ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3192/2013

Asupra recursului de față; Prin acțiunea adresată Judecătoriei Constanța și înregistrată sub nr. 17261/212 din 22 octombrie 2007, reclamanta D.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.T. SA Mediaș și SC D.S. Ploiești SA, ca prin hotărâre judecătoreasca să se dispună: - obligarea pârâtelor să mute de pe terenul extravilan situat în Constanța, sola 10, în suprafață de 10.200 mp, magistrala de gaze naturale, respectiv conductele de gaze aparținând pârâtei, amplasate pe terenul în cauză fără acordul proprietarului; - obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul descris mai sus, aparținând reclamantei, ocupat în mod abuziv de către pârâtă, iar în caz contrar autorizarea reclamantei să mute magistrala de gaze naturale, pe cheltuiala pârâtelor; - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta S.T. SA Mediaș a solicitat: respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând în esență că, obligația obținerii tuturor autorizațiilor și acordurilor pentru amplasarea conductei a aparținut C.J. Constanța, care a obținut acordul a două asociații agricole, iar prin amplasarea conductei nu a fost adusă atingere drepturilor reclamantei, întrucât terenul are destinație agricolă, activitatea de transport a gazelor naturale și activitățile adiacente acesteia sunt lucrări de utilitate publică, reclamanta fiind obligată să respecte servituțile prevăzute de Legea nr. 351/2004. Prin cerere de chemare în garanție, pârâta S.T. SA Mediaș a solicitat chemarea în garanție a C.J. Constanța, prin președinte, pentru ca, în ipoteza în care, va cădea în pretenții, acesta să fie Ia rândul său obligat către pârâtă la ceea ce aceasta ar fi obligată, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta SC D.S. SA Ploiești, a înțeles a invoca excepția lipsei calității sale procesuale pasive, învederând, în esență, că acțiunea reclamantei față de această societate este neîntemeiată, deoarece conductele în cauză nu-i aparțin. Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, prima instanță a administrat proba cu înscrisuri, iar pentru identificarea și evaluarea imobilului, precum și pentru identificarea traseului conductei, a fost efectuată o expertiză tehnică agricolă, de către expertul P.A. Prin Sentința civilă nr. 3182 din 20 februarie 2009, Judecătoria Constanța, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC D.S. SA Ploiești, respingând acțiunea formulată de reclamanta D.O.

împotriva acesteia, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeași hotărâre, a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta S.T. SA Mediaș, ca neîntemeiată, precum și cererea de chemare în garanție a C.J. Constanța prin Președinte. Pentru a pronunța sus-menționata hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC D.S. SA, a constatat că aceasta este întemeiată, respingând acțiunea formulată împotriva sa, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reținând că pârâta nu este parte în raporturile juridice deduse judecății, conducta magistrală de gaze naturale fiind realizată de C.J.

Constanța și vândută apoi pârâtei S.T. SA Mediaș, prin contractul de vânzare-cumpărare din 8 iunie 2002. Pe fondul cauzei a constatat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4878 din 8 august 2002, C.J. Constanța a vândut pârâtei S.T. SA Mediaș conducta de racord de înalta presiune DN X, pentru alimentarea cu gaze naturale a municipiului Constanța, conductă realizată de acesta, în baza autorizației de construire. Dreptul de proprietate asupra terenului a aparținut inițial statului, pentru ca, la 15 iunie 1994 să fie emis titlul de proprietate în favoarea moștenitorilor Iui D.S., între care și autorul reclamantei, D.H. Prin contractul de partaj voluntar, autentificat sub nr. 357 din 27 martie 1997 de B.J.D., autorului reclamantei, i-a revenit în deplină proprietate, cu titlu retroactiv, terenul care face obiectul acțiunii, pe care este amplasată conducta în zona mediană, paralel cu laturile mai lungi, după cum rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză.

