ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1111/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 94COM/2013 pronunțată de Tribunalul Alba s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. București în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., prin lichidator D., Consiliul Local al Comunei Ceahlău și Comuna Ceahlău prin Primar și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 25.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, în anul 2004, Consiliile Locale ale comunelor Ceahlău, Poiana Teiului, Hangu, Pipirig și Vânătorii Neamț au înființat o societatea S.C. C. S.R.L., în vederea realizării unor investiții privind executarea unor lucrări de aducțiune a gazului metan.

La data de 01.06.2005, Consiliul Local Ceahlău a adoptat Hotărârea nr. 26 prin care aprobă garantarea unui împrumut în valoare de 130.000 USD contractat de către pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de debitor, de la pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de creditor. Garanția împrumutului o constituia suprafața de 32,8 ha teren, pășune împădurită, situat în extravilanul Comunei Ceahlău, în punctul Boiștea Rotunda.

Ca urmare a HCL nr. 26/01.06.2005, la data de 16.06.2006, între pârâtele Consiliul Local Ceahlău, S.C. C. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., s-a încheiat contractul de credit nr. x/16.06.2005, la art. 8 fiind prevăzută clauza de garantare a împrumutului în valoare de 130.000 de către garantul Consiliul Local al comunei Ceahlău, cu "trup de pășune nr. 13 Boiștea Rotunda U.A. 24 B in suprafața de 32,8 ha, proprietatea Consiliului Local Ceahlău - Primăria Ceahlău, Județul Neamț".

Referitor la primul motiv pe care se fundamentează susținerea reclamantei privind incidența nulității absolute a clauzei de garanție conținută de art. 8 din contractul de credit nr. x/16.06.2005, respectiv nelegalitatea celor două hotărâri adoptate de Consiliul Local Ceahlău, nr. 22/22.04.2005 și nr. 26/01.06.2005, instanța retine că există o hotărâre judecătoreasca irevocabilă prin care s-a stabilit faptul că actele administrative respective sunt legale, fiind respinsă excepția de nelegalitate a acestora.

În acest sens, s-a constatat că s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că terenul ce face obiectul garanției are destinația de "pășune împădurită", este proprietatea privată a unității administrativ teritoriale com. Ceahlău, asupra acestuia se pot constitui garanții reale.

De asemenea, prin decizia pronunțată în dosarul nr. x/2012, instanța a reținut că nu ne aflam în situația unui împrumut contractat de către o autoritate publică locală, astfel că dispozițiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 313/2004 privind datoria publică locală, nu sunt aplicabile în speță.

În consecință, instanța a reținut că, deși reclamanta repune în discuție aspectele menționate mai sus, acestea nu mai pot face obiectul unei noi analize din partea instanței câtă vreme au fost tranșate anterior printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Un alt considerent pentru care reclamanta apreciază că art. 8 din contractul de credit nr. x/16.06.2005 este lovit de nulitate absolută se referă la dispozițiile art. 59 din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, potrivit cărora "împrumuturile contractate de unitățile administrativ-teritoriale, precum și cele contractate de agenții economici și serviciile publice din subordinea acestora pot fi garantate de către acestea prin veniturile proprii prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)."

Nici acest argument nu poate fi acceptat, deoarece se observă foarte clar faptul că textul legal invocat de către reclamantă se referă la împrumuturi contractate de unitățile administrativ teritoriale, precum și cele contractate de agenții economici din subordinea acestora, ceea ce nu este cazul în speța de față, cât timp împrumutul era contractat de către S.C. C. S.R.L.

Pe de altă parte, din interpretarea art. 59 din O.U.G. nr. 45/2003 nu rezultă că legiuitorul a înțeles să limiteze la veniturile proprii obiectul garanțiilor realizate de unitățile administrativ teritoriale, deoarece în această situație ar fi folosit sintagma "doar prin veniturile proprii", ceea ce nu s-a întâmplat.

Bunurile care se află în domeniul privat a unității administrativ teritoriale nu sunt inalienabile și insesizabile, astfel că pot fi utilizate de către proprietar pentru garantarea executării obligațiilor de plată a unor sume de bani.

