ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 201/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 201/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4412/2/2010,

reclamanta SC P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul

României, Primul - Ministru al Guvernului României și Guvernul României -

Corpul de Control al Primului - Ministru, pronunțarea unei hotărâri

judecătorești, prin care să se dispună:

- (i) Anularea Ordinului

nr. 14 din 12 februarie 2009 emis de Guvernul României - Corpul de Control al

Primului Ministru;

- (ii) Anularea Raportului

de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009 emis de Guvernul României - Corpul de

Control al Primului Ministru;

- (iii) Obligarea pârâților

la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat instanței următoarele:

La data de 12 iunie 2009

a fost emis Ordinul nr. 14 prin care s-a dispus efectuarea unui control la SC P.

SA, în perioada 16 iunie 2009 - 23 iunie 2009, având ca obiect „verificarea

modului de respectare a prevederilor legale de către SC P. SA cu privire la

administrarea și înstrăinarea activelor, proprietatea societății, în perioada

1999-2009”.

Temeiul juridic

indicat în Anexa 1 la Ordin a fost reprezentat de „prevederile art. VII alin. (5)

lit. a) și g) coroborate cu cele ale alin. (7) din O.U.G. nr. 3/2009”.

Constatările echipei

de control au fost consemnate în Raportul de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009.

În opinia

reclamantei, cele două acte administrative au fost emise cu nesocotirea

normelor legale incidente, după cum se va arăta în cele ce urmează.

1.1. Cele două acte

administrative au fost emise în temeiul unui act normativ declarat

neconstituțional.

Astfel, temeiul legal

pentru emiterea Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009 l-a constituit art. 7I din O.U.G.

nr. 3/2009, cu referire expresă la alin. (5) lit. a).

Or, prin Decizia nr. 1039

din 09 iulie 2009, Curtea Constituțională a admis sesizarea de

neconstituționalitate a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 3/2009, reținând că „întreaga

ordonanță de urgență, aprobată prin lege, este lovită de

neconstituționalitate”.

De asemenea, și O.U.G.

nr. 94/2009, act normativ de existența căruia se prevalează pârâtul în

răspunsul la plângerea prealabilă și în justificarea respingerii solicitării de

revocare a actului administrativ, a fost declarată neconstituțională.

1.2.Corpul de Control

al Primului Ministru nu avea abilitarea legală de a dispune operațiunii de

control asupra SC P. SA, în considerarea structurii acționariatului acesteia.

La emiterea Ordinului

și a Raportului de Control au fost încălcate chiar dispozițiile legale indicate

de emitent respectiv prevederile art. 7 alin. (5) lit. a) și g) coroborate cu

cele ale alin. (7) din O.U.G. nr. 3/2009, întrucât SC P. SA nu este o entitate

ce poate fi supusă verificărilor Corpului de Control, în condițiile în care

Statul Român nu figurează printre acționarii acestei societăți.

În plus, prin cele

două acte administrative s-au încălcat prevederile art. 7 pct. 15 din O.U.G. nr.

3/2009, vizând sfera controlului exercitat de Corpul de Control, aceasta

rezumându-se la utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului

public.

În speță, s-a dispus

și s-a realizat verificarea unor acte juridice ale societății, perfectate conform

dispozițiilor societare, adoptate cu respectarea prevederilor legale incidente,

având ca obiect bunuri ale societății, bunuri ce intră în sfera patrimoniului

privat, nicidecum în cea a patrimoniului public, nefiind nici în prezența

utilizării fondurilor publice.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 10 și următoarele din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, precum și a oricăror alte acte normative incidente

cauzei.

Pârâtul Guvernul

României - Corpul de Control al Primului Ministru a formulat întâmpinare, prin

care a invocat excepția lipsei capacității procesuale a Corpului de Control al

Primului Ministru, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei,

iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca

neîntemeiată.

Pârâtul Primul

Ministru al Guvernului României a solicitat, prin întâmpinare, admiterea

excepției lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că actele

administrative individuale a căror anulare se solicită nu sunt emise de Primul

Ministru.

La rândul său,

pârâtul Guvernul României a invocat lipsa calității sale procesuale pasive

susținând că nu există niciun temei legal sau convențional care să justifice

legitimarea procesuală pasivă a Guvernului României.

instanțe

Prin sentința civilă nr.

5817 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: admiterea excepției

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primul Ministru al României și

respingerea acțiunii față de acest pârât, pentru lipsa calității procesuale

pasive, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului

României, admiterea cererii reclamantei SC P. SA, anularea Ordinului nr. 14 din

12 iunie 2009 emis de Guvernul României - Corpul de Control al Primului

Ministru și a Raportului de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009, obligarea

pârâților la plata către reclamantă a sumei de 5.956,3 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în

acest sens, prima instanță a reținut urătoarele:

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Primul Ministru al Guvernului României este

întemeiată, având în vedere că actele administrative contestate nu au fost

emise de acesta, ci de Corpul de Control al Primului Ministru, autoritate

publică având capacitate de drept administrativ.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României este neîntemeiată,

întrucât Corpul de Control al Primului Ministru se organizează în cadrul

aparatului de lucru al Guvernului, fiind finanțat prin bugetul Secretariatului

General al Guvernului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 7 alin. (2) și (3)

din O.U.G. nr. 3/2009.

