ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3663/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3663/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința
penală nr. 131/ S din 28 mai 2012, pronunțată în dosarul nr.
9031/62/2011,
Tribunalul Brașov, secția penală, a dispus, printre altele, condamnarea
inculpatului C.A., în final acesta având de executat pedeapsa principală cea
mai grea de 8 ani închisoare și
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza
II-a, lit.
b) C. pen., pe o
durată de 5 ani după executarea
pedepsei principale.
A menținut starea de arest a
inculpatului C.A.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel, printre alții,
Parchetul de pe lângă Î
nalta Curte de Casație și Justiție
- D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov și inculpatul
C.A., cauza fiind
înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția penală și
pentru cauze cu minori, sub nr. 9031/62/2011.
La termenul din 6
noiembrie 2012, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de
control
judiciar, respectiv Curtea de Apel Brașov, verificând legalitatea și temeinicia
arestării
preventive, a dispus, printre altele, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen.,
raportat la art. 145 C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a
inculpatului
C.A. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care
acesta
locuiește, respectiv municipiul Brașov, fără încuviințarea instanței.
în baza art. 145 alin. (1
1
)
și alin. (1
3
) C. proc. pen., a impus
inculpatului C.A., pe durata măsurii
obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte
următoarele obligații: să se prezinte la
organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de
judecată, ori de câte ori este
chemat;
să se prezinte la poliția de domiciliu, respectiv Poliția municipiului Brașov,
conform programului de supraveghere întocmit de
această instituție sau ori de câte ori
este
chemat; să nu își schimbe locuința cu încuviințarea organului judiciar care a
dispus
măsura; să nu dețină, să nu
folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se
apropie de părțile vătămate B.S.A. și V.A.C., de
martorii și de coinculpații din prezenta cauză și de membrii familiilor
acestora și nici să comunice
cu
acestea, direct sau indirect; pronunțând încheierea atacată cu recurs în
prezenta
cauză.
Împotriva
încheierii de ședință din 6 noiembrie 2012, a Curții de Apel Brașov,
secția penală și pentru cauze cu
minori, pronunțată în dosarul nr. 9031/62/2011,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial
Brașov
a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate
și rejudecarea cauzei și menținerea măsurii arestări preventive față de
inculpatului C.A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei
Curți de Casație și Justiție sub nr.
9031/62/2011/a2011
Înalta Curte,
examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, și dispoziția
Curții de Apel Brașov dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat
de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. -
Serviciul
Teritorial Brașov este fondat și îl va admite pentru următoarele
considerente:
Cu privire la
dispoziția instanței prin care, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen.,
raportat la art. 145 C. proc. pen., a
dispus înlocuirea măsurii arestării
preventive
a inculpatului C.A. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi
localitatea
în care acesta locuiește, respectiv municipiul Brașov, fără încuviințarea
instanței, constată că potrivit dispozițiilor
art. 5 paragraful 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la libertate și
nimeni nu poate fi lipsit de
libertatea sa.
De la această
regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă
cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5
paragraful 1 lit. c). Potrivit
textului invocat, o persoană poate fi privată de
libertate dacă a fost arestată sau reținută
în vederea aducerii sale în fața
autorității judiciare competente, atunci când există motive
verosimile de a
bănui ca a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede
în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după
săvârșirea acesteia, în materia
privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și
la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau
regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei
persoane să se
facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de
legea națională,
care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției
și să asigure protejarea individului
împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să
se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă
cu scopul prevăzut de art. 5
paragraful 1.
În cauza supusă
analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât
dispozițiile
cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile
Convenției cu
privire la menținerea stării de arest a inculpatului C.A.
Astfel, potrivit
dispozițiilor art. 160
b
alin. (l) C. proc. pen., instanța de
judecată, în
exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice
periodic
legalitatea și
temeinicia arestării preventive.
Conform alin.
(3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au
determinat
arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere
motivată, menținerea arestării
preventive”.
Din starea de fapt reținută de
instanța de fond rezultă că în noaptea de
28
ianuarie 2011, inculpații C.Șt., O.C. și C.A. s-au deplasat la
locuința lui A.J.A.E., unde se afla B.S.A., fiind
conduși de
numitul M.R.
În prezența lui A.J.A.E.
și P.F.A. care se aflau în
imobil, inculpații C.Șt., O.C. și C.A. l-au constrâns pe
B.S.A. să-i urmeze și l-au transportat cu un autovehicul la locuința lui C.A.
din Brașov, str. Brândușelor.
Din dispoziția
lui C.Șt., la locuința lui C.A., s-a deplasat și inculpatul V.A.V. care a adus
banda izolanta care însă nu a ajutat efectiv la exercitarea de violențe asupra
părții vătămate și nu a cunoscut la ce va fi
folosită acea banda izolanta.