În ce privește cauza ilicită a convenției de credit, menționată de către reclamantă ca și ultim motiv de nulitate a clauzei de garanție, se constată că susținerile acesteia privind faptul că contractul de credit nr. x/16.06.2005 include o condiționare de acordare a împrumutului, în sensul că împrumutatul se obliga să folosească împrumutul numai în vederea achiziționării materialelor individualizate în contract, de la împrumutător sau că suma împrumutată nu a fost virată în contul împrumutatului S.C. C. S.R.L., ci a fost virată în conturile unei companii străine E., cu sediul în SUA, fără niciun rol în implementarea investiției, aceasta neavând vreo obligație contractuala ori că împrumutătorul avea dreptul, în cazul nerespectării clauzelor privind destinația folosirii împrumutului și a nerestituirii acestuia la termenul stipulat, de a calcula dobânzi legale nu de la data scadenței, ci de la data acordării până la data scadenței și punerii în executare, nu au nicio legătură cu obiectul cauzei, instanța nefiind învestită cu constatarea nulității absolute a întregului contract, ci doar a unei singure clauze din această convenție de împrumut. Ca atare, doar în acest context poate fi analizată cauza ilicită invocată de către reclamantă, or se constată că nu poate fi vorba despre o cauză ilicită în garantarea unui împrumut contractat de o persoană juridică de drept privat având ca asociați consiliile locale din 5 comune, în vederea realizării proiectului Aducțiune conducta gaze în aceste localități. Faptul că terenul oferit drept garanție pentru un împrumut în valoare de 390.000 RON ar fost evaluat în contractul de garanție la suma de 1.731.900 RON, în baza unui raport de evaluare efectuat de un expert nu justifică susținerea privind cauza ilicită deoarece totdeauna valoarea garanțiilor depășește suma împrumutată, în acest fel creditorul urmărind astfel să obțină o protecție adecvată a intereselor sale, garanția urmând să acopere și dobânzile convenite și alte cheltuieli generate de procedura de executare silită ce trebuie urmată de creditor în situația neexecutării obligației de restituire a împrumutului.

Față de considerentele menționate mai sus, instanța a reținut că solicitarea reclamantei privind constatarea nulității absolute a clauzei cuprinsă la art. 8 din contractul de credit nr. x/16.06.2005 încheiat între pârâtele Consiliul Local Ceahlău, S.C. C. S.R.L. si S.C. B. S.R.L. este neîntemeiată, sens în care a fost respinsă.

Față de soluția dată acestui petit, instanța a respins și capătul de cerere privind anularea executării silite realizată asupra bunului imobil ce reprezintă obiectul garanției, această solicitare fiind de altfel și inadmisibilă, putând fi dispusă numai pe calea unei contestații la executare, conform dispozițiilor art. 399 C. proc. civ. Ca urmare, este nefondată și solicitarea de radiere a înscrierii în CF xN Ceahlău a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B. S.R.L. asupra terenului de 3,28 ha situat în extravilanul com. Ceahlău, pct. Boiștea Rotunda.

Referitor la cererea privind anularea autorizațiilor de recoltare a masei lemnoase situate în punctul Boiștea Rotundă, reclamanta a învederat doar faptul că "există indicii" privind depășirea de către pârâtă a cotei permise de exploatare a terenului, precum și privind încălcarea flagrantă de către pârâta B. a normelor de exploatare silvicolă, fapte grave C. proc. civ. prejudicii ireparabile mediului înconjurător. Se poate observa că reclamanta nu a precizat în concret despre ce fapte prejudiciabile este vorba, solicitarea de anulare a unor acte trebuind dovedită prin probe și nu prin simple "indicii". Ca atare, a fost respins ca nefondat și acest petit.

Fiind în culpă procesuală, instanța a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 25.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat parțial în toate ciclurile procesuale - la Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Alba).

Suma solicitată de reclamantă cu acest titlu este de 36.574 RON, însă instanța o consideră nepotrivit de mare raportat la criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, instanța a apreciat că suma de 25.000 RON trebuie acordată reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată raportat la faptul că, la instanța de fond, anterior casării, pârâta a achitat un onorariu de 8.280 RON, iar în recurs 9.694 RON. În rejudecare, după casare, nu au fost formulate noi apărări decât cele precizate inițial, cheltuielile fiind legate doar de prezența avocatului la instanțele de la Neamț, Prahova și Alba. Suma respectivă reflectă volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., care a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Verificând apelul reclamantei A., față de motivele invocate și de dispozițiile art. 295 C. proc. civ., curtea de apel a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prima critică adusă de reclamantă este cea potrivit căreia tribunalul ar fi lăsat nesoluționată critica reclamantei privind nerespectarea de către autoritatea administrației publice locale a dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 313/2004, întrucât instanța de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2170/2013 a Curții de Apel Alba Iulia a soluționat excepția nelegalității HCL 22/2005 și HCL 26/2005 ambele ale Consiliului local al comunei Ceahlău doar prin aprecierea asupra categoriei terenului.

