ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 614/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea ce formează obiectul Dosarului

nr. 10164/84/2010 al Tribunalului Sălaj, Spitalul Județean de Urgență Zalău a

chemat în judecată pe M.D., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei

de 415 RON reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit.

În ședința publică de

la 18 aprilie 2011, tribunalul a dispus prin încheiere sesizarea Curții de Apel

Cluj cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 19 alin. (2)

teza a II-a din H.G. nr. 281/1993, invocată de M.D. care a susținut că acestea

sunt contrare dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, ale Legii nr. 53/2003 - Codul

muncii și ale O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea în sistemul sanitar.

Prin Sentința civilă

nr. 597 din 21 octombrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția și a constatat

nelegalitatea prevederilor art. 19 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr. 281/1993,

respingând cererea de intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale în interesul Guvernului României.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut admisibilitatea excepției, indiferent de

caracterul normativ sau individual al actului administrativ unilateral a cărui

nelegalitate s-a invocat, ori de împrejurarea abrogării hotărârii de guvern în

discuție.

Pe fondul excepției

de nelegalitate, instanța de fond a constatat că nu există nici o rațiune

obiectivă și rezonabilă pentru instituirea unui tratament diferențiat,

discriminatoriu, în privința celor două categorii profesionale avute în vedere

de art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993.

Astfel, instanța a

constatat că prin textul în discuție se stabilește o măsură discriminatorie

față de personalul medico-sanitar, în raport cu profesorii, în cazul cărora, potrivit

tezei I a aceluiași art. 19 alin. (2), se prevede că, în ipoteza cumulului de

funcții, salarizarea corespunzătoare funcției didactice îndeplinite, să aibă în

vedere vechimea în învățământ și gradul didactic obținut.

În același timp,

pentru personalul medico-sanitar, prevederile a căror nelegalitate s-a invocat

stabilesc salariul la nivelul de bază al postului prin cumul și nu la nivelul

echivalent al postului ocupat în condiții normale.

Sub acest aspect,

instanța de fond a constatat că prin hotărârea de guvern s-a introdus un sistem

de salarizare discriminator în caz de cumul de funcții, contrar prevederilor

constituționale și normelor legale în vigoare la data adoptării H.G. nr.

281/1993, care recunoșteau dreptul la salarizare în raport cu cantitatea,

calitatea și importanța socială a muncii.

În acest sens,

instanța a făcut referire la dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție,

art. 1 din Legea nr. 14/1991, art. 1 din Legea nr. 2/1991, art. 19 lit. b) din

Legea nr. 10/1972 - Codul muncii și art. 88 din Legea nr. 10/1971.

Împotriva sentinței

au declarat recurs pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel,

intervenientul a reiterat apărarea invocată și în fața primei instanțe, privind

inadmisibilitatea excepției de nelegalitate în raport de data emiterii

hotărârii de guvern, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și de

împrejurarea abrogării actului administrativ prin Legea nr. 330/2009.

Ambii recurenți au

criticat sentința sub aspectul netemeiniciei soluției pronunțate, întrucât

instanța de fond a verificat legalitatea actului administrativ în litigiu prin

raportare la evenimente legislative ulterioare, O.G. nr. 137/2000 și Legea nr.

53/2003 și nu față de normele cu forță juridică superioară în vigoare la data

emiterii H.G. nr. 281/1993.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt

fondate, urmând a fi admise și a se dispune modificarea sentinței, admiterea

cererii de intervenție și respingerea excepției de nelegalitate ca

neîntemeiată.

Astfel, susținerea

intervenientului că nu poate fi verificată pe calea excepției prevăzute de art.

4 din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ normativ emis

anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ, nu este

întemeiată.

Jurisprudența

constantă a Înaltei Curți este în sensul că, pe calea excepției de

nelegalitate, nu pot fi atacate acte administrative cu caracter individual

emise anterior datei intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ,

1 ianuarie 2005, dar pot fi analizate actele administrative cu caracter

normativ, indiferent de data emiterii și publicării lor, pentru că, potrivit

art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu

caracter normativ poate fi cercetată oricând.

Apare ca nefondată și

apărarea intervenientului în sensul că nu poate forma obiectul excepției de

nelegalitate H.G. nr. 281/1993, întrucât actul a fost abrogat prin Legea nr.

330/2009.

Astfel, instanța de

fond a reținut în mod justificat că poate cenzura legalitatea hotărârii de

guvern, chiar dacă era abrogată la data invocării excepției de nelegalitate,

având în vedere că abrogarea nu produce efecte în privința legalității actului,

ci doar referitor la momentul până la care acesta produce efecte juridice.

Criticile aduse

sentinței de cei doi recurenți sunt însă fondate cu privire la temeinicia

soluției de admitere a excepției de nelegalitate.

Astfel, pe calea

procedurii prevăzute la art. 4 din Legea nr. 554/2004 poate fi cercetată

conformitatea unui act administrativ față de normele cu forță juridică

superioară în vigoare la data emiterii actului a cărui nelegalitate se invocă

și nu prin raportare la reglementări legislative ulterioare.

În acest sens, art. 4

alin. (2) din legea contenciosului administrativ prevede expres că în cazul în

care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cauzele de nelegalitate

urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la

momentul emiterii actului administrativ.

Or, în cauză, actele

normative în raport de care s-a invocat inițial de către reclamantul M.D.

nelegalitatea prevederilor art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993 sunt

ulterioare adoptării hotărârii de guvern, neputând avea efecte asupra acesteia.

H.G. nr. 281/1993 a

fost emisă în baza și în executarea Legii salarizării nr. 14/1991, nefăcându-se

dovada că ar conține dispoziții contrare actului normativ susmenționat, ori

altor reglementări de nivel superior în vigoare la acea dată.

Astfel, Legea nr.

14/1991 conține dispoziții imperative constituind cadrul general al sistemului

de salarizare, în vigoare până la adoptarea Legii nr. 330/2009, potrivit art. 4

alin. (3) stabilirea salariilor pentru personalul unităților bugetare fiind în

sarcina Guvernului, cu consultarea sindicatelor.

Pe de altă parte, în conformitate

cu prevederile art. 1 din Legea nr. 2/1991 orice persoană putea cumula mai

multe funcții, având dreptul de a primi salariul corespunzător pentru fiecare.

Prin H.G. nr.

281/1993, emisă în baza prevederilor Legii nr. 14/1991, s-a stabilit în detaliu

salarizarea pentru domeniile specifice reglementate, unități de învățământ, de

cercetare științifică și de proiectare, unități sanitare și de asistență

socială, de cultură și alte unități finanțate de la bugetul național,inclusiv

în situația cumulului de funcții de către persoanele din aceeași unitate.

În sentința recurată

se citează prevederile unor acte normative în vigoare la data adoptării H.G.

nr. 281/1993, fără a se arătat în concret care sunt dispozițiile legale

încălcate prin textul a cărui nelegalitate s-a invocat pe cale de excepție.

Nu se poate susține

nici aspectul privind instituirea unui sistem de salarizare discriminator în

caz de cumul de funcții pentru personalul medico-sanitar, prin raportare la

personalul din învățământ, reglementarea diferențiată a salarizării

necontravenind normelor constituționale, întrucât principiul egalității în

drepturi nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situații diferite se

justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat.

În raport de cele

expuse mai sus, Curtea va admite recursurile și va modifica sentința, în sensul

admiterii cererii de intervenție și al respingerii excepției de nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale împotriva Sentinței nr. 597 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel

Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite cererea de intervenție accesorie formulată de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Respinge ca

neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de reclamantul M.D.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM