ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1332/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea ce formează obiectul Dosarului

nr. 10164/84/2010 al Tribunalului Sălaj, Spitalul Județean de Urgență Zalău a

chemat în judecată pe M.S.E., solicitând obligarea acesteia la restituirea

sumei de 1.415 RON reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit.

În ședința publică de

la 28 aprilie 2011, tribunalul a dispus prin încheiere sesizarea Curții de Apel

Cluj cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 19 alin. (2)

teza a II-a din H.G. nr. 281/1993, invocată de M.S.E. care a susținut că

acestea sunt contrare dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, ale Legii nr. 53/2003 și

ale O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea în sistemul sanitar.

Prin Sentința civilă

nr. 626 din 31 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția și a constatat

nelegalitatea prevederilor art. 19 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr. 281/1993

și a admis cererea de intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale în interesul Guvernului României.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut admisibilitatea excepției, indiferent de

caracterul normativ sau individual al actului administrativ unilateral a cărui

nelegalitate s-a invocat, ori de împrejurarea abrogării hotărârii de guvern în

discuție.

Pe fondul excepției

de nelegalitate, a reținut că potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți

de Casație și Justiție în materie, cu ocazia soluționării excepției de

nelegalitate, instanța trebuie să verifice dacă actul administrativ

îndeplinește cumulativ anumite cerințe de legalitate, printre care cea potrivit

căreia conținutul actului administrativ trebuie să fie conform cu conținutul

legii în temeiul și în executarea căreia este emis și cu actele normative cu

forță juridică superioară.

Rezultă din această

condiție că verificarea legalității se face prin raportare la litera și

spiritul normelor legale cu forță juridică superioară care sunt în vigoare la

data emiterii actului contestat și nu prin raportare la evenimente legislative

ulterioare. De altfel, în acest sens sunt și prevederile art. 4 alin. (2) teza

finală din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a

constatat că, în speță, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a art. 19

alin. (2) din H.G. nr. 281/1993, apreciind că instituie o discriminare raportat

la prevederile, expres indicate, ale art. 5 alin. (1) C. muncii în vigoare în

prezent.

A reținut Curtea că

actul administrativ cu caracter normativ ce face obiectul excepției de

nelegalitate a fost emis în anul 1993, mult anterior adoptării Legii nr.

53/2003 și nu poate fi avută în vedere în analiza de față.

Astfel, a apreciat

instanța revine exclusiv instanței învestite cu fondul litigiului competența de

a determina atât aplicarea dispoziției respective la situația de fapt ce va fi

reținută, cât și interpretarea sa inclusiv prin raportare la actele normative

adoptate ulterior.

Prima instanță a

constatat că nu este instituit un tratament diferențiat, discriminatoriu, în

privința celor două categorii profesionale avute în vedere de art. 19 alin. (2)

din H.G. nr. 281/1993, prin textul în discuție nu se stabilește o măsură

discriminatorie față de personalul medico-sanitar, în raport cu profesorii, în

cazul cărora, potrivit tezei I a aceluiași art. 19 alin. (2), se prevede că, în

ipoteza cumulului de funcții, salarizarea corespunzătoare funcției didactice

îndeplinite, să aibă în vedere vechimea în învățământ și gradul didactic

obținut.

Diferența de

tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare

obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu

scopul vizat.

Or în speță, nu se

poate reține instituirea unui sistem de salarizare discriminator în caz de

cumul de funcții pentru personalul medico-sanitar, prin raportare la personalul

din învățământ, reglementarea diferențiată a salarizării necontravenind

normelor constituționale, întrucât principiul egalității în drepturi nu

înseamnă uniformitate, astfel încât la situații diferite se justifică

instituirea unui tratament juridic diferențiat.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta M.S.E., susținând că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică, deoarece prin constatarea ca legale a

dispozițiilor art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993 se creează o discriminare

între persoane care ocupă aceeași funcție, din punctul de vedere al drepturilor

salariale.

Astfel, o persoană

care ocupă un post prin cumul primește un salariu mai mic decât o persoană care

desfășoară aceeași activitate, dar fără cumul de funcții. Totodată, actul

normativ menționat (în prezent abrogat) încalcă atât dispozițiile art. 11 C.

muncii anterior, cât și art. 5 din C. muncii actual - articole care se referă

la remunerarea după principii de echitate a salariaților.

În drept recurenta

și-a încadrat, din punct de vedere procedural, motivele de recurs în

prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat.

Pe calea procedurii

prevăzute la art. 4 din Legea nr. 554/2004 poate fi cercetată conformitatea

unui act administrativ față de normele cu forță juridică superioară în vigoare

la data emiterii actului a cărui nelegalitate se invocă și nu prin raportare la

reglementări legislative ulterioare.

În acest sens, art. 4

alin. (2) din legea contenciosului administrativ prevede expres că în cazul în

care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cauzele de nelegalitate

urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la

momentul emiterii actului administrativ.

Or, în cauză, actele

normative în raport de care s-a invocat inițial de către reclamanta M.S.E.

nelegalitatea prevederilor art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993 sunt

ulterioare adoptării hotărârii de guvern, neputând avea efecte asupra acesteia.

H.G. nr. 281/1993 a

fost emisă în baza și în executarea Legii salarizării nr. 14/1991, nefăcându-se

dovada că ar conține dispoziții contrare actului normativ sus-menționat, ori

altor reglementări de nivel superior în vigoare la acea dată.

Astfel, Legea nr.

14/1991 conține dispoziții imperative constituind cadrul general al sistemului

de salarizare, în vigoare până la adoptarea Legii nr. 330/2009, potrivit art. 4

alin. (3) stabilirea salariilor pentru personalul unităților bugetare fiind în

sarcina Guvernului, cu consultarea sindicatelor.

Pe de altă parte, în

conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 2/1991 orice persoană putea

cumula mai multe funcții, având dreptul de a primi salariul corespunzător

pentru fiecare.

Prin H.G. nr.

281/1993, emisă în baza prevederilor Legii nr. 14/1991, s-a stabilit în detaliu

salarizarea pentru domeniile specifice reglementate, unități de învățământ, de

cercetare științifică și de proiectare, unități sanitare și de asistență

socială, de cultură și alte unități finanțate de la bugetul național, inclusiv

în situația cumulului de funcții de către persoanele din aceeași unitate.

În sentința recurată

se citează prevederile unor acte normative în vigoare la data adoptării H.G.

nr. 281/1993, fără a se arăta în concret care sunt dispozițiile legale

încălcate prin textul a cărui nelegalitate s-a invocat pe cale de excepție.

Nu se poate susține

nici aspectul privind instituirea unui sistem de salarizare discriminator în

caz de cumul de funcții pentru personalul medico-sanitar, prin raportare la

personalul din învățământ, reglementarea diferențiată a salarizării necontravenind

normelor constituționale, întrucât principiul egalității în drepturi nu

înseamnă uniformitate, astfel încât la situații diferite se justifică

instituirea unui tratament juridic diferențiat.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.S.E. împotriva Sentinței nr. 626 din 31 octombrie 2011 a Curții

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2012.

Procesat de GGC - AS