ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 365/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 851 din 16 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 163R din 13 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Împotriva acestei decizii civile, la 16 august 2023, a formulat contestație în anulare contestatoarea A., invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și pct. 3 din C. proc. civ.

Contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru a stabili dacă dreptul unional se opune plății taxelor judiciare de timbru stabilite de dreptul național în sarcina cetățenilor fără venituri.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestatoarea a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pe calea trimiterii preliminare în interpretare, pentru ca această instanță să verifice compatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013 cu prevederile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Potrivit art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene: "Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (…) (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, aceasta poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea."

Conform art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: "Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată. Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție."

În legătură cu trimiterile preliminare care se referă la interpretarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin Recomandările nr. 2016/C439/01, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat următoarele aspecte relevante: "(8) Cererea de decizie preliminară trebuie să se refere la interpretarea sau la validitatea dreptului Uniunii, iar nu la interpretarea normelor dreptului național sau la aspecte de fapt invocate în cadrul litigiului principal. (9) Curtea nu se poate pronunța asupra cererii de decizie preliminară decât dacă dreptul Uniunii este aplicabil cauzei principale. În această privință, este indispensabil ca instanța de trimitere să expună toate elementele pertinente, de fapt și de drept, care o determină să considere că dispozițiile dreptului Uniuni sunt susceptibile să se aplice în speță. (10) În ceea ce privește trimiterile preliminare care se referă la interpretarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, este important să se amintească faptul că, în temeiul articolului 51 alin. (1) din aceasta, dispozițiile Cartei se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Deși ipotezele unei asemenea puneri în aplicare pot fi diverse, este totuși necesar ca din cererea de decizie preliminară să reiasă, în mod clar și neechivoc, că o altă normă de drept al Uniunii decât Carta este aplicabilă cauzei principale. Întrucât Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra unei cereri de decizie preliminară când o situație juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, dispozițiile Cartei invocate de instanța de trimitere nu pot constitui prin ele însele temeiul acestei competențe."

Ca atare, dispozițiile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii Europene, iar Carta nu creează nicio competență sau sarcină nouă pentru Uniune și nu modifică competențele și sarcinile stabilite de Tratate.

În acest sens, din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene reiese că drepturile fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii Europene au vocație de a fi aplicate în toate situațiile reglementate de dreptul Uniunii, nu însă și în afara unor asemenea situații. Astfel, C.J.U.E. a statuat deja că nu poate aprecia, din perspectiva Cartei, o reglementare națională care nu se situează în cadrul dreptului Uniunii (hotărârea din 15 noiembrie 2011 pronunțată în cauza Dereci; hotărârea din 7 iunie 2012 pronunțată în cauza Vinkov).

Această statuare asupra domeniului de aplicare a drepturilor fundamentale ale Uniunii se coroborează cu explicațiile cu privire la articolul 51 din Cartă, care, în conformitate cu articolul 6 alin. (1) al treilea paragraf din T.U.E. și cu articolul 52 alin. (7) din Cartă, trebuie luate în considerare în vederea interpretării acesteia (hotărârea din 22 decembrie 2010 pronunțată în cauza DEB, C-279/09, pct. 32). Potrivit explicațiilor amintite, "statelor membre le este impusă obligația de a respecta drepturile fundamentale definite în cadrul Uniunii numai în cazul în care pun în aplicare dreptul Uniunii".

Întrucât drepturile garantate de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene trebuie să fie respectate atunci când o reglementare națională intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, nu pot exista situații care să țină de dreptul Uniunii fără ca drepturile fundamentale menționate să poată fi aplicate.

Ca atare, aplicabilitatea dreptului Uniunii Europene o implică pe cea a drepturilor fundamentale garantate de Carta Drepturilor Fundamentale.

În schimb, atunci când o situație juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii (nu pune în discuție dreptul european), Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu este competentă să o examineze pe calea trimiterii preliminare în interpretare, iar dispozițiile Cartei Drepturilor Fundamentale nu pot constitui, prin ele însele, temeiul acestei competențe a Curții (în acest sens, hotărârea din 26 februarie 2013, pronunțată în cauza C-617/10 Aklagaren)

În prezenta cauză, se constată că este incidentă această din urmă ipoteză, întrucât situația juridică litigantă nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene, fiind vorba despre un litigiu strict intern, astfel că dispozițiile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene nu pot constitui per se temeiul acestei competențe a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea contestatoarei de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Deliberând asupra contestației în anulare, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente de drept:

Prezenta contestație în anulare este exercitată împotriva deciziei civile nr. 851 din 16 mai 2023, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 163R din 13 aprilie 2022, pronunțate de către Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Se reține că decizia civilă nr. 851 din 16 mai 2023 a fost pronunțată în procedura de filtru, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. (forma în vigoare anterioară Legii nr. 310/2018), potrivit cărora "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează, sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."

În condițiile în care legiuitorul a optat ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare, rezultă că decizia civilă nr. 851 din 16 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, nu este susceptibilă de a fi atacată cu contestație în anulare.

Față de aceste considerente, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) teza finală din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 851 din 16 mai 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 851 din 16 mai 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2024.