ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 470/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 470/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

din data de 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel Brașov,

printre altele,

în baza art. l60

8a

alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca

neîntemeiată,

cererea formulată de inculpatul C.A., de liberare

provizorie sub control judiciar.

În baza art. 139

alin. (l) C. proc. pen., a respins, ca nefondată,

cererea

formulată de inculpatul C.A., deținut în Penitenciarul Codlea,

având ca obiect

înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a

obligării de a

nu părăsi localitatea în care acesta locuiește.

În baza art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. l60

b

alin. (3) C. proc. pen.

, a menținut

măsura arestării preventive luată față de

inculpatul

C.A., deținut în Penitenciarul Codlea.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut următoarele:

Asupra cererii

de liberare provizorie a constatat că lăsarea în

libertate a inculpatului ar aduce

atingere scopului procesului penal, astfel cum

acesta este reglementat prin

dispozițiile art. 136 alin. (l) C. proc. pen.

În acest sens a

avut în vedere încheierea de ședință din data de

05 decembrie 2011 a Tribunalului

Brașov prin care s-a dispus liberarea provizorie sub

control judiciar

a inculpatului C.A., măsură care a fost revocată prin

încheierea de ședință din data de 30

martie 2012.

Revocarea

liberării provizorie sub control judiciare a fost dispusă ca

urmare a adresei

nr. l96D/P/2011 din 28 martie 2012 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial

Brașov prin care se arăta faptul că în dosarul penal nr. 2583/P/2012

al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Brașov s-a dispus, la data de

09 februarie

2012, începerea urmăririi penale față de C.A. pentru săvârșirea

a două infracțiuni de loviri prevăzute de art. 180

alin. (2) C. pen. (parte

vătămată A.A., martoră în dosarul nr.

9031/62/2011) și o

infracțiune de ultraj la

bunele moravuri prevăzută de art. 321 C. pen. (una

din agresiuni a fost comisă în loc public și în

prezența mai multor persoane);

în

aceeași cauză erau efectuate cercetări față de A.N. pentru distrugerea prin

incendiere a autoturismului părții vătămate A.A., faptă prevăzută de art. 217

alin. (4) C. pen. S-a mai arătat că în dosarul penal nr. 716211/2012 al

Poliției Municipiului Brașov - Secția 4 Poliție

(numărul unic urmează a fi

atribuit

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov) erau efectuate cercetări

față de C.A. relativ la săvârșirea infracțiunii de

loviri prevăzută de art.

180 C. pen.

(încadrarea juridică finală va fi stabilită după eliberarea

certificatului medico-legal), constând în aceea

că la data de 25 martie 2012, pe

fondul

unui conflict verbal cu A.A., inculpatul a agresat persoana

vătămată A.C., ce intervenise pentru aplaharea

conflictului menționat. Urmare a agresiunii, persoană vătămată a suferit un

traumatism

cranio-cerebral nivel 1

(pierdere de cunoștință de câteva minute amnezie

retrogradă, cefalee persistentă

și vărsături).

În raport de

precizările inculpatului C.A., care în susținerea

cererii de liberare provizorie a

arătat că anterioara revocare a liberării

provizorii

ar fi avut la bază unele acuzații care s-au dovedit a fi neîntemeiate

dată fiind revocarea măsurii arestării preventive

dispusă față de acesta într-o

altă

cauză penală, Curtea, analizând susținerile inculpatului în raport de decizia

penală nr. 239/ R din 15 iunie 2012 a

Tribunalului Brașov invocată, prin care a fost

respins recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov

împotriva încheierii de ședință a Judecătoriei

Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. 9104/197/2012, a constata că revocarea

măsurii arestării preventive

în

dosarul 9104/197/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Brașov, a avut la baza

faptul că, în dosarul 9031/62/2011, ce se afla la

data respectivă pe rolul

Tribunalului

Brașov,

a fost revocată liberarea

provizorie sub control judiciar,

iar

nu motivele indicate de inculpat în cuprinsul cererii de liberare provizorie

aflată

în examinare în prezentul dosar.

Astfel, Curtea de

Apel Brașov a respins, ca neîntemeiată, cererea

formulată de inculpatul C.A.,

raportându-se la modul în care s-ar fi

desfășurat activitatea presupus infracțională,

participarea la activitățile

presupus infracționale și a altor persoane care au

calitatea de inculpat în

aceeași cauză, faptul că inculpatul nu este la primul

conflict cu legea penală,

faptul că acesta, pe parcursul prezentului proces penal

a beneficiat de o

liberare provizorie sub control judiciar care a fost

revocată și pericolul social al

faptelor pentru care este judecat inculpatul și care

este exprimat prin

modalitatea

concretă de săvârșire a acestora.