Partea vătămată
B.S.A. a fost supusă agresiunilor psihice și fizice
prin aplicarea de
lovituri cu corpuri contondente, încercărilor de strangulare sau de
electrocutare,
pretinzându-i-se de către C.Șt., C.A. și O.C. să
le remită suma totală de 25.000
euro, cu mult mai mare decât datoria inițială a părții
vătămate B.St.A.,
inculpații indicați justificând in diverse moduri această
majorare substanțiala a obligației
inițiale.
În urma
agresiunilor la care a fost supus mai multe ore partea vătămată B.
S.A. a suferit
leziuni corporale ce necesită pentru vindecare un număr de
30-35 de zile
îngrijiri medicale.
După declanșarea
cercetărilor în cauză, inculpatul D.N.F. a aflat de
la martorul A.J.A.E.
despre faptul că partea vătămată B.S.A. a formulat plângere penală cu privire
la cele întâmplate și,în acest context, la începutul
lunii aprilie
2011, l-a ajutat fără o înțelegere prealabilă pe inculpatul C.Șt.,
comunicându-i,
prin intermediul unui mesaj tip SMS trimis de pe telefonul numitei M.
T., că este
cercetat urmare plângerii formulate de B.S.A. și că acesta
din urmă
colaborează cu organele de urmărire penală pentru prinderea sa.
Acțiunea inculpatului D.N.F. a
îngreunat urmărirea penală
desfășurată în
cauză exemplificativ prin faptul că membrii grupului indicat au început să
manifeste precauție în acțiunile întreprinse,
schimbându-și numerele de telefon utilizate
și urgentând, prin aceasta, în perioada 01 aprilie - 17 aprilie 2011,
necesitatea emiterii a șapte
încheieri judecătorești și ordonanțe
provizorii ale procurorului de monitorizare a inculpaților și a altor persoane
aflate în legătură cu aceștia.
A doua fapta penală reținută de către
instanța de fond în sarcina inculpaților C.Șt., C.A. și O.C. a constat în aceea
că, în data de
05 martie 2011, organele de
poliție au procedat la indisponibilizarea autovehiculului M.
înmatriculat în Spania, aflat în posesia lui C.A.,
deoarece s-a
descoperit că autoturismul era sustras din acea țară.
S-a reținut ca
inculpații C.Șt. si C.A. au contactat-o în mod
repetat pe partea vătămată V.C.A.,
intermediarul vânzării si prieten cu
inculpatul C.Șt., solicitându-i să se întâlnească cu ei
pentru a „rezolva” situația
creată.
În acest sens
inculpații C.Șt., C.A. și O.C., împreună
cu inculpatul M.G.C., s-au deplasat în București, ocazie
cu care, pe
fondul exercitării unor presiuni psihice, s-au determinat pe V.C.A. să
își
asume
în orice modalitate restituirea sumei de 7000 euro reprezentând prețul achitat
și a unei sume suplimentare de 23.000 euro reprezentând despăgubiri pentru
faptul că C.A. și C.Șt. au fost „deranjați” de lucrătorii de poliție. Pentru
achitarea sumei
membrii
grupului au fixat un termen de două săptămâni.
La expirarea
acestui termen, în ziua de 23 martie 2011, V.C.A. s-a deplasat la locuința din
Brașov a lui C.A., unde, în prezența lui C.Șt.,
O.C., M.G.C. și a lui D.N.V., partea
vătămată
indicată a solicitat si a reușit să obțină amânarea plății pentru încă două
săptămâni.
De asemenea, s-a
reținut că, în data de 06 aprilie 2011, inculpatul C.A. a luat
legătura telefonic cu C.Șt., stabilind
să recurgă la acțiuni de violență, fizică sau psihică, în ceea ce-l privește pe
V.C.A.
În după-amiaza
aceleiași zile, C.A., O.C., M.G.
C., D.N.V., însoțiți și de D.R.D. și M.B.
T., s-au deplasat cu autoturismele
(aparținând celui din urmă) și (utilizat de D.N.V.)
în
București.
În București
inculpatul D.N.V. l-a contactat pe V.A.
C. și acesta din urma a acceptat ca inculpații D.N.V. și
O.C., urmați de inculpatul C.A., să intre in locuința sa.
În intervalul de
timp în care C.A., O.C. și D.N.
V. s-au aflat în locuința lui V.A.C., inculpații M.G.
C., M.B.T. și D.R.D.
au așteptat într-un local din
apropierea
blocului părții vătămate.
Inculpații C.A.,
O.C. și D.N.V. au exercitat
presiuni fizice și psihice asupra victimei în scopul
obținerii sumei totale de 30.000 euro,
iar pentru a o convinge să facă plata l-au contactat pe C.Șt.,
care prin utilizarea
„speaker-phone-ului”,
a exercitat la rândul său presiuni psihice suplimentare asupra părții vătămate
V.A.C.
