ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3080/2012

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor

din dosar:

Prin

Încheierea din 18 septembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, învestită cu soluționarea apelurilor declarate

împotriva Sentinței penale nr. 25 din data de 10 mai 2012 pronunțată de

Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, în temeiul art. 300

2

rap.

la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de

arest preventiv a inculpatului G.R. și a respins cererea de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

localitatea.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Din analiza materialului probator existent

până la acest moment la dosar, instanța a constatat că în prezenta cauză

subzistă temeiurile avute în vedere la luarea, respectiv prelungirea arestării

preventive a inculpatului, impunându-se menținerea acestei măsuri preventive

față de inculpat.

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale stabilește că o persoană poate fi lipsită de

libertatea sa „dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în

fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de

a bănui că a săvârșit o infracțiune (...)".

S-a reținut că în cauză există probe și

indicii temeinice, în sensul prevăzut de art. 143 C. proc. pen., dar și motive

verosimile în sensul stipulat de Convenție că inculpatul a săvârșit o faptă

prevăzută de legea penală, ce ar putea întruni elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat.

La aprecierea probelor și indiciilor

temeinice, instanța a avut în vedere probele administrate până în prezent atât

în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească. Astfel,

a apreciat că din declarațiile martorilor M.F., M.S.A., M.V., R.I., L.I.,

L.I.A., R.A., M.L.P., G.C., se conturează presupunerea rezonabilă că inculpatul

G.R., zis B., a săvârșit o faptă ce ar putea întruni elementele constitutive

ale infracțiunii pentru care este cercetat. Instanța a reținut că concluziile

raportului de expertiză biocriminalistică din 28 iunie 2007, în care se

menționează că la crearea microurmelor prelevate de pe ranga metalică în

lungime de 1,14 cm găsită lângă cadavru și-a adus contribuția și inculpatul

G.R. junior, întrucât profilul genetic corespunzător probei biologice de

referință recoltat de la acesta este inclus în amestecul de profiluri obținut,

iar o altă persoană din populația caucaziană care să îl substituie pe acesta

din amestec ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 4.237.288 de persoane.

Instanța a apreciat că temeiul avut în vedere

la luarea măsurii arestării preventive în ceea ce-l privește pe inculpatul G.R.

zis B., prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. subzistă și în

prezent.

În ceea ce privește condiția obiectivă

instituită de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a constatat că

inculpatul este trimis în judecată pentru infracțiunea de omor calificat, iar

limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului Penal sunt

superioare limitei minime impuse de textul de lege sus-menționat, respectiv de

4 ani.

Referitor la condiția subiectivă, pericolul

social pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, s-a avut în

vedere că fapta reținută în sarcina inculpatului este de o violență extremă,

reținându-se în acest sens gravitatea și circumstanțele reale ale săvârșirii

faptei imputate inculpatului, care rezultă din modalitatea concretă de

săvârșire a acesteia, respectiv agresiunea cu un caracter extrem de violent

asupra victimei, urmările faptei, respectiv faptul că a fost suprimată viața

victimei, sentimentele de nesiguranță și de insecuritate la nivel social, ca

urmare a faptei ce îi este imputată inculpatului.

S-a mai reținut poziția inculpatului, care

este diferită de datele cauzei care rezultă din probele administrate până în

prezent, inculpatul nerecunoscând că a participat la săvârșirea faptei, precum

și faptul că a fost arestat în lipsă la data de 5 martie 2008, iar mandatul de

executare a fost pus în executare la data de 18 august 2011, datorită faptului

că inculpatul a fost plecat din țară, existând totuși indicii că acesta avea

cunoștință de cercetările care se desfășurau cu referire la persoana sa.

Instanța a apreciat că toate aceste elemente

trebuie avute în vedere la aprecierea gradului de pericol social despre care

face vorbire art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Considerând că în cauză subzistă temeiul

prevăzut de art 148 lit. f) C. proc. pen. în ceea ce-l privește pe inculpat și

apreciind că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea

stării de arest a inculpatului G.R. zis "B.", instanța a constatat

legală și temeinică și a menținut măsura arestării preventive.

Împotriva încheierii sus-menționate,

inculpatul G.R. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și,

rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar,

înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

localitatea.

Analizând recursul declarat de inculpat,

Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică și

corespunzător motivată cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat

arestarea preventivă a inculpatului și care impun în continuare menținerea

măsurii.

Din examinarea lucrărilor și actelor

dosarului rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima

instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală,

menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii

temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta

respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ

prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că, la acest moment

procesual, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin și

există temeiuri noi, reflectate de materialul probator administrat la dosar

după luarea măsurii, care justifică și impun în continuare privarea de

libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și

suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din

care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a comis fapta pentru care este

cercetat.

În cauză, se constată că temeiul care a stat

la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148

lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ,

condițiile prevăzute de textul de lege. Astfel, pentru infracțiunile pentru

care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în stare de

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest ultim temei, în practica

Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că menținerea detenției este

justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto

pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni,

pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,

pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea

publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor

dosarului rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de

ridicat de pericol social al faptei de omor calificat reținute în sarcina

inculpatului, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici

aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare a procesului penal.

Natura infracțiunii și modalitatea de comitere relevă o periculozitate

infracțională și o rezonanță socială care ar crea o stare de pericol pentru

ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la

baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se

înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea

inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de

nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la

vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea

de libertate.

În raport de toate aceste aspecte, se

constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului G.R. nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în

libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei

desfășurări a procesului penal.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.R. împotriva

Încheierii din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 542/1372/2011, cu obligarea

acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul G.R. împotriva Încheierii din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr.

542/1372/2011.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de

300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 01

octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