ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2023

Ședința publică din data de 27 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul acțiunii deduse judecății. Primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată la data de 09.12.2016 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a invocat nulitatea absolută a Raportului de control nr. x/17.08.2016 întocmit de Corpul de Control din cadrul Ministerului Sănătății, comunicat cu adresa nr. C. civ. 209/19.08.2016 și înregistrat de Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București la data de 24.08.2016 sub nr. x, iar, în subsidiar, a solicitat anularea parțială a raportului și suspendarea executării Cap. II, lit. e), g) și Cap. VI pct. 1, măsuri prevăzute la lit. a) pct. 2 și pct. 3, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1448 din 21 aprilie 2017, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 1585/12.03.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de A., s-a admis recursul declarat de Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice împotriva sentinței civile nr. 1448 din 21 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

I.2. Hotărârea primei instanțe după casarea cu trimitere

Prin sentința civilă nr. 161 din 1 iulie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016 s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății.

S-a anulat în parte raportul de control nr. x/17.08.2016 întocmit de Corpul de Control din cadrul Ministerului Sănătății în ceea ce privește capitolul II lit. e) pct. 1, 2, 3 (SPORURI) și s-au înlăturat măsurile dispuse prin raportul de control față de dispozițiile legale anulate.

S-a respins în rest cererea, ca nefondată.

I.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 recurentul-reclamant Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București și recurentul-pârât Ministerul Sănătății au formulat recurs.

I.3.1. Recurentul-reclamant Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, în motivarea recursului, arată că hotărârea pronunțată este nelegală, în parte, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, sub următoarele aspecte:

- Sporul prevăzut la lit. g) pct. 2 din raportul de control a fost acordat în baza prevederilor OMS 547/2010, Anexa III, lit. B), pct. 7 coroborat cu art. 181 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prevederi care nu fac distincție între personalul de conducere și cel de execuție.

Lipsa de personal, fluxul informațional și raportarea situațiilor financiare zilnice, săptămânale, lunare și trimestriale către instituțiile superioare, respectiv Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică, Ministerul Finanțelor, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Trezorerie, Administrația Spitalelor și către furnizori etc., au determinat și determină ca Directorul Financiar - Contabil să lucreze, în mod efectiv, și peste 75% din programul normal de lucru în sistemul informatic (pe calculator).

La pronunțarea hotărârii instanța nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nici nu a arătat care au fost dispozițiile legale încălcate prin acordarea acestui spor, adresa indicată de echipa de control nr. x/2008 și reținută la soluționarea cauzei de către instanța de fond neavând caracter normativ și, deci, obligatoriu și este emisă anterior intrării în vigoare a OMS 547/2010 care, așa cum s-a arătat, nu face distincție între personalul de conducere și cel de execuție.

Adresa la care face referire Corpul de Control nu se publică în Monitorul Oficial al României, astfel că recuperarea sumelor plătite cu acest titlu impusă prin raportul de control este ilegală.

- Cu privire la sporul prevăzut la lit. g) pct. 3 din raportul de control, arată instanței că legislația în vigoare, respectiv Legea nr. 284/2010 și OMS 870/2004, interzice desfășurarea activității în ture de noapte numai asistentului-medical șef pe unitate, astfel cum dispun dispozițiile art. 14 din OMS nr. 870/2004. Motivarea instanței de fond este nelegală, funcția de asistent medical șef pe unitate nefiind echivalentă cu funcția de asistent medical șef de secție.

Interpretarea instanței de fond în cazul acestor două sporuri (sporul prevăzut la lit. g) pct. 2 din raportul de control și sporul prevăzut la lit. g) pct. 3 din raportul de control) adaugă la lege, întrucât unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.

I.3.2. Recurentul-pârât Ministerul Sănătății, în recursul propriu, a susținut că instanța a făcut aplicarea greșită a normelor de drept material pentru a anula în parte Raportul de control nr. x/17.08.2016 emis de Corpul de Control din cadrul Ministerului Sănătății, în ceea ce privește Capitolul II lit. e) pct. 1, 2, 3 (SPORURI), formulând următoarele critici, încadrate în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

- OMS nr. 547/2010 este un act normativ emis în temeiul și în aplicarea pct. 3 de la Sporuri și alte drepturi specifice prevăzute la Anexa nr. II/2 din Legea cadru nr. 330/2009 și nu poate excede prevederilor acestei legi, care în cazul sporurilor pentru condiții periculoase și deosebit de periculoase stabilește în mod expres și limitativ locurile de muncă care beneficiază de aceste sporuri.

