ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 745/2012

Asupra recursurilor civile de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1601 din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Alba a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A obligat pârâtul la plata către reclamant a următoarelor sume: 1.516.385 lei, cu titlu de daune materiale și 1.000.000 lei, cu titlu de daune morale. A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3080 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin Ordonanța Parchetului Național Anticorupție din 14 aprilie 2003, s-a dispus arestarea reclamantului, emițându-se mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de luare de mită.

Măsura arestării preventive a fost prelungită de instanță în cursul urmăririi penale până la data de 8 octombrie 2003. Reclamantul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 2 octombrie 2003, întocmit în Dosarul nr. 356/PA/2003 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin, iar prin sentința penală nr. 64/P/2003, Tribunalul Caras Severin a condamnat pe reclamant la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani închisoare, dispunându-se, totodată, prelungirea măsurii arestării preventive cu începere de la 15 aprilie 2004, ora 24,00 până la 14 mai ora 24,00. Prin decizia penală nr. 267/ AP din 4 august 2004, Curtea de Apel Brașov, investită ca urmare a admiterii cererii de strămutare, a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov, dispunând înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicția de a părăsi tara.

După rejudecare, prin sentința penală nr. 179/ S din 20 martie 2006, Tribunalul Brașov a schimbat încadrarea juridică pentru faptele prev. de art. 289 și 291 C. pen. în art. 290 C. pen. și a respins cererea de schimbare a încadrării juridice privind infracțiunile prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. A dispus achitarea reclamantului pentru infracțiunile prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a dispus achitarea reclamantului și pentru infracțiunile prev. de art. 290 și 279 alin. (1) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen. A constatat că reclamantul a fost arestat preventiv în perioadele 14 aprilie 2003 - 24 iulie 2003 și 1 august 2003 - 17 septembrie 2004 și s-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a fost respins prin decizia penală nr. 13/ AP din 10 ianuarie 2007 a Curții de Apel Brașov, iar recursul declarat de Ministerul Public a fost respins prin decizia penală nr. 5430 din 14 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin sentința penală nr. 179/ S din 20 martie 2006, Tribunalul Brașov a reținut că reclamantul a fost arestat pe nedrept în perioadele 14 aprilie 2003 - 24 iulie 2003 și 1 august 2003 - 17 septembrie 2004. Tribunalul Alba a mai reținut că, în perioada arestării pe nedrept, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale, iar durerile fizice și psihice cauzate trebuie reparate prin acordarea unor despăgubiri.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, tribunalul a avut în vedere consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială. În ceea ce privește daunele materiale, tribunalul a acordat suma de 8345 lei, reprezentând cheltuielile de transport ale avocaților la instanțele de judecată și suma de 11.125 lei reprezentând cheltuielile suportate pentru consiliere juridică și reprezentare în procese în perioada în care a fost arestat preventiv. Tribunalul a mai reținut că reclamantul era acționar majoritar și președintele Consiliului de administrație la SC A.C. SA., fondator și președinte al Consiliului director al FRPT Dacia, acționar, președinte al Consiliului de administrație și administrator al SC A. SA și desfășura activitate de servicii veterinare în baza unor contracte de concesiune, în calitate de medic veterinar.

Drepturile salariale cuvenite în perioada arestării preventive, conform raportului de expertiză, au o valoare de 1.475.943 lei, iar tribunalul a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul material și cheltuielile necesare pentru pachetele cu alimente și transportul membrilor familiei la locurile de deținere. Prin decizia nr. 199/ A din 22 decembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă a admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. A schimbat în parte sentința și a redus cuantumul daunelor morale la 300.000 lei. A menținut în rest sentința atacată și a respins apelul declarat de reclamant.

Instanța de apel a reținut că veniturile obținute de reclamant au fost probate atât prin contractele de concesiune încheiate de reclamant cu circumscripțiile sanitar veterinare, cât și cu contractul individual de muncă încheiat cu Fundația Română pentru Tineret D., dovada înregistrării contractului și fișa fiscală pe anul 2002 a reclamantului în calitate de angajat la SC A.C. SA. Concluziile suplimentului la raportul de expertiză, efectuat în apel, se bazează pe o apreciere pertinentă a veniturilor nete pe care le-ar fi obținut reclamantul în baza contractelor de concesiune și a contractelor individuale de muncă.

