ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1797/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

A fost invocată de C.F.M. excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) teza a II-a H.G. nr. 281/1993 în

cadrul dosarului nr. 10158/84/2010 al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu

pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI - ÎN CALITATE DE EMITENT AL H.G. NR. 281/1993,

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ZALĂU și intervenientul MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE.

de Apel

Prin Sentința nr. 603

din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) teza a II-a H.G. nr. 281/1993

invocată de C.F.M., în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, SPITALUL

JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ZALĂU și, în consecință, a admis cererea de intervenție

formulată în interesul pârâtului Guvernul României de MINISTERUL MUNCII,

FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate invocată de intervenient, din perspectiva principiul

neretroactivității în timp a legii civile, prevăzut de art. 1 C. civ. și art.

15 alin. (2) din Constituția României este neîntemeiată, reținând că excepția

de nelegalitate este admisibilă indiferent de caracterul normativ sau individual

al actului administrativ unilateral a cărui nelegalitate se invocă.

Instanța de fond a

excepției a reținut că Spitalul Județean de Urgență Zalău, prin cererea

introductivă, ce constituie obiectul dosarului nr. 10.164/84/2010 aflat pe

rolul Tribunalului Sălaj, a solicitat obligarea pârâtei C.F.M. la restituirea

drepturilor salariale acordate necuvenit, întrucât în urma auditului financiar

extern pentru anul 2008, Curtea de Conturi a constatat că în contractele

individuale de muncă încheiate de Spital cu salariații prin cumul de funcții,

salariile trebuie să fie stabilite la nivelul minim al funcției cumulate în

baza art. 19 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr. 281/1993. S-a considerat că

sintagma nivelul minim din O.U.G. nr. 115/2004 este sintagma echivalentă din

prevederea citată, adică nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei

profesionale din H.G. nr. 281/1993.

Analizând excepția de

nelegalitate instanța a reținut că verificarea legalității se face prin

raportare la litera și spiritul normelor legale cu forță juridică superioară

care sunt în vigoare la data emiterii actului contestat și nu prin raportare la

evenimente legislative ulterioare, iar actul administrativ atacat a fost emis

cu respectarea prevederilor legale.

În cauză, reclamanta a

invocat excepția de nelegalitate a art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993,

apreciind că instituie o discriminare raportat la prevederile, expres indicate

ale art. 5 alin. (1) C. muncii în vigoare în prezent.

Instanța reține că

actul administrativ cu caracter normativ ce face obiectul excepției de

nelegalitate a fost emis în anul 1993, mult anterior adoptării Legii nr.

53/2003, care nu poate fi avută în vedere în analiza de față.

S-a reținut că revine

exclusiv instanței învestite cu fondul litigiului competența de a determina

atât aplicarea dispoziției respective la situația de fapt ce va fi reținută,

cât și interpretarea sa inclusiv prin raportare la actele normative adoptate

ulterior.

Este unanim admis că,

pentru ca un act administrativ să fie legal, trebuie îndeplinite cumulativ

următoarele condiții: actul administrativ să fie emis în conformitate cu litera

și spiritul Constituției; actul administrativ să fie emis în litera și spiritul

legilor și a ordonanțelor; actul administrativ să fie emis pe baza tuturor

actelor organelor administrației publice, care sunt superioare organului

administrativ emitent; actul administrativ să fie emis de organul administrativ

numai în limitele competenței sale; actul administrativ să fie emis în forma și

cu procedura prevăzute de lege.

Instanța reține că

analiza legalității actului administrativ trebuie realizată prin verificarea

îndeplinirii cumulative a condițiilor enumerate și nu poate fi realizată prin

relaționare cu alte raporturi juridice existente între beneficiarul actului

administrativ și persoana, care afirmă că, prin aplicarea dispozițiilor actului

administrativ, ar putea fi vătămată de actul pe care aceasta îl apreciază ca

fiind nelegal.

Instanța învestită cu

excepția de nelegalitate are de verificat concordanța actului administrativ cu

actele normative cu forță juridică superioară ce reglementează raporturile

juridice supuse judecății în litigiul de fond în cadrul căruia s-a ridicat

excepția. Pe de altă parte, legalitatea actului se analizează în raport cu normele

legale în vigoare la data emiterii.

Critica petentei

vizând discriminarea a fost înlăturată de instanță, reținându-se că este

imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă

într-o situație dezavantajoasă față de altul.

de C.F.M.

Recurenta a criticat

hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că în mod

greșit instanța de fond nu a reținut caracterul discriminator al sistemului de

salarizare în cazul cumulului de funcții pentru personalul medico-sanitar, așa

cum a fost reglementat prin teza a doua din art. 19 alin. (2) din H.G. nr.

