata pedepsei principale aplicată inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

A fost redusă durata pedepsei complementare aplicată inculpatei A. constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la 4 ani la 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, printre alții, pentru inculpata A., pe un termen de supraveghere de 3 ani determinat conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune din cadrul Tribunalului Iași, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei A. obligația de a desfășura un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) și (4) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile la una din cele două instituții publice respectiv Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași și Consiliul Local Iași - Direcția de Asistență Comunitară, cu sectoarele din subordine, ce va fi stabilită de Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Iași, în funcție de posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului și la nivelul instituțiilor din comunitate, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu pot presta această muncă. Numărul zilnic de ore se va stabili prin legea de executare a pedepselor.

S-a atras atenția inculpatei A. asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege.

A fost redusă durata pedepsei principale aplicată inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

A fost redusă durata pedepsei complementare aplicată inculpatului B. constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la 4 ani la 3 ani ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a fost contopită pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., stabilite prin decizie, cu pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., stabilită de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., și s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, rezultând pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., care se execută după executarea pedepsei principale.

S-a dispus executarea pedepsei închisorii conform art. 60 C. pen.

Au fost menținute dispozițiile privind pedeapsa accesorie, precum și celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de părțile civile Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Pubice Iași și E. împotriva sentinței penale nr. 5 din 02 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 276 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen.. coroborat cu art. 274 alin. (2) C. proc. pen.., au fost obligați, printre alții, inculpații B. și A. la plata sumei de câte 3.513 RON către partea civilă E..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași și, printre alții, de inculpații B. și A. au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., au fost obligați apelanții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Pubice Iași, E. la plata sumei de 1.000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, în urma propriei evaluări a probatoriului administrat în cauză pe întreg parcursul procesului penal, inclusiv prin raportare la apărările formulate de acuzați, Înalta Curte a constatat, în esență, că instanța de fond a efectuat o justă analiză a probelor administrate, reținând o situație de fapt corectă ce a fost corespunzător încadrată juridic și concluzionând că inculpații B. și A. au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Instanța de apel a apreciat, însă, întemeiate criticile inculpaților privind modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate, reținând că, deși au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., în raport cu care judecătorul fondului s-a orientat spre minimul special prevăzut de textul incriminator, nu s-a luat în considerare faptul că inculpatul B. a fost singurul care a profitat de comiterea infracțiunii, întrucât doar în patrimoniul său au intrat sumele de bani obținute din vânzarea terenului, și nici intervalul mare de timp ce a trecut de la data comiterii faptelor și până la rămânerea definitivă a condamnării, aproape 13 ani, care face ca rezonanța socială a săvârșirii infracțiunii să nu mai fie atât de mare. Prin urmare, față de aceste împrejurări, instanța de apel a considerat că se impune reducerea pedepselor aplicate inculpaților pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, iar pentru inculpata A., trimisă în judecată pentru o singură infracțiune, se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri, la 16 iunie 2022, au formulat contestații în anulare condamnații B. și A., invocând cazul reglementat de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. și apreciind că răspunderea lor penală este înlăturată prin împlinirea termenelor generale de prescripție a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 alin. (1) C. pen., context în care au solicitat suspendarea hotărârii contestate.

În susținerea acestei teze, contestatoarea A. a invocat decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, prin care sintagma "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. a fost declarată neconstituțională, apreciind că, așa cum s-a stabilit prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, aceasta nu este interpretativă, astfel încât, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. Astfel, a considerat că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit pentru infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnată, reținută a fi fost săvârșită la 05 mai 2010, la data de 05 mai 2020. Totodată, a apreciat că instituția prescripției răspunderii penale aparține dreptului material, fiindu-i aplicabil principiul legii penale mai favorabile.

În mod similar, contestatorul B. a susținut că s-au împlinit termenele de prescripție a răspunderii penale pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa, și anume: pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în forma complicității, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen., săvârșită la 05 mai 2010, la data de 05 mai 2018, și pentru infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, săvârșită la 04 iunie 2010, la data de 04 iunie 2018.

