ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3192/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3192/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Prin acțiunea adresată Judecătoriei Constanța

și înregistrată sub nr. 17261/212 din 22 octombrie 2007, reclamanta D.O. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.T. SA Mediaș și SC D.S. Ploiești SA,

ca prin hotărâre judecătoreasca să se dispună:

- obligarea pârâtelor

să mute de pe terenul extravilan situat în Constanța, sola 10, în suprafață de

10.200 mp, magistrala de gaze naturale, respectiv conductele de gaze aparținând

pârâtei, amplasate pe terenul în cauză fără acordul proprietarului;

- obligarea pârâtelor

să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul descris mai sus,

aparținând reclamantei, ocupat în mod abuziv de către pârâtă, iar în caz

contrar autorizarea reclamantei să mute magistrala de gaze naturale, pe

cheltuiala pârâtelor;

- obligarea pârâtelor

la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare,

pârâta S.T. SA Mediaș a solicitat: respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

învederând în esență că, obligația obținerii tuturor autorizațiilor și

acordurilor pentru amplasarea conductei a aparținut C.J. Constanța, care a

obținut acordul a două asociații agricole, iar prin amplasarea conductei nu a

fost adusă atingere drepturilor reclamantei, întrucât terenul are destinație

agricolă, activitatea de transport a gazelor naturale și activitățile adiacente

acesteia sunt lucrări de utilitate publică, reclamanta fiind obligată să

respecte servituțile prevăzute de Legea nr. 351/2004.

Prin cerere de

chemare în garanție, pârâta S.T. SA Mediaș a solicitat chemarea în garanție a

C.J. Constanța, prin președinte, pentru ca, în ipoteza în care, va cădea în

pretenții, acesta să fie Ia rândul său obligat către pârâtă la ceea ce aceasta

ar fi obligată, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare,

pârâta SC D.S. SA Ploiești, a înțeles a invoca excepția lipsei calității sale

procesuale pasive, învederând, în esență, că acțiunea reclamantei față de

această societate este neîntemeiată, deoarece conductele în cauză nu-i aparțin.

Pentru dovedirea

pretențiilor și a apărărilor formulate, prima instanță a administrat proba cu

înscrisuri, iar pentru identificarea și evaluarea imobilului, precum și pentru

identificarea traseului conductei, a fost efectuată o expertiză tehnică

agricolă, de către expertul P.A.

Prin Sentința civilă

nr. 3182 din 20 februarie 2009, Judecătoria Constanța, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC D.S. SA Ploiești, respingând acțiunea

formulată de reclamanta D.O. împotriva acesteia, ca fiind introdusă împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași

hotărâre, a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu

pârâta S.T. SA Mediaș, ca neîntemeiată, precum și cererea de chemare în

garanție a C.J. Constanța prin Președinte.

Pentru a pronunța

sus-menționata hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC D.S. SA, a constatat

că aceasta este întemeiată, respingând acțiunea formulată împotriva sa, ca

fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă,

reținând că pârâta nu este parte în raporturile juridice deduse judecății,

conducta magistrală de gaze naturale fiind realizată de C.J. Constanța și

vândută apoi pârâtei S.T. SA Mediaș, prin contractul de vânzare-cumpărare din 8

iunie 2002.

Pe fondul cauzei a

constatat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4878 din 8 august 2002,

C.J. Constanța a vândut pârâtei S.T. SA Mediaș conducta de racord de înalta

presiune DN X, pentru alimentarea cu gaze naturale a municipiului Constanța,

conductă realizată de acesta, în baza autorizației de construire.

Dreptul de

proprietate asupra terenului a aparținut inițial statului, pentru ca, la 15

iunie 1994 să fie emis titlul de proprietate în favoarea moștenitorilor Iui

D.S., între care și autorul reclamantei, D.H.

Prin contractul de

partaj voluntar, autentificat sub nr. 357 din 27 martie 1997 de B.J.D.,

autorului reclamantei, i-a revenit în deplină proprietate, cu titlu retroactiv,

terenul care face obiectul acțiunii, pe care este amplasată conducta în zona

mediană, paralel cu laturile mai lungi, după cum rezultă din expertiza tehnică

efectuată în cauză.

