ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1209/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea ce formează obiectul Dosarului

nr. 10166/84/2010 al Tribunalului Sălaj, Spitalul Județean de Urgență Zalău a

chemat în judecată pe V.A.M., solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei

de 668 RON reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit.

Acțiunea a fost

admisă astfel cum a fost formulată prin Sentința civilă nr. 2180 din 4 aprilie

2011, împotriva căreia a declarat recurs reclamanta.

Prin încheierea din

12 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a dispus sesizarea

secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a aceleiași

instanțe cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 19 alin.

(2) teza a II-a din H.G. nr. 281/1993, invocată de V.A.M., care a susținut că

acestea sunt contrare Constituției, Legii nr. 14/1991, Legii nr. 2/1991, Legii

nr. 10/1972, O.G. nr. 137/2000, ale Legii nr. 53/2003 și ale O.U.G. nr.

115/2004.

Prin Sentința civilă

nr. 671 din 15 noiembrie 2011, această din urmă instanță a admis excepția și a

constatat nelegalitatea prevederilor art. 19 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr.

281/1993.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut în esență că nu există nicio rațiune

obiectivă și rezonabilă pentru instituirea unui tratament diferențiat, discriminatoriu,

în privința salarizării categoriilor profesionale avute în vedere de art. 19

alin. (2) din H.G. nr. 281/1993.

Astfel, instanța a

constatat că prin textul în discuție se stabilește o măsură discriminatorie

față de personalul medico-sanitar în raport cu profesorii, în cazul cărora,

potrivit tezei I a aceluiași art. 19 alin. (2) se prevede ca, în ipoteza

cumulului de funcții, salarizarea corespunzătoare funcției didactice

îndeplinite să aibă în vedere vechimea în învățământ și gradul didactic obținut.

În același timp,

pentru personalul medico-sanitar, prevederile a căror nelegalitate s-a invocat

stabilesc salariul la nivelul de bază al postului prin cumul și nu la nivelul

echivalent al postului ocupat în condiții normale.

Sub acest aspect,

instanța de fond a constatat că prin hotărârea de guvern s-a introdus un sistem

de salarizare discriminator în caz de cumul de funcții, contrar normelor

constituționale și prevederilor legale în vigoare la data adoptări H.G. nr.

281/1993, care recunoșteau dreptul la salarizare în raport cu cantitatea,

calitatea și importanța socială a muncii.

În acest sens,

instanța a făcut referire la dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție,

art. 1 din Legea nr. 14/1991, art. 1 din Legea nr. 2/1991, art. 19 lit. b) din

Legea nr. 10/1972 - C. muncii și art. 88 din Legea nr. 10/1971.

Împotriva sentinței a

declarat recurs Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, pârâtul a

invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, întrucât se referă la un

act administrativ cu caracter normativ, pentru anularea căror prevederi părțile

au la îndemână acțiunea prevăzută de art. 11 alin. (2) pct. 4 din Legea nr.

554/2004 și nu dispozițiile art. 4 alin. (1) din lege, care sunt aplicabile

exclusiv actelor administrative individuale.

Pe fondul excepției

de nelegalitate, pârâtul a arătat că soluția adoptată este eronată, instanța de

fond verificând legalitatea hotărârii de guvern prin raportare în principal la

evenimente legislative ulterioare O.G. nr. 137/2000, Legea nr. 53/2003 și

O.U.G. nr. 115/2004 și nu față de normele cu forță juridică superioară în

vigoare la data emiterii H.G. nr. 281/1993.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat,

urmând a fi admis și a se dispune modificarea sentinței, admiterea cererii de

intervenție și respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

Astfel, prima critică

referitoare la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate este nefondată, în

procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 fiind vizate actele

administrative unilaterale, care pot fi atât cu caracter individual, cât și

normativ, având în vedere că pentru această din urmă categoria nu există un

termen pentru promovarea acțiunii judiciare, precum și principiul general de

drept conform căruia tot ceea ce este permis pe cale de acțiune este permis și

pe cale de excepție.

Referitor la

criticile vizând fondul excepției, pe calea procedurii prevăzute la art. 4 din

Legea nr. 554/2004 poate fi cercetată conformitatea unui act administrativ față

de normele cu forță juridică superioară, în vigoare la data emiterii actului a

cărui nelegalitate se invocă și nu prin raportare la reglementări legislative

ulterioare.

În acest sens, art. 4

alin. (2) din Legea contenciosului administrativ prevede expres că în cazul în

care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cauzele de nelegalitate

urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data

emiterii actului administrativ.

Or, în cauză, parte

din actele normative în raport de care V.A.M. a invocat nelegalitatea

prevederilor art. 19 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr. 281/1993 sunt

ulterioare adoptării acesteia, neputând avea efecte asupra actului

administrativ contestat.

H.G. nr. 281/1993 a

fost emisă în baza și în executarea Legii salarizării nr. 14/1991, nefăcându-se

dovada că dispozițiile invocate ca fiind nelegale ar fi contrare actului

normativ sus-menționat, ori altor reglementări cu forță juridică superioară în

vigoare la acea dată

Astfel, Legea nr.

14/1991 conținea dispoziții imperative, constituind cadrul general al

sistemului de salarizare, în vigoare până la adoptarea Legii nr. 330/2009,

potrivit art. 4 alin. (3) stabilirea salariilor pentru personalul unităților

bugetare fiind în sarcina Guvernului, cu consultarea sindicatelor.

Pe de altă parte, în

conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 2/1991, orice persoană putea

cumula mai multe funcții, având dreptul de a primi salariul corespunzător

pentru fiecare.

Prin H.G. nr.

281/1993, emisă în baza prevederilor Legii nr. 14/1991, s-a stabilit în detaliu

salarizarea pentru domeniile specifice reglementate, unități de învățământ, de

cercetare științifică și de proiectare, unități sanitare și de asistență

socială, de cultură și alte unități finanțate de la bugetul național, inclusiv

în situația cumulului de funcții de către persoanele din aceeași unitate.

În sentința recurată

se citează dispozițiile unor acte normative în vigoare la data adoptării H.G.

nr. 281/1993, fără a se arăta în concret care sunt dispozițiile legale

încălcate prin textul a cărui nelegalitate s-a invocat pe cale de excepție.

Nu se poate susține

nici aspectul privind instituirea unui sistem de salarizare discriminator în

caz de cumul de funcții pentru personalul medico-sanitar, prin raportare la

personalul din învățământ, reglementarea diferențiată a salarizării

necontravenind prevederilor constituționale, întrucât principiul egalității în

drepturi nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situații diferite se

justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat.

În raport de cele

expuse mai sus, Curtea va admite recursul formulat și va modifica sentința

atacată în sensul respingerii excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Guvernul României, împotriva Sentinței civile nr. 671 din 15

noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată în sensul că respinge excepția de nelegalitate formulată de reclamanta

V.A.M., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 martie 2012.

Procesat de GGC - AS