Instanța de apel a reținut punctul de vedere al expertului, potrivit căruia anul 2002 nu poate fi luat în calcul ca an de referință, deoarece în acest an s-au efectuat lucrări de investiții, de modernizare, redimensionare, igienizare la dispensarele veterinare în care ar fi trebuit să se desfășoare activitatea și nu s-au putut realiza veniturile programate conform planurilor cifrice. De asemenea, în ceea ce privește cheltuielile materiale, instanța de apel a reținut că expertul a stabilit un cuantum mai mare decât cel acordat de prima instanță. A mai reținut instanța de apel, că au fost luate în calcul în mod corect cheltuielile efectuate de familie cu pachetele duse la arest.

Chiar dacă bunurile alimentare sunt necesare în mod obișnuit unei persoane, acestea sunt deosebite pentru persoanele cu un regim aparte (detenție, boală, etc). În ceea ce privește apelul declarat de reclamant, instanța de apel a reținut că acesta nu a investit instanța cu verificarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru prejudiciul material, pentru că prin cererea de declarare a apelului a arătat că este mulțumit de cuantum, chiar dacă ulterior, cu ocazia dezbaterilor în fond a solicitat o sumă mai mare, iar la prima instanță a cerut despăgubiri în cuantum de 1.568.235 lei. Instanța de apel a mai constatat că, prin raportare la suferința produsă reclamantului, atitudinea colectivității față de familie, umilințele la care a fost supus în perioada încarcerării de 515 zile, consecințele acestei perioade asupra sănătății reclamantului și soției sale, suma de 300.000 lei este de natură a acorda satisfacție morală reclamantului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de concluziile suplimentului de expertiză în ceea ce privește cuantumul daunelor materiale, deși a amânat cauza de mai multe ori pentru efectuarea acestuia, iar reclamantul a arătat că își însușește concluziile lucrării tehnice de specialitate. Prin neacordarea sumei de 2.082.090 lei, reprezentând veniturile pe care le-ar fi obținut în perioada detenției și a sumei de 21.058 lei, cheltuieli efectuate de reclamant și familie pe parcursul procesului, instanța de apel a încălcat rolul activ, ignorând concluziile unei probe pe care a dispus-o.

În ceea ce privește despăgubirile morale, recurentul - reclamant a arătat că suma acordată este mult prea mică în raport cu perioada cât a fost lipsit de libertate, perioadă în care a fost afectată grav starea de sănătate a sa și soției sale, iar copiilor le-a lipsit aportul moral și material de care s-ar fi bucurat dacă nu ar fi fost arestat preventiv, înregistrând eșecuri în activitatea de învățătură. A mai arătat recurentul, că prejudiciul moral a fost cauzat și de mediatizarea excesivă a cazului său, ceea ce a determinat excluderea sa din mediul universitar, de faptul că a fost transportat cu cătușe la mâini la diferite penitenciare și la instanțe, în dube neaerisite, iar condițiile de cazare erau improprii și insalubre.

Prezența obligatorie la instanțele de judecată timp de patru ani și jumătate a creat asupra sa și soției o stare de neliniște și profundă tulburare și le-a zdruncinat întreaga făptură fizică și psihică. Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a arătat că hotărârea instanței de apel este criticabilă sub aspectul cuantumului exagerat al despăgubirilor materiale acordate. Astfel, la stabilirea acestor despăgubiri, au fost avute în vedere sumele stabilite ca urmare a contractelor de concesiune în mai multe circumscripții veterinare, doar prin estimare, neexistând certitudinea că lucrările respective ar fi fost efectuate.

De asemenea, nu s-a ținut cont de fișele fiscale transmise de către Direcția generală a finanțelor publice Caras Severin și de faptul că reclamantul putea beneficia doar de drepturile salariale pe perioada cât a fost arestat preventiv. A mai arătat recurentul - pârât, că nu a fost avută în vedere nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care acordă despăgubiri morale echitabile, moderate și rezonabile persoanelor față de care s-au comis încălcări ale art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a invocat, la rândul său, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală sub aspectul acordării de despăgubiri materiale și obligării Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la plata onorariului experților care au efectuat suplimentul la raportul de expertiză.

