ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 201/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4412/2/2010, reclamanta SC P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Primul - Ministru al Guvernului României și Guvernul României - Corpul de Control al Primului - Ministru, pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se dispună: - (i) Anularea Ordinului nr. 14 din 12 februarie 2009 emis de Guvernul României - Corpul de Control al Primului Ministru; - (ii) Anularea Raportului de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009 emis de Guvernul României - Corpul de Control al Primului Ministru; - (iii) Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanței următoarele: La data de 12 iunie 2009 a fost emis Ordinul nr. 14 prin care s-a dispus efectuarea unui control la SC P. SA, în perioada 16 iunie 2009 - 23 iunie 2009, având ca obiect „verificarea modului de respectare a prevederilor legale de către SC P. SA cu privire la administrarea și înstrăinarea activelor, proprietatea societății, în perioada 1999-2009”. Temeiul juridic indicat în Anexa 1 la Ordin a fost reprezentat de „prevederile art. VII alin. (5) lit. a) și g) coroborate cu cele ale alin. (7) din O.U.G. nr. 3/2009”. Constatările echipei de control au fost consemnate în Raportul de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009. În opinia reclamantei, cele două acte administrative au fost emise cu nesocotirea normelor legale incidente, după cum se va arăta în cele ce urmează.

1.1. Cele două acte administrative au fost emise în temeiul unui act normativ declarat neconstituțional. Astfel, temeiul legal pentru emiterea Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009 l-a constituit art. 7I din O.U.G. nr. 3/2009, cu referire expresă la alin. (5) lit. a). Or, prin Decizia nr. 1039 din 09 iulie 2009, Curtea Constituțională a admis sesizarea de neconstituționalitate a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 3/2009, reținând că „întreaga ordonanță de urgență, aprobată prin lege, este lovită de neconstituționalitate”. De asemenea, și O.U.G. nr. 94/2009, act normativ de existența căruia se prevalează pârâtul în răspunsul la plângerea prealabilă și în justificarea respingerii solicitării de revocare a actului administrativ, a fost declarată neconstituțională.

1.2.Corpul de Control al Primului Ministru nu avea abilitarea legală de a dispune operațiunii de control asupra SC P. SA, în considerarea structurii acționariatului acesteia. La emiterea Ordinului și a Raportului de Control au fost încălcate chiar dispozițiile legale indicate de emitent respectiv prevederile art. 7 alin. (5) lit. a) și g) coroborate cu cele ale alin. (7) din O.U.G. nr. 3/2009, întrucât SC P. SA nu este o entitate ce poate fi supusă verificărilor Corpului de Control, în condițiile în care Statul Român nu figurează printre acționarii acestei societăți. În plus, prin cele două acte administrative s-au încălcat prevederile art. 7 pct. 15 din O.U.G. nr. 3/2009, vizând sfera controlului exercitat de Corpul de Control, aceasta rezumându-se la utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public.

În speță, s-a dispus și s-a realizat verificarea unor acte juridice ale societății, perfectate conform dispozițiilor societare, adoptate cu respectarea prevederilor legale incidente, având ca obiect bunuri ale societății, bunuri ce intră în sfera patrimoniului privat, nicidecum în cea a patrimoniului public, nefiind nici în prezența utilizării fondurilor publice. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10 și următoarele din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și a oricăror alte acte normative incidente cauzei. Pârâtul Guvernul României - Corpul de Control al Primului Ministru a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale a Corpului de Control al Primului Ministru, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pârâtul Primul Ministru al Guvernului României a solicitat, prin întâmpinare, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că actele administrative individuale a căror anulare se solicită nu sunt emise de Primul Ministru. La rândul său, pârâtul Guvernul României a invocat lipsa calității sale procesuale pasive susținând că nu există niciun temei legal sau convențional care să justifice legitimarea procesuală pasivă a Guvernului României.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 5817 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primul Ministru al României și respingerea acțiunii față de acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, admiterea cererii reclamantei SC P. SA, anularea Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009 emis de Guvernul României - Corpul de Control al Primului Ministru și a Raportului de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009, obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 5.956,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut urătoarele: Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primul Ministru al Guvernului României este întemeiată, având în vedere că actele administrative contestate nu au fost emise de acesta, ci de Corpul de Control al Primului Ministru, autoritate publică având capacitate de drept administrativ. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României este neîntemeiată, întrucât Corpul de Control al Primului Ministru se organizează în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, fiind finanțat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 7 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 3/2009.

