ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3663/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 131/ S din 28 mai 2012, pronunțată în dosarul nr. 9031/62/2011, Tribunalul Brașov, secția penală, a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului C.A., în final acesta având de executat pedeapsa principală cea mai grea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. A menținut starea de arest a inculpatului C.A. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Î nalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov și inculpatul C.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, sub nr. 9031/62/2011.

La termenul din 6 noiembrie 2012, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Brașov, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a dispus, printre altele, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 145 C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului C.A. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care acesta locuiește, respectiv municipiul Brașov, fără încuviințarea instanței. în baza art. 145 alin. (1 1 ) și alin. (1 3 ) C. proc.

pen., a impus inculpatului C.A., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; să se prezinte la poliția de domiciliu, respectiv Poliția municipiului Brașov, conform programului de supraveghere întocmit de această instituție sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința cu încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de părțile vătămate B.S.A. și V.A.C., de martorii și de coinculpații din prezenta cauză și de membrii familiilor acestora și nici să comunice cu acestea, direct sau indirect; pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Împotriva încheierii de ședință din 6 noiembrie 2012, a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 9031/62/2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecarea cauzei și menținerea măsurii arestări preventive față de inculpatului C.A. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 9031/62/2011/a2011 Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, și dispoziția Curții de Apel Brașov dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Brașov este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente: Cu privire la dispoziția instanței prin care, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 145 C. proc. pen., a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului C.A. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care acesta locuiește, respectiv municipiul Brașov, fără încuviințarea instanței, constată că potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui ca a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1. În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției cu privire la menținerea stării de arest a inculpatului C.A. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (l) C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”. Din starea de fapt reținută de instanța de fond rezultă că în noaptea de 28 ianuarie 2011, inculpații C.Șt., O.C. și C.A. s-au deplasat la locuința lui A.J.A.E., unde se afla B.S.A., fiind conduși de numitul M.R. În prezența lui A.J.A.E. și P.F.A. care se aflau în imobil, inculpații C.Șt., O.C. și C.A. l-au constrâns pe B.S.A.

să-i urmeze și l-au transportat cu un autovehicul la locuința lui C.A. din Brașov, str. Brândușelor. Din dispoziția lui C.Șt., la locuința lui C.A., s-a deplasat și inculpatul V.A.V. care a adus banda izolanta care însă nu a ajutat efectiv la exercitarea de violențe asupra părții vătămate și nu a cunoscut la ce va fi folosită acea banda izolanta. Partea vătămată B.S.A. a fost supusă agresiunilor psihice și fizice prin aplicarea de lovituri cu corpuri contondente, încercărilor de strangulare sau de electrocutare, pretinzându-i-se de către C.Șt., C.A. și O.C. să le remită suma totală de 25.000 euro, cu mult mai mare decât datoria inițială a părții vătămate B.St.A., inculpații indicați justificând in diverse moduri această majorare substanțiala a obligației inițiale.

În urma agresiunilor la care a fost supus mai multe ore partea vătămată B. S.A. a suferit leziuni corporale ce necesită pentru vindecare un număr de 30-35 de zile îngrijiri medicale. După declanșarea cercetărilor în cauză, inculpatul D.N.F. a aflat de la martorul A.J.A.E. despre faptul că partea vătămată B.S.A. a formulat plângere penală cu privire la cele întâmplate și,în acest context, la începutul lunii aprilie 2011, l-a ajutat fără o înțelegere prealabilă pe inculpatul C.Șt., comunicându-i, prin intermediul unui mesaj tip SMS trimis de pe telefonul numitei M. T., că este cercetat urmare plângerii formulate de B.S.A. și că acesta din urmă colaborează cu organele de urmărire penală pentru prinderea sa.

Acțiunea inculpatului D.N.F. a îngreunat urmărirea penală desfășurată în cauză exemplificativ prin faptul că membrii grupului indicat au început să manifeste precauție în acțiunile întreprinse, schimbându-și numerele de telefon utilizate și urgentând, prin aceasta, în perioada 01 aprilie - 17 aprilie 2011, necesitatea emiterii a șapte încheieri judecătorești și ordonanțe provizorii ale procurorului de monitorizare a inculpaților și a altor persoane aflate în legătură cu aceștia. A doua fapta penală reținută de către instanța de fond în sarcina inculpaților C.Șt., C.A. și O.C. a constat în aceea că, în data de 05 martie 2011, organele de poliție au procedat la indisponibilizarea autovehiculului M. înmatriculat în Spania, aflat în posesia lui C.A., deoarece s-a descoperit că autoturismul era sustras din acea țară.