În aceeași împrejurare C.A., care avea
un pistol asupra sa l-a
amenințat și lovit
pe V.A.C. în zona abdomenului.
În data de 26
aprilie 2011, urmare a convorbirilor telefonice purtate între V.A.C. și C.A.,
acesta din urmă a discutat cu D.N.V.
stabilind
modalitatea în care se vor întâlni cu partea vătămată.
Inculpații C.Șt.,
M.G.C. și C.A., în dimineața zilei de 27 aprilie 2011, au părăsit municipiul
Brașov, deplasându-se în zona municipiului
Pitești. În jurul orelor 11.15, partea
vătămată V.A.C. s-a deplasat în
Complexul C. și s-a așezat la o masă în fața
restaurantului M.D. unde a
rămas până în jurul orelor 11.40, când s-a întâlnit cu D.N.
și O.C.,
în timp ce inculpatul D.R.D. a rămas la autovehiculul marca A
. Cei trei au părăsit
complexul comercial și s-au
îndreptat către parcarea din fața magazinului M.G., unde
se afla parcat
autoturismul VW Passat în care se afla investigatorul „O.”. Partea
vătămată împreună cu D.N. s-au urcat în autoturism în timp ce O.C. a rămas în
afara
acestuia pentru a
supraveghea zona.
Acesta a fost contextul în care V.A.C.
i-a înmânat suma de
10.000 euro lui D.N.V. care
i-a remis lui O.C.
La scurt timp,
acesta din urmă a fost imobilizat de către lucrătorii de poliție și a
aruncat banii primiți de la D.N.V.
Înalta Curte constată că, în raport de
modul de operare a activității
infracționale,
descrisă mai sus, creează convingerea instanței că există indicii, că
aceste fapte ar putea fi comise de către inculpat,
cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile presupus
săvârșite de către inculpatul C.A., este
pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, iar
lăsarea în libertate a acestuia prezintă
pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de
insecuritate și
neîncredere în buna desfășurare a justiției.
Deși pericolul
pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură
esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului
pentru ordinea
publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor. Sub acest
aspect,
existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul
social
al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică
la comiterea unor
astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor
alte asemenea fapte de către alte
persoane,
în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai faptelor
respective.
În dezacord cu prima instanță, Înalta
Curte apreciază că sunt întrunite și la
acest
moment procesual condițiile prevăzute de art. 300
2
coroborat cu art.
160
b
alin. (3)
C. proc.
pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a
inculpatului.
Curtea de Apel
Brașov a reținut că nu se mai impune menținerea inculpatului în
stare de arest
având în vedere că au intervenit schimbări în privința motivelor care ar fi
justificat
privarea de libertate a inculpatului, iar acesta prezintă garanții suficiente
că
odată
lăsat în libertate, nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, însă
în concret, instanța nu a arătat care sunt schimbările care au intervenit în
situația juridică
a inculpatului care să determine justificarea punerii
sale în libertate.
De asemenea,
Curtea de Apel Brașov a făcut referiri cu privire la menținerea
stării de arest a
inculpatului de peste 1 an și 3 luni durată, în sensul că a-a depășit o
limită rezonabilă a acestei stări
privative de libertate, termen rezonabil care este invocat în deciziile C.E.D.O.,
însă, Înalta Curte constată, că, în egală măsură,
menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului
la libertate ocrotit de C.A.D.O.L.F., iar pe de
altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor,
modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce
caracterizează aceste fapte presupus
săvârșite, durata detenției
provizorii nu excede termenului rezonabil la care face
referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri
suficiente pentru a constata
că menținerea detenției provizorii este
licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.
În același sens,
Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării
preventive nu alterează prezumția de
nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen
rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și
limitele legii.
Înalta Curte, conform art. 385
15
alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
D.I.I.C.O.T.
- Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii din 6 noiembrie 2012 a
Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în
dosarul nr.
9031/62/2011.
Va casa, în parte, încheierea atacată
și rejudecând va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive
formulată de inculpatul C.A. și în baza
art.
300
2
raportat la art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen.,
va menține starea
de arest preventiv a inculpatului.
Conform art. 192
alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în
sarcina statului, conform dispozitivului
prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul
Teritorial Brașov împotriva încheierii din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel
Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr.
9031/62/2011.
Casează, în
parte, încheierea atacată și rejudecând respinge cererea de înlocuire a
măsurii arestării preventive formulată
de inculpatul C.A. și în baza art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen.,
menține starea de arest
preventiva inculpatului.
Onorariul apărătorului desemnat din
oficiu pentru intimatul inculpat C.A. în sumă de 100 lei se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu
soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov, rămân în
sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 8 noiembrie 2012.