Prin Ordinul nr. 14 din 12 iunie 2009 emis de Guvernul României - Corpul de Control al Primului Ministru s-a dispus efectuarea unui control la societatea reclamantă, cu obiectivele prezentate în Tematica - anexă, urmând ca la finalizarea controlului, echipa de control să întocmească un Raport de control cuprinzând constatările, concluziile, propunerile și măsurile ce urmează a fi luate în continuare, Raport ce se va prezenta spre aprobare Șefului Corpului de Control al Primului Ministru. Din conținutul Ordinului a cărui anulare s-a solicitat rezultă că, la emiterea lui s-au avut în vedere dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 3/2009. Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 1039 din 09 iulie 2009, publicată în M. Of.

al României nr. 582 din 21 august 2009, s-a constat că Legea de aprobare a O.U.G. nr. 3/2009 pentru modificarea și completarea unor acte normative referitoare la organizarea și funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului este neconstituțională. La data emiterii Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009 încă nu se pronunțase Curtea Constituțională a României însă, la data întocmirii Raportului de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009, Decizia Curții Constituționale nr. 1039 din 09 iulie 2009 fusese deja publicată în M. Of. al României nr. 582 din 21 august 2009. Raportul de Control a fost întocmit la data de 10 septembrie 2009, a avut la bază dispozițiile art. 7 din O.U.G.

nr. 3/2009 care, la acea dată erau declarate neconstituționale, întregul act normativ fiind suspendat de drept, astfel că actul administrativ a fost emis în temeiul unui act normativ suspendat de drept prin efectul deciziei Curții Constituționale și în baza legii. Chiar dacă ulterior a fost adoptată O.U.G. nr. 94/2009 care, de asemenea, a fost declarată neconstituțională, acest act normativ nu a fost avut în vedere la emiterea Ordinului contestat și a Raportului de Control. Emiterea Ordinului contestat în baza unui act normativ declarat ulterior ca fiind neconstituțional și întocmirea Raportului de Control, în baza unui act normativ suspendat de drept prin efectul deciziei Curții Constituționale și în baza legii, au fost de natură să afecteze drepturile reclamantei, viciul de neconstituționalitate vizând și actele administrative contestate în cauza de față.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 5817 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, în termen legal, pârâții Guvernul României și Corpul de Control al Primului Ministru. 3.1. Recurentul Guvernul României a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală, întrucât în mod eronat a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamată, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. În această privință, prima instanță trebuia să observe că Ordinul nr. 14 din 12 iunie 2009 și Raportul de Control nr. 172 din 10 septembrie 2009 nu sunt acte emise de Guvernul României, ci de Corpul de Control al Primului Ministru, structură fără personalitate juridică organizată în aparatul de lucru al Guvernului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului și pentru modificarea unor acte normative. Prin urmare, nu există niciun temei juridic care să justifice legitimarea procesuală pasivă a Guvernului României, astfel că se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și scoaterea din a Guvernului, pentru lipsa calității procesuale pasive. 3.2. Recurentul Corpul de Control al Primului Ministru a criticat hotărârea primei instanțe, invocând următoarele motive de nelegalitate: Reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009, nu pentru că dispozițiile acestui act ar fi fost ilegale, prin ele însele, ci pentru că au fost declarate neconstituționale atât dispozițiile O.U.G.

nr. 3/2009 pentru modificarea și completarea unor acte normative referitoare la organizarea și funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, cât și cele ale O.U.G. nr. 94/2009 pentru asigurarea continuității activității unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Ordinul nr. 14 din 12 iunie 2009 a fost emis în temeiul art. 7 din O.U.G. nr. 3/2009, în vigoare la momentul emiterii ordinului, iar controlul s-a efectuat în perioada 16 iunie - 23 iunie 2009 când, de asemenea, O.U.G. nr. 3/2009 era în vigoare și producea efecte. Prin Decizia nr. 1039/2009 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României nr. 582 din 21 august 2009, Legea de aprobare a O.U.G.