În motivarea acestor susțineri a apreciat, în esență, că, în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, respectiv între data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României și data la care a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., sunt inaplicabile dispozițiile art. 155 alin. (4) C. pen. privind prescripția specială, astfel că incidența prescripției răspunderii penale trebuie analizată doar prin raportare la termenele generale de prescripție, prevăzute de art. 155 alin. (1) C. pen. Aceasta întrucât Curtea Constituțională, prin decizia nr. 358/2022, a stabilit, cu putere de lege, că în perioada mai sus menționată nu există un cadru legal pentru întreruperea prescripției, având în vedere că textul rămas în vigoare - "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea" - este un text incomplet și, prin urmare, inaplicabil.

Cererile de suspendare a executării deciziei penale nr. 309/A din 15 decembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, nu au fost motivate în cuprinsul contestațiilor în anulare formulate în scris.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2022, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 7, pentru termenul de judecată din 13 septembrie 2022, termen care, urmare a cererii contestatorului condamnat B. din data de 29 iunie 2022, a fost preschimbat pentru data de 14 iulie 2022, Complet Special, când s-a acordat cuvântul în susținerea admisibilității în principiu a contestațiilor în anulare, iar reprezentantul Ministerului Public a solicitat suspendarea judecării pe fond a acestora până la soluționarea dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Prin încheierea de ședință din 14 iulie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte, în unanimitate, a admis în principiu contestațiile în anulare declarate de contestatorii condamnați B. și A. împotriva deciziei penale nr. 309/A din 15 decembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017.

De asemenea, cu majoritate, a dispus suspendarea executării hotărârii atacate față de condamnații B. și A. și punerea de îndată în libertate a condamnatului B., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Deopotrivă, în unanimitate, a admis cererea formulată de Ministerul Public și a suspendat judecarea pe fond a contestațiilor în anulare formulate de B. și A. până la soluționarea dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul B., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, a rămas în sarcina statului, urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile, a constatat că cererile de contestație în anulare formulate de condamnați B. și A. întrunesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 426, art. 427, art. 428 și art. 431 alin. (2) C. proc. pen.., fiind promovate împotriva unei hotărâri definitive (decizia penale nr. 309/A din 15 decembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017), de persoane care, în fața instanței de apel, au avut calitatea de inculpat, în termenul legal prevăzut de art. 428 alin. (2) C. proc. pen.., avându-se în vedere că pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) C. proc. pen.., contestația poate fi introdusă oricând, în cuprinsul cererii invocându-se împlinirea termenului general de prescripție răspunderii penale cu referire la infracțiunile pentru care contestatorii au fost condamnați, cu argumentul că, în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, respectiv între data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României și data la care a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., nu au existat cauze de întrerupere a cursului termenului de prescripție, fiind inaplicabile dispozițiile art. 155 alin. (4) C. pen. privind prescripția specială, așa încât incidența prescripției răspunderii penale trebuie analizată prin raportare la termenele generale de prescripție, prevăzute de art. 155 alin. (1) C. pen., dispozițiile Noului C. pen. fiind legea penală mai favorabilă și care a fost reținută în cauză.

În aceste condiții, constatând că cererile a fost formulate de contestatorii condamnați B. și A. prin apărători aleși ale căror împuterniciri sunt la dosar, că motivul pe care se sprijină este reglementat de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. și că în sprijinul acestuia au fost invocate aspecte din dosar, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte a admis în principiu contestațiile în anulare, urmând ca verificarea temeiniciei motivelor formulate să se realizeze în etapa judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

În ceea ce privește cererile de suspendare a hotărârii atacate față de condamnații B. și A., în raport cu motivul de contestație în anulare invocat, dar și cu circumstanțele personale ale condamnaților care nu relevă existența unor riscuri de sustragere de la executarea pedepsei, Înalta Curte, în majoritate, le-a constatat întemeiate, dispunând, în baza art. 430 C. proc. pen.., suspendarea executării deciziei penale nr. 309/A din 15 decembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017. Ca o consecință a dispoziției de suspendare a executării hotărârii contestate, s-a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului B., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Totodată, Înalta Curte a apreciat întemeiată cererea formulată de Ministerul Public de suspendare a judecării pe fond a contestațiilor în anulare formulate de B. și A. până la soluționarea dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, având în vedere că argumentele dezvoltate în motivele contestației de către contestatorii condamnați B. și A. privesc, în esență, aspectele care urmează să fie lămurite în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, la care a fost conexat și dosarul nr. x/2022 al instanței supreme, care privește următoarea problemă de drept:

"l. Dacă normele care reglementează efectul intreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului "tempus regit actum"?