Prin Ordinul nr. 14

din 12 iunie 2009 emis de Guvernul României - Corpul de Control al Primului

Ministru s-a dispus efectuarea unui control la societatea reclamantă, cu

obiectivele prezentate în Tematica - anexă, urmând ca la finalizarea

controlului, echipa de control să întocmească un Raport de control cuprinzând

constatările, concluziile, propunerile și măsurile ce urmează a fi luate în continuare,

Raport ce se va prezenta spre aprobare Șefului Corpului de Control al Primului

Ministru.

Din conținutul

Ordinului a cărui anulare s-a solicitat rezultă că, la emiterea lui s-au avut

în vedere dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 3/2009.

Prin Decizia Curții

Constituționale a României nr. 1039 din 09 iulie 2009, publicată în M. Of. al

României nr. 582 din 21 august 2009, s-a constat că Legea de aprobare a O.U.G. nr.

3/2009 pentru modificarea și completarea unor acte normative referitoare la

organizarea și funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al

Guvernului este neconstituțională.

La data emiterii

Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009 încă nu se pronunțase Curtea Constituțională

a României însă, la data întocmirii Raportului de Control nr. 172 din 10

septembrie 2009, Decizia Curții Constituționale nr. 1039 din 09 iulie 2009

fusese deja publicată în M. Of. al României nr. 582 din 21 august 2009.

Raportul de Control a

fost întocmit la data de 10 septembrie 2009, a avut la bază dispozițiile art. 7

din O.U.G. nr. 3/2009 care, la acea dată erau declarate neconstituționale, întregul

act normativ fiind suspendat de drept, astfel că actul administrativ a fost

emis în temeiul unui act normativ suspendat de drept prin efectul deciziei

Curții Constituționale și în baza legii.

Chiar dacă ulterior a

fost adoptată O.U.G. nr. 94/2009 care, de asemenea, a fost declarată

neconstituțională, acest act normativ nu a fost avut în vedere la emiterea

Ordinului contestat și a Raportului de Control.

Emiterea Ordinului

contestat în baza unui act normativ declarat ulterior ca fiind neconstituțional

și întocmirea Raportului de Control, în baza unui act normativ suspendat de

drept prin efectul deciziei Curții Constituționale și în baza legii, au fost de

natură să afecteze drepturile reclamantei, viciul de neconstituționalitate

vizând și actele administrative contestate în cauza de față.

exercitată în cauză

Împotriva sentinței

civile nr. 5817 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, în termen

legal, pârâții Guvernul României și Corpul de Control al Primului Ministru.

3.1. Recurentul

Guvernul României a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală,

întrucât în mod eronat a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de

reclamată, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

În această privință,

prima instanță trebuia să observe că Ordinul nr. 14 din 12 iunie 2009 și

Raportul de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009 nu sunt acte emise de

Guvernul României, ci de Corpul de Control al Primului Ministru, structură fără

personalitate juridică organizată în aparatul de lucru al Guvernului, finanțată

prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, potrivit art. 2 alin. (1)

din O.U.G. nr. 2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea și funcționarea

aparatului de lucru al Guvernului și pentru modificarea unor acte normative.

Prin urmare, nu

există niciun temei juridic care să justifice legitimarea procesuală pasivă a

Guvernului României, astfel că se impune admiterea recursului, casarea în parte

a sentinței recurate și scoaterea din a Guvernului, pentru lipsa calității

procesuale pasive.

3.2. Recurentul Corpul

de Control al Primului Ministru a criticat hotărârea primei instanțe, invocând

următoarele motive de nelegalitate:

Reclamanta a

solicitat anularea Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009, nu pentru că

dispozițiile acestui act ar fi fost ilegale, prin ele însele, ci pentru că au

fost declarate neconstituționale atât dispozițiile O.U.G. nr. 3/2009 pentru

modificarea și completarea unor acte normative referitoare la organizarea și

funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cât

și cele ale O.U.G. nr. 94/2009 pentru asigurarea continuității activității unor

structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

Ordinul nr. 14 din 12

iunie 2009 a fost emis în temeiul art. 7 din O.U.G. nr. 3/2009, în vigoare la momentul

emiterii ordinului, iar controlul s-a efectuat în perioada 16 iunie - 23 iunie 2009

când, de asemenea, O.U.G. nr. 3/2009 era în vigoare și producea efecte.

