ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1248/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1248/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 06 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 7946/62/2010, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov și de inculpații M.A.C., L.C., A.C., B.M.D., C.E., T.V., M.B., B.M.A., M.I., Ț.P., V.C.V., C.M. împotriva sentinței penale nr. 190/S din 08 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. 7946/62/2010, a pus în discuția părților, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 și art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului V.N.M.
Constatând că în cauză temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului V.N.M. își mențin actualitatea, nu s-au schimbat și impun pentru buna desfășurare a procesului penal privarea în continuare de libertate a acestuia, constatând legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului V.N.M., deținut în baza mandatului de arestare preventivă din 11 aprilie 2011, emis de Tribunalul Brașov, deținut în Penitenciarul Codlea. În termen legal, inculpatul V.N.M.
a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând admiterea acestuia și casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, arătând că la data de 06 aprilie 2012 instanța a analizat starea sa de arest menținând-o, în condițiile în care dosarul de fond nu se afla la Curtea de Apel Brașov, ci era la Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unei căi de atac declarată de un alt coinculpat. Pe fondul cauzei a solicitat casarea încheierii atacate și în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (2) tezele 2 și 3 C. proc. pen., în principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi țara. În susținerea cererilor a arătat că a fost arestat cu mai mult de 1 an în urmă, iar la un moment dat i-a fost înlocuită măsura cu o alta neprivativă de libertate.
Ulterior, a fost emis un mandat de arestare internațional de către statul german iar el, aflând de existența acestuia, personal, s-a dus în Germania punându-se la dispoziția autorităților germane. În această situație, Tribunalul Brașov a revocat înlocuirea măsurii arestării preventive fără a eficientiza dispozițiile referitoare la revocare și fără a constata că nu există rea-voință în nerespectarea obligațiilor în cazul său. În această situație a susținut că nu s-a prezentat la instanță întrucât se afla în Germania fiind arestat pe mandatul european de arestare, și nu pentru că ar fi dat dovadă de rea-voință. Nu în ultimul rând, a susținut că toți ceilalți coinculpați sunt liberi, situație care s-ar impune și față de persoana sa pentru egalitate de tratament și în raport de circumstanțele reale și personale ale sale, respectiv atitudinea procesuală recompensată de organele de anchetă prin aplicarea art. 19 din legea specială.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui art. prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 6 aprilie 2012 a apreciat că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului V.N.M. își mențin actualitatea, nu s-au schimbat și impun pentru buna desfășurare a procesului penal privarea în continuare de libertate a acestuia, motiv pentru care a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, pe care a menținut-o în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că la data de 17 ianuarie 2011 inculpatul V.N.M. a beneficiat de clemența instanței care i-a înlocuit măsura arestării preventive cu obligația de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței.
După acest moment, inculpatul nu s-a mai prezentat la data de 25 martie 2011 la organul de poliție conform programului de supraveghere și nici la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2011 stabilit de către Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 7946/62/2010. În considerarea acestei atitudini a inculpatului, instanța de fond a stabilit că inculpatul a ignorat obligațiile impuse de instanța de judecată părăsind teritoriul țării sub un pretext care nu poate constitui o justificare, astfel că a dispus rearestarea acestuia pentru încălcarea cu rea credință a obligațiilor impuse prin încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Brașov. Măsura preventivă luată față de inculpatul V.N.M.
a fost verificată conform art. 300 2 , art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. de către Tribunalul Brașov la data de 21 septembrie 2011 și menținută prin sentința penală nr. 307/S din 04 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. 7048/62/2011, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a următoarelor fapte pentru care inculpatul V.N.M. a fost trimis în judecată: din art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004 în art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen.; din art. 26 C. pen.
raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004 în art. 20 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen.; din art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 18, pct. 4 și pct. 20 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004 în două infracțiuni prevăzute de: art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.
raportat la art. 2 lit. b) pct. 4 și pct. 20 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen. S-a respins cererea reprezentantului Parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului în sensul de a se reține art. 18 din Legea nr. 508/2004 doar cu privire la două dintre faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de apartenență la un grup infracțional structurat în vederea comiterii de infracțiuni prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice, s-a dispus condamnarea inculpatului V.N.M. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional structurat în vederea comiterii de infracțiuni prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional structurat în vederea comiterii infracțiunilor de tâlhărie și șantaj - prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b) pct. 4 și pct. 20 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea de complicitate la deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 2 acte materiale, art. 37 lit. b) C. pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la deținerea de instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii lor în circulație, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În baza art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 și art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele principale de mai sus aplicate inculpatului V.N.M. în pedeapsa cea mai grea - a închisorii de 3 ani care a fost sporită cu 1 an, în final acest inculpat având de executat pedeapsa închisorii de 4 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani executabilă conform art. 66 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive din data de 16 aprilie 2010 până la data de 10 noiembrie 2010 și din data de 10 august 2011 la 04 noiembrie 2011. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului. Așa fiind, se constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Brașov nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor. În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, cât și cele referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat. Nu în ultimul rând s-a avut în vedere faptul că la data de 17 ianuarie 2011 inculpatul V.N.M. a beneficiat de clemența instanței care i-a înlocuit măsura arestării preventive cu obligația de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței. După acest moment, inculpatul nu s-a mai prezentat la data de 25 martie 2011 la organul de poliție conform programului de supraveghere și nici la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2011 stabilit de către Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 7946/62/2010, astfel că acesta a fost rearestat în prezenta cauză din luna august 2011. Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor. Așa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză. În lumina celor anterior expuse, Înalta Curte constată că atâta vreme cât nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nici nu se justifică înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă, respectiv cu obligarea de a nu părăsi țara. În ceea ce privește solicitarea inculpatului privind casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, întrucât la data de 06 aprilie 2012 instanța a analizat starea sa de arest menținând-o, în condițiile în care dosarul de fond nu se afla la Curtea de Apel Brașov, ci era la Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unei căi de atac declarată de un alt coinculpat, Înalta Curte constată că este nefondată, deoarece instanța a avut în vedere strict starea de arest a inculpatului V.N.M., pentru care avea suficiente date și acte pentru a se pronunța, în raport de faptul că inculpatul a fost rearestat din luna august 2011, măsura preventivă fiind verificată conform art. 300 2 , art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. de către Tribunalul Brașov la data de 21 septembrie 2011 și menținută periodic, ulterior, în condițiile prevăzute de lege și de către Curtea de Apel Brașov, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Cu privire la celelalte probleme invocate în cauză, astfel după cum este consemnat și în motivarea încheierii din data de 6 aprilie 2012, „Curtea, având în vedere lipsa dosarului de fond aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționarea recursului formulat de inculpatul M.I. și față de lipsa apelantului inculpat T.V., a acordat un nou termen de judecată. Totodată, asupra cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive formulată de reprezentantul Ministerului Public, urmează a se pronunța la termenul de judecată ce va fi stabilit în cauză”. Ca atare, încheierea pronunțată la 6 aprilie 2012 este legală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul V.N.M. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.N.M. împotriva încheierii din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 7946/62/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.