În privința acordului

proprietarului terenului, prima instanță a constatat că a existat numai acordul

a două societăți agricole care aveau în arendă terenurile afectate de

construire, astfel, dacă emiterea titlului de proprietate s-a făcut la 15 iunie

1994, emiterea avizelor celor două asociații agricole sunt datate la 28 mai

1994 și la 2 martie 1994, iar autorizația de construire a fost emisă Ia 15

august 1994, ulterior emiterii titlului de proprietate, dar în baza

informațiilor conținute în certificatul de urbanism, emis anterior titlului de

proprietate la 13 mai 1994.

La 27 martie 1997,

când a avut loc partajul voluntar și autorului reclamantei i-a revenit în

deplină proprietate lotul traversat de conducta magistrală de gaze naturale,

acesta a fost de acord cu această modalitate de atribuire, în condițiile în

care, trebuia să cunoască despre existența conductei, având în vedere că,

lucrările de construire au necesitat o perioadă de scoatere a terenurilor din

circuitul agricol și inevitabil, veniturile au fost afectate, de aici rezultând

că, proprietarul inițial, D.H., nu a manifestat nicio obiecție cu privire la

realizarea conductei, ceea ce constituie implicit, o confirmare a avizelor date

de asociațiile agricole, iar în calitate de succesor cu titlu universal,

reclamantei îi este opozabilă această confirmare.

Sub un alt aspect,

s-a reținut că, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, sistemul

național de transport al gazelor naturale constituie domeniu public al

statului, iar potrivit art. 86 lit. c), din lege: "asupra terenurilor

proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, concesionarii din

sectorul gazelor naturale beneficiază în condițiile legii, pe durata lucrărilor

de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare și de

întreținere a capacităților respective, de dreptul de servitute legală de

trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele,

conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității și pentru accesul

la locul de amplasare a acestora.

În aceste condiții,

dezafectarea unei componente a sistemului național de transport de gaze

naturale, trebuie să fie justificată printr-o atingere adusă dreptului de

proprietate privată, a cărei dimensiune să fie proporțională cu inconvenientele

unei asemenea măsuri, din punctul de vedere al interesului public, precum și să

fie justificată, în lipsa altor posibilități de apărare a dreptului de

proprietate.

S-a mai reținut că

destinația terenului străbătut de conducta magistrală este una agricolă, astfel

că exercițiul dreptului de proprietate, în condițiile prevăzute de lege,

inclusiv cu interdicția de schimbare a destinației, nu este afectat, în niciun

fel, prin menținerea conductei, iar ipoteza scoaterii, în viitor, a terenului

din circuitul agricol, nu este actuală și nu există nici o dovadă că, s-ar

preconiza în viitor.

În aceste condiții,

chiar și dacă nu ar fi existat acordul proprietarului pentru realizarea

conductei, inconvenientele măsurii solicitate, de mutare a conductei, sunt mult

prea mari, chiar și în raport cu valoarea terenului și cu atingerea, care ar fi

adusă dreptului de proprietate al reclamantei, ce ar putea solicita, cel mult,

o despăgubire.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs, în termen, reclamanta D.O., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept aplicabil ca

fiind dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și, rejudecând, să se

administreze probatoriile suplimentare, respectiv proba testimonială, deoarece

nu a fost soluționat fondul cauzei, iar în subsidiar, admiterea recursului,

casarea sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fost

formulată.

La data de 14

octombrie 2009, apărătorul recurentei reclamante, a învederat instanței că

prezenta cauză este de natură civilă, solicitând trimiterea acesteia Ia secția

civilă a Tribunalului Constanța, iar intimata pârâtă a precizat calea de atac

ca fiind "apel" și nu recurs.

Prin încheierea din

14 octombrie 2009, Tribunalul Constanța, a constatat:

- natura comercială a

cauzei, cu motivația, în esență, că natura cauzei se stabilește în funcție de

calitatea părților și că, deși reclamanta este persoană fizică, față de

calitatea de comerciant a pârâtelor și de aplicarea prezumției de

comercialitate, prevăzută de art. 4 C. com., care nu a fost înlăturată și față

de dispozițiile art. 58 C. com., natura cauzei este comercială și nu civilă;

- a calificat calea

de atac ca fiind "apel", cu motivația că primul capăt de cerere nu

este evaluabil în bani, astfel că, în temeiul art. 282 și art. 282

1

C. proc. civ. - calea de atac este apelul, iar în ceea ce privește cel de-al

doilea capăt de cerere - calea de atac este tot apelul, față de dispozițiile

art. 282

1

C. proc. civ., raportat la valoarea terenului, stabilită

prin expertiză.

