ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 134/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 134/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin încheierea de ședință
din 09 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de
Apel
Brașov - secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr.
454/1372/2012, în baza art. 300
2
C.
proc. pen. raportat la art. 160
b
alin. (
3) C. proc. pen. și art. 160
h
alin. (3)
teza finală C. proc. pen. s-a
menținut
măsura arestării preventive a inculpatului G.F.,
aflat în Penitenciarul
Codlea.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a
reținut următoarele:
Prin rechizitoriul
Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie
Brașov din data de 01 august 2012 s-a dispus
trimiterea în judecată în stare de arest
preventiv a inculpatului minor G.F. pentru săvârșirea infracțiunii de
viol,
prevăzută de art. 197 alin. (1)
și (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.,
reținându-se că
inculpatul minor G.F., la data de 18 iulie 2012, în
intervalul orar 18.00 - 18.30, în latrina locuinței sale a întreținut
un raport sexual
oral cu partea vătămată minoră B.S.I., în vârstă de 5
ani și 8
luni, profitând de imposibilitatea
acesteia de a se apăra și de a-și manifesta voința,
fiind surprins asupra faptului de către martorul
G.M., bunicul patern al
minorei și mama minorei B.I.I.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul
pentru Minori și Familie
Brașov din
data de 19 iulie 2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale
împotriva lui G.F. pentru săvârșirea infracțiunii
de viol prevăzută de art.
197 alin.
(1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.
Prin ordonanța din data
de 19 iulie 2012, inculpatul a fost reținut pe o durată
de 24 ore,
începând cu data de 18 iulie 2012 orele 19.
Inculpatul minor G.F. a
fost arestat preventiv în baza mandatului
de arestare preventivă din 19
iulie 2012, emis de Tribunalul pentru Minori și
Familie Brașov, reținându-se ca temei al arestării preventive
prevederile art. 148
alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv
inculpatul a săvârșit o infracțiune
pentru
care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe
certe că lăsarea sa în libertate prezintă un
pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura arestării
preventive a fost verificată periodic și menținută succesiv
până la
această dată.
Prin
sentința penală nr. 49/S din data de 26 octombrie 2012, Tribunalul pentru
Minori și Familie Brașov a dispus condamnarea inculpatului G.F. la
pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 197
alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea
art. 99 și urm. C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului G.F.
drepturile
prevăzute de art. 64 lit.
a) teza a ll-a, b) și e) C. pen. după împlinirea vârstei de
18 ani.
În
baza art. 88 C. pen. a scăzut din durata pedepsei închisorii timpul reținerii
din data de 18 iulie 2012 și al arestării preventive a inculpatului G.F.
începând cu data de 19 iulie 2012 și până la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut
arestarea preventivă a inculpatului G.F., deținut în baza mandatului de
arestare preventivă din
19 iulie 2012
emis de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.
În baza art. 7 din Legea nr. 76 din 8 aprilie 2008
privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice
Judiciare, a dispus prelevarea în condițiile legii a probelor biologice de la
persoana condamnată definitiv G.F.
,
în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 346 C. proc.
pen., a admis acțiunea civilă formulată de
partea civilă minoră B.S.I.,
reprezentată de mama B.
I.I. și în
consecință a obligat inculpatul G.F., în solidar cu părțile responsabile
civilmente B.G. și B.L. la plata sumei
de
5000 lei către partea civilă B.S.I., cu titlu de daune morale.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., a
dispus restituirea după
rămânerea
definitivă a hotărârii a obiectelor vestimentare din coletele cu mijloace
de probă nr. 7 și 8 către partea vătămată minoră
B.S.I. și a obiectelor vestimentare din coletele cu mijloace de probă nr. 9, 10
și 11 către
inculpatul G.F.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel
inculpatul G.F.
Din analiza actelor dosarului de urmărire penală
și actelor de cercetare
judecătorească administrate inclusiv până la
acest moment, instanța a constatat
că
există probe și indicii temeinice că inculpatul minor a săvârșit o faptă
prevăzută
de legea penală, rezultând
în principal din coroborarea declarațiilor părții vătămate
cu declarațiile martorilor B.I.l. și G.M.
Curtea a apreciat și la acest moment procesual că
fapta pentru care este
cercetat inculpatul minor G.F., în vârstă de 17
ani: viol asupra unei
minore în vârstă de 5
ani și 8 luni, este de o gravitate deosebită, de natură să
justifice
arestarea preventivă a acestuia, lăsarea inculpatului în libertate
prezentând un pericol concret pentru ordinea
publică în contextul temerii generate
în rândul societății față de
astfel de fapte. Menținerea arestării preventive a inculpatului minor G.F., s-a
menționat că este dispusă în mod
excepțional
de către instanță față de acest minor, față de gravitatea faptei pentru
care
este cercetat acesta, faptă prin care s-a pus în primejdie dezvoltarea
spirituală, morală și socială, precum și
integritatea corporală, sănătatea fizică și
psihică a minorei în vârstă de 5 ani și 8 luni, victimă a infracțiunii
de viol.
S-a
arătat că, în prezent, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării
preventive nu s-au modificat, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute
de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Instanța
a apreciat că durata arestului preventiv nu a depășit termenul rezonabil în
sensul art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, cu atât mai mult cu cât împotriva
inculpatului s-a pronunțat o hotărâre de
condamnare, chiar nedefinitivă.
Întrucât
temeiurile de fapt și de drept ale arestării preventive nu s-au
modificat sau încetat, s-a dispus menținerea
stării de arest preventiv a inculpatului
G.F., conform art. 300
2
C. proc. pen. raportat la art. 160
b
alin. (
3) C. proc. pen. și art. 160
h
alin. (3) teza finală C. proc. pen.