În mod similar, la art. 7 cap. II anexa III din Legea cadru nr. 284/2010 sunt stabilite categoriile de spor care pot fi acordate în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea.

Prin urmare, prin OMS nr. 547/2010 se puteau stabili locurile de muncă numai pentru sporurile prevăzute la lit. c) d) și f), iar acordarea unui spor de 50% pentru activitatea desfășurată în laboratoarele de analize medicale, în baza unor buletine de determinare, presupune nerespectarea prevederilor Legii cadru nr. 330/2009 și Legii cadru nr. 284/2010, iar acordarea sporului prevăzut pentru secții și compartimente cu paturi și altor structuri care nu au paturi și care implică alte condiții de muncă, presupune încălcarea OMS nr. 547/2010, dat în aplicarea Legii primare care îl ordonă.

Referitor la sporul pentru laboratorul de proteze recurentul susține că instanța decide în mod similar ca și în cazul sporului de 50% că prin buletinele de determinare se pot stabili noi locuri de muncă sau se pot asimila cu alte locuri de muncă pentru a acorda sporul, fapt ce contravine atât Legii cadru nr. 284/2010 cât și OMS nr. 547/2010, deoarece prevederile legale stabilesc că pentru locurile de muncă nominalizate în lege și ordin, sporurile se pot acorda numai dacă pentru aceste locuri de muncă au fost emise buletinele de determinare/expertizare, fără a stabili că locurile de muncă în care se beneficiază de spor se stabilesc în baza buletinelor de determinare, așa cum eronat a interpretat instanța.

- Recurentul pârât invocă prevederile Deciziei HP/DCD nr. 10/2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție privind problema aplicării în timp, începând cu 1 ianuarie 2011, a prevederilor legale ce reglementează locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru condiții de muncă și condițiile de acordare a acestora pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate", pe baza interpretării dispozițiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 1 alin. (2) și art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 și art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, cap. I art. 1 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, cap. I art. 1 alin. (2) și art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și cap. 1 art. 1 alin. (2) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015.

Față de această decizie, recurentul pârât susține că OMS nr. 547/2010 a avut aplicabilitate în timp până la adoptarea H.G. nr. 153/2018- Regulament acordare sporuri pentru anexa II din Lg. 153 din 2017.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

II.1. Recursul formulat de recurentul-reclamant Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București este nefondat, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), instanța de fond făcând o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale corect identificate ca fiind aplicabile în speță.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară, după cum se va arăta în cele ce urmează:

- O primă critică a recurentului vizează sporul prevăzut la lit. g) pct. 2 din raportul de control, cu privire la care acesta susține că a fost acordat în baza prevederilor OMS 547/2010, Anexa III, lit. B), pct. 7 coroborat cu art. 181 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prevederi care, în opinia sa, nu fac distincție între personalul de conducere și cel de execuție.

Critica recurentului nu se confirmă.

Prevederile art. 181 alin. (6) și (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sunt cele care creează premisele distincției salariale: "(6) Contractul individual de muncă sau al persoanelor angajate în unitățile sanitare publice care ocupă funcții de conducere specifice comitetului director se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului.(7) Pe perioada executării contractului de administrare, membrii comitetului director beneficiază de un salariu de bază și de alte drepturi salariale stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, asupra cărora se datorează contribuția de asigurări sociale de stat, precum și contribuția de asigurări sociale de sănătate, în cotele prevăzute de lege."

În mod nejustificat susține recurentul că singurul temei al hotărârii pronunțate ar fi fost adresa indicată de echipa de control nr. x/2008. Este adevărat că, așa cum se susține de către recurent, această adresă nu are caracter normativ, reprezentând doar o recomandare cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor legale referitoare la drepturile salariale, fiind deci fără relevanță faptul că aceasta este emisă anterior intrării în vigoare a OMS 547/2010.