Curtea de apel a constatat că Tribunalul Alba a apreciat corect asupra puterii de lucru judecat raportat la dispozitivul și considerentele deciziei nr. 2170/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2012.

Tribunalul a motivat, prin raportare la acea decizie, că prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 313/2004 nu sunt incidente, acest motiv al acțiunii reclamantei fiind verificat, nu ignorat.

Într-adevăr, în considerentele deciziei nr. 2170/12.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2012, la pag. 11 s-a stabilit irevocabil că reținerea instanței de fond privind nerespectarea dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 313/2004 este greșită, acest text de lege nefiind incident în cauză.

Prin urmare, reținerea puterii de lucru judecat este legală.

Cea de-a doua critică din apel vizează aprecierea caracterului licit al cauzei doar prin raportare la un singur articol al contractului, deși reclamanta susținea existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la cauza ilicită.

Curtea de apel a constatat că reclamanta, prin acțiunea sa a solicitat constatarea nulității absolute a art. 8 din contractul de împrumut și nu a întregului contract. Simpla afirmație făcută în cuprinsul acțiunii potrivit căreia ar exista indicii privind nelegalitatea întregului contract nu este în măsură să modifice obiectul acțiunii și limitele sesizării instanței.

Curtea de apel a constatat că, în apel, chiar reclamanta a invocat suspiciunea rezonabilă a caracterului ilicit al cauzei garanției imobiliare. Reclamanta nu a afirmat și nici nu a dovedit cu certitudine caracterul ilicit al cauzei art. 8 din contractul de împrumut.

Curtea de apel a constatat că art. 8 contractul de împrumut și-a găsit materializarea în încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/20.06.2005 de BNP F. din Piatra Neamț, contract ce nu a fost contestat și nu face obiectul prezentei cauze.

Garantarea împrumutului a devenit efectivă doar prin încheierea contractului de ipotecă în formă autentică, simpla menționare făcută în art. 8 din contractul de împrumut, nefiind în măsură să instituie vreo garanție, raportat la dispozițiile art. 1747 și 1772 C. civ.

Curtea de apel a mai reținut că nici clauzele contractului de credit nr. x/16.06.2005 privind achiziția pieselor și materialelor, restituirea împrumutului și dobânda nu sunt ilicite, nefiind prohibite de lege sau contrare bunelor moravuri sau ordinii publice, așa cum dispune art. 968 C. civ.

Respectarea clauzelor contractuale nu creează obligații oneroase pentru vreuna dintre părți, reclamanta nefăcând dovada cauzei ilicite, art. 967 C. civ. dispunând expres că aceasta trebuie dovedită, prezumția legală fiind în sensul caracterului licit.

Situația născută ulterior încheierii contractului de credit nu poate fi avută în vedere la aprecierea cauzei, caracterul ilicit trebuind să fie anterior sau concomitent încheierii contractului.

Prin urmare, verificând și această critică invocată de reclamantă în apel, curtea de apel a constatat că nu s-a probat cauza ilicită a art. 8 din contractul de credit, așa cum este definită de art. 967 și 968 C. civ., sentința apelată fiind la adăpost de această critică.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a Civilă, prin decizia nr. 201/2014 din 13 mai 2014 a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 94/COM/2013 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2010; a obligat pe reclamanta apelantă să plătească pârâtei intimate S.C. B. S.R.L. suma de 8.314,2 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și pe fondul cauzei admiterea acțiunii.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

O primă critică adusă deciziei instanței de apel a vizat considerentele privind excepția puterii de lucru judecat raportat la considerentele deciziei nr. 2170 din 12.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2012.

Recurenta-reclamantă arată că aceste rețineri ale instanței de apel sunt greșite, întrucât instanța a fost investită cu aprecierea asupra legalității contractului de credit și implicit a art. 8 din acest contract.

În ceea ce privește cauza ilicită, recurenta-reclamantă susține că în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu s-a probat această stare de fapt, cu toate că din întregul material probator a rezultat temeinicia celor susținute.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, recurenta-reclamantă apreciază că acestea sunt nejustificate în raport cu complexitatea cauzei și demersurile efectuate de către pârâtă în faza apelului.

Față de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului.