281/1993, dispoziții care contravin normelor cu forță juridică superioară.

Recurenta a arătat că

teza a doua din art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993 are caracter

discriminatoriu și față de dispozițiile tezei I-a din cuprinsul aceluiași art.

19, care în cazul profesorilor, în ipoteza cumulului, salarizarea se face

corespunzător funcției didactice îndeplinite, vechimii recunoscute în

învățământ și gradului didactic obținut.

A criticat faptul că

în mod greșit instanța de fond a reținut că postul vacant ocupat de recurentă

prin cumul nu ar fi cerut aceleași condiții de pregătire, vechime, sarcini,

responsabilități, deși din actele prezentate în cauză a rezultat că recurenta

ocupă prin cumul un post vacant similar/identic cu cel ocupat de ea la funcția

de bază.

A precizat că există

o practică formată la nivelul Curții de Apel prin care în acțiuni cu obiect

similar au fost admise excepțiile de nelegalitate invocate, astfel că instanța

de fond prin soluția dată a creat recurentei o situație mai grea,

discriminatorie în raport cu colegii săi.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Jurisprudența

constantă a Înaltei Curți este în sensul că, pe calea excepției de

nelegalitate, nu pot fi atacate acte administrative cu caracter individual

emise anterior datei intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ,

dar pot fi analizate actele administrative cu caracter normativ, indiferent de

data emiterii și publicării lor, conform dispozițiilor art. 2 alin. (4) din

Legea nr. 554/2004, care prevăd că legalitatea unui act administrativ cu

caracter normativ poate fi cercetată oricând.

Astfel, pe calea

procedurii prevăzute la art. 4 din Legea nr. 554/2004 poate fi cercetată

conformitatea unui act administrativ față de normele cu forță juridică

superioară în vigoare la data emiterii actului a cărui nelegalitate se invocă

și nu prin raportare la reglementări legislative ulterioare.

În acest sens, art. 4

alin. (2) din legea contenciosului administrativ prevede expres că în cazul în

care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cauzele de nelegalitate

urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la

momentul emiterii actului administrativ.

Or, în cauză, actele

normative în raport de care s-a invocat inițial de către reclamantă

nelegalitatea prevederilor art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993 sunt

ulterioare adoptării hotărârii de guvern, neputând avea efecte asupra acesteia.

H.G. nr. 281/1993 a

fost emisă în baza și în executarea Legii salarizării nr. 14/1991, nefăcându-se

dovada că ar conține dispoziții contrare actului normativ sus-menționat, ori

altor reglementări de nivel superior în vigoare la acea dată.

Astfel, Legea nr.

14/1991 conține dispoziții imperative, constituind cadrul general al sistemului

de salarizare, în vigoare până la adoptarea Legii nr. 330/2009, iar potrivit

art. 4 alin. (3) stabilirea salariilor pentru personalul unităților bugetare

este în sarcina Guvernului, cu consultarea sindicatelor.

Pe de altă parte, în

conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 2/1991 orice persoană putea

cumula mai multe funcții, având dreptul de a primi salariul corespunzător

pentru fiecare.

Prin H.G. nr.

281/1993, emisă în baza prevederilor Legii nr. 14/1991, s-a stabilit în detaliu

salarizarea pentru domeniile specifice reglementate, unități de învățământ, de

cercetare științifică și de proiectare, unități sanitare și de asistență

socială, de cultură și alte unități finanțate de la bugetul național, inclusiv

în situația cumulului de funcții de către persoanele din aceeași unitate.

Nu se poate susține

nici aspectul privind instituirea unui sistem de salarizare discriminator în

caz de cumul de funcții pentru personalul medico-sanitar, prin raportare la

personalul din învățământ, reglementarea diferențiată a salarizării

necontravenind normelor constituționale, întrucât principiul egalității în

drepturi nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situații diferite se

justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat.

Nici critica cu

privire la practica judiciară a Curții de Apel Cluj în cauze similare nu poate

fi admisă de Înalta Curte, întrucât potrivit dispozițiilor constituționale,

art. 126 alin. (3), Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea

și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești,

potrivit competenței sale, iar practica instanței supreme în materia dedusă

judecății este clar conturată.

În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, o altă soluție decât cea de respingere a

excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) din H.G. nr.

281/1993 ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență/practică

contradictorie, ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces

echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

formulat de C.F.M. împotriva Sentinței nr. 603 din 24 octombrie 2011 a Curții

de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.