Fără a atribui valoare normativă acestei adrese, Înalta Curte reține însă pertinența modului de interpretare al Ministerului Sănătății, ca ordonator principal de credite, referitoare la acordarea sporului de 15% pentru personalul care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puțin 75% din programul normal de lucru, persoanelor care ocupă funcții de conducere în comitetul director al spitalelor.

Astfel, aceste persoane nu intră sub incidența acestor prevederi și nu pot beneficia de sporul de până la 15% din salariul de bază nu fiindcă așa s-ar fi stabilit prin acea adresă, ci dată fiind incompatibilitatea evidentă între specificul atribuțiilor de serviciu ale persoanelor care ocupă funcții de conducere în comitetul director al spitalelor, așa cum sunt acestea stabilite prin contractual de management sau contractual de administrare, atribuții manageriale, care prin natura lor exclud activitatea în fața calculatorului pentru cel puțin 75% din programul normal de lucru.

Nu era necesar ca OMS 547/2010 să prevadă expres distincția între personalul de conducere și cel de execuție cu privire la acordarea acestui spor, de vreme ce sporul respectiv se acordă prin definiție pentru personalul care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puțin 75% din programul normal de lucru, iar persoanele care ocupă funcții de conducere în comitetul director al spitalelor au atribuții manageriale care exclud posibilitatea unui astfel de program predominant de lucru pe calculator.

- O a doua critică a recurentului reclamant privește sporul prevăzut la lit. g) pct. 3 din raportul de control, cu privire la care recurentul susține în esență că Legea nr. 284/2010 și art. 14 din OMS 870/2004 interzice desfășurarea activității în ture de noapte numai asistentului-medical șef pe unitate, funcția de asistent medical șef pe unitate nefiind echivalentă cu funcția de asistent medical șef de secție.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că art. 14 din OMS nr. 870/2004 prevede că: "1) Asistenții medicali, indiferent de nivelul studiilor, care ocupă funcția de director de îngrijiri, asistent medical șef pe unitate și asistent-șef la serviciile de ambulanță județene și Serviciul de ambulanță București-Ilfov nu pot desfășura activitate în 3 ture sau în 2 ture în sistem de 12 cu 24 ore libere."

Ordinul nu definește noțiunea de unitate ca fiind echivalentă cu cea de spital, astfel încât nu se poate susține că prevederea nu se aplică și situației persoanelor încadrate pe postul de asistent medical-șef de secție, cu atât mai mult cu cât rațiunea normei juridice este aceeași și în cazul acestei categorii de personal și anume, aceea că, date fiind atribuțiile specifice funcției, aceștia nu pot desfășura activitatea în 2, respectiv 3 ture: prin urmare, această categorie nu beneficiază de sporul de 15% din salariul acordat conform prevederilor din Legea cadru nr. 284/2010.

În consecință, și această critică este nefondată.

II.2. Recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății este, de asemenea, nefondat, pentru următoarele considerente:

- Într-o primă critică, recurentul susține că OMS nr. 547/2010, fiind un act normativ emis în temeiul și în aplicarea pct. 3 de la Sporuri și alte drepturi specifice prevăzute la Anexa nr. II/2 din Legea cadru nr. 330/2009, nu poate excede prevederilor acestei legi, care în cazul sporurilor pentru condiții periculoase și deosebit de periculoase stabilește în mod expres și limitativ locurile de muncă care beneficiază de aceste sporuri.

În analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte reține că, prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010 a fost aprobat Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care a fost abrogată prin art. 39 din Legea-cadru nr. 284/2010.

Ulterior, prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că:

"Art. 7 alin. (1) "Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare."

Art. 21: "Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, prevăzut în anexele nr. I-VIII, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară – administrație, sănătate, învățământ, justiție, cultură, diplomație, de către instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, fiecăreia dintre instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională sau autoritățile centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și al Ministerului Finanțelor Publice și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate."

Însă, un astfel de regulament care să reglementeze locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea corectă a sporului pentru condiții de muncă prevăzute în anexele nr. I-VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 (în care se încadrează și anexa nr. III) nu a fost adoptat, aplicarea dispozițiilor art. 21 fiind amânată succesiv, prin legile anuale de salarizare, până în ianuarie 2017. Astfel, prin art. 12 alin. (1) din art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 (articol introdus de punctul 2 al articolului unic din Legea nr. 283/2011) s-a stabilit că "prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2013".

