ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 745/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 745/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

civile de față,

Analizând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1601 din 18

noiembrie 2009, Tribunalul Alba a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul I.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice.

A obligat pârâtul la

plata către reclamant a următoarelor sume: 1.516.385 lei, cu titlu de daune

materiale și 1.000.000 lei, cu titlu de daune morale.

A obligat

pârâtul să plătească reclamantului suma de 3080 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin Ordonanța Parchetului Național

Anticorupție din 14 aprilie 2003, s-a dispus arestarea reclamantului,

emițându-se mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile,

reținându-se că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de luare de mită.

Măsura

arestării preventive a fost prelungită de instanță în cursul urmăririi penale

până la data de 8 octombrie 2003.

Reclamantul a fost trimis

în judecată prin rechizitoriul din 2 octombrie 2003, întocmit în Dosarul nr. 356/PA/2003

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin, iar prin sentința penală nr.

64/P/2003, Tribunalul Caras Severin a condamnat pe reclamant la o pedeapsă

privativă de libertate de 5 ani închisoare, dispunându-se, totodată,

prelungirea măsurii arestării preventive cu începere de la 15 aprilie 2004, ora

24,00 până la 14 mai ora 24,00.

Prin decizia penală nr. 267/

AP din 4 august 2004, Curtea de Apel Brașov, investită ca urmare a admiterii

cererii de strămutare, a admis apelul declarat de reclamant, a desființat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov, dispunând

înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicția de a părăsi tara.

După

rejudecare, prin sentința penală nr. 179/ S din 20 martie 2006, Tribunalul

Brașov a schimbat încadrarea juridică pentru faptele prev. de art. 289 și 291 C.

pen. în art. 290 C. pen. și a respins cererea de schimbare a încadrării

juridice privind infracțiunile prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., rap. la art.

6 din Legea nr. 78/2000 și art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A dispus achitarea

reclamantului pentru infracțiunile prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., rap. la

art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr.

78/2000, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a dispus achitarea

reclamantului și pentru infracțiunile prev. de art. 290 și 279 alin. (1) C.

pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

A constatat că

reclamantul a fost arestat preventiv în perioadele 14 aprilie 2003 - 24 iulie

2003 și 1 august 2003 - 17 septembrie 2004 și s-a dispus revocarea măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea.

Apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a fost respins prin decizia penală nr. 13/

AP din 10 ianuarie 2007 a Curții de Apel Brașov, iar recursul declarat de

Ministerul Public a fost respins prin decizia penală nr. 5430 din 14 noiembrie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința penală nr. 179/

S din 20 martie 2006, Tribunalul Brașov a reținut că reclamantul a fost arestat

pe

nedrept în perioadele 14 aprilie 2003

- 24 iulie 2003 și 1 august 2003 - 17 septembrie 2004.

Tribunalul Alba a mai

reținut că, în perioada arestării pe nedrept, reclamantului i s-a adus atingere

drepturilor și libertăților fundamentale, iar durerile fizice și psihice

cauzate trebuie reparate prin acordarea unor despăgubiri.

La stabilirea cuantumului

daunelor morale, tribunalul a avut în vedere consecințele negative suferite de

reclamant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura

în care a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În ceea ce privește

daunele materiale, tribunalul a acordat suma de 8345 lei, reprezentând

cheltuielile de transport ale avocaților la instanțele de judecată și suma de

11.125 lei reprezentând cheltuielile suportate pentru consiliere juridică și

reprezentare în procese în perioada în care a fost arestat preventiv.

Tribunalul a mai reținut

că reclamantul era acționar majoritar și președintele Consiliului de

administrație la SC A.C. SA., fondator și președinte al Consiliului director al

FRPT Dacia, acționar, președinte al Consiliului de administrație și

administrator al SC A. SA și desfășura activitate de servicii veterinare în

baza unor contracte de concesiune, în calitate de medic veterinar.

