ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2828/2022

Hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac Prin încheierea din camera de consiliu din 30 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca lipsită de interes, cererea formulată de petenta A. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de reexaminare a taxei judiciare de timbru din data de 26 iunie 2019 pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017.1.

Contestația în anulare Împotriva acestei decizii, petenta A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. și art. 21 din Constituție. A susținut contestatoarea, în esență, că cererea sa nu era lipsită de interes, pentru că interesul exista și există iar instanța i-a răpit apărarea și procesul echitabil.

Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene În cursul soluționării contestației în anulare, contestatoarea a formulat, la data de 10.02.2022, cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, întemeiată pe art. 267 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, cu următoarele întrebări/chestiuni: 1. Dacă dispozițiile din Tratat, Protocoalele incidente, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se interpretează în sensul că un organ, instituție, autoritate debitoare față de un cetățean printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să i se permită să nu execute obligațiile sale față de cetățeanul creditor dispuse de instanță? 2. Dacă aceleași dispoziții se interpretează în sensul că un astfel de organ, instituție, autoritate debitoare să nu fie tras la răspundere pentru abuzul neexecutării obligațiilor sale față de cetățeanul creditor victimă? 3. Dacă pentru a-l executa silit pe un astfel de organ debitor de stat cetățeanul creditor victimă este condiționat de plata prealabilă de taxe judiciare? Contesatoarea nu a dezvoltat și nu a motivat cererea de sesizare a CJUE.

Soluția Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene 4.1. Asupra cererii contestatoarei A. de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebările consemnate anterior, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. Alineatul 2 din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național. Părțile din litigiul principal nu au dreptul de a trimite direct Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, articolul 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) neconstituind temei legal pentru o nouă cale de atac deschisă părților într-un litigiu, astfel că nu este suficient ca o parte să susțină că litigiul ridică o problemă de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE), pentru ca instanța națională respectivă să se considere obligată să trimită o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare. Chiar și instanțele naționale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanța unei cereri pentru întrebare preliminară. Jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a stabilit că instanțele naționale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, atât asupra necesității unei întrebări preliminare în vederea soluționării fondului litigiului, cât și asupra pertinenței întrebărilor adresate Curții. 4.2. În cauză, Înalta Curte constată că, prin maniera de formulare a solicitării, contestatoarea nu a motivat în niciun fel necesitatea sesizării instanței europene. În materie, Curtea de Justiție a recunoscut instanțelor naționale o marjă largă de apreciere a relevanței unei hotărâri preliminare, revenindu-le obligația de a înainta o cerere preliminară doar atunci când consideră că există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare. Întrebarea ce se poate adresa de către instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății. Prin urmare, Înalta Curte reține, pe de o parte, că cererea formulată de către contestatoarea A. nu este o veritabilă cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar, pe de altă parte, interpretarea solicitată Curții de Justiție a Uniunii Europene nu este utilă și pertinentă soluționării prezentei cauze, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene pentru sesizarea instanței europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării prezentei contestații în anulare. 5.1. Deși cauza în care s-a pronunțat încheierea ce face obiectul prezentei căi de atac s-a judecat sub imperiul Noului C. proc. civ. (în vigoare din 15 februarie 2013), prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 26 iunie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2017.1, atașat cauzei, instanța a admis cererea de reexaminare formulată de petenta A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente soluționării cererii de recuzare formulate în Dosarul nr. x/2017.1 și a stabilit că taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recuzare formulate este în cuantum de 4 RON, conform Legii nr. 146/1997. Instanța a reținut că, la data formulării cererii de chemare în judecată, 31.10.2007, actul normativ în raport cu care se stabileau taxele de timbru era Legea nr. 146/1997, care, la art. 3 lit. d), stabilea că pentru cererile de recuzare în materie civilă se achită o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 RON. 5.2. Astfel, pentru soluționarea prezentei contestații în anulare formulate împotriva încheierii de ședință din 30 octombrie 2019 a ÎCCJ-SCAF în Dosarul nr. x/2017.1, instanța, prin încheierea de ședință din 21 octombrie 2021, a constatat că, pentru soluționarea contestației în anulare, contestatoarea datorează taxă judiciară de timbru conform Legii nr. 146/1997 în cuantum de 10 RON, potrivit art. 3 lit. g) din lege. Conform art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat. De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." Deși a fost legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 RON, contestatoarea A. nu și-a îndeplinit această obligație, astfel că, urmează a fi anulată contestația în anulare, ca netimbrată.