ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 323/2022

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

La data de 23 februarie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a înregistrat dosarul nr. x/2021, având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1115 din 25 februarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021/a1, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, reexaminarea taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, stabilite în sarcina acestuia conform art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, obligație comunicată părții prin adresa emisă la data 04 martie 2021 în dosarul nr. x/2021 și primită de aceasta la data de 8 martie 2021.

Prin încheierea din data de 22 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, a formulat contestație în anulare A., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia.

În cuprinsul contestației în anulare, contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a soluționării dezlegării chestiunii de drept "cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în sensul stabilirii instanței competente material să soluționeze litigiile având ca obiect repararea prejudiciului creat prin discriminare", pronunțată prin decizia RIL nr. 10/2016 "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale".

Hotărârea recurată

Prin încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 s-a admis cererea formulată de contestatorul A..

S-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Prin Incheierea de ședință din data de 9 decembrie 2021 s-a respins cererea formulată de petentul A. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea din 28 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recursul

Împotriva încheierii de ședință din data de 28 octombrie 2021 recurentul - contestator A. a formulat recurs.

In motivarea căii de atac, a susținut recurentul că instanța de judecată a admis sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, deși nu s-a cerut acest fapt.

A arătat că, în realitate, s-a invocat excepția de neconstituționalitate a Deciziei R.I.L. a I.C.C.J. nr. 10/2016, astfel că este vorba despre o greșeală de dactilografiere a încheieri în ședință din data de 28 octombrie 2021, lucru care se solicită a fi conformat de instanța de recurs întrucât instanța pe fond prin încheiere s-a dezînvestit.

În cadrul cererii de recurs recurentul - contestator a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 138 din 24 iulie 1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 170 din 25 iulie 1997, (actualul art. 29 alin. (5) teza a I-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale), a sintagmei "contrară prevederilor alin. (1)" din prevederile "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională."

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2021 în vederea soluționării cererii se sesizare a Curții Constituționale.

Apărările intimatului.

Intimatul - pârât Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți

Analizând cu precădere excepția inadmisibilității căii de atac formulate împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, Inalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea 47/1992 modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

În raport de dispozițiile legale expuse, Înalta Curte constată că sunt incidente prevederile art. 29 alin, (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Din interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 rezultă că este supusă recursului numai încheierea prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Per a contrario, încheierea prin care a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este supusă niciunei căi de atac, concluzie justificată și de faptul lipsei de interes în promovarea căii de atac în cazul în care a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Cum în cauză, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale, în raport de interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, rezultă că este inadmisibil recursul îndreptat împotriva respectivei încheieri.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, înafară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Susținerile recurentului în sensul că instanța de judecată, din eroare ar fi sesizat Curtea Constituțională cu dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în realitate cererea de sesizare privind decizia de interpretare a acestor dispoziții, de asemenea, nu pot fi valorificate ca motive de recurs, calea de atac putând fi exercitată doar în condițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, mai sus arătate.

Observă Înalta Curte că aceleași susțineri au făcut obiectul unei cereri formulată de recurentul contestator privind îndreptarea erorilor materiale din incheierea atacată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

In baza dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurent ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 28 octombrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.