ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4373/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin Încheierea din din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar 7048/62/2011, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului V.N.M. arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 14 iulie 2011 emis de Tribunalul Harghita, în Dosarul nr. 1816/96/2011. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este inadmisibilă nefiind îndeplinită condiția prev. de art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen. în ce privește pedeapsa pentru infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului. Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive Curtea de Apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului V.N.M. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată. S-a apreciat, de asemenea, că inculpatul nu a conștientizat gravitatea atitudinii sale și nu prezintă garanții că ar respecta obligațiile inerente unei noi cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul V.N.M.

solicitând punerea sa în stare de libertate pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect au reținut și instanțele anterioare. Înalta Curte constată că la data de 17 ianuarie 2011 Tribunalul Brașov a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței, deci a beneficiat de clemența instanței de judecată.

Ca urmare a neprezentării la termenul de judecată și a faptului că a părăsit teritoriul țării, neavând încuviințarea instanței care a dispus punerea sa în libertate, inculpatul a fost din nou arestat. Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului V.N.M.

prin Sentința penală nr. 307/S din 4 noiembrie 2011 a Tribunalului Brașov, secția penală, la pedeapsa totală de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de apartenență la un grup infracțional structurat în vederea comiterii de infracțiuni prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice, complicitate la deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, șantaj, tentativă la deținere de instrumente de plată electronică falsificate și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Totodată, așa cum și instanța de apel a reținut, Înalta Curte constată că inculpatul nu prezintă garanția că va respecta obligațiile impuse de instanța de judecată, în situația unei noi puneri în libertate având în vedere și faptul că acesta nu a conștientizat greșeala anterioară de a nu anunța instanța de judecată cu demersul ce urma să-l întreprindă, chiar dacă acesta consideră că a acționat cu bună-credință când s-a pus la dispoziția autorităților germane.

Ca atare, pentru buna desfășurare a procesului penal se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inculpatul V.N.M. împotriva Încheierii din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar 7048/62/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 decembrie 2011.