Asupra recursului, Înalta Curte constată următoarele:

În cadrul judecării cauzei în recurs, prin încheierea din 12 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului penal nr. x/2014 al Judecătoriei Bicaz, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

Prin decizia penală nr. 280/2017 din 02 martie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția Penală pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept; în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, inculpatul G. și partea civilă Comuna Ceahlău, jud. Neamț prin reprezentant legal primar împotriva sentinței penale nr. 78/07.06.2016 pronunțată de Judecătoria Bicaz în dosarul x/2014; a desființat în parte sentința apelată, a reținut cauza spre rejudecare și, în fond a pronunțat următoarea soluție: "Înlătură dispoziția de respingere ca nefondată a acțiunii civile formulată de partea civilă împotriva inculpatului H. și dispoziția de ridicare a măsurii asiguratorii a sechestrului.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Comuna Ceahlău, jud. Neamț prin reprezentant legal primar împotriva inculpatului H..

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. menține măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanța nr. 687/P/2006 din data de 22.05.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț cu privire la bunurile mobile și imobile ale inculpatului H..

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul G. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Comuna Ceahlău, jud. Neamț prin reprezentant legal primar împotriva inculpatului G..

Stabilește ca temei al menținerii măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar dispusă prin ordonanța nr. 687/P/2006 din data de 22.05.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț cu privire la bunurile mobile și imobile ale inculpatului G. disp. art. 397 alin. (5) C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la instanța de fond cu privire la inculpatul G. rămân în sarcina acestuia

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia"

Prealabil examinării criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte urmează să examineze efectele reținute prin considerentele și soluția pronunțată în procesul penal, față de acțiunea de față.

Astfel, instanța a apreciat că față de faptele inculpatului G., în calitate de primar nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, în lipsa unor încălcări ale dispozițiilor legale, acestea nefiind prevăzute de legea penală.

Trecând la analiza susținerilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a făcut trimitere la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În acest context este locul pentru o precizare importantă și anume că recursul este cale extraordinară de atac care se limitează la un examen de legalitate al soluției criticate pentru motive strict determinate și argumentate și nu un prilej de reanalizare a fondului sau altfel spus al temeiniciei hotărârii, pentru a repune în discuție probele și chestiunile de fapt care scapă controlului de legalitate.

Având în vedere că prin respingerea excepției de nulitate, instanța a apreciat incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., analiza urmând să fie efectuată din această perspectivă.

Critica privind reținerea în mod greșit a puterii lucrului judecat a deciziei civile nr. 2170 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2012 este nefondată.

Este de observat că susținerile recurentei au vizat lipsa identității de cauză între pricina de față și decizia evocată.

Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat prezumția puterii de lucru judecat raportat la dispozitivul și considerentele deciziei nr. 2170/2013 a Curții de Apel Alba Iulia și a verificat dacă prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 313/2014 sunt incidente.

Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces cu putere de lucru judecat atunci când se invocă obligativitatea sa. Pentru a se invoca puterea de lucru judecat nu este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, ci este necesară doar probarea identității problemei de drept dezlegată de instanță.

Prin decizia nr. 2170/2013 pronunțată de Apel Alba Iulia în dosarul x/2012 s-au respins excepțiile de nelegalitate a HCL 22/22.04.2005 și HCL 26/01.06.2005 emise de Consiliul Local Ceahlău.

În considerentele acestei decizii se arată următoarele:

Nu subzistă motivele de nelegalitate ale HCL 22/2005 privind trecerea terenului de 32,8 hectare din domeniul public în domeniul privat al comunei Ceahlău, având în vedere faptul că s-a făcut dovada faptului că terenul în litigiu are categoria de folosință de pășune împădurită, acest teren nefăcând parte din fondul forestier național.

În concluzie, s-a constatat legalitatea HCL 26/2005, în sensul că terenul putea face parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale.

În aceste condiții, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din Legea 213/1998 reținute ca principal motiv de nelegalitate a HCL 26/2005. Astfel, acest articol reglementează regimul juridic al bunurilor din domeniul public, care sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, iar asupra lor nu se pot constitui garanții reale. Or, atâta timp cât terenul este proprietatea privată a Consiliului Local al com. Ceahlău, prin recunoașterea valabilității HCL 22/2005, implicit prevederile art. 11 din Legea 213/1998 nu sunt incidente, proprietatea privată fiind garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Constituția României. Aceasta înseamnă că bunurile proprietate privată a unităților administrativ teritoriale sun alienabile, prescriptibile, sesizabile și asupra lor se pot constitui garanții reale pentru datoriile proprietarilor.