În dezvoltarea motivelor de recurs, Ministerul Public a arătat că suma stabilită cu titlu de despăgubiri materiale este vădit disproporționată cu sumele efectiv realizate în anii 2002, deoarece din fișele fiscale completate, reclamantul a realizat 58.875 lei venituri salariale, 3.220 lei venituri din activități independente și pierderi de 279 lei la cabinetul medical. Deși procurorul a solicitat ca expertul să calculeze media veniturilor zilnice obținute în anul 2002 și să se solicite de către organele sanitar veterinare sumele cheltuite cu alți medici în perioada 2003 - 2004, instanța a respins nejustificat aceste probe. De aceea, soluția instanțelor se bazează pe un probatoriu incomplet, iar suma acordată este în discordanță cu veniturile realizate de reclamant în perioada anterioară arestării.

Recurentul a mai susținut și faptul că pârâtul a fost obligat în mod greșit la plata de despăgubiri pentru contravaloarea pachetelor alimentare, deoarece acestea nu sunt cheltuieli determinate de lipsirea de libertate, ci de necesități curente, specifice oricărei persoane. A mai arătat că, prin încheierea din 16 septembrie 2010, instanța de apel a obligat Ministerul Public la plata sumei de 500 lei, reprezentând cota parte din onorariul de expert pentru suplimentul 1 la expertiza contabilă și la 700 lei pentru suplimentul II, fără a motiva această dispoziție și ignorând faptul că Ministerul Public nu este parte în proces. Analizând recursurile declarate, se constată că sunt fondate recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și nefondat recursul declarat de reclamant, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamant, se constată că instanța de apel a respins cererea de majorare a despăgubirilor acordate cu titlu de daune materiale, motivat de faptul că, potrivit art. 295 C. proc. civ., instanța de apel verifică temeinicia și legalitatea soluției pronunțate de prima instanță în limitele cererii de apel. Sunt corecte atât soluția instanței de apel, cât și motivarea sub acest aspect, deoarece, într-adevăr, conform dispozițiilor textului de lege invocat de instanța de apel, instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar potrivit art. 294 C. proc. civ., în apel nu se pot face cereri noi, cu excepția dobânzilor, ratelor, veniturilor ajunse la termen și oricăror alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe.

Or, în cauză, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat daune materiale în cuantum de 1.389.367 lei și, deși nu a făcut o cerere la prima instanță prin care să modifice câtimea valorii despăgubirilor solicitate, a cerut prin concluziile scrise, ca urmare a efectuării raportului de expertiză contabilă, suma de 1.568.235 lei cu titlu de daune materiale, care nu include elementele la care face referire art. 294 C. proc. civ., ivite după darea hotărârii primei instanțe.

Cu toate că tribunalul nu a acordat în totalitate suma solicitată cu acest titlu, prin cererea de declarare a apelului, reclamantul a arătat că „În ceea ce privește despăgubirile materiale acordate, în sumă de 1.516.385 lei, precizez că îmi însușesc în întregime cele dispuse prin sentința civilă apelată ” și a cerut admiterea apelului său „în partea ce privește întinderea despăgubirilor morale acordate (..) și să păstrați sentința civilă în partea ce privește întinderea despăgubirilor materiale (...). Prin urmare, instanța de apel nu a fost sesizată din partea apelantului - reclamant cu o cerere prin care i s-a solicitat să verifice cuantumul daunelor materiale, motiv pentru care nu putea dispune cu privire la acestea.

Principiul rolului activ, invocat de recurentul reclamant, nu îndrituia instanța de apel să procedeze la o astfel de verificare, în condițiile în care dispozițiile legale imperative și principiul disponibilității îi interziceau aceasta. Nici faptul că suplimentul la raportul de expertiză a fost dispus în apel nu obliga instanța să facă o astfel de analiză, pentru că apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia vizau și suma acordată de tribunal cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit, iar lucrările tehnice de specialitate au fost efectuate la solicitarea acestor apelanți.

Cât privește critica referitoare la cuantumul despăgubirilor morale, aceasta este nefondată, dar având în vedere că și recurentul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a atacat decizia instanței de apel sub acest aspect, va fi analizată separat în continuare. Prin urmare, recursul declarat de reclamant este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. pen., va fi respins ca atare. Fondate sunt, însă, recursurile declarate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Astfel, ambii recurenți susțin că daunele materiale la care a fost obligat pârâtul au fost cuantificate în baza rapoartelor de expertiză, care nu au avut în vedere veniturile reale dobândite de reclamant, ci au fost estimate de experți în baza unor elemente care nu au suport în realitate.