În privința acordului proprietarului terenului, prima instanță a constatat că a existat numai acordul a două societăți agricole care aveau în arendă terenurile afectate de construire, astfel, dacă emiterea titlului de proprietate s-a făcut la 15 iunie 1994, emiterea avizelor celor două asociații agricole sunt datate la 28 mai 1994 și la 2 martie 1994, iar autorizația de construire a fost emisă Ia 15 august 1994, ulterior emiterii titlului de proprietate, dar în baza informațiilor conținute în certificatul de urbanism, emis anterior titlului de proprietate la 13 mai 1994. La 27 martie 1997, când a avut loc partajul voluntar și autorului reclamantei i-a revenit în deplină proprietate lotul traversat de conducta magistrală de gaze naturale, acesta a fost de acord cu această modalitate de atribuire, în condițiile în care, trebuia să cunoască despre existența conductei, având în vedere că, lucrările de construire au necesitat o perioadă de scoatere a terenurilor din circuitul agricol și inevitabil, veniturile au fost afectate, de aici rezultând că, proprietarul inițial, D.H., nu a manifestat nicio obiecție cu privire la realizarea conductei, ceea ce constituie implicit, o confirmare a avizelor date de asociațiile agricole, iar în calitate de succesor cu titlu universal, reclamantei îi este opozabilă această confirmare.

Sub un alt aspect, s-a reținut că, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, sistemul național de transport al gazelor naturale constituie domeniu public al statului, iar potrivit art. 86 lit. c), din lege: "asupra terenurilor proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare și de întreținere a capacităților respective, de dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității și pentru accesul la locul de amplasare a acestora.

În aceste condiții, dezafectarea unei componente a sistemului național de transport de gaze naturale, trebuie să fie justificată printr-o atingere adusă dreptului de proprietate privată, a cărei dimensiune să fie proporțională cu inconvenientele unei asemenea măsuri, din punctul de vedere al interesului public, precum și să fie justificată, în lipsa altor posibilități de apărare a dreptului de proprietate. S-a mai reținut că destinația terenului străbătut de conducta magistrală este una agricolă, astfel că exercițiul dreptului de proprietate, în condițiile prevăzute de lege, inclusiv cu interdicția de schimbare a destinației, nu este afectat, în niciun fel, prin menținerea conductei, iar ipoteza scoaterii, în viitor, a terenului din circuitul agricol, nu este actuală și nu există nici o dovadă că, s-ar preconiza în viitor.

În aceste condiții, chiar și dacă nu ar fi existat acordul proprietarului pentru realizarea conductei, inconvenientele măsurii solicitate, de mutare a conductei, sunt mult prea mari, chiar și în raport cu valoarea terenului și cu atingerea, care ar fi adusă dreptului de proprietate al reclamantei, ce ar putea solicita, cel mult, o despăgubire. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, reclamanta D.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept aplicabil ca fiind dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și, rejudecând, să se administreze probatoriile suplimentare, respectiv proba testimonială, deoarece nu a fost soluționat fondul cauzei, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

La data de 14 octombrie 2009, apărătorul recurentei reclamante, a învederat instanței că prezenta cauză este de natură civilă, solicitând trimiterea acesteia Ia secția civilă a Tribunalului Constanța, iar intimata pârâtă a precizat calea de atac ca fiind "apel" și nu recurs. Prin încheierea din 14 octombrie 2009, Tribunalul Constanța, a constatat: - natura comercială a cauzei, cu motivația, în esență, că natura cauzei se stabilește în funcție de calitatea părților și că, deși reclamanta este persoană fizică, față de calitatea de comerciant a pârâtelor și de aplicarea prezumției de comercialitate, prevăzută de art. 4 C. com., care nu a fost înlăturată și față de dispozițiile art. 58 C. com., natura cauzei este comercială și nu civilă; - a calificat calea de atac ca fiind "apel", cu motivația că primul capăt de cerere nu este evaluabil în bani, astfel că, în temeiul art. 282 și art. 282 1 C. proc.

