ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2576/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2576/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând

asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat

următoarele:

Prin sentința nr. 311 din 05

decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brăila s-a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC M. SA în contradictoriu cu pârâta SC D.S.R. SRL și, pe cale de

consecință;

S-a dispus

obligarea pârâtei să permită reclamantei desființarea conductei de alimentare

cu gaz metan situată pe DN 2B și recuperarea ei de la căminul de separare de la

centura orașului și până la Șoseaua B. Km 7 și, în caz contrar, s-a dispus

obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de 459.745 RON către

reclamantă.

S-a dispus obligarea

pârâtei să plătească reclamantei suma de 11.335 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

La data de 20

iunie 2007 reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de vânzare cumpărare gaze

naturale nr. 12329 prin care pârâta s-a obligat să-i livreze la data semnării contractului,

cantitatea de 1860 mii m

3

gaze naturale, la prețul convenit.

Reclamanta, în

baza autorizației de construire din 10 martie 2008 emisă de Primăria Municipiului

Brăila, a executat lucrarea, „extindere rețea gaze presiune redusă" în valoare

de 1.034.000.000 ROL, de la strada S.B. DN 2B până la Șoseaua B. Km. 7.

Ulterior, la conducta

reclamantei s-au racordat și consumatori casnici, unii cu acordul reclamantei, alții

fără acordul acesteia, în număr de aproximativ 60 de astfel de consumatori din cartierul

R.N., str. S.B., str. B., str. C. și str. G.C., zone situate în orașul Brăila, până

la Șoseaua de Centură.

Până la șoseaua

de Centură, conducta de gaze este coproprietatea mai multor persoane și aceasta

nu face obiectul prezentei cereri.

Din cauză că reclamanta

și-a extins activitatea iar, pe de altă parte, la conducta de gaze au fost racordate

mai multe persoane fără acordul reclamantei presiunea gazelor din conductă nu a

mai asigurat buna desfășurare a procesului tehnologic al reclamantei.

S-a reținut că

textul de lege invocat reglementează situația în care „pentru realizarea serviciului

de transport sau de distribuție, în cazul utilizării bunurilor proprietate a terților

care au fost puse în funcțiune până la data intrării în vigoare a prezentei legi,

concesionarul are dreptul, la solicitarea și cu acordul proprietarului să preia

aceste bunuri în patrimoniul său cu titlu gratuit".

Numai concesionarul

este acela care are dreptul de a prelua în patrimoniul său bunul cu titlu gratuit,

iar pârâta nu are această calitate.

Potrivit dispozițiilor

art. 79 din Legea gazelor nr. 351/2004 „Bunurile proprietate publică aferente obiectivelor

sistemelor de transport și înmagazinare a gazelor naturale, precum și serviciul

de transport, de înmagazinare și de distribuție a gazelor naturale fac obiectul

concesionării către persoanele juridice române sau străine", în condițiile

legii.

Ori, conducta

de gaze proprietatea reclamantei nu face parte din categoria de bunuri prevăzute

de art 79 nefiind un bun public sau un serviciu, și ca atare nu poate face obiectul

unei concesiuni.

În atare condiții,

instanța de fond a reținut că pârâta nu are calitatea de concesionar și nu îi sunt

aplicabile dispozițiile art. 85 din Legea gazelor nr. 351/2004.

Din raportul de

expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză instanța a reținut că valoarea întinderii

rețelei gaze naturale, la prețurile din anul 1998 a fost de 1.151. 204. 213 ROL.

Având în vedere inflația, precum și uzura conductei, expertul a concluzionat că

valoarea actuală a conductei este de 459.745 RON.

Având în vedere

dispozițiile art. 480 C. civ. potrivit cu care proprietatea este dreptul ce are

cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în

limitele determinate de lege, constatând că în cauză nu există limitări legale,

instanța a reținut că reclamanta are dreptul neîngrădit de a dispune și folosi conducta

proprietatea sa conform interesului propriu.