Împotriva
acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.F.,
solicitând revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare
de libertate.
Examinând recursul declarat de inculpatul G.F. sub toate
aspectele, conform art. 385
6
alin. (3)
C. proc. pen., înalta Curte apreciază
că
acesta nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din
examinarea lucrărilor dosarului, se constată că raportat la întreg ansamblul
probator administrat până în acest moment, există în continuare
suficiente probe și indicii temeinice din care
rezultă presupunerea rezonabilă că
inculpatul a săvârșit faptele pentru
care este judecat și pentru care a intervenit
deja
o condamnare în primă instanță la pedeapsa închisorii cu executare în regim
de
detenție.
Totodată, față de împrejurarea că în apel cauza
este abia la debut, urmând a fi soluționat apelul declarat de inculpatul G.F.,
primul termen de judecată fiind fixat la data de 23 ianuarie 2013, urmează a fi
administrate probatorii, și nu se
poate
aprecia că durata arestării preventive până în prezent ar fi depășit o durată
rezonabilă, neputându-se concluziona că pericolul pentru ordinea publică s-ar
fi estompat, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptei,
modalitatea și
împrejurările concrete în care a fost săvârșită.
Înalta
Curte, consideră că în ceea ce îl privește pe inculpat, subzistă
temeiurile avute în vedere la luarea măsurii
arestării preventive, temeiuri prevăzute
de art. 148 lit. f) C. proc.
pen., respectiv pedepsele prevăzute
pentru
infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani și există
probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru
ordinea publică, raportat la gravitatea deosebită a faptei pentru care este
judecat
inculpatul, respectiv, infracțiunea
de viol, fapta prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3)
C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.,
faptă a cărei săvârșire creează o
rezonanță
socială negativă în comunitate, astfel că, circumstanțele personale ale
inculpatului nu justifică revocarea arestării
preventive sau dispunerea unei alte
măsuri neprivative de libertate.
Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului
și
a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o
persoană
poate fi lipsită de
libertate, inculpatul G.F. a fost inițial reținut în vederea
aducerii în fața autorităților judiciare
competente existând motive verosimile de a
bănui că au săvârșit o
infracțiune (lit. c)).
Așadar,
înalta Curte, consideră că menținerea arestării preventive a
inculpatului este justificată, întrucât subzistă
temeiurile avute în vedere la luarea
măsurii
arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,
respectiv
pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților
este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un
pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, Curtea a
apreciat că sunt în continuare îndeplinite cerințele art. 136
alin. (1) C.
proc. pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu
detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se
asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica
sustragerea
învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la
judecată ori de la
executarea pedepsei, se
poate lua față de acesta una din următoarele măsuri
preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi
localitatea; c) obligarea de a
nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.
Având
în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății
individuale, consfințită ca un drept fundamental
al persoanei, legiuitorul a instituit
garanțiile
juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea
măsurilor
preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă
instituirea unui grad diferențiat de
constrângere
a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să
poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză
concretă, măsura preventivă care poate
asigura scopul urmărit prin cea
mai redusă constrângere.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată
întotdeauna la latitudinea
judecătorului,
respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă măsura
obligării de a nu părăsi țara sau localitatea
este suficientă sau se impune luarea,
respectiv
menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.
Detenția
provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată
insuficiența măsurii obligării de a nu părăsi țara
sau localitatea, cu respectarea, pe
toată
durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și
gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din
perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se
arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile
prevăzute de paragraful 1 lit. a) din prezentul
articol, are dreptul de a fi judecat într-
un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în
libertate poate fi
subordonată unei garanții care să asigure prezentarea
persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate,
Curtea a stabilit cu exactitate
domeniul
ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea
de
detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală,
instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării
inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale
sacrificiului care, în circumstanțele cauzei,
putea fi impus în mod rezonabil unei
persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al
detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când
hotărârea de
condamnare a devenit
definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului
cauzei, fie
chiar numai în primă instanță.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate
justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a
depășit o limită rezonabilă.
Raportând datele speței
dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea
națională corelate cu prevederile art. 5
paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte,
apreciază că, în acest moment, inculpatul nu poate fi cercetat în stare
de libertate, iar, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat
de art. 136 alin. (1)
C. pen.,
impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat
în
acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și
gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Raportându-ne la
gravitatea infracțiunilor săvârșite, la împrejurarea că în cauză s-a pronunțat
o hotărâre de condamnare chiar și nedefinitivă, că urmează
să fie soluționat apelul declarat de inculpat -
înalta Curte apreciază că în acest
moment
nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură
neprivativă
de libertate.
În aceste condiții, înalta Curte, a apreciat că detenția
provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al
societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului - și
nici nu a depășit un termen
rezonabil în
accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Convenției
Europene
a Drepturilor Omului, iar altă măsură neprivativă de libertate este
insuficientă pentru asigurarea scopului procesului penal.
Față de aceste considerente, în conformitate cu
dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează
a respinge ca nefondat
recursul declarat de
inculpatul G.F. împotriva încheierii de ședință din
09 ianuarie 2013 a
Curții de Apel Brașov - secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în
dosarul nr. 454/1372/2012.
Va obliga recurentul
inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul G.F. împotriva încheierii de ședință
din 09 ianuarie 2013 a Curții de Apel Brașov - s
ecția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în dosarul nr. 454/1372/2012.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 100 lei,
reprezentând onorariul apărătorului
desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie
2013