civ. - calea de atac este apelul, iar în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere - calea de atac este tot apelul, față de dispozițiile art. 282 1 C. proc. civ., raportat la valoarea terenului, stabilită prin expertiză. Prin Decizia civilă nr. 21/COM din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Constanța admite apelul, desființează hotărârea apelată, reținând cauza spre soluționare în primă instanță, la Tribunalul Constanța - secția comercială, cu motivația că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., în sensul că, "tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani", astfel că, atât capătul de cerere neevaluabil în bani, fiind în materie comercială, cât și capătul de cerere având o valoare de peste 100.000 RON, sunt în competența tribunalului și nu a judecătoriei. Primind cauza spre competentă soluționare, Tribunalul Constanța, secția comercială, înregistrează Dosarul sub nr. 2955/118 din 17 martie 2010 - în rejudecare după desființare în apel.

La cererea părților, în cauză s-a întocmit un raport de expertiză completat la 7 iunie 2011, de către expertul tehnic judiciar specialist în topometrie C.C.C., în care se statuează că, suprafața de teren afectată de amplasarea conductei de gaze se identifică în titlul de proprietate din 15 iunie 1994 ca parcela X în suprafață de 20400 mp și că, magistrala de gaze traversează terenul deținut în proprietate de către reclamantă pe o lungime de 49 de metri pătrați, străbătând terenul învecinat - deținut de D.G. - pe o lungime de 393 de metri pătrați. Prin Sentința civilă nr. 5279/COM din 28 septembrie 2011, Tribunalul Constanța admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC G.S.E.

România SA, respingând cererea principală formulată de reclamantă față de aceasta pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unui subiect de drept lipsit de legitimare procesuală pasivă și ca nefondată față de pârâta S.T. SA, obligând reclamanta Ia plata sumei de 5.573,72 RON (din care 4.588,72 RON - taxă judiciară de timbru 5 RON - timbru judiciar și 1.000 RON - onorariul expertului topometrist C.C.C.), în favoarea societății pârâte S.T. SA, cu consecința respingerii ca rămasă fără obiect, a cererii de chemare în garanție, formulată de către pârâta S.T. SA, în contradictoriu cu chematul în garanție C.J. Constanța, luându-se act că, nu se solicită cheltuieli de judecată din partea chematului în garanție.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 15 august 1994, C.J. Constanța a eliberat autorizația de construire nr. X, având drept beneficiar aceeași instituție, în vedere executării etapei I - tronsonul al III-lea al rețelei de distribuție a gazelor naturale, în mai multe localități din județul Constanța, actul administrativ nefiind niciodată anulat de către o instanță competentă, producând efectele juridice specifice. S-a reținut că, la data emiterii autorizației, fusese emis certificatul de urbanism din 13 mai 1994, care descria toate acordurile obținute pentru ocuparea terenului extravilan, în suprafață totală de 54.404 mp (dosar județul Constanța), iar în baza procesului-verbal datat 2 martie 1994, unul dintre deținătorii terenului pe care s-a amplasat conducta de transport gaze cu diametrul 508 - SC C.M.

K. - a fost despăgubită pentru cultura de grâu înființată, societatea exprimându-și astfel acordul pentru amplasarea acesteia, în mod similar, S.B. a avizat favorabil trecerea conductei pe terenul pe care îl cultiva, sub condiția obținerii de despăgubiri, pentru cultura de grâu înființată. În același sens, s-a constatat că respectiva conductă de racord de înaltă presiune X, montată pentru alimentarea cu gaze a Municipiului Constanța, amplasată în extravilanul localităților Lumina, Ovidiu și Constanța, în lungime de 17.085 de metri, a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 8 iunie 2002, încheiat de către C.J. Constanța (în calitate de vânzător) și S.T. SA (cumpărător), pârâta achitând drept preț, suma de 1.795.578 dolari S.U.A., iar potrivit art. 4 din contract, vânzătorul garantând cumpărătorului, evicțiunea bunurilor vândute, negrevate de sarcini sau de procese.

