ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2576/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2576/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând
asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat
următoarele:
Prin sentința nr. 311 din 05
decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brăila s-a admis acțiunea formulată de
reclamanta SC M. SA în contradictoriu cu pârâta SC D.S.R. SRL și, pe cale de
consecință;
S-a dispus
obligarea pârâtei să permită reclamantei desființarea conductei de alimentare
cu gaz metan situată pe DN 2B și recuperarea ei de la căminul de separare de la
centura orașului și până la Șoseaua B. Km 7 și, în caz contrar, s-a dispus
obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de 459.745 RON către
reclamantă.
S-a dispus obligarea
pârâtei să plătească reclamantei suma de 11.335 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
La data de 20
iunie 2007 reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de vânzare cumpărare gaze
naturale nr. 12329 prin care pârâta s-a obligat să-i livreze la data semnării contractului,
cantitatea de 1860 mii m
3
gaze naturale, la prețul convenit.
Reclamanta, în
baza autorizației de construire din 10 martie 2008 emisă de Primăria Municipiului
Brăila, a executat lucrarea, „extindere rețea gaze presiune redusă" în valoare
de 1.034.000.000 ROL, de la strada S.B. DN 2B până la Șoseaua B. Km. 7.
Ulterior, la conducta
reclamantei s-au racordat și consumatori casnici, unii cu acordul reclamantei, alții
fără acordul acesteia, în număr de aproximativ 60 de astfel de consumatori din cartierul
R.N., str. S.B., str. B., str. C. și str. G.C., zone situate în orașul Brăila, până
la Șoseaua de Centură.
Până la șoseaua
de Centură, conducta de gaze este coproprietatea mai multor persoane și aceasta
nu face obiectul prezentei cereri.
Din cauză că reclamanta
și-a extins activitatea iar, pe de altă parte, la conducta de gaze au fost racordate
mai multe persoane fără acordul reclamantei presiunea gazelor din conductă nu a
mai asigurat buna desfășurare a procesului tehnologic al reclamantei.
S-a reținut că
textul de lege invocat reglementează situația în care „pentru realizarea serviciului
de transport sau de distribuție, în cazul utilizării bunurilor proprietate a terților
care au fost puse în funcțiune până la data intrării în vigoare a prezentei legi,
concesionarul are dreptul, la solicitarea și cu acordul proprietarului să preia
aceste bunuri în patrimoniul său cu titlu gratuit".
Numai concesionarul
este acela care are dreptul de a prelua în patrimoniul său bunul cu titlu gratuit,
iar pârâta nu are această calitate.
Potrivit dispozițiilor
art. 79 din Legea gazelor nr. 351/2004 „Bunurile proprietate publică aferente obiectivelor
sistemelor de transport și înmagazinare a gazelor naturale, precum și serviciul
de transport, de înmagazinare și de distribuție a gazelor naturale fac obiectul
concesionării către persoanele juridice române sau străine", în condițiile
legii.
Ori, conducta
de gaze proprietatea reclamantei nu face parte din categoria de bunuri prevăzute
de art 79 nefiind un bun public sau un serviciu, și ca atare nu poate face obiectul
unei concesiuni.
În atare condiții,
instanța de fond a reținut că pârâta nu are calitatea de concesionar și nu îi sunt
aplicabile dispozițiile art. 85 din Legea gazelor nr. 351/2004.
Din raportul de
expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză instanța a reținut că valoarea întinderii
rețelei gaze naturale, la prețurile din anul 1998 a fost de 1.151. 204. 213 ROL.
Având în vedere inflația, precum și uzura conductei, expertul a concluzionat că
valoarea actuală a conductei este de 459.745 RON.
Având în vedere
dispozițiile art. 480 C. civ. potrivit cu care proprietatea este dreptul ce are
cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în
limitele determinate de lege, constatând că în cauză nu există limitări legale,
instanța a reținut că reclamanta are dreptul neîngrădit de a dispune și folosi conducta
proprietatea sa conform interesului propriu.
În temeiul
art. 1026 C. civ. a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei contravaloarea
conductei în sumă de 459.745 RON, în cazul în care nu va executa obligația principală.