Ulterior, dată fiind pronunțarea deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2022, instanța a repus cauza pe rol, stabilind termen de judecată la data de 22 noiembrie 2022, când Înalta Curte a dispus amânarea cauzei pentru a da posibilitatea contestatorului condamnat B., prin apărător ales, să i-a cunoștință de cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu patru întrebări preliminare depusă la termen de către reprezentantul Ministerului Public.

La termenul de dezbateri din 07 februarie 2023, reprezentantul Ministerului Public a precizat că retrage cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu patru întrebări preliminare, depusă anterior la dosar.

Examinând cauza, prin prisma criticilor invocate în ceea ce privește cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor legale aplicabile în materie, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale. Această cale extraordinară de atac are o natură juridică mixtă, atât de anulare (față de scopul urmărit), cât și de retractare (fiind de competența chiar a instanței care a dat hotărârea a cărei anulare se cere).

Reglementând un număr limitat de cazuri de contestație în anulare, legiuitorul a urmărit să garanteze respectarea autorității de lucru judecat, principiu care asigură stabilitatea ordinii de drept și prestigiul justiției și care impune ca soluția dată în mod definitiv într-un litigiu să nu mai poată fi discutată decât pentru un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente. De aceea, împrejurările enumerate de legiuitor au un caracter excepțional, numai în situațiile expres indicate fiind permis ca hotărâri intrate în puterea de lucru judecat să poată fi anulate prin intermediul exercitării acestei căi de atac extraordinare.

Deși contestația în anulare are ca obiect, exclusiv, actele de procedură, în același timp, nu orice act de procedură poate genera declanșarea acestei căi extraordinare de atac, dat fiind faptul că procesul penal, în esența sa, se desfășoară prin suprapunerea unei întregi serii de acte procedurale, iar regularitatea sau neregularitatea acestor acte trebuie relevată și analizată în căile ordinare de atac.

Conform art. 426 lit. b) C. proc. pen.., contestația în anulare se exercită împotriva hotărârilor penale definitive în situația în care inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, în sensul pronunțării uneia dintre soluțiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - h) și j) C. proc. pen.., care au fost ignorate de instanțele de judecată.

Totodată, prin decizia nr. 10 din 29 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 25 mai 2017, s-a stabilit că "în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen.., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal." În considerentele acestei decizii, s-a subliniat că motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanței de apel de a judeca și nu pe modul în care aceasta a examinat și motivat neincidența cazului de încetare a procesului penal. Numai în situația în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluția de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunțare imputabilă instanței care, prejudiciind interesele legitime ale părții, îi dă dreptul să formuleze contestație în anulare.

Înalta Curte reține, astfel, că omisiunea de a analiza o cauză de încetare a procesului penal care nu a fost pusă în discuția contradictorie a participanților procesuali nici din oficiu, nici la cerere, se subsumează noțiunii de eroare de procedură, remediabilă pe calea contestației în anulare, în baza temeiului prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În speță, se constată că, invocând acest motiv de contestație în anulare, contestatorii A. și B. au susținut, în esență, că, în raport cu aspectele statuate prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., la data pronunțării deciziei penale nr. 309/A din 15 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, termenul general de prescripție a răspunderii penale era împlinit pentru toate infracțiunile pentru care au fost condamnați, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 155 alin. (4) C. pen. ce reglementează prescripția specială.

În ceea ce privește conținutul art. 155 alin. (1) C. pen., se constată că, în forma intrată în vigoare la 01 februarie 2014, acest text de lege prevedea "cursul termenului de prescripție se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură".

Prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională. În considerentele acestei decizii s-a reținut că respectivele dispoziții sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Curtea a constatat, de asemenea, că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat (paragraful 34).

Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022), s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituționale, în considerentele acestei hotărâri subliniindu-se că, "deși în anumite cazuri o decizie a Curții Constituționale poate fi aplicată la speța dedusă judecății într-un mod conform considerentelor sale, demers pe deplin posibil independent de intervenția legiuitorului, aceasta nu presupune o înlăturare a obligației acestuia din urmă de a interveni legislativ inclusiv în cazul deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare." (paragraful 52). Totodată, s-a reținut că:

"... în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 C. pen. după cum urmează:

"(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

De asemenea, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2022, interpretarea dată prevederilor art. 426 lit. b) C. proc. pen.., prin decizia nr. 10 din 29 martie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost menținută și prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, prin care s-a stabilit, printre altele, că:

"2. Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii."

Sub acest aspect, în cauză, se constată că, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 15 noiembrie 2021, dar și din considerentele deciziei penale nr. 309/A din 15 decembrie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestatorii A. și B. nu au solicitat constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale, dar nici instanța de apel nu a pus, din oficiu, în discuție o asemenea chestiune, nefiind, astfel, analizată cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. (intervenirea prescripției răspunderii penale).

În atare situație, având în vedere și aspectele statuate prin deciziile nr. 10 din 29 martie 2017 și nr. 67 din 25 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se apreciază că, în cauză, criticile contestatorilor pot fi examinate prin prisma motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Premergător analizării criticilor formulate de contestatori, Înalta Curte subliniază că stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu al instanței învestite cu soluționarea unei căi extraordinare de atac, respectiv o contestație în anulare. În această cale extraordinară de atac, în situația indicată de apărare ca fiind cea în care inculpații au fost condamnați, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, Înalta Curte nu poate schimba legea stabilită de instanța de apel ca fiind incidentă raportului juridic, examinarea legalității hotărârii realizându-se doar în raport cu acea lege.

Așadar, prin prisma cazului de contestație în anulare reglementat de art. 426 lit. b) C. proc. pen.., instanța care soluționează contestația în anulare este obligată să analizeze dacă inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, doar prin raportare la legea penală mai favorabilă stabilită prin hotărârea definitivă pronunțată de instanța de apel.

În speță, se constată că instanțele de fond și de apel au reținut că legea penală mai favorabilă inculpaților este reprezentată de actualul C. pen. și de Legea nr. 656/2002, lege care a fost în vigoare până la 20 iulie 2019, când a fost abrogată și înlocuită prin Legea nr. 129/2019.

Drept urmare, având în vedere reglementările reținute ca fiind mai favorabile, Înalta Curte va analiza dacă, la data soluționării apelurilor, respectiv la 15 decembrie 2021, în speță existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv la incidența dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum aceste prevederi au fost reconfigurate prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, în interpretarea dată prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022.

Raportându-se la aspectele statuate prin deciziile instanței de contencios constituțional, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 297/2018 - 25 iunie 2018, care este anterioară soluționării definitive a dosarului nr. x/2017, dar și abrogării Legii nr. 656/2002 (în luna iulie 2019, lege reținută, alături de C. pen. în vigoare, ca fiind mai favorabilă în speță) - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

În atare situație, se reține că, în respectivul interval, în care s-a pronunțat și decizia nr. 309/A din 15 decembrie 2021 a instanței supreme împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare, prescripția răspunderii penale se impunea a fi analizată exclusiv prin raportare la dispozițiile art. 154 C. pen., ce reglementează termenele generale de prescripție a răspunderii penale.

Procedând la efectuarea acestei verificări, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, o asemenea analiză nu a fost realizată de către instanța de apel, Înalta Curte constată că, în speță, contestatorii A. și B. au fost condamnați, prin decizia penală nr. 309/A din 15 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, după cum urmează:

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de registrator la O.C.P.I. Iași, urmare a cererii de înscriere înregistrate la O.C.P.I. Iași sub numărul x/08.03.2010, prin care s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 6.708,64 mp în baza Deciziei nr. 2/2008 emise de S.C. Mica Industrie S.A. Iași, formulate de către inculpatul B., prin avocat F., în baza împuternicirii avocațiale nr. 68 din data de 05.02.2010, a dispus, cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2), art. 22 lit. a) și art. 49 din Legea nr. 7/1996 (forma în vigoare la data de 05.05.2010), la data de 05.05.2010, prin încheierea nr. 32814, intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea inculpatului B., cauzând, astfel, un prejudiciu în valoare de 884.970,25 RON (echivalent a 234.802,40 euro) în dauna statului român, respectiv vătămarea drepturilor legitime ale persoanei vătămate E., care, prin emiterea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a încheierii de intabulare nr. x/26.04.2010 din data de 05.05.2010, a fost împiedicată în valorificarea legală a dreptului său de a obține, în baza Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii, constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent și un folos necuvenit de aceeași valoare cu prejudiciul creat, în favoarea inculpatului B.;

- complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, prin cererea de înscriere înregistrată la O.C.P.I. Iași sub numărul x/08.03.2010, formulată, la data de 08.03.2010, prin avocat F., a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 6.708,64 mp, în baza Deciziei nr. 2/2008 emise de S.C. Mica Industrie S.A. Iași, solicitare admisă, în mod nelegal, de inculpata A., care, în calitate de registrator la O.C.P.I. Iași, cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2), art. 22 lit. a) și art. 49 din Legea nr. 7/1996 (forma în vigoare la data de 05.05.2010), a dispus la data de 05.05.2010, prin încheierea nr. 32814, intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului (teren și construcții) situat în Iași, str. x în favoarea inculpatului B., cauzând un prejudiciu de 884.970,25 RON (echivalent a 234.802,40 euro) în dauna statului român, respectiv vătămarea drepturilor legitime ale persoanei vătămate E., care, prin emiterea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a încheierii de intabulare nr. x/26.04.2010 din data de 05.05.2010, a fost împiedicată în valorificarea legală a dreptului său de a obține, în baza Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii, constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent și un folos necuvenit de aceeași valoare cu prejudiciul creat, în favoarea sa;

- spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., constând în aceea că, în perioada 20.05.2010-04.06.2010, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în scopul ascunderii originii ilicite a bunurilor imobile provenite din săvârșirea de infracțiuni, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul x/20.05.2010 de notarul public G. (reprezentat în operațiune de soția sa, H., în calitate de mandatar), a transferat cota parte de 5/100 din imobilul compus din teren în suprafață de 6.708,64 mp și construcții în suprafață de 1459,77 mp numitei I. (sora numitei H.) pentru suma de 65.000 RON, iar prin contractul de partaj voluntar autentificat sub numărul x/04.06.2010 încheiat personal cu numita I., acesteia din urmă i-au fost transferate în totalitate terenul și construcțiile contra sultei de 20.000 euro.

Astfel, infracțiunea de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., reținută în forma autoratului și complicității în sarcina numiților A. și, respectiv, B., se pedepsește cu închisoarea cuprinsă între 2 ani și 8 luni și 9 ani și 4 luni, iar infracțiunea de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, reținută în sarcina contestatorului B. în forma continuată, conform art. 35 alin. (1) C. pen., se sancționează cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani.

De asemenea, se observă că, reglementând termenele generale ale prescripției răspunderii penale, art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. stipulează că, atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani, așa cum este situația și în speță, respectivul termen este de 8 ani și curge, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, de la data săvârșirii infracțiunii, iar, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.

Față de aceste dispoziții, având în vedere acuzațiile pentru care s-a dispus condamnarea celor doi contestatori, se constată că termenul general de prescripție a răspunderii penale, de 8 ani, curge, în privința infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., reținută în forma autoratului în sarcina contestatoarei A. și a complicității în ceea ce îl privește pe B., de la data săvărșirii infracțiunii, respectiv 05 mai 2010, astfel că s-a împlinit la data de 05 mai 2018.

De asemenea, întrucât instanța de apel a reținut că infracțiunea de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, a fost săvârșită de contestatorul B. în formă continuată, ultima activitate subsumată laturii obiective fiind comisă la 04 iunie 2010, de la această dată începe să curgă, conform art. 154 alin. (2) C. pen., termenul general de prescripție a răspunderii penale de 8 ani, termen care s-a împlinit la 04 iunie 2018.

Rezultă, așadar, că, la data soluționării apelurilor, respectiv la 15 decembrie 2021, în ceea ce îi privește pe cei doi contestatori era împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale atât pentru infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a