ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 774/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați reclamantul B.L., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. A.A. Galați, a solicitat obligarea acestuia din urmă la plata sporului de 100% pentru activitatea desfășurată în condiții de muncă deosebit de periculoase pentru orele de gardă efectuate în perioada 3 iunie 2008 - 12 noiembrie 2009 cu actualizarea acestora potrivit ratei inflației precum și plata sporului de 15% pentru activitatea desfășurată în condiții ce solicită o încadrare psihică foarte ridicată pentru orele de gardă efectuate în aceeași perioadă.

La data de 8 noiembrie 2011 reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 16 1 din Ordinul nr. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului pentru aprobarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr. 125/2005, art. introdus prin Ordinul nr. 1068/2008. În motivarea excepției reclamantul a susținut că prin Ordinul nr. 1068/2008 Ministerul, fără o justificare rezonabilă, a introdus un criteriu suplimentar străin de dispozițiile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2004. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 245 din 22 mai 2012, a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 16 1 din Ordinul nr. 271/2005 modificat și completat prin Ordinul nr. 1068/2008, invocată de reclamantul B.L., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Urgență Sf.

A..A. Galați. Prin aceeași sentință, a respins ca nefondată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) și (2) din Ordinul M.S. nr. 547/2010, și a obligat pârâtul la plata sumei de 250 RON cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic de Urgență Sf. A.A. Galați, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, având în vedere că în cauză nu a fost citat emitentul Ordinului nr. 721/2005 modificat și completat prin Ordinul nr. 1068/2008, respectiv Ministerul Sănătății, invocând în drept dispozițiile art. 305 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente a apreciat că acesta este fondat, în acest sens pronunțând decizia nr. 470/2013.

Prin această decizie a fost admis recursul, casată sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. La rejudecare, legal citat, pârâtul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii față de lipsa plângerii prealabile, excepția lipsei de obiect al primului capăt de cerere, respectiv Ordinul M.S. nr. 721/2005 și excepția inadmisibilității cererii în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 246 din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, s-au respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității și lipsei de obiect invocate de pârâtul Ministerul Sănătății; s-a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 16 1 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 721/2005 astfel cum a fost modificat și completat prin Ordinul nr. 1068/2008, invocată de reclamantul B.L.

și a fost obligat pârâtul Ministerul Sănătății la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel, analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Sănătății, a constatat că potrivit art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ „în cazurile prevăzute la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă”. În ceea ce privește excepția lipsei de obiect pentru primul capăt al cererii ce vizează excepția de nelegalitate, respectiv art. 16 1 din Ordinul M.S. nr. 721/2005, motivat de faptul că acest ordin a fost abrogat de dispozițiile Ordin M.S.

nr. 547/2010, s-a reținut că, anterior abrogării sale, actul administrativ a produs efecte juridice, posibil aducătoare de vătămări ale drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantului, astfel că se impune impune ca cercetarea legalității acestuia să poată fi cerută oricând pe calea excepției de nelegalitate, așadar inclusiv după abrogarea lui. În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii având ca obiect excepția de nelegalitate a actului administrativ normativ, în speță Ordinul M.S. nr. 721/2005, a reținut prima instanță, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ, în forma de după modificarea acestuia prin Legea nr. 76/2012, că legalitatea actului administrativ cu caracter normativ poate face obiectul cercetării pe cale de excepție.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a constatat că excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 16 1 din Ordinul nr. 271/2005 este întemeiată fiind introdus fără o justificare rezonabilă un criteriu străin de litera și spiritul art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2004 stabilind ca sporurile să fie acordate doar pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru, interzicând acordarea acestora pentru activitatea prestată în afara programului normal de lucru (ore suplimentare sau gărzi). În acest context Curtea constată că norma administrativă excede cadrului legislativ încălcând principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituția României și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 motiv pentru care a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 16 1 din Ordinul nr. 721/2005 emis de Ministerul Sănătății.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a arătat în motivele de recurs că instanța de fond a reținut eronat dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. S-a susținut că, în mod greșit, s-a reținut admisibilitatea excepției de nelegalitate în cazul actelor administrative cu caracter normativ, excepția fiind invocată la data de 8 noiembrie 2014, dată la care forma art. 4 nu prevedea posibilitatea atacării actelor administrativ cu caracter normativ. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii excepției de nelegalitate.

Procedura în fața instanței de recurs Reclamantul - intimat a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În fapt, instanța a fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 16 1 din Ordinul nr. 721/2005 așa cum a fost modificat și completat prin Ordinul nr. 1068/2008 Ministerul Sănătății prin care s-a condiționat acordarea sporurilor solicitate de reclamant doar pentru munca desfășurată potrivit contractului individual de muncă, în cadrul programului normal de lucru, în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G.

nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005. Constată Înalta Curte că dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 introduc o excepție de la obligativitatea procedurii prealabile, în situația cauzelor având ca obiect excepția de nelegalitate reglementată la art. 4 din aceeași lege.

Cu privire la admisibilitatea invocării excepției de nelegalitate în cazul actului administrativ normativ, instanța de control judiciar, amintește jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a stabilit că, deși legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data emiterii ordinului) face trimitere în privința analizării legalității la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual, fiind evident că omisiunea legiuitorului cu privire la excepția de nelegalitate a actelor normative nu constituie fine de neprimire a excepției pentru aceste acte.

Conform principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ. În plus, principiul coerenței legislative impune soluția admisibilității excepției de nelegalitate atât pentru actele individuale cât și pentru cele normative, pentru ca acest mijloc de apărare să nu își piardă funcția pentru care a fost creat.

În același sens, al admisibilității excepției de nelegalitate al actului administrativ unilateral cu caracter normativ, s-a hotărât și prin soluția de principiu adoptată în Plenul judecătorilor secției Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 29 septembrie 2008. Deși recurenta nu a formulat critici asupra fondului excepției, Înalta Curte analizând hotărârea atacată potrivit art. 304 1 C. proc. civ., constată că aceasta este temeinică și legală. Astfel, potrivit art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 115/2004 în forma în vigoare la data emiterii ordinului, „locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor prevăzute la alin. (1), precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară.

Pentru sporurile prevăzute la alin. (1) lit. e) (sporul pentru condiții deosebit de periculoase) este necesar și avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerul Finanțelor Publice”. Deși îi este recunoscută autorității emitente o marjă de apreciere în stabilirea criteriilor în care pot fi acordate sporurile pentru condițiile de muncă, se constată că nu pot fi exercitate aceste atribuții discreționar, fără să asigure un just echilibru între interesul public și interesele legitime private ce pot fi afectate prin actul administrativ. Or, prin condiționarea acordării sporurilor pentru condițiile în care se desfășoară activitatea de încadrarea activității în programul normal de lucru, se introduce un criteriu suplimentar, justificat de rațiuni de ordin financiar, străin de litera și de spiritul art. 13 alin. (1) din O.U.G.

nr. 114/2004, ce raportează aceste sporuri numai la natura activității și la împrejurările concrete în care se desfășoară aceasta. Astfel se constată, raportat la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, că instanța de fond a reținut în mod corect că norma administrativă excede cadrului legislativ și că încalcă principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 246 din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2015.