În temeiul
art. 274 C. proc. civ. instanța a obligat pârâta la plata sumei de 11.335 RON cu
titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei
hotărâri a formulat apel pârâta SC D.S.R. SRL, prin reprezentant convențional S.C.A.Z.R.P.,
înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați prin care a solicitat admiterea apelului,
schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecința respingerii cererii de chemare
în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor
de judecată.
În dovedirea apelului
apelanta s-a folosit de proba cu înscrisuri.
În administrarea
acestei probe a prezentat contractul nr. 120 din 12 februarie 2005 de concesiune
a serviciului public privind distribuția gazelor naturale în perimetru format din
zonele delimitate și prevăzute în Ordinul Ministrului Economiei și Comerțului
nr. 747/2004.
Prin decizia
nr. 72 din 12 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a
civilă, maritimă și fluvială, s-a admis apelul pârâtei și, în consecință:
A fost schimbată
în tot sentința tribunalului, în sensul că a fost respinsă acțiunea având ca obiect
obligarea pârâtei să permită demontarea și ridicarea conductei de gaz metan sau
obligarea la despăgubiri formulată de reclamanta SC M. SA în contradictoriu cu pârâta
SC D.S.R. SRL ca fiind nefondată.
A fost obligată
reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, în apel, în sumă de 5.066 RON.
Obiectul acțiunii
deduse judecății este determinat de conducta de gaze construită de intimata reclamantă
SC M. SA, din proprie inițiativă, în anul 1998, pe care o deține în proprietate
și asupra căreia apelanta pârâtă SC D.S.R. SRL exercită prerogativele ce decurg
din calitate de concesionar al serviciului public de distribuție a gazelor naturale.
La data construirii
conductei nu, era reglementată situația extinderii sistemelor de distribuție.
Din data de 21
octombrie 2008 reclamanta a trecut la alimentarea cu gaze din sistemul național
de transport;
Prin cererea de
chemare în judecată, astfel cum a fost precizată în fața instanței de fond la data
de 02 iunie 2010, a solicitat, în principal, ca instanța de judecată să oblige pârâta
să permită reclamantei demontarea și ridicarea conductei de alimentare cu gaz metan
pe lungimea dintre centura orașului și, sediul social din Șoseaua B. Km. 7 iar,
în subsidiar, în situația în care pârâta se opune, obligarea la plata de despăgubiri
în valoare de 600.000 RON reprezentând valoarea actuală a conductei.
În primă instanță,
s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate. Raportul
de expertiză a stabilit faptul că valoarea actuală a conductei este de 459.745 RON
și că la această conductă sunt racordați și alți consumatori.
Instanța de fond
a reținut în mod greșit, că bunul reprezentat de conducta de gaze, proprietatea
reclamantei nu face parte din categoria de bunuri prevăzute de art. 79 din Legea
gazelor nr. 351/2004 în vigoare la data sesizării instanței și a soluționării cauzei
deoarece nu este un bun public sau un serviciu și, prin urmare, nu poate face obiectul
unei concesionări. Concluzia reținută de instanța de fond este rezultatul interpretării
în mod eronat a disp. art. 79 coroborate cu cele ale art. 85 din Legea gazelor
nr. 351/2004.
S-a constatat
că apelanta pârâtă este concesionara serviciului de distribuție a gazelor naturale,
acest serviciu fiind obiectul concesiunii încheiate între Ministerul Economiei și
Finanțelor și apelanta pârâtă, și nicidecum conducta de gaze care aparține reclamantei,
așa cum a reținut instanța de fond.
Probele administrate
în cauză au relevat faptul că la conducta în litigiu sunt racordați consumatori
precum SC C.S. SA Brăila și alți consumatori casnici.
Cu privire la
consumatorul SC C.S. SA reclamanta și-a dat acordul la racordare și a arătat prin
adresa din 08 octombrie 2002 faptul că „reglementarea decontării contravalorii cotei
dumneavoastră de participare la investiția făcută de noi se va face între societățile
noastre prin documente ulterioare".