Prin Decizia civilă

nr. 21/COM din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Constanța admite apelul,

desființează hotărârea apelată, reținând cauza spre soluționare în primă

instanță, la Tribunalul Constanța - secția comercială, cu motivația că în cauză

sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în

sensul că, "tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în

materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON, precum

și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în

bani", astfel că, atât capătul de cerere neevaluabil în bani, fiind în

materie comercială, cât și capătul de cerere având o valoare de peste 100.000

RON, sunt în competența tribunalului și nu a judecătoriei.

Primind cauza spre

competentă soluționare, Tribunalul Constanța, secția comercială, înregistrează

Dosarul sub nr. 2955/118 din 17 martie 2010 - în rejudecare după desființare în

apel.

La cererea părților,

în cauză s-a întocmit un raport de expertiză completat la 7 iunie 2011, de

către expertul tehnic judiciar specialist în topometrie C.C.C., în care se

statuează că, suprafața de teren afectată de amplasarea conductei de gaze se

identifică în titlul de proprietate din 15 iunie 1994 ca parcela X în suprafață

de 20400 mp și că, magistrala de gaze traversează terenul deținut în

proprietate de către reclamantă pe o lungime de 49 de metri pătrați, străbătând

terenul învecinat - deținut de D.G. - pe o lungime de 393 de metri pătrați.

Prin Sentința civilă

nr. 5279/COM din 28 septembrie 2011, Tribunalul Constanța admite excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC G.S.E. România SA, respingând

cererea principală formulată de reclamantă față de aceasta pârâtă, ca fiind

îndreptată împotriva unui subiect de drept lipsit de legitimare procesuală

pasivă și ca nefondată față de pârâta S.T. SA, obligând reclamanta Ia plata

sumei de 5.573,72 RON (din care 4.588,72 RON - taxă judiciară de timbru 5 RON -

timbru judiciar și 1.000 RON - onorariul expertului topometrist C.C.C.), în

favoarea societății pârâte S.T. SA, cu consecința respingerii ca rămasă fără

obiect, a cererii de chemare în garanție, formulată de către pârâta S.T. SA, în

contradictoriu cu chematul în garanție C.J. Constanța, luându-se act că, nu se

solicită cheltuieli de judecată din partea chematului în garanție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 15 august 1994, C.J.

Constanța a eliberat autorizația de construire nr. X, având drept beneficiar

aceeași instituție, în vedere executării etapei I - tronsonul al III-lea al

rețelei de distribuție a gazelor naturale, în mai multe localități din județul

Constanța, actul administrativ nefiind niciodată anulat de către o instanță

competentă, producând efectele juridice specifice.

S-a reținut că, la

data emiterii autorizației, fusese emis certificatul de urbanism din 13 mai

1994, care descria toate acordurile obținute pentru ocuparea terenului

extravilan, în suprafață totală de 54.404 mp (dosar județul Constanța), iar în

baza procesului-verbal datat 2 martie 1994, unul dintre deținătorii terenului

pe care s-a amplasat conducta de transport gaze cu diametrul 508 - SC C.M. K. -

a fost despăgubită pentru cultura de grâu înființată, societatea exprimându-și

astfel acordul pentru amplasarea acesteia, în mod similar, S.B. a avizat

favorabil trecerea conductei pe terenul pe care îl cultiva, sub condiția

obținerii de despăgubiri, pentru cultura de grâu înființată.

În același sens, s-a

constatat că respectiva conductă de racord de înaltă presiune X, montată pentru

alimentarea cu gaze a Municipiului Constanța, amplasată în extravilanul

localităților Lumina, Ovidiu și Constanța, în lungime de 17.085 de metri, a

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 8 iunie 2002, încheiat de

către C.J. Constanța (în calitate de vânzător) și S.T. SA (cumpărător), pârâta

achitând drept preț, suma de 1.795.578 dolari S.U.A., iar potrivit art. 4 din

contract, vânzătorul garantând cumpărătorului, evicțiunea bunurilor vândute,

negrevate de sarcini sau de procese.

În baza titlului de

proprietate din 15 iunie 1994, moștenitorii defunctului P.S., au devenit

coproprietari asupra parcelei X, reprezentând teren situat în extravilanul

Municipiului Constanța, iar prin contractul de partaj autentificat în 27 martie

1997 Ia B.J.D. din Constanța, D.H. a dobândit dreptul de proprietate exclusivă

asupra aceleiași parcele în suprafață de 10.200 mp, el decedând la 1 septembrie

1999, unicul succesor legal al acestuia fiind soția supraviețuitoare, D.O.,

căreia i-a revenit întreaga masă succesorală.