Drepturile

salariale cuvenite în perioada arestării preventive, conform raportului de

expertiză, au o valoare de 1.475.943 lei, iar tribunalul a avut în vedere la

stabilirea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul material și cheltuielile

necesare pentru pachetele cu alimente și transportul membrilor familiei la

locurile de deținere.

Prin decizia nr. 199/ A

din 22 decembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă a admis apelul

declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

A schimbat în

parte sentința și a redus cuantumul daunelor morale la 300.000 lei.

A menținut în

rest sentința atacată și a respins apelul declarat de reclamant.

Instanța de

apel a reținut că veniturile obținute de reclamant au fost probate atât prin

contractele de concesiune încheiate de reclamant cu circumscripțiile sanitar veterinare,

cât și cu

contractul individual de muncă

încheiat cu Fundația Română pentru Tineret D., dovada înregistrării contractului

și fișa fiscală pe anul 2002 a reclamantului în calitate de angajat la SC A.C. SA.

Concluziile suplimentului

la raportul de expertiză, efectuat în apel, se bazează pe o apreciere

pertinentă a veniturilor nete pe care le-ar fi obținut reclamantul în baza

contractelor de concesiune și a contractelor individuale de muncă.

Instanța de apel a

reținut punctul de vedere al expertului, potrivit căruia anul 2002 nu poate fi

luat în calcul ca an de referință, deoarece în acest an s-au efectuat lucrări

de investiții, de modernizare, redimensionare, igienizare la dispensarele

veterinare în care ar fi trebuit să se desfășoare activitatea și nu s-au putut

realiza veniturile programate conform planurilor cifrice.

De asemenea,

în ceea ce privește cheltuielile materiale, instanța de apel a reținut că

expertul a stabilit un cuantum mai mare decât cel acordat de prima instanță.

A mai reținut instanța de

apel, că au fost luate în calcul în mod corect cheltuielile efectuate de

familie cu pachetele duse la arest. Chiar dacă bunurile alimentare sunt

necesare în mod obișnuit unei persoane, acestea sunt deosebite pentru

persoanele cu un regim aparte (detenție, boală, etc).

În ceea ce privește

apelul declarat de reclamant, instanța de apel a reținut că acesta nu a

investit instanța cu verificarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru

prejudiciul material, pentru că prin cererea de declarare a apelului a arătat

că este mulțumit de cuantum, chiar dacă ulterior, cu ocazia dezbaterilor în

fond a solicitat o sumă mai mare, iar la prima instanță a cerut despăgubiri în

cuantum de 1.568.235 lei.

Instanța de apel a mai

constatat că, prin raportare la suferința produsă reclamantului, atitudinea

colectivității față de familie, umilințele la care a fost supus în perioada

încarcerării de 515 zile, consecințele acestei perioade asupra sănătății

reclamantului și soției sale, suma de 300.000 lei este de natură a acorda

satisfacție morală reclamantului.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul, pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia.

Reclamantul, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de

concluziile suplimentului de expertiză în ceea ce privește cuantumul daunelor

materiale, deși a amânat cauza de mai multe ori pentru efectuarea acestuia, iar

reclamantul a arătat că își însușește concluziile lucrării tehnice de

specialitate.

Prin

neacordarea sumei de 2.082.090 lei, reprezentând veniturile pe care le-ar fi

obținut în perioada detenției și a sumei de 21.058 lei, cheltuieli efectuate de

reclamant și familie pe parcursul procesului, instanța de apel a încălcat rolul

activ, ignorând concluziile unei probe pe care a dispus-o.

În ceea ce privește

despăgubirile morale, recurentul - reclamant a arătat că suma acordată este

mult prea mică în raport cu perioada cât a fost lipsit de libertate, perioadă

în care a fost afectată grav starea de sănătate a sa și soției sale, iar copiilor

le-a lipsit aportul moral și material de care s-ar fi bucurat dacă nu ar fi

fost arestat preventiv, înregistrând eșecuri în activitatea de învățătură.