Prin Decizia nr. 1039/2009

a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României nr. 582 din 21 august

2009, Legea de aprobare a O.U.G. nr. 3/2009 a fost declarată neconstituțională.

În raport de

prevederile art. 11 alin. (3) și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și

completările ulterioare, deciziile Curții Constituționale nu desființează retroactiv

actele normative sau prevederile legale declarate neconstituționale.

După data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1039/2009, dar până la data emiterii Raportului

de control nr. 172, în intervalul 21 august 2009 - 10 septembrie 2009 a fost

emisă O.U.G. nr. 94/2009 pentru asigurarea continuității activității unor

structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului,publicată în M. Of. nr. 602

din 31 august 2009.

Raportul din 2009 a

fost transmis prin adresa din 10 septembrie 2009 și înregistrat la SC P. SA cu nr.

1523 din data de 23 septembrie 2009, această perioadă fiind ulterioară intrării

în vigoare a O.U.G. nr. 94/2009, fiind respectate astfel prevederile art. 6 alin.

(7) din O.U.G. nr. 94/2009, temeiul legal pentru aprobarea Raportului fiind de

necontestat.

Atât prin O.U.G. nr. 3/2009,

cât și prin O.U.G. nr. 94/2009 au fost stabilite atribuțiile Corpului de

Control al Primului Ministru, printre care și aceea „de a efectua controale, de

a întocmi rapoarte de control și de a propune măsuri de corectare a

disfuncționalităților și a încălcării legilor în vigoare”.

Perioadele de timp

pentru care Corpul de Control al Primului Ministru le poate supune controlului

nu sunt condiționate de data intrării în vigoare a actelor normative mai

sus-menționate, atât timp cât prin acțiunile de control se urmărea „

respectarea aplicării prevederilor legale”, iar conform principiului „tempus

regit actum”, aceste prevederi nu pot fi decât cele care erau în vigoare și

trebuiau aplicate în perioada supusă controlului.

În concluzie,

recurentul Corpul de Control al Primului Ministru a solicitat, în temeiul art. 312

alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea

hotărârii atacate și respingerea cererii reclamantei, ca inadmisibilă.

formulate de intimata SC P. SA.

Prin întâmpinarea

înregistrată la instanță la data de 15 ianuarie 2014, intimata SC P. SA a

solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea hotărârii

primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentința

recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările

dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursurile sunt

nefondate, pentru considerentele ce urmează.

și de drept relevante

1.1. Referitor la

calitatea procesuală pasivă a pârâtului Guvernul României, se constată că, în

raport de dispozițiile art. 16

1

din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 și de principiul disponibilității, citarea în cauză

a pârâtului Guvernul României a fost în mod legal dispusă de prima instanță,

care a încuviințat în acest sens cererea reclamantei SC P. SA.

Legitimarea

procesuală pasivă a acestei autorități publice este justificată în considerarea

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 2/2010 privind unele

măsuri pentru organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului și

pentru modificarea unor acte normative potrivit cărora, Corpul de Control al

Primului Ministru este o structură fără personalitate juridică, organizată în

cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

În pus, atât Ordinul nr.

14 din 12 iunie 2009, cât și Raportul de control nr. 172 din 10 septembrie 2009

sunt emise de Corpul de Control al Primului Ministru, sub antetul și purtând

sigla Guvernului României.

Prin urmare, este

neîntemeiată critica recurentului Guvernul României privitoare la greșita

respingere de către prima instanță a excepției lipsei calității sale procesuale

pasive.

1.2. Pe fondul

cauzei, în mod legal, a fost admisă cererea reclamantei SC P. SA având ca

obiect anularea Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009 și a Raportului de control nr.

172 din 10 septembrie 2009.

Dispunând în acest

sens, prima instanță a dat eficiență Deciziei Curții Constituționale nr. 1039/2009,

publicată în M. Of. al României nr. 582 din 21 august 2009, prin care a fost

declarată neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 3/2009, fiind

respectate astfel prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 conform

cărora, deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii

și au putere pentru viitor.

Cum la data

pronunțării hotărârii recurate era în vigoare Decizia Curții Constituționale nr.

1039/2009, în considerarea caracterului obligatoriu al acesteia, în mod legal,

prima instanță a constatat că actele administrative a căror anulare se solicită

sunt lipsite de efecte juridice, din moment ce elementele de

neconstituționalitate afectează însuși actul normativ primar, pe baza și în

executarea căruia acestea au fost emise.

Admiterea opiniei

contrare, exprimată de recurentul Corpul de Control al Primului Ministru, ar

echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a

controlului de constituționalitate, astfel cum aceasta este reglementată de

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate

recursurile declarate de Guvernul României și Corpul de Control al Primului Ministru

- Secretariatul General al Guvernului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Corpul de Control al

Primului Ministru - Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței

civile nr. 5817 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2014.