Conform probatoriului

administrat, conducta de racord de înaltă presiune X, traversează terenul aflat

în prezent în proprietatea reclamantei, pe o lungime de 49 de metri, potrivit

planului de situație Ia scara 1:2500 întocmit de către specialistul în

topometrie C.C.C. - dosar aflat în rejudecare.

La data dobândirii

conductei de racord de înaltă presiune X de către pârâtul cumpărător S.T. SA -

8 iunie 2002 - au fost în vigoare dispozițiile art. 70 din O.G. nr. 80/2000

privind reglementarea activităților din domeniul gazelor naturale, care

stipulau că: "asupra terenurilor și altor bunuri proprietate privată a

persoanelor fizice sau juridice, precum și asupra activităților desfășurate de

persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităților, concesionarii din

sectorul gazelor naturale beneficiază, cu acordul proprietarilor și al

titularilor de activități, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de

realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare și de

întreținere a capacităților respective, de următoarele drepturi: dreptul de uz

pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau

retehnologizării capacității; dreptul de uz pentru asigurarea funcționării

normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a

intervențiilor necesare; servitutea de trecere subterană, de suprafață sau

aeriană pentru instalarea de rețele, de conducte, linii sau de alte echipamente

aferente capacității și pentru accesul Ia locul de amplasare a acestora;

dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea

pune în pericol persoane și bunuri; dreptul de acces la utilitățile publice; în

baza art. 78, drepturile de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate

privată se stabilesc prin acord între proprietarul terenului și concesionar, cu

precizarea duratei, conținutului, a condițiilor și limitelor de exercitare, precum

și a despăgubirilor și indemnizației acordate proprietarului; în caz de

nerealizare a acordului prevăzut la alin. (1) între concesionar și proprietar

sau în situația prevăzută la art. 70 lit. d), la cererea concesionarului va

decide instanța judecătorească competentă, hotărârea acesteia constituind titlu

executoriu pentru drepturile prevăzute la alin. (1)".

În aceste condiții,

s-a constatat că situația premisă a textelor citate se referă la montarea

capacităților de transport a gazului natural, de către însuși transportatorul

de gaze, în speță, pârâta achiziționând o conductă magistrală construită în

perioada 1994 - 1999, amplasată pe un teren total în suprafață de 54.404 de

metri pătrați de la vânzătorul C.J. Constanța, care respectase toate formalitățile

legale necesare, în acest sens.

Așa fiind, criticile

aduse de către reclamantă unor operațiuni și arte administrative, realizate

anterior reconstituirii dreptului de proprietate al autorului său, dar și

critica de nelegalitate a autorizației de construire nr. X/1994, sunt

neîntemeiate, atât timp cât ele au produs efecte juridice, nefiind anulate

vreodată printr-o hotărâre judecătorească, iar avizele legale ale deținătorilor

terenului, au fost emise în etapa prealabilă obținerii autorizației, autorul

reclamantei - D.S. - dobândind proprietatea terenului, ulterior emiterii

certificatului de urbanism din 13 mai 1994, care conținea, toate acordurile

obținute pentru ocuparea terenului extravilan.

Din acest punct de

vedere, dreptul de uz, dar și cel de servitute - care grevează terenul

reclamantei - s-a menținut, fiind transmis pârâtei S.T. SA, odată cu dreptul de

proprietate asupra întregii rețele de conductă, în lungime de 17.085 de metri.

Față de

considerentele expuse, și având în vedere dispozițiile art. 41 alin. (1) din

Constituție, potrivit cărora: "dreptul de proprietate, precum și creanțele

asupra statului, sunt garantate; conținutul și limitele acestor drepturi sunt

stabilite de lege", precum și ale art. 480 C. civ., potrivit căruia:

"proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un

lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege",

s-a reținut că cele două legi fundamentale, consacră principiul conform căruia,

protecția acordată proprietății, se realizează numai în limitele funcțiilor

cărora ea trebuie să răspundă, cu alte cuvinte, punerea în valoare a

atributelor sale, cunoaște limitări impuse de însăși legea națională, în

vederea ocrotirii ordinii de drept, a drepturilor și intereselor colective și

individuale.