În baza titlului de proprietate din 15 iunie 1994, moștenitorii defunctului P.S., au devenit coproprietari asupra parcelei X, reprezentând teren situat în extravilanul Municipiului Constanța, iar prin contractul de partaj autentificat în 27 martie 1997 Ia B.J.D. din Constanța, D.H. a dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra aceleiași parcele în suprafață de 10.200 mp, el decedând la 1 septembrie 1999, unicul succesor legal al acestuia fiind soția supraviețuitoare, D.O., căreia i-a revenit întreaga masă succesorală. Conform probatoriului administrat, conducta de racord de înaltă presiune X, traversează terenul aflat în prezent în proprietatea reclamantei, pe o lungime de 49 de metri, potrivit planului de situație Ia scara 1:2500 întocmit de către specialistul în topometrie C.C.C.

- dosar aflat în rejudecare. La data dobândirii conductei de racord de înaltă presiune X de către pârâtul cumpărător S.T. SA - 8 iunie 2002 - au fost în vigoare dispozițiile art. 70 din O.G.

nr. 80/2000 privind reglementarea activităților din domeniul gazelor naturale, care stipulau că: "asupra terenurilor și altor bunuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităților, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, cu acordul proprietarilor și al titularilor de activități, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare și de întreținere a capacităților respective, de următoarele drepturi: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacității; dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare; servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, de conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității și pentru accesul Ia locul de amplasare a acestora; dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri; dreptul de acces la utilitățile publice; în baza art. 78, drepturile de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată se stabilesc prin acord între proprietarul terenului și concesionar, cu precizarea duratei,

conținutului, a condițiilor și limitelor de exercitare, precum și a despăgubirilor și indemnizației acordate proprietarului; în caz de nerealizare a acordului prevăzut la alin. (1) între concesionar și proprietar sau în situația prevăzută la art. 70 lit. d), la cererea concesionarului va decide instanța judecătorească competentă, hotărârea acesteia constituind titlu executoriu pentru drepturile prevăzute la alin. (1)". În aceste condiții, s-a constatat că situația premisă a textelor citate se referă la montarea capacităților de transport a gazului natural, de către însuși transportatorul de gaze, în speță, pârâta achiziționând o conductă magistrală construită în perioada 1994 - 1999, amplasată pe un teren total în suprafață de 54.404 de metri pătrați de la vânzătorul C.J.

Constanța, care respectase toate formalitățile legale necesare, în acest sens. Așa fiind, criticile aduse de către reclamantă unor operațiuni și arte administrative, realizate anterior reconstituirii dreptului de proprietate al autorului său, dar și critica de nelegalitate a autorizației de construire nr. X/1994, sunt neîntemeiate, atât timp cât ele au produs efecte juridice, nefiind anulate vreodată printr-o hotărâre judecătorească, iar avizele legale ale deținătorilor terenului, au fost emise în etapa prealabilă obținerii autorizației, autorul reclamantei - D.S. - dobândind proprietatea terenului, ulterior emiterii certificatului de urbanism din 13 mai 1994, care conținea, toate acordurile obținute pentru ocuparea terenului extravilan.

Din acest punct de vedere, dreptul de uz, dar și cel de servitute - care grevează terenul reclamantei - s-a menținut, fiind transmis pârâtei S.T. SA, odată cu dreptul de proprietate asupra întregii rețele de conductă, în lungime de 17.085 de metri.

Față de considerentele expuse, și având în vedere dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora: "dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate; conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum și ale art. 480 C. civ., potrivit căruia: "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege", s-a reținut că cele două legi fundamentale, consacră principiul conform căruia, protecția acordată proprietății, se realizează numai în limitele funcțiilor cărora ea trebuie să răspundă, cu alte cuvinte, punerea în valoare a atributelor sale, cunoaște limitări impuse de însăși legea națională, în vederea ocrotirii ordinii de drept, a drepturilor și intereselor colective și individuale.