Analizând aceste critici, se constată că, prin primul supliment la raportul de expertiză, expertul a calculat drepturile salariale cuvenite reclamantului în calitate de angajat al F.R.P.T. Dacia având în vedere contractul individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Băile Herculane sub nr. 92867 din 8 iulie 1999 și statul de salarii pentru luna aprilie 2003, din care rezultă un venit brut lunar de 6.470 lei. Aceste constatări ale expertului nu pot fi avute în vedere, pentru că nu își regăsesc corespondent în înscrisurile aflate la dosar. Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor cuvenite pentru acoperirea prejudiciului material, reclamantul trebuie să dovedească prejudiciul cert suferit, iar în măsura în care acesta nu poate fi determinat cu certitudine, reclamantul trebuie să dovedească faptul că prejudiciul suferit este măcar determinabil.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că, la stabilirea cuantumului prejudiciului material, trebuie avute în vedere doar acele venituri care ar fi fost obținute cu respectarea normelor în vigoare la acel moment. Cât privește drepturile salariale, spre deosebire de cele menționate de expert, se constată că Inspectoratul Teritorial de muncă al Județului Caras Severin a comunicat instanței de apel că au fost înregistrate doar contractele de muncă din 8 iulie 1999 și din 1 octombrie 2004, în care sunt menționate ca salariu sumele de 10.000.000 lei vechi și 8.500.000 lei vechi (filele 139 - 147, dosar apel, vol. l). Expertul a ignorat faptul că sumele trecute în contractul individual de muncă nu puteau să fie exprimate decât în lei vechi, pentru că la acea dată nu avusese loc reconversia monetară, iar la calcul le-a avut în vedere ca și cum ar fi fost exprimate în RON.

De asemenea, la stabilirea cuantumului sumelor obținute cu acest titlu a făcut abstracție de salariul stabilit prin contractul de muncă înregistrat la Inspectoratul teritorial, raportându-se la statul de plată al societății. Or, reclamantul nu poate pretinde despăgubiri pentru drepturi salariale neînregistrate și pentru care nu a achitat impozitele legale. Aceeași este situația și în cazul veniturilor dobândite în urma contractelor de concesiune, pentru care expertul a avut în vedere veniturile nete din activitatea sanitar veterinară conform contractelor de concesionare, prin scăderea cheltuielilor ocazionate de contractele civile de prestări servicii pentru opt potențiali colaboratori, cu care reclamantul ar fi putut realiza acțiuni sanitar veterinare.

Or, prejudiciul astfel stabilit de expert nu este un prejudiciu cert și nici măcar determinabil, pentru că nu are în vedere activitatea sanitar veterinară efectiv desfășurată de reclamant în perioada anterioară arestării preventive, ci un prejudiciu eventual, ce decurge din posibile colaborări cu opt colaboratori. În plus, în cel de al doilea supliment la raportul de expertiză, expertul arată că în anul 2002 reclamantul ar fi trebuit să realizeze venituri din acțiuni veterinare publice, conform planului cifric programat. Nici aceste sume nu pot fi avute în vedere la stabilirea prejudiciului material, pentru că nu există nici o dovadă a veniturilor declarate pentru anul 2002 și pentru care s-a plătit impozit.

Expertul prezintă doar activitatea de investiții pe anul 2002, fără a menționa care au fost veniturile aferente acestui an și apreciază că perioada anului 2002 nu poate fi avută în vedere, pentru că, din cauza lucrărilor de investiții nu s-au realizat veniturile programate prin planurile cifrice. La dosar, însă, nu există nici o dovadă că activitatea sanitar veterinară ar fi fost sistată sau restrânsă din cauza lucrărilor de investiții. Expertul nu a făcut nici o mențiune cu privire la lunile din anul 2003, anterioare arestării preventive, nu a comparat aceste venituri cu cele obținute și declarate în perioada similară a anului 2002 sau a anilor anteriori, pentru a obține o medie apropiată de realitate, în funcție de care urma a fi calculat prejudiciul suferit.