A mai arătat recurentul,

că prejudiciul moral a fost cauzat și de mediatizarea excesivă a cazului său,

ceea ce a determinat excluderea sa din mediul universitar, de faptul că a fost

transportat cu cătușe la mâini la diferite penitenciare și la instanțe, în dube

neaerisite, iar condițiile de cazare erau improprii și insalubre.

Prezența obligatorie la

instanțele de judecată timp de patru ani și jumătate a creat asupra sa și

soției o stare de neliniște și profundă tulburare și le-a zdruncinat întreaga

făptură fizică și psihică.

Pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ.

și a

arătat că hotărârea instanței de apel este criticabilă sub aspectul cuantumului

exagerat al despăgubirilor materiale acordate.

Astfel, la stabilirea

acestor despăgubiri, au fost avute în vedere sumele stabilite ca urmare a

contractelor de concesiune în mai multe circumscripții veterinare, doar prin

estimare, neexistând certitudinea că lucrările respective ar fi fost efectuate.

De asemenea, nu s-a ținut

cont de fișele fiscale transmise de către Direcția generală a finanțelor

publice Caras Severin și de

faptul că reclamantul

putea beneficia doar de drepturile salariale pe perioada cât a fost arestat

preventiv.

A mai arătat recurentul -

pârât, că nu a fost avută în vedere nici jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, care acordă despăgubiri morale echitabile, moderate și

rezonabile persoanelor față de care s-au comis încălcări ale art. 5 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a invocat, la rândul său,

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a arătat că decizia pronunțată de instanța de apel

este nelegală sub aspectul acordării de despăgubiri materiale și obligării

Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la plata

onorariului experților care au efectuat suplimentul la raportul de expertiză.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, Ministerul Public a arătat că suma stabilită cu titlu de despăgubiri

materiale este vădit disproporționată cu sumele efectiv realizate în anii 2002,

deoarece din fișele fiscale completate, reclamantul a realizat 58.875 lei

venituri salariale, 3.220 lei venituri din activități independente și pierderi

de 279 lei la cabinetul medical.

Deși procurorul a solicitat

ca expertul să calculeze media veniturilor zilnice obținute în anul 2002 și să

se solicite de către organele sanitar veterinare sumele cheltuite cu alți

medici în perioada 2003 - 2004, instanța a respins nejustificat aceste probe.

De aceea, soluția

instanțelor se bazează pe un probatoriu incomplet, iar suma acordată este în

discordanță cu veniturile realizate de reclamant în perioada anterioară

arestării.

Recurentul a mai susținut

și faptul că pârâtul a fost obligat în mod greșit la plata de despăgubiri

pentru contravaloarea pachetelor alimentare, deoarece acestea nu sunt

cheltuieli determinate de lipsirea de libertate, ci de necesități curente,

specifice oricărei persoane.

A mai arătat că, prin

încheierea din 16 septembrie 2010, instanța de apel a obligat Ministerul Public

la plata sumei de 500 lei, reprezentând cota parte din onorariul de expert

pentru suplimentul 1 la expertiza contabilă și la 700 lei pentru suplimentul

II, fără a motiva această dispoziție și ignorând faptul că Ministerul Public nu

este parte în proces.

Analizând recursurile

declarate, se constată că sunt fondate recursurile declarate de pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia și nefondat recursul declarat de reclamant, pentru cele ce se vor

arăta în continuare.

În ceea ce privește

recursul declarat de reclamant,

se

constată că instanța de apel a respins cererea de majorare a despăgubirilor

acordate cu titlu de daune materiale, motivat de faptul că, potrivit art. 295 C.

proc. civ., instanța de apel verifică temeinicia și legalitatea soluției

pronunțate de prima instanță în limitele cererii de apel.

Sunt corecte atât soluția

instanței de apel, cât și motivarea sub acest aspect, deoarece, într-adevăr,

conform dispozițiilor textului de lege invocat de instanța de apel, instanța de

apel va verifica în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și

aplicarea legii de către prima instanță, iar potrivit art. 294 C. proc. civ.,

în apel nu se pot face cereri noi, cu excepția dobânzilor, ratelor, veniturilor

ajunse la termen și oricăror alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei

instanțe.

Or, în cauză, se constată

că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat daune

materiale în cuantum de 1.389.367 lei și, deși nu a făcut o cerere la prima

instanță prin care să modifice câtimea valorii despăgubirilor solicitate, a

cerut prin concluziile scrise, ca urmare a efectuării raportului de expertiză

contabilă, suma de 1.568.235 lei cu titlu de daune materiale, care nu include

elementele la care face referire art. 294 C. proc. civ., ivite după darea

hotărârii primei instanțe.

Cu toate că tribunalul nu

a acordat în totalitate suma solicitată cu acest titlu, prin cererea de

declarare a apelului, reclamantul a arătat că „În ceea ce privește

despăgubirile materiale acordate, în sumă de 1.516.385 lei, precizez că îmi

însușesc în întregime cele dispuse prin sentința civilă apelată

”

și a cerut admiterea apelului său „în

partea ce privește întinderea despăgubirilor morale acordate (..) și să

păstrați sentința civilă în partea ce privește întinderea despăgubirilor

materiale (...).

Prin urmare, instanța de

apel nu a fost sesizată din partea apelantului - reclamant cu o cerere prin

care i s-a solicitat să

verifice cuantumul daunelor materiale,

motiv pentru care nu putea dispune cu privire la acestea.

Principiul rolului activ,

invocat de recurentul reclamant, nu îndrituia instanța de apel să procedeze la

o astfel de verificare, în condițiile în care dispozițiile legale imperative și

principiul disponibilității îi interziceau aceasta.

Nici faptul că

suplimentul la raportul de expertiză a fost dispus în apel nu obliga instanța

să facă o astfel de analiză, pentru că apelurile declarate de pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia vizau și suma acordată de tribunal cu titlu

de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit, iar lucrările tehnice de

specialitate au fost efectuate la solicitarea acestor apelanți.

Cât privește critica

referitoare la cuantumul despăgubirilor morale, aceasta este nefondată, dar

având în vedere că și recurentul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice a atacat decizia instanței de apel sub acest aspect, va fi analizată

separat în continuare.

Prin urmare,

recursul declarat de reclamant este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. pen., va fi respins ca atare.

Fondate sunt, însă,

recursurile declarate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Astfel, ambii recurenți

susțin că daunele materiale la care a fost obligat pârâtul au fost cuantificate

în baza rapoartelor de expertiză, care nu au avut în vedere veniturile reale

dobândite de reclamant, ci au fost estimate de experți în baza unor elemente

care nu au suport în realitate.

Analizând aceste critici,

se constată că, prin primul supliment la raportul de expertiză, expertul a

calculat drepturile salariale cuvenite reclamantului în calitate de angajat al

F.R.P.T. Dacia având în vedere contractul individual de muncă înregistrat la

Inspectoratul Teritorial de Muncă Băile Herculane sub nr. 92867 din 8 iulie

1999 și statul de salarii pentru luna aprilie 2003, din care rezultă un venit

brut lunar de 6.470 lei.

Aceste constatări ale

expertului nu pot fi avute în vedere, pentru că nu își regăsesc corespondent în

înscrisurile aflate la dosar.

Astfel, la stabilirea

cuantumului daunelor cuvenite pentru acoperirea prejudiciului material,

reclamantul trebuie să dovedească prejudiciul cert suferit, iar în măsura în

care acesta nu poate fi determinat cu certitudine, reclamantul trebuie să

dovedească faptul că prejudiciul suferit este măcar determinabil.

De asemenea, trebuie

subliniat faptul că, la stabilirea cuantumului prejudiciului material, trebuie

avute în vedere doar acele venituri care ar fi fost obținute cu respectarea normelor

în vigoare la acel moment.