Una din aceste limitări legale, este reglementată prin actele normative din domeniul gazelor naturale, capacitățile de transport a gazului natural, presupunând instituirea unui drept de uz și de servitute legală asupra terenului aflat în proprietatea privată. Se reține că, același regim juridic, este consacrat și prin Legea nr. 351/2004 - care a abrogat O.G.

nr. 80/2000 - actul normativ preluând dispozițiile care limitează dreptul de proprietate al reclamantei, în sensul grevării imobilului cu aceleași drepturi reale de uz și de servitute art. 86 - art. 90). Făcând referire la practica europeană, prima instanță a reținut statuarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a practicii potrivit căreia, "între interesul personal și cel public, trebuie să existe un echilibru în materia reglementării folosinței și proprietății bunurilor, autoritățile naționale beneficiind de o marjă largă de apreciere a oportunității măsurilor necesare reglementărilor în domeniul amintit", astfel încât, să nu fie încălcate dispozițiile art. 1 din Primul protocol al Convenției - Cauza Cernea și alții împotriva României.

Odată stabilit dreptul legal al pârâtei S.T. SA de folosire a părții subterane a suprafeței de 49 mp, folosite pentru amplasarea unui obiectiv de interes general, obștesc, acțiunea în revendicare a reclamantei trebuia respinsă, aceleași considerente fiind valabile și în privința celorlalte cereri ale reclamantei, de obligare a societății pârâte de a muta conducta, ori de autorizare a mutării conductei cu forțe proprii, existând o cauză legală, ce legitimează dreptul pârâtei de a continua folosirea și exploatarea economică a rețelei de gaz, în subteranul proprietății reclamantei. Întrucât materialul documentar examinat, conduce la concluzia conform căreia, cealaltă pârâtă - G.S.E. România SA - nu este deținătorul ori proprietarul magistralei de gaze, prima instanța a reținut că demersul judiciar îndreptat împotriva acesteia, este nefondat, fiind respins, pentru lipsa legitimării procesuale pasive.

Față de modul de dezlegare a cererii principale, cererea de chemare în garanție a fost găsită ca lipsită de obiect, atât timp cât pârâta nu a căzut în pretenții, pentru a se activa răspunderea C.J. Constanța pentru evicțiune. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță a dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, dovedite a fi fost efectuate de către pârâta S.T. SA, constând din taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariul expertului judiciar. La data de 29 februarie 2012, reclamanta D.O. a înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 285/36/2012, cerere de suspendare a executării Sentinței civile nr. 5279/COM din 28 septembrie 2011 până la soluționarea apelului, în baza art. 300 alin. (2) C. proc.

civ., coroborat cu art. 284 teza finală C. proc. civ., cu motivația în esență că, sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea acesteia, respectiv: "urgența" și "neprejudecarea fondului". Prin Încheierea nr. 48 din 29 martie 2012, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Sentinței civile nr. 5279/COM din 28 septembrie 2011 până la soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, cu motivația în esență că, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 280 C. proc. civ., deoarece reclamanta nu a înțeles a achita cauțiunea dispusă de instanță, în vederea soluționării cererii. Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanta D.O.

a formulat apel, înregistrat sub nr. 2955/118 din 24 noiembrie 2010, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără indicarea temeiului de drept aplicabil. Prin întâmpinare, intimata - pârâtă S.T. SA a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței apelate, ca fiind legală și temeinică. Prin Decizia civilă nr. 119/2012 din 13 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă D.O. împotriva Sentinței civile nr. 5279/COM din 28 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 2955/118/2010, în contradictoriu cu intimații - pârâți S.T.

SA, SC G.S.E. România SA, și intimatul chemat în garanție C.J. Constanța. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: C.J. Constanța a eliberat, la data de 15 august 1994 sub nr. X, autorizația de construire, în vedere executării etapei I - tronsonul al III-lea al rețelei de distribuție a gazelor naturale, în mai multe localități din județul Constanța, actul administrativ nefiind niciodată anulat de către o instanță competentă, producând efectele juridice specifice. Anterior, fusese emis Certificatul de urbanism nr. 67 din 13 mai 1994, care descria toate acordurile obținute pentru ocuparea terenului extravilan, în suprafață totală de 54,404 mp (dosar județ Constanța), iar în baza procesului-verbal din data de 2 martie 1994, rezultă că unul dintre deținătorii terenului pe care s-a amplasat conducta de transport gaze cu diametrul 508 - SC C.M.K.

- a fost despăgubit pentru cultura de grâu înființată, societatea exprimându-și, astfel, acordul pentru amplasarea conductei, situație de fapt ce se reține și în legătură cu S.B., ce a avizat favorabil trecerea conductei pe terenul pe care îl cultiva, sub condiția obținerii de despăgubiri, pentru cultura de grâu înființată. Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 8 iunie 2002, intervenit între C.J. Constanța (în calitate de vânzător) și S.T. SA (cumpărător), intimata a devenit proprietara conductei de racord de înaltă presiune X, montată pentru alimentarea cu gaze a Municipiului Constanța, amplasată în extravilanul localităților Lumina, Ovidiu și Constanța, în lungime de 17.085 de metri, achitând drept preț, suma de 1.795.578 dolari S.U.A., iar potrivit art. 4 din contract, vânzătorul a garantat cumpărătorului, evicțiunea bunurilor vândute, negrevate de sarcini sau de procese.

S-a reținut că, în baza titlului de proprietate din 15 iunie 1994, moștenitorii defunctului D.S., au devenit coproprietari asupra parcelei X, reprezentând teren situat în extravilanul Municipiului Constanța, zona Palazu Mare, iar prin contractul de partaj autentificat din 27 martie 1997 la B.J.D., D.H. a dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra aceleiași parcele, în suprafață de 10.200 mp, acesta decedând la 1 septembrie 1999, unicul său succesor legal fiind soția supraviețuitoare, D.O., căreia i-a revenit întreaga masă succesorală. Potrivit probatoriului administrat, conform dispozițiilor art. 1189 C. civ., conducta de racord de înaltă presiune X, traversează terenul aflat în prezent în proprietatea reclamantei, pe o lungime de 49 de metri, potrivit planului de situație la scara 1: 2500 întocmit de către specialistul în topometrie C.C.C.

- (dosar fond). În atare situație, s-a reținut că, Ia data dobândirii conductei de racord de înaltă presiune X, de către intimata-pârâtă S.T. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare din 6 iunie 2002, erau în vigoare dispozițiile O.G.

nr. 60/2000 privind reglementarea activităților în domeniul gazelor naturale, care în conținutul art. 70 prevedea că: "Asupra terenurilor și altor bunuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităților, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, cu acordul proprietarilor și al titularilor de activități, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare și de întreținere a capacităților respective, de următoarele drepturi: a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacității; b) dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare; c) servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, de conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității și pentru accesul la locul de amplasare a acestora; d) dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri; e) dreptul de acces la utilitățile publice, iar în conținutul art. 78,

prevedea că: "Alin. (1) - Drepturile de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată se stabilesc prin acord între proprietarul terenului și concesionar, cu precizarea duratei, conținutului, a condițiilor și limitelor de exercitare, precum și a despăgubirilor și indemnizației acordate proprietarului. Alin. (2) - În caz de nerealizare a acordului prevăzut la alin. (1) între concesionar și proprietar sau, după caz, titularul activității prevăzute la art. 70 lit. d), la cererea concesionarului, va decide instanța judecătorească competentă, hotărârea acesteia constituind titlu executoriu pentru drepturile prevăzute Ia alin. (1)". Situația premisă a textelor citate, se referă Ia montarea capacităților de transport a gazului natural de către însuși transportatorul de gaz, reținându-se că pârâta a achiziționat conducta magistrală construită în perioada 1994 - 1999, amplasată pe un teren în suprafață de 54,404 mp, de către vânzătorul C.J.