În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea 313/2004 a datoriei publice referitoare la lipsa avizului Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale, se constată că nici această reținere a instanței de fond nu este legală, deoarece nu ne aflăm în prezența unui împrumut contractat de către o autoritate a administrației publice locale, noțiune care este definită de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Regulamentul de funcționare a Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale, și anume împrumutul trebuie contractat în mod direct de acea autorizație. Același raționament este valabil și cu privire la garantarea împrumutului, în sensul că trebuie să fie vorba de împrumuturi contractate în mod direct de autoritățile locale.

De altfel, contractul de credit nr. x/2005 este încheiat între S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., astfel că dispozițiile Legii 313/2004 privind datoria publică nu sunt aplicabile în speță, întrucât împrumutul contractat de S.C. C. S.R.L., nu face parte din datoria publică locală, în condițiile în care aceasta presupune totalitatea obligațiilor financiare ale autorităților publice locale, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea pe piețele financiare, ceea ce presupune că autoritatea publică locală să fie parte în mod direct în nume propriu, în contractul de împrumut sau de garanție.

Prin decizia nr. 201/2014 pronunțată de Curtea de Alba Iulia în dosar x/2010 s-a constatat că nu s-a probat cauza ilicită a art. 8 din contractul de credit nr. 870 din 16.06.2005 prin care s-a garantat împrumutul de 130.000 USD acordat de S.C. B. către C. S.R.L. prin instituirea unei garanții imobiliare asupra terenului de 32,8 ha, dat în administrarea S.C. C. S.R.L..

Față de aceste precizări, în mod corect, ambele instanțe de fond au apreciat că cele două acte administrative a căror nulitate s-a solicitat, nu mai pot face obiectul unei noi analize, fiind soluționate anterior printr-o hotărâre irevocabilă.

Constatându-se legalitatea Hotărârilor nr. 22 din 22 aprilie 2005 și nr. 26 din 1 iunie 2005, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că terenul ce face obiectul garanției are destinația de pașune împădurită și este proprietatea privată a unității administrativ teritoriale a comunei Ceahlău.

De altfel, aceste concluzii au fost reținute și de către instanța penală, care a reținut că "Potrivit art. 52 alin. (3) C. proc. pen. hotărârile definitive ale altor instanțe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în fața instanței penale, cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii.

În speță, asupra chestiunilor prealabile (legalitatea HCL 22/2005, 26/2005, cauza ilicită a art. 8 din contractul de credit nr. 870 din 16.06.2005 prin care s-a garantat împrumutul) s-a pronunțat, cu autoritate de lucru judecat, Curtea de Apel Alba Iulia prin cele două hotărâri menționate mai sus, astfel că aceste aspecte nu mai fi pot fi puse în discuție".

În ceea ce privește critica recurentei-reclamantă privind legalitatea contractului de credit și a art. 8 din contract, Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată.

S-a susținut de către recurentă că din materialul probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă temeinicia celor susținute.

Înalta Curte reamintește că în această etapă procesuală aspectele de netemeinicie nu pot fi analizate în măsura în care nu au fost indicate și dezvoltate motivele de nelegalitate care pot forma obiect al controlului de legalitate.

În ceea ce privește critica recurentei privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., cu privire la întinderea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, se constată că și această critică este nefondată, pentru următoarele argumente.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze sau să mărească onorariile avocaților, ori de câte ori se vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În speță, onorariul încasat la instanța de apel de către apărătorul ales al reclamantei, în virtutea libertății de apreciere a judecătorului a fost apreciat corespunzător activității prestate de apărător, motiv pentru care a fost cenzurat.

În mod corect instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C. proc. civ., având în vedere că deși cuantumul onorariului este stabilit între parte și avocat, s-a luat în considerare proporționalitatea onorariului cu amplitudinea și complexitatea activității judiciare.

Astfel cum a stabilit și jurisprudența instanței comunitare, cheltuielile de judecată în care sunt cuprinse onorariile de avocat, "urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, făcute în limita unui cuantum rezonabil".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 201/2014 din 13 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Constatând culpa recurentei în declanșarea căii de atac de față, având în vedere că intimata S.C. B. S.R.L. a solicitat și a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga autoarea căii de atac la plata către acesta a sumei de 18.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 201/2014 din 13 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta A. la plata sumei de 18.600 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.C. B. S.R.L..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2017.