În ceea ce privește cererea de

înlocuire a măsurii arestării

preventive cu

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea

în care acesta locuiește, aceasta a fost respinsă

ca nefondată în aprecierea

faptului

că măsurile preventive au drept scop asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal, iar acestea sunt adaptate în funcție

de temeiurile de fapt și

de drept ale

cauzei, asigurându-se o flexibilitate a acestora în raport de

anumite împrejurări concrete legate de cauza

penală și persoana celui față de

care a fost luată o astfel de măsură.

Legiuitorul

român impune ca, pentru a se dispune înlocuirea unei măsuri

preventive cu o

alta, să se fi schimbat temeiurile care au determinat luarea

măsurii. În cauză

s-a constatat că temeiurile ce au fost avute în vedere la

luarea față de

inculpatul C.A. a măsurii arestării preventive, nu s-au

schimbat mai ales

că în cauză a intervenit și o soluție de condamnare față de

inculpat.

Mai mult decât

atât, de la ultima verificare a legalității și temeiniciei

măsurii

arestării preventive, cauza ajungând în recurs, sub acest aspect la Înalta

Curte de Casație și Justiție, nu au putut interveni elemente noi de

probațiune, neadministrându-se nici un

mijloc de probă.

În privința

termenului rezonabil invocat de inculpat, s-a apreciat că

acesta trebuie

raportat la circumstanțele fiecărei cauze în parte, stabilirea

limitelor

rezonabile ale arestării preventive raportându-se atât la complexitatea

cauzei și atitudinea inculpatului,

cât, mai ales, la modul în care este

instrumentat

de către autoritățile judiciare. Or, nu se poate susține că această

cauză nu ar prezenta o complexitate ridicată, și

nici faptul că autoritățile

judiciare

ar fi manifestat o delăsare în instrumentarea acesteia, astfel că nu se

poate susține că durata arestării preventive ar fi

depășit un termen rezonabil.

Totodată, în

raport de dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen.,

raportat la art.

l60

b

alin. (2) și (3) C. proc. pen., Curtea de Apel a apreciat

că în cauză se

impune menținerea măsurii arestării preventive fiind incident, în

continuare,

cazul reglementat de art. 148 alin. (l) lit. f) C. proc. pen.,

având în vedere

că pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracțiunii imputate inculpatului este

mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă

pericol concret

pentru ordinea publică. La aprecierea acestei din urmă condiții,

Curtea a avut în

vedere împrejurările cauzei, pericolul pentru ordinea publică

pe care îl constituie inculpatul,

gravitatea deosebită a faptelor reținute în

sarcina

acestuia care poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că acesta,

prezintă

pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpatul C.A. criticând-o pentru netemeinicie.

În susținerea

recursului, apărătorul ales a arătat că în cauză nu se mai impune menținerea

stării de arest preventiv deoarece inculpatul nu prezintă

pericol pentru

ordinea publică și nu poate influența buna desfășurare a

procesului penal.

În ceea ce

privește soluția de respingere a cererii de liberare provizorie

sub control

judiciar, apărătorul ales al recurentului inculpat a arătat că

motivarea

instanței de apel nu este întemeiată, faptul că inculpatul a mai

beneficiat de o

liberare provizorie care i-a fost revocată, nu constituie motiv de

respingere a unei noi cereri în acest

sens.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor

și a materialului

din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru

următoarele considerente:

În fapt, se

reține, în esență, că începând cu luna ianuarie 2011, numitul, C.Șt. a

constituit un grup criminal organizat al cărui principal scop a

fost obținerea

unor sume importante de bani din activități ilicite.

În intervalul

ianuarie - aprilie 2011, inculpatul C.A. s-a implicat împreună cu alți

inculpați în activitățile infracționale de șantaj revenindu-i un

rol esențial în

derularea activităților infracționale de violență.

Față de critica referitoare la

respingerea cererii de liberare

provizorie

sub control judiciar, Înalta Curte constată că, în speță, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

pentru a fi dispusă liberarea provizorie sub

control judiciar.

Înalta Curte, în

verificarea recursului va avea în vedere dispozițiile

Deciziei nr.

17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent

să soluționeze

recursul în interesul legii care a statuat că: „Instanța de

judecată, în

cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie

sub control

judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile

care au

determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna

desfășurarea procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate

provizorie sub

control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului sau inculpatului.

Temeiurile avute

în vedere la momentul dispunerii sau prelungirii unei

măsuri

restrictive de libertate trebuie să se bazeze pe probele existente la

dosar, de natură

să creeze convingerea judecătorului că o astfel de măsură

este necesar a

fi luată. Modificarea temeiurilor, presupune modificarea

elementelor pe

care acestea se bazează, respectiv existența unor probe sau

împrejurări noi

de natură să determine convingerea judecătorului că, față de

probele sau

situațiile noi apărute, măsura restrictivă de libertate dispusă nu

mai este necesară sau poate fi

înlocuită.

Astfel, în

aprecierea subzistenței temeiurilor care au stat la baza arestării

preventive, Înalta

Curte va avea în vedere situația de fapt, gravitatea faptelor,

consecințele

acestora, gradul de implicare al inculpatului în ansamblul

activităților

infracționale desfășurate, precum și stadiul procesual al cauzei. Î

n cauză, inculpatul C.A. a fost

condamnat nedefinitiv, prin

sentința penală

nr. 131 din 28 mai 2012 a Tribunalului Brașov, la o pedeapsă

rezultantă de 8 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii

drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II, lit.

b) C. pen., pe o

durată de 5 ani

după

executarea pedepsei principale.

Astfel, se

constată că există suficiente probe în accepțiunea dată de

art. 143 C. proc.

pen., că inculpatul a săvârșit faptele reținute în

sarcina sa și

pentru care a suferit deja o condamnare nedefinitivă.

În acest

context, Înalta Curte va avea în vedere declarațiile părților

vătămate,

declarațiile martorilor, procesele verbale de redare a interceptărilor

convorbirilor

telefonice și ambientale, a comunicațiilor scrise între membrii

grupului, cât și

între unii dintre aceștia și părțile vătămate, procesele-verbale

de supraveghere

a inculpaților și procesele-verbale întocmite cu ocazia

efectuării perchezițiilor.

Înalta Curte va

mai avea în vedere și faptul că recurentul inculpat a mai

fost anterior

liberat condiționat, măsură ce a fost revocată ca urmare a

încălcării de

către inculpat a obligațiilor impuse de instanță.

Este adevărat că

în aprecierea unei noi cereri de liberare provizorie sub

control

judiciar, instanța nu trebuie să aprecieze doar din perspectiva faptului

că o anterioară

liberare provizorie a fost revocată ca urmare a acțiunilor ilicite

desfășurate de

inculpat în perioada cât a beneficiat de liberarea provizorie

însă, nici nu

poate face abstracție de această stare de fapt.

Astfel, față de

antecedentele inculpatului, există prezumția rezonabilă că

acesta lăsat în

libertate poate continua activitatea infracțională având în vedere pe de o

parte faptul că acesta este recidivist și pe de altă parte

încălcarea

obligațiilor impuse de instanță pe perioada anterioarei liberări

provizorii sub control judiciar.

Înalta Curte

apreciază că raportat la stadiul procesual și față de natura

infracțiunilor

reținute în sarcina inculpatului obligațiile impuse în condițiile

admiterii cererii

de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de art.

160

2

alin. (3) C. proc. pen., nu sunt suficiente pentru garantarea bunei

desfășurări a

procesului penal și împiedicării inculpatului de a mai săvârși alte

fapte de natură penală.

În ceea ce

privește menținerea măsurii arestării preventive, Înalta Curte

reține că

inculpatul C.A. este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de

șantaj, lipsire

de libertate în mod ilegal și vătămare corporală, săvârșite în

stare de recidivă post executorie.

Constatând că în

cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării

preventive astfel cum s-a arătat anterior, Înalta Curtea va

avea în vedere

faptul că în speță sunt întrunite și condițiile prevăzute de

art. 148 lit. f)

C. proc. pen., respectiv inculpatul este judecat pentru

infracțiuni

pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani si acesta

prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

În aprecierea

pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte are

în vedere jurisprudența

C.E.D.O. care a definit noțiunea de pericol concret pentru

ordinea publică

ca „reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită”, care, prin

rezonanța ei,

afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și

dezaprobare, de

temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția

nu acționează

eficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de

accentuat pericol

social și poate încuraja alte persoane să comită fapte

asemănătoare.

În speță, se

constată faptul că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea

unor fapte

deosebit de grave îndreptate împotriva unora dintre cele mai

importante valori

protejate de legea penală și anume dreptul la viață și

libertatea

persoanei. Modalitatea în care se presupune că au fost săvârșite

faptele, care

denotă o periculozitate sporită a inculpatului, atitudinea de

nerecunoaștere a

faptelor precum și starea de recidivă a acestuia, denotă lipsa*

de respect a

inculpatului față de valorile sociale și o atitudine de dispreț față

de lege.

În ceea ce

privește rezonabilitatea perioadei de detenție, Înalta Curte

apreciază că nu

a fost depășită durata rezonabilă astfel cum aceasta este

definită în

jurisprudența C.E.D.O., având în vedere faptul că durata acesteia nu

poate fi judecată

ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în

contextul

procesual, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în

sarcina

inculpatului, modalitatea în care se presupune că au fost comise, toate

acestea

justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei

publice un

sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției.

Ca atare,

detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele

ce decurg din

legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 paragraful 1 lit. a

din C.E.D.O.L.F.,

impunându-se menținerea

în continuare a acesteia.

Așa fiind, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat,

recursul formulat

de inculpatul C.A.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi

obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.

împotriva încheierii din 22 ianuarie

2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 9031/62/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru

apărătorul

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

februarie 2013.