În temeiul

art. 1026 C. civ. a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei contravaloarea

conductei în sumă de 459.745 RON, în cazul în care nu va executa obligația principală.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ. instanța a obligat pârâta la plata sumei de 11.335 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel pârâta SC D.S.R. SRL, prin reprezentant convențional S.C.A.Z.R.P.,

înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați prin care a solicitat admiterea apelului,

schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecința respingerii cererii de chemare

în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor

de judecată.

În dovedirea apelului

apelanta s-a folosit de proba cu înscrisuri.

În administrarea

acestei probe a prezentat contractul nr. 120 din 12 februarie 2005 de concesiune

a serviciului public privind distribuția gazelor naturale în perimetru format din

zonele delimitate și prevăzute în Ordinul Ministrului Economiei și Comerțului

nr. 747/2004.

Prin decizia

nr. 72 din 12 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a

civilă, maritimă și fluvială, s-a admis apelul pârâtei și, în consecință:

A fost schimbată

în tot sentința tribunalului, în sensul că a fost respinsă acțiunea având ca obiect

obligarea pârâtei să permită demontarea și ridicarea conductei de gaz metan sau

obligarea la despăgubiri formulată de reclamanta SC M. SA în contradictoriu cu pârâta

SC D.S.R. SRL ca fiind nefondată.

A fost obligată

reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, în apel, în sumă de 5.066 RON.

Obiectul acțiunii

deduse judecății este determinat de conducta de gaze construită de intimata reclamantă

SC M. SA, din proprie inițiativă, în anul 1998, pe care o deține în proprietate

și asupra căreia apelanta pârâtă SC D.S.R. SRL exercită prerogativele ce decurg

din calitate de concesionar al serviciului public de distribuție a gazelor naturale.

La data construirii

conductei nu, era reglementată situația extinderii sistemelor de distribuție.

Din data de 21

octombrie 2008 reclamanta a trecut la alimentarea cu gaze din sistemul național

de transport;

Prin cererea de

chemare în judecată, astfel cum a fost precizată în fața instanței de fond la data

de 02 iunie 2010, a solicitat, în principal, ca instanța de judecată să oblige pârâta

să permită reclamantei demontarea și ridicarea conductei de alimentare cu gaz metan

pe lungimea dintre centura orașului și, sediul social din Șoseaua B. Km. 7 iar,

în subsidiar, în situația în care pârâta se opune, obligarea la plata de despăgubiri

în valoare de 600.000 RON reprezentând valoarea actuală a conductei.

În primă instanță,

s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate. Raportul

de expertiză a stabilit faptul că valoarea actuală a conductei este de 459.745 RON

și că la această conductă sunt racordați și alți consumatori.

Instanța de fond

a reținut în mod greșit, că bunul reprezentat de conducta de gaze, proprietatea

reclamantei nu face parte din categoria de bunuri prevăzute de art. 79 din Legea

gazelor nr. 351/2004 în vigoare la data sesizării instanței și a soluționării cauzei

deoarece nu este un bun public sau un serviciu și, prin urmare, nu poate face obiectul

unei concesionări. Concluzia reținută de instanța de fond este rezultatul interpretării

în mod eronat a disp. art. 79 coroborate cu cele ale art. 85 din Legea gazelor

nr. 351/2004.

S-a constatat

că apelanta pârâtă este concesionara serviciului de distribuție a gazelor naturale,

acest serviciu fiind obiectul concesiunii încheiate între Ministerul Economiei și

Finanțelor și apelanta pârâtă, și nicidecum conducta de gaze care aparține reclamantei,

așa cum a reținut instanța de fond.

Probele administrate

în cauză au relevat faptul că la conducta în litigiu sunt racordați consumatori

precum SC C.S. SA Brăila și alți consumatori casnici.

Cu privire la

consumatorul SC C.S. SA reclamanta și-a dat acordul la racordare și a arătat prin

adresa din 08 octombrie 2002 faptul că „reglementarea decontării contravalorii cotei

dumneavoastră de participare la investiția făcută de noi se va face între societățile

noastre prin documente ulterioare".

