ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 986/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin excepția de nelegalitate invocată în cadrul dosarului nr. 9984/84/2010 al Tribunalului Sălaj, pârâta M.L.C. a susținut că dispozițiile art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993 sunt nelegale față de dispozițiile art. 5 alin. (1) C. muncii care consacră printre principiile sale fundamentale pe cel al egalității față de toți salariații. Or, în cazul său, fiind medic primar și șef de secție în cadrul Spitalului Județean de Urgență Sălaj, textul de lege invocat încalcă acest principiu deoarece ar fi îndreptățită la un salariu mai mic pentru postul ocupat prin cumul față de o persoană care desfășoară exact aceeași activitate dar fără cumul de funcții.

Spitalul Județean de Urgență Sălaj a solicitat admiterea excepției, întrucât, raportat la prevederile art. 35 alin. (1) C. muncii, în situația concretă în care se regăsește reclamanta, prevederile art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993 sunt contrare principiului egalității de tratament și al echității salarizării angajaților promovate de C. muncii și trebuiau abrogate expres, însă aici se poate considera că este vorba de o abrogare tacită care se deduce din cuprinsul art. 298 C. muncii.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca nefondată, invocând, în esență, faptul că examinarea condițiilor de legalitate a actului administrativ se face prin raportare la data emiterii acestuia, iar elementele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra respectivului act, ci doar asupra momentului până la care rămâne în vigoare.

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, justificată de calitatea de inițiator al actului, prin care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității cererii reclamantei, întrucât H.G. nr. 281/1993 este un act administrativ normativ.

Excepția inadmisibilității invocată de intervenient a fost respinsă în ședință publică din data de 17 octombrie 2011, pentru motivele consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Prin Sentința nr. 580 din 17 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993 invocată de reclamanta M.L.C., în cadrul dosarului nr. 9984/84/2010 al Tribunalului Sălaj și Spitalul Județean de Urgență Zalău și Guvernul României.

A admis cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate, instanța trebuie să verifice dacă actul administrativ îndeplinește cumulativ anumite cerințe de legalitate, printre care cea potrivit căreia conținutul actului administrativ trebuie să fie conform cu conținutul legii în temeiul și în executarea căreia este emis și cu actele normative cu forță juridică superioară.

Rezultă din această condiție că verificarea legalității se face prin raportare la litera și spiritul normelor legale cu forță juridică superioară care sunt în vigoare la data emiterii actului contestat și nu prin raportare la evenimente legislative ulterioare. De altfel, în acest sens sunt și prevederile art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a constatat că, în speță, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993, apreciind că instituie o discriminare raportat la prevederile, expres indicate, ale art. 5 alin. (1) C. muncii în vigoare în prezent.

A reținut Curtea că actul administrativ cu caracter normativ ce face obiectul excepției de nelegalitate a fost emis în anul 1993, mult anterior adoptării Legii nr. 53/2003 și nu poate fi avută în vedere în analiza de față.

Astfel, a apreciat instanța revine exclusiv instanței învestite cu fondul litigiului competența de a determina atât aplicarea dispoziției respective la situația de fapt ce va fi reținută, cât și interpretarea sa inclusiv prin raportare la actele normative adoptate ulterior.

Respingând excepția de nelegalitate invocată, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța, pe cale de consecință, a admis cererea de intervenție formulată în interesul pârâtului Guvernul României.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta M.L.C., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece prin constatarea ca legale a dispozițiilor art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993 se creează o discriminare între persoane care ocupă aceeași funcție, din punctul de vedere al drepturilor salariale. Astfel, o persoană care ocupă un post prin cumul primește un salariu mai mic decât o persoană care desfășoară aceeași activitate, dar fără cumul de funcții. Totodată, actul normativ menționat (în prezent abrogat) încalcă atât dispozițiile art. 11 C. muncii anterior, cât și art. 5 C. muncii actual – articole care se referă la remunerarea după principii de echitate a salariaților.

În drept recurenta și-a încadrat, din punct de vedere procedural, motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța de fond a analizat legalitatea actului administrativ contestat prin prisma actelor normative în vigoare la data adoptării sale, iar nu în baza unor modificări legislative ulterioare - respectiv a Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care statuează: „(2) Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Așadar, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a H.G. nr. 281 din 17 iunie 1993, acest act normativ fiind adoptat în baza Legii salarizării nr. 14/1991 și în conformitate cu aceasta, iar nu în baza Legii nr. 53/2003.

În ceea ce privește neconformitatea acestui act administrativ cu acte normative superioare abordate ulterior intrării sale în vigoare, Înalta Curte apreciază că însăși instanța investită cu soluționarea acțiunii principale se poate pronunța, cu ocazia soluționării fondului.

Pentru considerentele menționate, cu referire la

art. 312 alin.

C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de M.L.C. împotriva Sentinței nr. 580 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.