Cât privește drepturile

salariale, spre deosebire de cele menționate de expert, se constată că

Inspectoratul Teritorial de muncă al Județului Caras Severin a comunicat

instanței de apel că au fost înregistrate doar contractele de muncă din 8 iulie

1999 și din 1 octombrie 2004, în care sunt menționate ca salariu sumele de

10.000.000 lei vechi și 8.500.000 lei vechi (filele 139 - 147, dosar apel, vol.

l).

Expertul a ignorat faptul

că sumele trecute în contractul individual de muncă nu puteau să fie exprimate

decât în lei vechi, pentru că la acea dată nu avusese loc reconversia monetară,

iar la calcul le-a avut în vedere ca și cum ar fi fost exprimate în RON.

De asemenea, la

stabilirea cuantumului sumelor obținute cu

acest titlu a făcut

abstracție de salariul stabilit prin contractul de muncă înregistrat la

Inspectoratul teritorial, raportându-se la statul de plată al societății.

Or,

reclamantul nu poate pretinde despăgubiri pentru drepturi salariale

neînregistrate și pentru care nu a achitat impozitele legale.

Aceeași este

situația și în cazul veniturilor dobândite în urma contractelor de concesiune,

pentru care expertul a avut în vedere veniturile nete din activitatea sanitar

veterinară conform contractelor de concesionare, prin scăderea cheltuielilor

ocazionate de contractele civile de prestări servicii pentru opt potențiali

colaboratori, cu care reclamantul ar fi putut realiza acțiuni sanitar

veterinare.

Or,

prejudiciul astfel stabilit de expert nu este un prejudiciu cert și nici măcar

determinabil, pentru că nu are în vedere

activitatea sanitar

veterinară efectiv desfășurată de reclamant în perioada anterioară arestării

preventive, ci un prejudiciu eventual, ce decurge din posibile colaborări cu

opt colaboratori.

În plus, în cel de al

doilea supliment la raportul de expertiză, expertul arată că în anul 2002

reclamantul ar fi trebuit să realizeze venituri din acțiuni veterinare publice,

conform planului cifric programat.

Nici aceste

sume nu pot fi avute în vedere la stabilirea prejudiciului material, pentru că

nu există nici o dovadă a veniturilor declarate pentru anul 2002 și pentru care

s-a plătit impozit. Expertul prezintă doar activitatea de investiții pe anul

2002, fără a menționa care au fost veniturile aferente acestui an și apreciază

că perioada anului 2002 nu poate fi avută în vedere, pentru că, din cauza

lucrărilor de investiții nu s-au realizat veniturile programate prin planurile

cifrice.

La dosar, însă, nu există

nici o dovadă că activitatea sanitar veterinară ar fi fost sistată sau

restrânsă din cauza lucrărilor de investiții.

Expertul nu a făcut nici

o mențiune cu privire la lunile din anul 2003, anterioare arestării preventive,

nu a comparat aceste venituri cu cele obținute și declarate în perioada

similară a anului 2002 sau a anilor anteriori, pentru a obține o medie

apropiată de realitate, în funcție de care urma a fi calculat prejudiciul

suferit.

Toate acestea conduc la

concluzia că situația de fapt cu privire la veniturile obținute din contractele

de muncă și concesiune nu a fost pe deplin stabilită, motiv pentru care suma

acordată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit nu

reprezintă o reparație legală, corectă și echitabilă.

De asemenea, sunt

întemeiate criticile formulate de recurentul Ministerul Public referitoare la

greșita obligare a sa la suportarea a parte din onorariul expertului, deoarece

cheltuielile de judecată, în care sunt incluse și onorariile experților, sunt

suportate de părți.

Cum în această cauză

Ministerul Public nu a avut calitatea de parte, în mod greșit instanța de apel

a obligat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia să suporte onorariul

expertului.

Nefondate sunt, în

schimb, criticile formulate de Ministerul Public cu privire la acordarea de

despăgubiri pentru contravaloarea pachetelor alimentare.