nr. 3/2009 a fost declarată neconstituțională. În raport de prevederile art. 11 alin. (3) și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, deciziile Curții Constituționale nu desființează retroactiv actele normative sau prevederile legale declarate neconstituționale. După data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1039/2009, dar până la data emiterii Raportului de control nr. 172, în intervalul 21 august 2009 - 10 septembrie 2009 a fost emisă O.U.G. nr. 94/2009 pentru asigurarea continuității activității unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului,publicată în M. Of. nr. 602 din 31 august 2009. Raportul din 2009 a fost transmis prin adresa din 10 septembrie 2009 și înregistrat la SC P. SA cu nr. 1523 din data de 23 septembrie 2009, această perioadă fiind ulterioară intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 94/2009, fiind respectate astfel prevederile art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2009, temeiul legal pentru aprobarea Raportului fiind de necontestat. Atât prin O.U.G. nr. 3/2009, cât și prin O.U.G. nr. 94/2009 au fost stabilite atribuțiile Corpului de Control al Primului Ministru, printre care și aceea „de a efectua controale, de a întocmi rapoarte de control și de a propune măsuri de corectare a disfuncționalităților și a încălcării legilor în vigoare”. Perioadele de timp pentru care Corpul de Control al Primului Ministru le poate supune controlului nu sunt condiționate de data intrării în vigoare a actelor normative mai sus-menționate, atât timp cât prin acțiunile de control se urmărea „ respectarea aplicării prevederilor legale”, iar conform principiului „tempus regit actum”, aceste prevederi nu pot fi decât cele care erau în vigoare și trebuiau aplicate în perioada supusă controlului.

În concluzie, recurentul Corpul de Control al Primului Ministru a solicitat, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii reclamantei, ca inadmisibilă. 4. Apărările formulate de intimata SC P. SA. Prin întâmpinarea înregistrată la instanță la data de 15 ianuarie 2014, intimata SC P. SA a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

1. Argumente de fapt și de drept relevante 1.1. Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Guvernul României, se constată că, în raport de dispozițiile art. 16 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și de principiul disponibilității, citarea în cauză a pârâtului Guvernul României a fost în mod legal dispusă de prima instanță, care a încuviințat în acest sens cererea reclamantei SC P. SA. Legitimarea procesuală pasivă a acestei autorități publice este justificată în considerarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului și pentru modificarea unor acte normative potrivit cărora, Corpul de Control al Primului Ministru este o structură fără personalitate juridică, organizată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

În pus, atât Ordinul nr. 14 din 12 iunie 2009, cât și Raportul de control nr. 172 din 10 septembrie 2009 sunt emise de Corpul de Control al Primului Ministru, sub antetul și purtând sigla Guvernului României. Prin urmare, este neîntemeiată critica recurentului Guvernul României privitoare la greșita respingere de către prima instanță a excepției lipsei calității sale procesuale pasive. 1.2. Pe fondul cauzei, în mod legal, a fost admisă cererea reclamantei SC P. SA având ca obiect anularea Ordinului nr. 14 din 12 iunie 2009 și a Raportului de control nr. 172 din 10 septembrie 2009. Dispunând în acest sens, prima instanță a dat eficiență Deciziei Curții Constituționale nr. 1039/2009, publicată în M. Of.

al României nr. 582 din 21 august 2009, prin care a fost declarată neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 3/2009, fiind respectate astfel prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 conform cărora, deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor. Cum la data pronunțării hotărârii recurate era în vigoare Decizia Curții Constituționale nr. 1039/2009, în considerarea caracterului obligatoriu al acesteia, în mod legal, prima instanță a constatat că actele administrative a căror anulare se solicită sunt lipsite de efecte juridice, din moment ce elementele de neconstituționalitate afectează însuși actul normativ primar, pe baza și în executarea căruia acestea au fost emise.

Admiterea opiniei contrare, exprimată de recurentul Corpul de Control al Primului Ministru, ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, cu modificările și completările ulterioare. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de Guvernul României și Corpul de Control al Primului Ministru - Secretariatul General al Guvernului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Corpul de Control al Primului Ministru - Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței civile nr. 5817 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2014.