ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 614/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea ce formează obiectul Dosarului nr. 10164/84/2010 al Tribunalului Sălaj, Spitalul Județean de Urgență Zalău a chemat în judecată pe M.D., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 415 RON reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit. În ședința publică de la 18 aprilie 2011, tribunalul a dispus prin încheiere sesizarea Curții de Apel Cluj cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 19 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr. 281/1993, invocată de M.D. care a susținut că acestea sunt contrare dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii și ale O.U.G.

nr. 115/2004 privind salarizarea în sistemul sanitar. Prin Sentința civilă nr. 597 din 21 octombrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a admis excepția și a constatat nelegalitatea prevederilor art. 19 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr. 281/1993, respingând cererea de intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în interesul Guvernului României. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut admisibilitatea excepției, indiferent de caracterul normativ sau individual al actului administrativ unilateral a cărui nelegalitate s-a invocat, ori de împrejurarea abrogării hotărârii de guvern în discuție. Pe fondul excepției de nelegalitate, instanța de fond a constatat că nu există nici o rațiune obiectivă și rezonabilă pentru instituirea unui tratament diferențiat, discriminatoriu, în privința celor două categorii profesionale avute în vedere de art. 19 alin. (2) din H.G.

nr. 281/1993. Astfel, instanța a constatat că prin textul în discuție se stabilește o măsură discriminatorie față de personalul medico-sanitar, în raport cu profesorii, în cazul cărora, potrivit tezei I a aceluiași art. 19 alin. (2), se prevede că, în ipoteza cumulului de funcții, salarizarea corespunzătoare funcției didactice îndeplinite, să aibă în vedere vechimea în învățământ și gradul didactic obținut. În același timp, pentru personalul medico-sanitar, prevederile a căror nelegalitate s-a invocat stabilesc salariul la nivelul de bază al postului prin cumul și nu la nivelul echivalent al postului ocupat în condiții normale. Sub acest aspect, instanța de fond a constatat că prin hotărârea de guvern s-a introdus un sistem de salarizare discriminator în caz de cumul de funcții, contrar prevederilor constituționale și normelor legale în vigoare la data adoptării H.G.

nr. 281/1993, care recunoșteau dreptul la salarizare în raport cu cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii. În acest sens, instanța a făcut referire la dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, art. 1 din Legea nr. 14/1991, art. 1 din Legea nr. 2/1991, art. 19 lit. b) din Legea nr. 10/1972 - Codul muncii și art. 88 din Legea nr. 10/1971. Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, intervenientul a reiterat apărarea invocată și în fața primei instanțe, privind inadmisibilitatea excepției de nelegalitate în raport de data emiterii hotărârii de guvern, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și de împrejurarea abrogării actului administrativ prin Legea nr. 330/2009.

Ambii recurenți au criticat sentința sub aspectul netemeiniciei soluției pronunțate, întrucât instanța de fond a verificat legalitatea actului administrativ în litigiu prin raportare la evenimente legislative ulterioare, O.G. nr. 137/2000 și Legea nr. 53/2003 și nu față de normele cu forță juridică superioară în vigoare la data emiterii H.G. nr. 281/1993. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise și a se dispune modificarea sentinței, admiterea cererii de intervenție și respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată. Astfel, susținerea intervenientului că nu poate fi verificată pe calea excepției prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ normativ emis anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ, nu este întemeiată.

Jurisprudența constantă a Înaltei Curți este în sensul că, pe calea excepției de nelegalitate, nu pot fi atacate acte administrative cu caracter individual emise anterior datei intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ, 1 ianuarie 2005, dar pot fi analizate actele administrative cu caracter normativ, indiferent de data emiterii și publicării lor, pentru că, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată oricând. Apare ca nefondată și apărarea intervenientului în sensul că nu poate forma obiectul excepției de nelegalitate H.G. nr. 281/1993, întrucât actul a fost abrogat prin Legea nr. 330/2009.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod justificat că poate cenzura legalitatea hotărârii de guvern, chiar dacă era abrogată la data invocării excepției de nelegalitate, având în vedere că abrogarea nu produce efecte în privința legalității actului, ci doar referitor la momentul până la care acesta produce efecte juridice. Criticile aduse sentinței de cei doi recurenți sunt însă fondate cu privire la temeinicia soluției de admitere a excepției de nelegalitate. Astfel, pe calea procedurii prevăzute la art. 4 din Legea nr. 554/2004 poate fi cercetată conformitatea unui act administrativ față de normele cu forță juridică superioară în vigoare la data emiterii actului a cărui nelegalitate se invocă și nu prin raportare la reglementări legislative ulterioare.

În acest sens, art. 4 alin. (2) din legea contenciosului administrativ prevede expres că în cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ. Or, în cauză, actele normative în raport de care s-a invocat inițial de către reclamantul M.D. nelegalitatea prevederilor art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993 sunt ulterioare adoptării hotărârii de guvern, neputând avea efecte asupra acesteia. H.G. nr. 281/1993 a fost emisă în baza și în executarea Legii salarizării nr. 14/1991, nefăcându-se dovada că ar conține dispoziții contrare actului normativ susmenționat, ori altor reglementări de nivel superior în vigoare la acea dată.

Astfel, Legea nr. 14/1991 conține dispoziții imperative constituind cadrul general al sistemului de salarizare, în vigoare până la adoptarea Legii nr. 330/2009, potrivit art. 4 alin. (3) stabilirea salariilor pentru personalul unităților bugetare fiind în sarcina Guvernului, cu consultarea sindicatelor. Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 2/1991 orice persoană putea cumula mai multe funcții, având dreptul de a primi salariul corespunzător pentru fiecare. Prin H.G. nr. 281/1993, emisă în baza prevederilor Legii nr. 14/1991, s-a stabilit în detaliu salarizarea pentru domeniile specifice reglementate, unități de învățământ, de cercetare științifică și de proiectare, unități sanitare și de asistență socială, de cultură și alte unități finanțate de la bugetul național,inclusiv în situația cumulului de funcții de către persoanele din aceeași unitate.

În sentința recurată se citează prevederile unor acte normative în vigoare la data adoptării H.G. nr. 281/1993, fără a se arătat în concret care sunt dispozițiile legale încălcate prin textul a cărui nelegalitate s-a invocat pe cale de excepție. Nu se poate susține nici aspectul privind instituirea unui sistem de salarizare discriminator în caz de cumul de funcții pentru personalul medico-sanitar, prin raportare la personalul din învățământ, reglementarea diferențiată a salarizării necontravenind normelor constituționale, întrucât principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situații diferite se justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va admite recursurile și va modifica sentința, în sensul admiterii cererii de intervenție și al respingerii excepției de nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva Sentinței nr. 597 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de reclamantul M.D. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012. Procesat de GGC - LM