ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4065/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 454/1372/2012, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pe rol fiind verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive privind pe inculpatul minor G.F., constatând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au modificat, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. și art. 160

h

alin. (3) teza finală C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G.F., arestat în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 25 din 19 iulie 2012 emis de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, aflat în Penitenciarul Codlea.

În termen legal, inculpatul G.F. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și, rejudecând, revocarea mandatului de arestare preventivă și punerea sa în libertate, susținând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nu au apărut altele noi care să justifice menținerea acestei măsuri, precizând că permanent a negat săvârșirea faptei, declarându-se nevinovat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 3 decembrie 2012 a constatat că temeiurile de fapt și de drept ale arestării preventive nu s-au modificat sau încetat, astfel că se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpatului G.F.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 49/S din data de 26 octombrie 2012, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a dispus condamnarea inculpatului G.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., iar în baza art. 71 C. pen. a interzis acestuia drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. după împlinirea vârstei de 18 ani.

În fapt, s-a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov din data de 01 august 2012 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului minor G.F. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., reținându-se că inculpatul minor G.F., la data de 18 iulie 2012, în intervalul orar 18.00 - 18.30, în latrina locuinței sale a întreținut un raport sexual oral cu partea vătămată minoră B.S.I., în vârstă de 5 ani și 8 luni, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și manifesta voința, fiind surprins asupra faptului de către martorul G.M., bunicul patern al minorei și mama minorei B.S.I.

Împotriva sentinței penale sus-menționate a declarat apel inculpatul G.F.

Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Brașov nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispozițiilor legale anterior citate.

Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptei.

În acesta ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui, în mod corect, instanța de apel a avut în vedere atât date privitoare la persoana inculpatului, cât și aspecte referitoare la infracțiunea de săvârșirea căreia este învinuit, în raport de care a apreciat și la acest moment procesual că fapta pentru care este cercetat inculpatul minor G.F., în vârstă de 17 ani: viol asupra unei minore în vârstă de 5 ani și 8 luni, este de o gravitate deosebită, de natură să justifice arestarea preventivă a acestuia, lăsarea inculpatului în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică în contextul temerii generate în rândul societății față de astfel de fapte.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte urmează să aibă în vedere aspecte referitoare la infracțiunea de săvârșirea căreia este învinuit, respectiv pericolul social al acesteia, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Menținerea arestării preventive a inculpatului minor G.F. este dispusă, în mod excepțional, de către instanță față de acest minor, în raport de gravitatea faptei pentru care este cercetat acesta, faptă prin care s-a pus în primejdie dezvoltarea spirituală, morală și socială, precum și integritatea corporală, sănătatea fizică și psihică a minorei în vârstă de 5 ani și 8 luni, victimă a infracțiunii de viol.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care a fost produsă, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptei.

Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză.

Ca atare, Încheierea pronunțată la 3 decembrie 2012 este legală.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul G.F. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.F. împotriva Încheierii de ședință din data de 3 decembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 454/1372/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință nepublică, azi 10 decembrie 2012.

Procesat de GGC - N