S-a reținut ca inculpații C.Șt. si C.A. au contactat-o în mod repetat pe partea vătămată V.C.A., intermediarul vânzării si prieten cu inculpatul C.Șt., solicitându-i să se întâlnească cu ei pentru a „rezolva” situația creată. În acest sens inculpații C.Șt., C.A. și O.C., împreună cu inculpatul M.G.C., s-au deplasat în București, ocazie cu care, pe fondul exercitării unor presiuni psihice, s-au determinat pe V.C.A. să își asume în orice modalitate restituirea sumei de 7000 euro reprezentând prețul achitat și a unei sume suplimentare de 23.000 euro reprezentând despăgubiri pentru faptul că C.A. și C.Șt. au fost „deranjați” de lucrătorii de poliție. Pentru achitarea sumei membrii grupului au fixat un termen de două săptămâni.

La expirarea acestui termen, în ziua de 23 martie 2011, V.C.A. s-a deplasat la locuința din Brașov a lui C.A., unde, în prezența lui C.Șt., O.C., M.G.C. și a lui D.N.V., partea vătămată indicată a solicitat si a reușit să obțină amânarea plății pentru încă două săptămâni. De asemenea, s-a reținut că, în data de 06 aprilie 2011, inculpatul C.A. a luat legătura telefonic cu C.Șt., stabilind să recurgă la acțiuni de violență, fizică sau psihică, în ceea ce-l privește pe V.C.A. În după-amiaza aceleiași zile, C.A., O.C., M.G. C., D.N.V., însoțiți și de D.R.D. și M.B. T., s-au deplasat cu autoturismele (aparținând celui din urmă) și (utilizat de D.N.V.) în București. În București inculpatul D.N.V.

l-a contactat pe V.A. C. și acesta din urma a acceptat ca inculpații D.N.V. și O.C., urmați de inculpatul C.A., să intre in locuința sa. În intervalul de timp în care C.A., O.C. și D.N. V. s-au aflat în locuința lui V.A.C., inculpații M.G. C., M.B.T. și D.R.D. au așteptat într-un local din apropierea blocului părții vătămate. Inculpații C.A., O.C. și D.N.V. au exercitat presiuni fizice și psihice asupra victimei în scopul obținerii sumei totale de 30.000 euro, iar pentru a o convinge să facă plata l-au contactat pe C.Șt., care prin utilizarea „speaker-phone-ului”, a exercitat la rândul său presiuni psihice suplimentare asupra părții vătămate V.A.C. În aceeași împrejurare C.A., care avea un pistol asupra sa l-a amenințat și lovit pe V.A.C.

în zona abdomenului. În data de 26 aprilie 2011, urmare a convorbirilor telefonice purtate între V.A.C. și C.A., acesta din urmă a discutat cu D.N.V. stabilind modalitatea în care se vor întâlni cu partea vătămată. Inculpații C.Șt., M.G.C. și C.A., în dimineața zilei de 27 aprilie 2011, au părăsit municipiul Brașov, deplasându-se în zona municipiului Pitești. În jurul orelor 11.15, partea vătămată V.A.C. s-a deplasat în Complexul C. și s-a așezat la o masă în fața restaurantului M.D. unde a rămas până în jurul orelor 11.40, când s-a întâlnit cu D.N. și O.C., în timp ce inculpatul D.R.D. a rămas la autovehiculul marca A . Cei trei au părăsit complexul comercial și s-au îndreptat către parcarea din fața magazinului M.G., unde se afla parcat autoturismul VW Passat în care se afla investigatorul „O.”.

Partea vătămată împreună cu D.N. s-au urcat în autoturism în timp ce O.C. a rămas în afara acestuia pentru a supraveghea zona. Acesta a fost contextul în care V.A.C. i-a înmânat suma de 10.000 euro lui D.N.V. care i-a remis lui O.C. La scurt timp, acesta din urmă a fost imobilizat de către lucrătorii de poliție și a aruncat banii primiți de la D.N.V. Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale, descrisă mai sus, creează convingerea instanței că există indicii, că aceste fapte ar putea fi comise de către inculpat, cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile presupus săvârșite de către inculpatul C.A., este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai faptelor respective. În dezacord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Curtea de Apel Brașov a reținut că nu se mai impune menținerea inculpatului în stare de arest având în vedere că au intervenit schimbări în privința motivelor care ar fi justificat privarea de libertate a inculpatului, iar acesta prezintă garanții suficiente că odată lăsat în libertate, nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, însă în concret, instanța nu a arătat care sunt schimbările care au intervenit în situația juridică a inculpatului care să determine justificarea punerii sale în libertate.

De asemenea, Curtea de Apel Brașov a făcut referiri cu privire la menținerea stării de arest a inculpatului de peste 1 an și 3 luni durată, în sensul că a-a depășit o limită rezonabilă a acestei stări privative de libertate, termen rezonabil care este invocat în deciziile C.E.D.O., însă, Înalta Curte constată, că, în egală măsură, menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de C.A.D.O.L.F., iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte presupus săvârșite, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Înalta Curte, conform art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 9031/62/2011. Va casa, în parte, încheierea atacată și rejudecând va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.A.

și în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., va menține starea de arest preventiv a inculpatului. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 9031/62/2011. Casează, în parte, încheierea atacată și rejudecând respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.A. și în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține starea de arest preventiva inculpatului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.A. în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Brașov, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 noiembrie 2012.