Constanța, care respectase toate formalitățile legale necesare, în acest sens.

S-a apreciat că, în mod legal și temeinic, prima instanță a reținut împrejurarea că, "dreptul de uz" și "dreptul de servitute" care guvernează terenul reclamantei, a fost menținut și transmis intimatei pârâte, odată cu dreptul de proprietate asupra întregii rețele de conductă, în lungime totală de 17,085 m. Potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, "dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate; conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", împrejurare de fapt urmare căreia, protecția acordată proprietății, se realizează numai în limitele funcțiilor cărora ea trebuie să răspundă, pentru că, potrivit art. 480 C. civ.; "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege", iar punerea în valoare a atributelor sale, cunoaște limitări impuse de însăși legea națională, în vederea ocrotirii ordinii de drept, a drepturilor și intereselor colective și individuale.

Cu referire la motivul de apel privind susținerea apelantei precum că, "nu a existat acordul autorului său" și în aceste condiții, ar fi dovedit că, "amplasarea conductei s-a realizat abuziv, fără a se analiza situația juridică a imobilului", instanța de apel a apreciat în sensul respingerii acestuia, ca nefondat. Probatoriul administrat în cauză, conform art. 1189 C. civ., a făcut dovada că, la momentul efectuării partajului voluntar, respectiv data de 27 martie 1997, autorul apelantei - reclamante, căruia i-a revenit în deplină proprietate lotul traversat de conducta magistrală de gaze naturale, nu a avut obiecțiuni față de această situație și, astfel, așa după cum legal și temeinic a reținut și prima instanță, se prezumă a fi fost de acord cu această modalitate de atribuire, în condițiile în care, trebuia să cunoască despre existența conductei.

Nefondat a fost găsit și motivul de apel privind susținerea potrivit căreia "din raportul de expertiză, rezultă locul amplasării pe întregul teren de Ia un capăt la celălalt, ceea ce face impropriu folosirea acestui bun pentru construirea casei, pentru că, terenul în prezent este intravilan", odată ce, s-a stabilit dreptul legal al intimatei de folosire a părții subterane a suprafeței de 49 mp, pentru amplasarea unui obiectiv de interes general, obștesc, conform legii, care, în art. 21, stipulează că: alin. (1) - "Activitatea de transport al gazelor naturale constituie serviciu public de interes național", iar, în alin. (2) că: "Lucrările de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere a obiectivelor/sistemelor de transport de gaze naturale sunt lucrări de utilitate publică", aceasta în condițiile în care, potrivit art. 23 alin. (2) "S. face parte din proprietatea publică a statului, fiind de importanță strategică". Așa fiind, s-a reținut că, dezafectarea unei componente a sistemului național de transport de gaze naturale, trebuie să fie justificată printr-o atingere adusă dreptului de proprietate privată, a cărei dimensiune, să fie proporțională cu inconvenientele unei asemenea măsuri, din punctul de vedere al interesului public, precum și să fie justificată în lipsa altor posibilități de apărare, a dreptului de proprietate,

ceea ce în speță nu se poate reține. În aceste condiții, chiar și dacă nu ar fi existat acordul proprietarului pentru realizarea conductei, inconvenientele măsurii solicitate de apelantă, de mutare a acesteia, sunt mult prea mari, chiar și în raport cu valoarea terenului și cu atingerea, care ar fi adusă dreptului de proprietate al acesteia, odată ce, pe de o parte, autorul său pe tot parcursul vieții, nu a manifestat vreo opoziție față de existența conductei, iar, pe de altă parte, destinația terenului străbătut de conducta magistrală, este una agricolă, exercițiul dreptului de proprietate presupunând inclusiv interdicția de schimbare a destinației, ipoteza scoaterii în viitor a terenului din circuitul agricol, nefiind dovedită la rândul său.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta-recurentă D.O. aducându-i următoarele critici: 1. Autorizația emisă de către C.J. Constanța nu a avut la bază acordul proprietarului, respectiv autorul reclamantei, C.J. Constanța obținând acordul de la două societăți agricole care aveau terenul în arendă, dar care nu aveau nicio calitate în a-și da acordul cu privire la construcția conductei. Mai mult, autorizația de construire a fost emisă Ia 15 august 1994, după ce titlul de proprietate fusese emis la 18 iunie 1994, însă dreptul de proprietate nu s-a născut Ia data emiterii titlului, ci Ia emiterea procesului-verbal de punere în posesie și a adeverinței de reconstituire, care prin afișare la primărie au devenit opozabile erga omnes.