Toate acestea conduc la concluzia că situația de fapt cu privire la veniturile obținute din contractele de muncă și concesiune nu a fost pe deplin stabilită, motiv pentru care suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit nu reprezintă o reparație legală, corectă și echitabilă. De asemenea, sunt întemeiate criticile formulate de recurentul Ministerul Public referitoare la greșita obligare a sa la suportarea a parte din onorariul expertului, deoarece cheltuielile de judecată, în care sunt incluse și onorariile experților, sunt suportate de părți. Cum în această cauză Ministerul Public nu a avut calitatea de parte, în mod greșit instanța de apel a obligat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia să suporte onorariul expertului.

Nefondate sunt, în schimb, criticile formulate de Ministerul Public cu privire la acordarea de despăgubiri pentru contravaloarea pachetelor alimentare. Chiar dacă cheltuielile cu alimentația răspund unor necesități curente, în mod corect a constatat instanța de apel și prima instanță că ele trebuie acordate în cazul persoanelor arestate pe nedrept, pentru că ele sunt efectuate suplimentar față de necesarul alimentar zilnic al unei familii obișnuite. Fondate sunt, în schimb, criticile formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice cu privire la cuantumul daunelor morale acordate. Pentru că, așa cum s-a arătat, critici privind cuantumul daunelor morale a formulat și reclamantul, susținerile celor doi recurenți sub acest aspect vor fi analizate împreună.

Astfel,art. 505 alin. (1) C. proc. pen. stabilește criteriile în funcție de care se determină acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, dar nu stabilește și criterii de cuantificare a acestuia. Acest lucru este pe deplin justificat de faptul că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin reguli stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz. Desigur, fiind vorba despre prejudiciul moral, dovedirea și cuantificarea acestuia ridică probleme atât pentru solicitant, cât și pentru instanțele de judecată. Este important însă, ca atunci când circumstanțele cauzei justifică acordarea unei reparații, aceasta să nu fie teoretică și iluzorie, dar nici să nu constituie o sursă de îmbogățire fără justă cauză.

Nici dispozițiile art. 5 par. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului nu garantează un anumit cuantum al reparației, suma acordată în temeiul acestui articol trebuind să fie concretă și efectivă. De aceea, nici Curtea Europeană, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate. Or, judecând în echitate, se constată că suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral este prea mare prin raportare la despăgubirile pe care Curtea Europeană, însăși, le acordă în cazuri similare. Prin urmare, sub aspectul cuantumului daunelor morale, recursul declarat de reclamant este nefundat, dar este fondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Față de cele mai sus expuse, se vor admite recursurile declarate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia, care va fi casată în parte, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârât și de Ministerul Public la aceeași instanță de apel. La rejudecare se vor avea în vedere toate îndrumările date prin prezenta decizie și se vor administra toate probele necesare, inclusiv cu o nouă expertiză contabilă, pentru a se determina prejudiciul cert suferit de reclamant, reprezentat de drepturile salariale și veniturile pe care le-ar fi încasat în urma contractelor de concesiune.

De asemenea, vor fi avute în vedere veniturile legal declarate și fișele fiscale aferente anului 2002 și perioadei din anul 2003 anterioară arestării preventive, privind veniturile salariale și cele obținute din contractele de concesiune. În situația în care se va face dovada că activitatea sanitar veterinară în anul 2002 a fost sistată sau mult restrânsă din cauza lucrărilor de investiții, vor fi avute în vedere veniturile din fișele fiscale ale anilor anteriori, care vor fi comparate cu cele din perioada anterioară arestării din anul 2003, pentru a se putea stabili o medie echitabilă în funcție de care se va calcula valoarea finală a despăgubirilor acordate cu acest titlu. De asemenea, vor fi reanalizat cuantumul daunelor morale acordate, având ca punct de reper criteriile stabilite de art. 505 C. proc.

pen. și jurisprudența Curții Europene cu privire la despăgubirile acordate în urma constatării încălcărilor aduse art. 5 par. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Se vor menține dispozițiile deciziei referitoare la respingerea apelului declarat de pârât și la cuantumul despăgubirilor acordate pentru repararea prejudiciului moral. Se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția generală a finanțelor publice Alba și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei nr. 199/ A din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează în parte decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de pârât și de Ministerul Public la aceeași instanță de apel. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012.