Chiar dacă cheltuielile

cu alimentația răspund unor necesități curente, în mod corect a constatat

instanța de apel și prima instanță că ele trebuie acordate în cazul persoanelor

arestate pe nedrept, pentru că ele sunt efectuate suplimentar față de necesarul

alimentar zilnic al unei familii obișnuite.

Fondate sunt, în schimb,

criticile formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice cu

privire la cuantumul daunelor morale acordate.

Pentru că, așa cum s-a

arătat, critici privind cuantumul daunelor morale a formulat și reclamantul,

susținerile celor doi recurenți sub acest aspect vor fi analizate împreună.

Astfel,art. 505 alin. (1)

C. proc. pen. stabilește criteriile în funcție de care se determină acordarea

despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, dar nu stabilește și criterii de

cuantificare a acestuia.

Acest lucru este pe

deplin justificat de faptul că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin

reguli stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcție

de circumstanțele concrete ale fiecărui caz.

Desigur, fiind vorba

despre prejudiciul moral, dovedirea și cuantificarea acestuia ridică probleme

atât pentru solicitant, cât și pentru instanțele de judecată. Este important

însă, ca atunci când circumstanțele cauzei justifică acordarea unei reparații,

aceasta să nu fie teoretică și iluzorie, dar nici să nu constituie o sursă de

îmbogățire fără justă cauză.

Nici

dispozițiile art. 5 par. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului nu

garantează un anumit cuantum al reparației, suma acordată în temeiul acestui

articol trebuind să fie concretă și efectivă.

De aceea, nici

Curtea Europeană, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii

de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.

Or, judecând în echitate,

se constată că suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru

prejudiciul moral este prea mare prin raportare la despăgubirile pe care Curtea

Europeană, însăși, le acordă în cazuri similare.

Prin urmare,

sub aspectul cuantumului daunelor morale, recursul declarat de reclamant este

nefundat, dar este fondat

recursul declarat de

pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Față de cele

mai sus expuse, se vor admite recursurile declarate de Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia, care va

fi casată în parte, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecarea apelurilor

declarate de pârât și de Ministerul Public la aceeași instanță de apel.

La rejudecare

se vor avea în vedere toate îndrumările date prin prezenta decizie și se vor

administra toate probele necesare, inclusiv cu o nouă expertiză contabilă,

pentru a se determina prejudiciul cert suferit de reclamant, reprezentat de

drepturile salariale și veniturile pe care le-ar fi încasat în urma

contractelor de concesiune. De asemenea, vor fi avute în vedere veniturile

legal declarate și fișele fiscale aferente anului 2002 și perioadei din anul

2003 anterioară arestării preventive, privind veniturile salariale și cele

obținute din contractele de concesiune.

În situația în care se va

face dovada că activitatea sanitar veterinară în anul 2002 a fost sistată sau

mult restrânsă din cauza lucrărilor de investiții, vor fi avute în vedere

veniturile din fișele fiscale ale anilor anteriori, care vor fi comparate cu

cele din perioada anterioară arestării din anul 2003, pentru a se putea stabili

o medie echitabilă în funcție de care se va calcula valoarea finală a

despăgubirilor acordate cu acest titlu.

De asemenea, vor fi

reanalizat cuantumul daunelor morale acordate, având ca punct de reper

criteriile stabilite de art. 505 C. proc. pen. și jurisprudența Curții Europene

cu privire la despăgubirile acordate în urma constatării încălcărilor aduse art.

5 par. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Se vor menține

dispozițiile deciziei referitoare la respingerea apelului declarat de pârât și

la cuantumul despăgubirilor acordate pentru repararea prejudiciului moral.

Se va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile

declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin

Direcția generală a finanțelor publice Alba și de Ministerul Public - Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei nr. 199/ A din 22

decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează în parte decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de pârât și de

Ministerul Public la aceeași instanță de apel.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2012.