2. Este greșită susținerea instanței de apel cu privire Ia faptul că odată cu realizarea partajului voluntar din 23 martie 1997 autorul reclamantei, D.H., a fost de acord cu faptul trecerii conductei pe terenul respectiv, cât timp a acceptat acest teren, deoarece partajul succesoral nu are nicio legătură cu amplasarea conductei de gaz în zona respectivă. 3. Este eronată susținerea instanței de apel în sensul că atingerea adusă dreptului său de proprietate nu este atât de disproporționată în raport cu interesul public care justifică amplasarea conductei respective pe terenul reclamantei, deoarece Constituția îi garantează dreptul de proprietate, care nu poate fi încălcat decât după o justă și prealabilă despăgubire.

Intimata S.T. SA Mediaș și intimatul - chemat în garanție C.J. Constanța au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Este indiscutabil faptul că, așa după cum rezultă din materialul probator existent Ia dosarul cauzei, intimatul - chemat în garanție, C.J. Constanța, nu a obținut niciodată acordul proprietarului terenului, care în prezent este proprietatea reclamantei, pe de o parte, însă, pe de altă parte, autorizația de construire din 15 august 1994 nu a fost atacată de reclamantă sau de autorul acesteia, pe motiv că nu și-au dat acordul, astfel încât conducta de gaze naturale are aparența de a fi construită în condiții de legalitate.

Cum pârâta T. SA Mediaș a cumpărat această conductă de la C.J. Constanța, ea a păstrat aparența de legalitate în ce privește realizarea conductei. În altă ordine de idei, deși este adevărat că potrivit O.G. nr. 60/2000 și respectiv Legii nr. 351/2004, concesionarii din sectorul gazelor naturale (cum este și cazul intimatei S.T. SA Mediaș) beneficiază de drepturile prevăzute de art. 70 și respectiv, art. 86, totuși, potrivit art. 76 alin. (1) și (2) din O.G.

nr. 60/2000 și respectiv art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, raportat și la dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., proprietarii terenurilor au dreptul la despăgubiri pentru utilizarea terenurilor lor și pentru pagubele produse prin activitatea concesionarilor, mai ales în condițiile în care terenul a trecut în intravilanul localității iar reclamanta este lipsită de posibilitatea de a-și edifica o construcție pe acest teren, cum ar fi normal, dacă n-ar exista conducta de gaze, cu toate că, potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate poate fi limitată atunci când aceasta este necesară pentru satisfacerea unui interes public, cum este, într-adevăr, cazul în speța de față, însă această limitare nu trebuie să fie disproporționată față de interesul public și față de drepturile proprietarului, acesta din urmă având dreptul la o anumită despăgubire atunci când dreptul său este încălcat într-o măsură disproporționat de mare.

Cu toate acestea, reclamanta nu a solicitat obligarea intimatei-pârâte la despăgubiri, astfel încât nu i se poate acorda ceea ce n-a cerut, dar poate solicita aceste despăgubiri pe cale separată. Având în vedere cele de mai sus, ținând cont de circumstanțele speței de față, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ., reclamanta - recurentă D.O. va fi obligată la plata sumei de 700 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - chemat în garanție C.J. Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.O. împotriva Deciziei civile nr. 119/2012 din 13 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal. Obligă reclamanta D.O. la plata sumei de 700 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - chemat în garanție C.J. Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013. Procesat de GGC - CL