Una din aceste

limitări legale, este reglementată prin actele normative din domeniul gazelor

naturale, capacitățile de transport a gazului natural, presupunând instituirea

unui drept de uz și de servitute legală asupra terenului aflat în proprietatea

privată.

Se reține că, același

regim juridic, este consacrat și prin Legea nr. 351/2004 - care a abrogat O.G.

nr. 80/2000 - actul normativ preluând dispozițiile care limitează dreptul de

proprietate al reclamantei, în sensul grevării imobilului cu aceleași drepturi

reale de uz și de servitute art. 86 - art. 90).

Făcând referire la

practica europeană, prima instanță a reținut statuarea de către Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a practicii potrivit căreia, "între

interesul personal și cel public, trebuie să existe un echilibru în materia

reglementării folosinței și proprietății bunurilor, autoritățile naționale

beneficiind de o marjă largă de apreciere a oportunității măsurilor necesare

reglementărilor în domeniul amintit", astfel încât, să nu fie încălcate dispozițiile

art. 1 din Primul protocol al Convenției - Cauza Cernea și alții împotriva

României.

Odată stabilit

dreptul legal al pârâtei S.T. SA de folosire a părții subterane a suprafeței de

49 mp, folosite pentru amplasarea unui obiectiv de interes general, obștesc,

acțiunea în revendicare a reclamantei trebuia respinsă, aceleași considerente

fiind valabile și în privința celorlalte cereri ale reclamantei, de obligare a

societății pârâte de a muta conducta, ori de autorizare a mutării conductei cu

forțe proprii, existând o cauză legală, ce legitimează dreptul pârâtei de a

continua folosirea și exploatarea economică a rețelei de gaz, în subteranul

proprietății reclamantei.

Întrucât materialul

documentar examinat, conduce la concluzia conform căreia, cealaltă pârâtă -

G.S.E. România SA - nu este deținătorul ori proprietarul magistralei de gaze,

prima instanța a reținut că demersul judiciar îndreptat împotriva acesteia,

este nefondat, fiind respins, pentru lipsa legitimării procesuale pasive. Față

de modul de dezlegare a cererii principale, cererea de chemare în garanție a

fost găsită ca lipsită de obiect, atât timp cât pârâta nu a căzut în pretenții,

pentru a se activa răspunderea C.J. Constanța pentru evicțiune.

În temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ., prima instanță a dispus obligarea reclamantei la plata

cheltuielilor de judecată, dovedite a fi fost efectuate de către pârâta S.T.

SA, constând din taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariul

expertului judiciar.

La data de 29

februarie 2012, reclamanta D.O. a înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța

sub nr. 285/36/2012, cerere de suspendare a executării Sentinței civile nr.

5279/COM din 28 septembrie 2011 până la soluționarea apelului, în baza art. 300

alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 284 teza finală C. proc. civ., cu

motivația în esență că, sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea

acesteia, respectiv: "urgența" și "neprejudecarea

fondului".

Prin Încheierea nr.

48 din 29 martie 2012, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondată,

cererea de suspendare a executării Sentinței civile nr. 5279/COM din 28

septembrie 2011 până la soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii

primei instanțe, cu motivația în esență că, nu sunt îndeplinite condițiile

impuse de dispozițiile art. 280 C. proc. civ., deoarece reclamanta nu a înțeles

a achita cauțiunea dispusă de instanță, în vederea soluționării cererii.

Împotriva sentinței

primei instanțe, reclamanta D.O. a formulat apel, înregistrat sub nr. 2955/118

din 24 noiembrie 2010, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără

indicarea temeiului de drept aplicabil.

Prin întâmpinare,

intimata - pârâtă S.T. SA a solicitat respingerea apelului ca nefondat și

menținerea în tot a sentinței apelate, ca fiind legală și temeinică.

Prin Decizia civilă

nr. 119/2012 din 13 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă D.O. împotriva Sentinței

civile nr. 5279/COM din 28 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța

în Dosar nr. 2955/118/2010, în contradictoriu cu intimații - pârâți S.T. SA, SC

G.S.E. România SA, și intimatul chemat în garanție C.J. Constanța.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

C.J. Constanța a

eliberat, la data de 15 august 1994 sub nr. X, autorizația de construire, în

vedere executării etapei I - tronsonul al III-lea al rețelei de distribuție a

gazelor naturale, în mai multe localități din județul Constanța, actul

administrativ nefiind niciodată anulat de către o instanță competentă,

producând efectele juridice specifice.