Situația în care

se află reclamanta, în calitatea sa de proprietar, pe tot parcursul soluționării

cauzei în fond și la data sesizării instanței de apel era reglementată de prevederile

art. 85 alin. (1) lit. d) din Legea gazelor nr. 351/2004, așa cum s-a invocat și

argumentat în motivarea apelului.

În cauză, instanța

de apel a apreciat că dreptul de proprietate al reclamantei este limitat prin efectul

Legii nr. 351/2004, în vigoare la data soluționării litigiului în fond și la data

sesizării instanței de apel, în sensul că se conferă concesionarilor din sectorul

de gaze naturale dreptul de a folosi bunurile terților proprietari de conducte de

gaze naturale în considerarea importanței serviciului public de interes național

al distribuției gazelor naturale.

Așa fiind, instanța

de fond, în mod greșit a dispus obligarea pârâtei să permită reclamantei desființarea

conductei de alimentare cu gaz metan câtă vreme dreptul său de proprietar era limitat,

prin efectul Legii gazelor nr. 352/2004 și fără a ține seama de probatoriul administrat,

probatoriu care relevă că la această conductă sunt racordați și alți consumatori,

(unii dintre aceștia chiar cu acordul reclamantei).

Este de precizat

că prin Legea nr. 123 din 10 iulie 2012 privind Legea energiei electrice și a gazelor

naturale publicată în M.Of. al României nr. 485 din 16 iulie 2012 și intrată în

vigoare în timpul soluționării apelului s-au abrogat atât disp. art. 79 cât și cele

ale art. 85 din Legea nr. 351/2004 pe care apelanta pârâtă și-a fundamentat atât

apărările în fața instanței de fond cât și apelul din prezenta cauză.

Noua Lege nr.

123/2012, menține această limitare a dreptului de proprietate prin art. 108

alin. (1) lit. a) în sensul „pentru realizarea serviciului de transport sau de distribuție,

în cazul utilizării bunurilor proprietate a terților, concesionarul are următoarele

drepturi;

a) să folosească

aceste bunuri prin efectul legii".

Așa fiind, cererea

principală formulată de reclamantă de a obliga pe pârâtă să îi permită desființarea

conductei de alimentare cu gaz metan situată pe DN 2B și recuperarea ei de la căminul

de separare de la centura orașului și până la Șoseaua B. Km 7, nu a fost admisă

datorită limitelor legale impuse de lege.

Instanța de apel

a respins ca nefondate criticile formulate privind despăgubirile întrucât nu sunt

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Împotriva deciziei

pronunțată în apel, reclamanta a declarat recurs prin care a criticat soluția din

apel, sub aspectul că în mod greșit s-a stabilit că dreptul său de proprietate este

limitat prin efectul Legii nr. 351/2004.

Recursul este

netimbrat.

Înalta Curte la

termenul de astăzi a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului, întrucât

aceasta primează asupra oricăror, excepții sau cereri.

Prin art. 1 din

Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat,

principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești

sunt suspuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate

atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat

sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ,

în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea se anulează

ca netimbrată.

Art. 9 din același

act normativ prevede că, pentru „cererile pentru care se datorează timbru judiciar,

nu vor fi, primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul

nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor

legale în vigoare referitoare la taxa de timbru."

Cum recurenta

nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative evocate potrivit mențiunii de pe

dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de judecată de la 27

iunie 2013, aflată la dosar recurs, când procedura a fost legal îndeplinită, iar

în prezenta cauză nu operează facilitățile prevăzute pentru scutirea de la obligația

timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din normele metodologice

de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și va anula recursul reclamantei,

ca netimbrat.

Potrivit dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor

de judecată, în sumă de 5487,14 RON, conform înscrisurilor justificative depuse

la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de reclamanta SC M. SA Brăila împotriva deciziei nr. 72 din 12

septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă

și fluvială.

Obligă recurenta să plătească intimatei

- pârâte SC D.S.R. SRL București cheltuieli de judecată în sumă de 5487,14 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

27 iunie 2013.