În mod similar, prin art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, aplicarea art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 a fost amânată până la data de 1 ianuarie 2014; prin art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, aplicarea a fost amânată până la 1 ianuarie 2015; prin art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, până la data de 1 ianuarie 2016, iar, prin art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, aplicarea art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 a fost amânată până la data de 1 ianuarie 2017.

Totodată, prin actele normative anuale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, "cuantumul sporurilor care fac parte, potrivit legii, din salariul brut se menține la același nivel, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

În plus, Ordinul nr. 42/77/2011, în anexă, la pct. II lit. B), prevede că, "în aplicarea art. 1 din Legea nr. 285/2010, la data reîncadrării personalului, cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, va fi determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15%, după cum urmează (…): Sporurile pentru condiții de muncă stabilite în baza Legii-cadru nr. 330/2009 se acordă până la aprobarea regulamentelor prevăzute la art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții de muncă".

În acest context, cu privire la aplicarea legii în timp, prin Decizia 10/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, s-a stabilit cu forța obligatorie prevăzută de art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 1 alin. (2) și art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 și art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) și art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și art. 1 alin. (2) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate", locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor și condițiilor de acordare a acestora sunt cele stabilite prin regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În motivarea acestei decizii s-a reținut că:

"57. Așadar, în lipsa unui regulament emis în baza dispozițiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 (a căror aplicare a fost amânată succesiv până la data de 1 ianuarie 2017) de către ministerul coordonator al domeniului de activitate bugetar al sănătății (în cazul concret dedus judecății), începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate", mărimea concretă a sporurilor și condițiile de acordare a acestora sunt cele stabilite prin regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 547/2010, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în aplicarea căreia a fost emis Ordinul nr. 42/77/2011.

În raport de cele statuate mai sus cu privire la legea aplicabilă, Înalta Curte reține, cu privire la acest prim motiv de recurs, faptul că, deși invocă o neconcordanță între Ordinul Ministerului Sănătății și legea în a cărui aplicare a fost emis, respectiv Legea cadru nr. 330/2009, recurentul nu solicită anularea actului administrativ cu caracter normativ. Prin urmare, de vreme ce Ordinul Ministerului Sănătății 547/2010 este un act administrativ cu caracter normativ, intrat în fondul legislativ, fiind publicat în Monitorul Oficial și valabil, întrucât nu a fost anulat pe calea controlului de contencios administrativ, acesta se bucură de caracterul său obligatoriu și de prezumția de validitate a dispozițiilor prin care stabilește locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, precum și condițiile de acordare a acestora.

În ceea ce privește critica potrivit căreia acordarea unui spor de 50% pentru activitatea desfășurată în laboratoarele de analize medicale, în baza unor buletine de determinare, presupune nerespectarea prevederilor Legii cadru nr. 330/2009 și Legii cadru nr. 284/2010, Înalta Curte reține că, potrivit art. 5 alin. (1) din OMS nr. 547/2010:

"(1) Sporul pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase și condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă potrivit buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, ce se eliberează pe baza următoarelor criterii:

a) înregistrarea de îmbolnăviri profesionale ca urmare a activității desfășurate la locul de muncă;

b) gradul de creștere a indicilor de morbiditate la locurile de muncă respective;

c) înregistrarea unor cazuri de accidente de muncă produse la locul de muncă."

Cu privire la criteriile și factorii avuți în vedere la acordarea acestui spor, OMS nr. 547/2010 prevede următoarele:

"Art. 6 - La stabilirea concretă a cotelor de spor în cadrul procentelor aprobate se vor avea în vedere următoarele criterii:

a) riscul de îmbolnăvire și de accidentare;

b) solicitarea nervoasă;

c) indicii de morbiditate.

Art. 7 - La acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase, condiții periculoase sau vătămătoare s-au avut în vedere următorii factori care determină încadrarea locului de muncă în una dintre cele trei categorii:

a) natura factorilor nocivi - fizici, chimici sau biologici - și mecanismul de acțiune a acestora asupra organismului;

b) intensitatea de acțiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori;

c) durata de expunere la acțiunea factorilor nocivi;

d) existența unor condiții de muncă ce implică un efort fizic mare, în condiții nefavorabile de microclimat, zgomot intens sau vibrații;

e) existența unor condiții de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, determinată de un risc de accidentare sau de îmbolnăvire;

f) structura și nivelul morbidității în raport cu specificul locului de muncă;

g) alte condiții de muncă vătămătoare, grele sau periculoase care pot duce la uzura prematură a organismului."

