ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5678/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 596 din 2 februarie 2022, a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Decizia nr. 2867 din 13 mai 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție– secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, în cauză, nu se invocă de către contestator o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente ale cauzei, ci o pretinsă greșeală de judecată în interpretarea și aplicarea normelor legale care reglementează calificarea căii de atac și eventual competența materială a Înaltei Curți, susțineri în raport cu care instanța a constatat că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri contestatorul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004

În motivarea cererii revizuientul a arătat că, în cauză, creanța solicitată la restituire în sumă de 5000 RON, prin acțiune, a făcut obiectul creditării contului – venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate – administrat de către pârâtă, iar sub acest aspect a apelat la calea prevăzută de dispozițiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care se regăsesc în Titlul VII, Cap. II din Legea nr. 207/2015 din Cod, privind "Stingerea creanțelor fiscale prin plată, compensare și restituire", cererea de restituire formând obiectul Dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bistrița Năsăud.

Revizuientul a precizat că motivarea acțiunii a fost limitată la obiectul pricinii și a vizat declararea nulității cu efect retroactiv a obligației fiscale principale și repunerea părții în situația anterioară prin promovarea cererii de restituire prevăzută de textul de lege sus-menționat, prin care a arătat că sumele de recuperat reprezintă creanțe fiscale principale rezultate din nereguli procedurale, și a invocat lipsa/nulitatea titlului corespunzător, precizând că susține în continuare lipsa titlului de creanță fiscală principală, întrucât colectarea creanței s-a făcut fără a exista un titlu valabil, conform legii.

În continuare, revizuentul a făcut trimitere la procedura urmată de instituțiile publice în astfel de situații, susținând că în cauză au fost nesocotite prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015, iar apărarea pârâtei constă în aceea că respectiva creanță a intrat în circuitul juridic prin încheierea civilă nr. 6224/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în Dosarul nr. x/2015, având ca obiect plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/02.04.2014, sens în care a făcut trimitere și la art. 34 alin. (1) teza I din O.G. nr. 2/2001.

În concluzie, revizuientul a invocat art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborat cu art. 14 din Convenție, susținând că Tribunalul Bistrița Năsăud a respins cererea sa sub aspectul caracterului datorat al sumei de 5000 RON, având în vedere că titlul executoriu reprezentând procesul-verbal de contravenție nu a fost anulat. A solicitat interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele inferioare, urmând să se dispună asupra cererii sale.

Prin cererea înregistrată la data de 18 noiembrie 2022, revizuientul a invocat excepția de nelegalitate a Procesului-verbal de contravenție nr. x din data de 02.04.2014, act administrativ ce reprezintă "creanța în cauză.", învederând că de actul administrativ a cărui nelegalitate/nulitate se invocă depinde soluționarea litigiului pendinte.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) din

C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

"(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), și hotărârile definitive care nu evocă fondul.

(3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive și se soluționează de urgență și cu precădere".

Anterior modificării art. 21 din Legea nr. 554/2004, prin Legea 212/2018, alin. (2) din Legea nr. 554/2004 avea următorul conținut:

"(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare".

Prin Decizia nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Se reține că cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, revizuentul invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborat cu art. 14 din Convenție, în raport cu soluția de respingere a cererii sale dată de către Tribunalul Bistrița Năsăud, sens în care a solicitat să se dispună asupra demersului său judiciar, cerând interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele inferioare.

Se constată astfel că revizuientul nu critică decizia care formează obiectul cererii de revizuire, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ în Dosarul nr. x/2021, ci soluția pronunțată de Tribunalul Bistrița în Dosarul nr. x/2019, având ca obiect restituirea sumei de 5.000 RON, solicitată de reclamant în temeiul prevederilor art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În aceste condiții, Înalta Curte remarcă împrejurarea că motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu îndeplinește cerințele de admisibilitate specifice.

Astfel, se constată că în cauză nu s-a făcut trimitere la vreo hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene și nici nu este incident un alt text din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Or, motiv al revizuirii întemeiate pe art. 21 din Legea nr. 554/2004 îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene și nicidecum aspectele invocate de revizuent.

Caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, presupune că aceasta poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare și aplicare. Aceste limitări sunt de ordine publică.

Totodată, instanței de judecată îi revine obligația să verifice admisibilitatea revizuirii, raportat la cazul concret dedus judecății.

Prin urmare, nemulțumirea revizuentului de modul cum a fost soluționată cauza de către Tribunalul Bistrița Năsăud nu poate constitui motiv de revizuire concretizat în încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, care presupune că cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Totodată, dând prioritate analizării admisibilității cererii de revizuire, în raport cu soluția preconizată asupra acesteia, Înalta Curte nu va mai proceda la examinarea celorlalte apărări formulate de revizuient, respectiv excepția de nelegalitate invocată, o astfel de analiză ar rămâne fără eficacitate juridică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 509 cu referire la art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 596 din 2 februarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal pronunțate în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.