Situația în care
se află reclamanta, în calitatea sa de proprietar, pe tot parcursul soluționării
cauzei în fond și la data sesizării instanței de apel era reglementată de prevederile
art. 85 alin. (1) lit. d) din Legea gazelor nr. 351/2004, așa cum s-a invocat și
argumentat în motivarea apelului.
În cauză, instanța
de apel a apreciat că dreptul de proprietate al reclamantei este limitat prin efectul
Legii nr. 351/2004, în vigoare la data soluționării litigiului în fond și la data
sesizării instanței de apel, în sensul că se conferă concesionarilor din sectorul
de gaze naturale dreptul de a folosi bunurile terților proprietari de conducte de
gaze naturale în considerarea importanței serviciului public de interes național
al distribuției gazelor naturale.
Așa fiind, instanța
de fond, în mod greșit a dispus obligarea pârâtei să permită reclamantei desființarea
conductei de alimentare cu gaz metan câtă vreme dreptul său de proprietar era limitat,
prin efectul Legii gazelor nr. 352/2004 și fără a ține seama de probatoriul administrat,
probatoriu care relevă că la această conductă sunt racordați și alți consumatori,
(unii dintre aceștia chiar cu acordul reclamantei).
Este de precizat
că prin Legea nr. 123 din 10 iulie 2012 privind Legea energiei electrice și a gazelor
naturale publicată în M.Of. al României nr. 485 din 16 iulie 2012 și intrată în
vigoare în timpul soluționării apelului s-au abrogat atât disp. art. 79 cât și cele
ale art. 85 din Legea nr. 351/2004 pe care apelanta pârâtă și-a fundamentat atât
apărările în fața instanței de fond cât și apelul din prezenta cauză.
Noua Lege nr.
123/2012, menține această limitare a dreptului de proprietate prin art. 108
alin. (1) lit. a) în sensul „pentru realizarea serviciului de transport sau de distribuție,
în cazul utilizării bunurilor proprietate a terților, concesionarul are următoarele
drepturi;
a) să folosească
aceste bunuri prin efectul legii".
Așa fiind, cererea
principală formulată de reclamantă de a obliga pe pârâtă să îi permită desființarea
conductei de alimentare cu gaz metan situată pe DN 2B și recuperarea ei de la căminul
de separare de la centura orașului și până la Șoseaua B. Km 7, nu a fost admisă
datorită limitelor legale impuse de lege.
Instanța de apel
a respins ca nefondate criticile formulate privind despăgubirile întrucât nu sunt
îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Împotriva deciziei
pronunțată în apel, reclamanta a declarat recurs prin care a criticat soluția din
apel, sub aspectul că în mod greșit s-a stabilit că dreptul său de proprietate este
limitat prin efectul Legii nr. 351/2004.
Recursul este
netimbrat.
Înalta Curte la
termenul de astăzi a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului, întrucât
aceasta primează asupra oricăror, excepții sau cereri.
Prin art. 1 din
Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat,
principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești
sunt suspuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate
atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat
sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.
Potrivit art.
20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ,
în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea se anulează
ca netimbrată.
Art. 9 din același
act normativ prevede că, pentru „cererile pentru care se datorează timbru judiciar,
nu vor fi, primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul
nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor
legale în vigoare referitoare la taxa de timbru."
Cum recurenta
nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative evocate potrivit mențiunii de pe
dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de judecată de la 27
iunie 2013, aflată la dosar recurs, când procedura a fost legal îndeplinită, iar
în prezenta cauză nu operează facilitățile prevăzute pentru scutirea de la obligația
timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin.
(3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din normele metodologice
de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și va anula recursul reclamantei,
ca netimbrat.
Potrivit dispozițiilor
art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor
de judecată, în sumă de 5487,14 RON, conform înscrisurilor justificative depuse
la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat
recursul declarat de reclamanta SC M. SA Brăila împotriva deciziei nr. 72 din 12
septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă
și fluvială.
Obligă recurenta să plătească intimatei
- pârâte SC D.S.R. SRL București cheltuieli de judecată în sumă de 5487,14 RON.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
27 iunie 2013.