Or, așa cum rezultă din situația de fapt reținută de către instanța de fond și care nu face obiectul revizuirii în calea de atac extraordinară a recursului, acest spor s-a stabilit de către conducerea Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologie București ca urmare a expertizării condițiilor de muncă, în urma depistării concentrațiilor agenților chimici care determină riscuri profesionale de îmbolnăviri majore, în considerarea buletinului de analiză nr. 66/2009 și analiza programelor, la recomandarea Direcției de Sănătate Publică București, fiind emisă decizia nr. 31/01.07.2009, cu respectarea dispozițiilor Anexei II lit. a) pct. 5 din OMS nr. 547/2010.

Mai susține recurentul că acordarea sporului prevăzut pentru secții și compartimente cu paturi și altor structuri care nu au paturi și care implică alte condiții de muncă, presupune încălcarea OMS nr. 547/2010.

Or, așa cum rezultă din situația de fapt reținută de către instanța de fond și care nu face obiectul revizuirii în calea de atac extraordinară a recursului, acest spor s-a acordat asistenților medicali încadrați în Ambulatoriul Integrat în baza dispozițiilor din Anexa III la OMS nr. 547/2010 lit. B) pct. 10 ("10. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de otorinolaringologie (ORL), oftalmologie, chirurgie orală și maxilo-facială"), tocmai în considerarea faptului că au fost preluați de pe secțiile cu paturi.

Prin urmare, critica recurentului pârât apare ca fiind nefondată.

- Nefondată este și critica referitoare la sporul pentru laboratorul de proteze.

Contrar celor susține de către recurent, instanța de fond nu a statuat că prin buletinele de determinare se pot stabili noi locuri de muncă sau se pot asimila cu alte locuri de muncă pentru a acorda sporul de 50%, sporul fiind acordat în temeiul dispozițiilor Anexei II lit. a) pct. 5 din OMS nr. 547/2010, care prevede acordarea acestui spor pentru "personalul care lucrează în laboratoarele de bacteriologie BK, în laboratoarele de cercetare care manipulează culturi vii de BK, în compartimentele de producere a vaccinurilor BCG sau a altor produse de degradare a BK", categorie căreia instanța de fond a apreciat că îi poate fi subsumat și personalul care lucrează laboratorul de proteze oculare, buletinele de determinare/expertizare fiind menționate în considerentele sentinței pentru explicitarea modului concret în care s-a stabilit cuantumul sporului, iar nu ca un criteriu de determinare a însuși locului de muncă care justifică acordarea sporului.

- În ceea ce privește critica întemeiată pe prevederile Deciziei 10/2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, aceasta este, de asemenea, nefondată.

Prin motivul de recurs, recurentul pârât susține că din această decizie ar rezulta că OMS nr. 547/2010 a avut aplicabilitate în timp până la adoptarea H.G. nr. 153/2018- Regulament acordare sporuri pentru anexa II din Lg. 153 din 2017.

Or, din considerentele Deciziei 10/2017 nu rezultă că decizia ar fi avut în vedere acest aspect, dezlegarea în drept vizând exclusiv faptul că, "în lipsa unui regulament emis în baza dispozițiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 (a căror aplicare a fost amânată succesiv până la data de 1 ianuarie 2017) de către ministerul coordonator al domeniului de activitate bugetar al sănătății (în cazul concret dedus judecății), începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate", mărimea concretă a sporurilor și condițiile de acordare a acestora sunt cele stabilite prin regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 547/2010, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în aplicarea căreia a fost emis Ordinul nr. 42/77/2011."

Mai mult, recurentul nu dezvoltă niciun raționament cu privire la consecințele juridice pe care susținerea sa le-ar avea asupra soluției pronunțate de prima instanță, ceea ce face ca această critică să fie una lipsită de substanță, instanța de control judiciar neputând decela finalitatea susținerilor subsumate acestei critici.

Prin urmare, și acest motiv de recurs va fi respins.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București și de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 161 din 1 iulie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 martie 2023.