Anterior, fusese emis

Certificatul de urbanism nr. 67 din 13 mai 1994, care descria toate acordurile

obținute pentru ocuparea terenului extravilan, în suprafață totală de 54,404 mp

(dosar județ Constanța), iar în baza procesului-verbal din data de 2 martie

1994, rezultă că unul dintre deținătorii terenului pe care s-a amplasat

conducta de transport gaze cu diametrul 508 - SC C.M.K. - a fost despăgubit

pentru cultura de grâu înființată, societatea exprimându-și, astfel, acordul

pentru amplasarea conductei, situație de fapt ce se reține și în legătură cu

S.B., ce a avizat favorabil trecerea conductei pe terenul pe care îl cultiva,

sub condiția obținerii de despăgubiri, pentru cultura de grâu înființată.

Ulterior, în baza

contractului de vânzare-cumpărare din 8 iunie 2002, intervenit între C.J.

Constanța (în calitate de vânzător) și S.T. SA (cumpărător), intimata a devenit

proprietara conductei de racord de înaltă presiune X, montată pentru

alimentarea cu gaze a Municipiului Constanța, amplasată în extravilanul

localităților Lumina, Ovidiu și Constanța, în lungime de 17.085 de metri,

achitând drept preț, suma de 1.795.578 dolari S.U.A., iar potrivit art. 4 din

contract, vânzătorul a garantat cumpărătorului, evicțiunea bunurilor vândute,

negrevate de sarcini sau de procese.

S-a reținut că, în

baza titlului de proprietate din 15 iunie 1994, moștenitorii defunctului D.S.,

au devenit coproprietari asupra parcelei X, reprezentând teren situat în

extravilanul Municipiului Constanța, zona Palazu Mare, iar prin contractul de

partaj autentificat din 27 martie 1997 la B.J.D.,  D.H. a dobândit dreptul de

proprietate exclusivă asupra aceleiași parcele, în suprafață de 10.200 mp,

acesta decedând la 1 septembrie 1999, unicul său succesor legal fiind soția

supraviețuitoare, D.O., căreia i-a revenit întreaga masă succesorală.

Potrivit

probatoriului administrat, conform dispozițiilor art. 1189 C. civ., conducta de

racord de înaltă presiune X, traversează terenul aflat în prezent în

proprietatea reclamantei, pe o lungime de 49 de metri, potrivit planului de

situație la scara 1: 2500 întocmit de către specialistul în topometrie C.C.C. -

(dosar fond).

În atare situație,

s-a reținut că, Ia data dobândirii conductei de racord de înaltă presiune X, de

către intimata-pârâtă S.T. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare din 6 iunie

2002, erau în vigoare dispozițiile O.G. nr. 60/2000 privind reglementarea

activităților în domeniul gazelor naturale, care în conținutul art. 70 prevedea

că: "Asupra terenurilor și altor bunuri proprietate privată a persoanelor

fizice sau juridice, precum și asupra activităților desfășurate de persoane

fizice sau juridice în vecinătatea capacităților, concesionarii din sectorul

gazelor naturale beneficiază, cu acordul proprietarilor și al titularilor de

activități, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare,

reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare și de întreținere a capacităților

respective, de următoarele drepturi:

a) dreptul de uz

pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau

retehnologizării capacității;

b) dreptul de uz

pentru asigurarea funcționării normale a capacității prin efectuarea

reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare;

c) servitutea de

trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, de

conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității și pentru accesul

la locul de amplasare a acestora;

d) dreptul de a

obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol

persoane și bunuri;

e) dreptul de acces

la utilitățile publice, iar în conținutul art. 78, prevedea că: "Alin. (1)

- Drepturile de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată se

stabilesc prin acord între proprietarul terenului și concesionar, cu precizarea

duratei, conținutului, a condițiilor și limitelor de exercitare, precum și a

despăgubirilor și indemnizației acordate proprietarului.

Alin. (2) - În caz de

nerealizare a acordului prevăzut la alin. (1) între concesionar și proprietar

sau, după caz, titularul activității prevăzute la art. 70 lit. d), la cererea

concesionarului, va decide instanța judecătorească competentă, hotărârea acesteia

constituind titlu executoriu pentru drepturile prevăzute Ia alin. (1)".

