ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5118/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual.

La data de 23 februarie 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a înregistrat dosarul nr. x/2021, având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1115 din 25 februarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021/a1, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, reexaminarea taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, stabilite în sarcina acestuia conform art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, obligație comunicată părții prin adresa emisă la data 04 martie 2021 în dosarul nr. x/2021 și primită de aceasta la data de 8 martie 2021.

Prin încheierea din data de 22 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, a formulat contestație în anulare A., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea contestației de față, analizând motivele formulate în raport cu hotărârea atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, reține cele ce urmează:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 503 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

În raport cu aceste prevederi, contestația în anulare exercitată în alte condiții decât cele expres reglementate nu poate fi primită.

Astfel, pentru a fi admisibilă calea de atac extraordinară este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, toate condițiile impuse de dispozițiile legale anterior menționate.

În speță, contestatorul a invocat faptul că soluționarea cererii de reexaminare numai în temeiul normei ordinare pentru dezlegarea chestiunii de drept, fără motivarea îndepărtării normei de excepție a normei ordinare nu este o greșeală de judecată, este o eroare materială, în caz contrar prin "judecată trunchiată" recursurile în interesul legii devin inutile.

A mai arătat faptul că instanța care a soluționat cererea de reexaminare a omis a cerceta chestiunea supusă judecății invocată prin contestația în anulare pe fond care a fost generată de hotărârea judecătorească pronunțată în recursul pe fond.

A concluzionat contestatorul că, prin raportarea cererii contestației în anulare la acțiunea inițială din fața primei instanțe, și nu la cea invocată prin contestația în anulare pe fond, de drept, instanța care a soluționat cererea de reexaminare taxă timbru a judecat ceea ce nu s-a cerut prin cerere.

Cum s-a arătat anterior, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

În cauză, Înalta Curte reține că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât, în realitate, prin motivele invocate, contestatorul tinde să obțină o nouă judecată a cauzei sub aspectul aplicării dispozițiilor incidente în raport cu circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, ceea ce excede controlului realizat de instanță pe calea contestației în anulare.

De asemenea, Înalta Curte reține că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nici omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs.

Dispozițiile legale ale art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil alt recurs.

Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consolidat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, presupune examinarea în mod real și adecvat a apărărilor părților, însă respectarea acestui principiu convențional de către o instanță de judecată nu poate fi verificată pe calea contestației în anulare, adică a unei căi extraordinare de atac din dreptul intern, întrucât legiuitorul național nu a reglementat un astfel de motiv de retractare a unei hotărâri irevocabile.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit - în opinia contestatorului - probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, instanța europeană a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008, și B. c. România, nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).

Față de cele ce preced, se apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textul legal susmenționat, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de dispozițiile citate.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 octombrie 2021.