ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1248/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1248/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 06 aprilie 2012,

pronunțată în Dosarul nr. 7946/62/2010, Curtea de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial Brașov și de inculpații M.A.C., L.C., A.C., B.M.D., C.E.,

T.V., M.B., B.M.A., M.I., Ț.P., V.C.V., C.M. împotriva sentinței penale nr.

190/S din 08 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr.

7946/62/2010, a pus în discuția părților, în conformitate cu dispozițiile art.

300

2

și art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului V.N.M.

Constatând că în

cauză temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului V.N.M. își

mențin actualitatea, nu s-au schimbat și impun pentru buna desfășurare a

procesului penal privarea în continuare de libertate a acestuia, constatând

legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, în baza art.

300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. a

menținut arestarea preventivă a inculpatului V.N.M., deținut în baza mandatului

de arestare preventivă din 11 aprilie 2011, emis de Tribunalul Brașov, deținut

în Penitenciarul Codlea.

În termen legal, inculpatul

V.N.M. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia

și casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, arătând că la data de 06 aprilie

2012 instanța a analizat starea sa de arest menținând-o, în condițiile în care dosarul

de fond nu se afla la Curtea de Apel Brașov, ci era la Înalta Curte de Casație și

Justiție în soluționarea unei căi de atac declarată de un alt coinculpat.

Pe fondul cauzei a solicitat

casarea încheierii atacate și în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (2) tezele 2 și 3 C. proc. pen., în principal, revocarea măsurii arestării

preventive, iar în subsidiar înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi țara.

În susținerea cererilor

a arătat că a fost arestat cu mai mult de 1 an în urmă, iar la un moment dat i-a

fost înlocuită măsura cu o alta neprivativă de libertate. Ulterior, a fost emis

un mandat de arestare internațional de către statul german iar el, aflând de existența

acestuia, personal, s-a dus în Germania punându-se la dispoziția autorităților germane.

În această situație, Tribunalul Brașov a revocat înlocuirea măsurii arestării preventive

fără a eficientiza dispozițiile referitoare la revocare și fără a constata că nu

există rea-voință în nerespectarea obligațiilor în cazul său.

În această situație a

susținut că nu s-a prezentat la instanță întrucât se afla în Germania fiind arestat

pe mandatul european de arestare, și nu pentru că ar fi dat dovadă de rea-voință.

Nu în ultimul rând, a

susținut că toți ceilalți coinculpați sunt liberi, situație care s-ar impune și

față de persoana sa pentru egalitate de tratament și în raport de circumstanțele

reale și personale ale sale, respectiv atitudinea procesuală recompensată de organele

de anchetă prin aplicarea art. 19 din legea specială.

Recursul declarat de inculpat

nu este fondat.

Potrivit art. 136

alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica

sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile

preventive, lit. d) a acestui art. prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede

că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că

lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele

de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 6 aprilie 2012 a apreciat

că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului V.N.M. își mențin

actualitatea, nu s-au schimbat și impun pentru buna desfășurare a procesului penal

privarea în continuare de libertate a acestuia, motiv pentru care a constatat legală

și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, pe care a menținut-o în

baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

În raport de actele dosarului,

Înalta Curte constată că la data de 17 ianuarie 2011 inculpatul V.N.M. a beneficiat

de clemența instanței care i-a înlocuit măsura arestării preventive cu obligația

de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței. După acest moment, inculpatul

nu s-a mai

prezentat la data de 25 martie 2011 la organul de poliție conform programului de

supraveghere și nici la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2011 stabilit

de către Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 7946/62/2010.

În considerarea acestei

atitudini a inculpatului, instanța de fond a stabilit că inculpatul a ignorat obligațiile

impuse de instanța de judecată părăsind teritoriul țării sub un pretext care nu

poate constitui o justificare, astfel că a dispus rearestarea acestuia pentru încălcarea

cu rea credință a obligațiilor impuse prin încheierea de ședință din data de 17

ianuarie 2011 a Tribunalului Brașov.

Măsura preventivă luată

față de inculpatul V.N.M. a fost verificată conform art. 300

2

, art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. de către Tribunalul Brașov la data de 21 septembrie

2011 și menținută prin sentința penală nr. 307/S din 04 noiembrie 2011, pronunțată

de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. 7048/62/2011, în baza art. 334 C. proc.

pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a următoarelor fapte pentru care

inculpatul V.N.M. a fost trimis în judecată: din art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat

la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004 în art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire

la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu

aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen.; din art. 26

C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2003 cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004 în art. 20 C. pen. raportat la

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004

și art. 37 lit. b) C. pen.; din art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2

lit. b) pct. 18, pct. 4 și pct. 20 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004 în două infracțiuni prevăzute

de: art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la

art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr.

508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire

la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b) pct. 4 și pct. 20 din Legea nr. 39/2003

cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen.