Situația premisă a

textelor citate, se referă Ia montarea capacităților de transport a gazului

natural de către însuși transportatorul de gaz, reținându-se că pârâta a

achiziționat conducta magistrală construită în perioada 1994 - 1999, amplasată

pe un teren în suprafață de 54,404 mp, de către vânzătorul C.J. Constanța, care

respectase toate formalitățile legale necesare, în acest sens.

S-a apreciat că, în

mod legal și temeinic, prima instanță a reținut împrejurarea că, "dreptul

de uz" și "dreptul de servitute" care guvernează terenul

reclamantei, a fost menținut și transmis intimatei pârâte, odată cu dreptul de

proprietate asupra întregii rețele de conductă, în lungime totală de 17,085 m.

Potrivit art. 41

alin. (1) din Constituție, "dreptul de proprietate, precum și creanțele

asupra statului, sunt garantate; conținutul și limitele acestor drepturi sunt

stabilite de lege", împrejurare de fapt urmare căreia, protecția acordată

proprietății, se realizează numai în limitele funcțiilor cărora ea trebuie să

răspundă, pentru că, potrivit art. 480 C. civ.; "proprietatea este dreptul

ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut,

însă în limitele determinate de lege", iar punerea în valoare a

atributelor sale, cunoaște limitări impuse de însăși legea națională, în

vederea ocrotirii ordinii de drept, a drepturilor și intereselor colective și

individuale.

Cu referire la

motivul de apel privind susținerea apelantei precum că, "nu a existat

acordul autorului său" și în aceste condiții, ar fi dovedit că,

"amplasarea conductei s-a realizat abuziv, fără a se analiza situația

juridică a imobilului", instanța de apel a apreciat în sensul respingerii

acestuia, ca nefondat.

Probatoriul

administrat în cauză, conform art. 1189 C. civ., a făcut dovada că, la momentul

efectuării partajului voluntar, respectiv data de 27 martie 1997, autorul

apelantei - reclamante, căruia i-a revenit în deplină proprietate lotul

traversat de conducta magistrală de gaze naturale, nu a avut obiecțiuni față de

această situație și, astfel, așa după cum legal și temeinic a reținut și prima

instanță, se prezumă a fi fost de acord cu această modalitate de atribuire, în

condițiile în care, trebuia să cunoască despre existența conductei.

Nefondat a fost găsit

și motivul de apel privind susținerea potrivit căreia "din raportul de

expertiză, rezultă locul amplasării pe întregul teren de Ia un capăt la

celălalt, ceea ce face impropriu folosirea acestui bun pentru construirea

casei, pentru că, terenul în prezent este intravilan", odată ce, s-a

stabilit dreptul legal al intimatei de folosire a părții subterane a suprafeței

de 49 mp, pentru amplasarea unui obiectiv de interes general, obștesc, conform

legii, care, în art. 21, stipulează că: alin. (1) - "Activitatea de

transport al gazelor naturale constituie serviciu public de interes

național", iar, în alin. (2) că: "Lucrările de realizare,

reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere a obiectivelor/sistemelor

de transport de gaze naturale sunt lucrări de utilitate publică", aceasta

în condițiile în care, potrivit art. 23 alin. (2) "S. face parte din

proprietatea publică a statului, fiind de importanță strategică".

Așa fiind, s-a

reținut că, dezafectarea unei componente a sistemului național de transport de

gaze naturale, trebuie să fie justificată printr-o atingere adusă dreptului de

proprietate privată, a cărei dimensiune, să fie proporțională cu

inconvenientele unei asemenea măsuri, din punctul de vedere al interesului

public, precum și să fie justificată în lipsa altor posibilități de apărare, a

dreptului de proprietate, ceea ce în speță nu se poate reține.

În aceste condiții,

chiar și dacă nu ar fi existat acordul proprietarului pentru realizarea conductei,

inconvenientele măsurii solicitate de apelantă, de mutare a acesteia, sunt mult

prea mari, chiar și în raport cu valoarea terenului și cu atingerea, care ar fi

adusă dreptului de proprietate al acesteia, odată ce, pe de o parte, autorul

său pe tot parcursul vieții, nu a manifestat vreo opoziție față de existența

conductei, iar, pe de altă parte, destinația terenului străbătut de conducta

magistrală, este una agricolă, exercițiul dreptului de proprietate presupunând

inclusiv interdicția de schimbare a destinației, ipoteza scoaterii în viitor a

terenului din circuitul agricol, nefiind dovedită la rândul său.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta-recurentă D.O. aducându-i următoarele

critici:

de către C.J. Constanța nu a avut la bază acordul proprietarului, respectiv

autorul reclamantei, C.J. Constanța obținând acordul de la două societăți

agricole care aveau terenul în arendă, dar care nu aveau nicio calitate în a-și

da acordul cu privire la construcția conductei.

Mai mult, autorizația

de construire a fost emisă Ia 15 august 1994, după ce titlul de proprietate

fusese emis la 18 iunie 1994, însă dreptul de proprietate nu s-a născut Ia data

emiterii titlului, ci Ia emiterea procesului-verbal de punere în posesie și a adeverinței

de reconstituire, care prin afișare la primărie au devenit opozabile erga

omnes.

susținerea instanței de apel cu privire Ia faptul că odată cu realizarea

partajului voluntar din 23 martie 1997 autorul reclamantei, D.H., a fost de

acord cu faptul trecerii conductei pe terenul respectiv, cât timp a acceptat

acest teren, deoarece partajul succesoral nu are nicio legătură cu amplasarea

conductei de gaz în zona respectivă.

susținerea instanței de apel în sensul că atingerea adusă dreptului său de

proprietate nu este atât de disproporționată în raport cu interesul public care

justifică amplasarea conductei respective pe terenul reclamantei, deoarece

Constituția îi garantează dreptul de proprietate, care nu poate fi încălcat

decât după o justă și prealabilă despăgubire.

Intimata S.T. SA

Mediaș și intimatul - chemat în garanție C.J. Constanța au formulat întâmpinări

prin care au solicitat respingerea recursului.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Este indiscutabil

faptul că, așa după cum rezultă din materialul probator existent Ia dosarul

cauzei, intimatul - chemat în garanție, C.J. Constanța, nu a obținut niciodată

acordul proprietarului terenului, care în prezent este proprietatea

reclamantei, pe de o parte, însă, pe de altă parte, autorizația de construire

din 15 august 1994 nu a fost atacată de reclamantă sau de autorul acesteia, pe

motiv că nu și-au dat acordul, astfel încât conducta de gaze naturale are

aparența de a fi construită în condiții de legalitate.

Cum pârâta T. SA

Mediaș a cumpărat această conductă de la C.J. Constanța, ea a păstrat aparența

de legalitate în ce privește realizarea conductei.

În altă ordine de

idei, deși este adevărat că potrivit O.G. nr. 60/2000 și respectiv Legii nr.

351/2004, concesionarii din sectorul gazelor naturale (cum este și cazul

intimatei S.T. SA Mediaș) beneficiază de drepturile prevăzute de art. 70 și

respectiv, art. 86, totuși, potrivit art. 76 alin. (1) și (2) din O.G. nr.

60/2000 și respectiv art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, raportat și la

dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., proprietarii

terenurilor au dreptul la despăgubiri pentru utilizarea terenurilor lor și

pentru pagubele produse prin activitatea concesionarilor, mai ales în

condițiile în care terenul a trecut în intravilanul localității iar reclamanta

este lipsită de posibilitatea de a-și edifica o construcție pe acest teren, cum

ar fi normal, dacă n-ar exista conducta de gaze, cu toate că, potrivit

practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, exercitarea prerogativelor

dreptului de proprietate poate fi limitată atunci când aceasta este necesară

pentru satisfacerea unui interes public, cum este, într-adevăr, cazul în speța

de față, însă această limitare nu trebuie să fie disproporționată față de

interesul public și față de drepturile proprietarului, acesta din urmă având

dreptul la o anumită despăgubire atunci când dreptul său este încălcat într-o

măsură disproporționat de mare.

Cu toate acestea,

reclamanta nu a solicitat obligarea intimatei-pârâte la despăgubiri, astfel

încât nu i se poate acorda ceea ce n-a cerut, dar poate solicita aceste

despăgubiri pe cale separată.

Având în vedere cele

de mai sus, ținând cont de circumstanțele speței de față, Înalta Curte, în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.

În baza art. 274 C.

proc. civ., reclamanta - recurentă D.O. va fi obligată la plata sumei de 700 RON

reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - chemat în garanție C.J.

Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

D.O. împotriva Deciziei civile nr. 119/2012 din 13 septembrie 2012, pronunțată

de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de contencios administrativ

și fiscal.

Obligă reclamanta

D.O. la plata sumei de 700 RON reprezentând cheltuieli de judecată către

intimatul - chemat în garanție C.J. Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2013.

Procesat de GGC - CL