S-a respins cererea reprezentantului

Parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu

în sarcina inculpatului în sensul de a se reține art. 18 din Legea nr. 508/2004

doar cu privire la două dintre faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată

a inculpatului.

Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b)

pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și

art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de apartenență la un grup

infracțional structurat în vederea comiterii de infracțiuni prin intermediul sistemelor

și rețelelor informatice, s-a dispus condamnarea inculpatului V.N.M. la pedeapsa

închisorii de 2 ani și 6 luni.

pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 18 din Legea

nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate

la deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică,

s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni.

Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b)

pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și

art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup

infracțional structurat în vederea comiterii de infracțiuni prin intermediul sistemelor

și rețelelor informatice, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa

închisorii de 3 ani.

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus

condamnarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional

structurat în vederea comiterii infracțiunilor de tâlhărie și șantaj - prev. de

art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2

lit. b) pct. 4 și pct. 20 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea

nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen.

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus

achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea de complicitate la deținerea de

echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută

de art. 26 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. - 2 acte materiale, art. 37 lit. b) C. pen. și art. 18 din

Legea nr. 508/2004.

pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2003 cu aplicarea art. 18 din

Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la deținerea de instrumente de plată electronică falsificate în vederea

punerii lor în circulație, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa

închisorii de 3 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit.

b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj s-a dispus condamnarea aceluiași

inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni.

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus

achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele

principale de mai sus aplicate inculpatului V.N.M. în pedeapsa cea mai grea - a

închisorii de 3 ani care a fost sporită cu 1 an, în final acest inculpat având de

executat pedeapsa închisorii de 4 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani executabilă

conform art. 66 C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării

preventive din data de 16 aprilie 2010 până la data de 10 noiembrie 2010 și din

data de 10 august 2011 la 04 noiembrie 2011.

În baza art. 350 C.

proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului.

Așa fiind, se constată

că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul

Brașov nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși

de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile

art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, s-au mai avut

în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale

produse prin însăși natura faptelor.

În această ordine de idei,

Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la

evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, cât și

cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv

pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea

crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează

destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Nu în ultimul rând s-a

avut în vedere faptul că la data de 17 ianuarie 2011 inculpatul V.N.M. a beneficiat

de clemența instanței care i-a înlocuit măsura arestării preventive cu obligația

de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței. După acest moment, inculpatul

nu s-a mai prezentat la data de 25 martie 2011 la organul de poliție conform programului

de supraveghere și nici la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2011 stabilit

de către Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 7946/62/2010, astfel că acesta a fost

rearestat în prezenta cauză din luna august 2011.

Față de cele arătate,

se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive

a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia,

apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică,

de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și

gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele

reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea

de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării

preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de

care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii

de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul

comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei,

durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere

complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre

definitivă în cauză.

În lumina celor anterior

expuse, Înalta Curte constată că atâta vreme cât nu s-au modificat temeiurile avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nici nu se justifică înlocuirea

acestei măsuri cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă, respectiv cu obligarea

de a nu părăsi țara.

În ceea ce privește solicitarea

inculpatului privind casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, întrucât la

data de 06 aprilie 2012 instanța a analizat starea sa de arest menținând-o, în condițiile

în care dosarul de fond nu se afla la Curtea de Apel Brașov, ci era la Înalta Curte

de Casație și Justiție în soluționarea unei căi de atac declarată de un alt coinculpat,

Înalta Curte constată că este nefondată, deoarece instanța a avut în vedere strict

starea de arest a inculpatului V.N.M., pentru care avea suficiente date și acte

pentru a se pronunța, în raport de faptul că inculpatul a fost rearestat din luna

august 2011, măsura preventivă fiind verificată conform art. 300

2

,

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. de către Tribunalul Brașov la

data de 21 septembrie 2011 și menținută periodic, ulterior, în condițiile prevăzute

de lege și de către Curtea de Apel Brașov, în conformitate cu dispozițiile art.

300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Cu privire la celelalte

probleme invocate în cauză, astfel după cum este consemnat și în motivarea încheierii

din data de 6 aprilie 2012, „Curtea, având în vedere lipsa dosarului de fond aflat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționarea recursului formulat

de inculpatul M.I. și față de lipsa apelantului inculpat T.V., a acordat un nou

termen de judecată.

Totodată, asupra cererii

de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive

formulată de reprezentantul Ministerului Public, urmează a se pronunța la termenul

de judecată ce va fi stabilit în cauză”.

Ca atare, încheierea pronunțată

la 6 aprilie 2012 este legală.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpatul V.N.M. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul V.N.M. împotriva încheierii din 6 aprilie 2012 a

Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 7946/62/2010.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON,

reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie

2012.