ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2576/2013

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 311 din 05 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brăila s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA în contradictoriu cu pârâta SC D.S.R. SRL și, pe cale de consecință; S-a dispus obligarea pârâtei să permită reclamantei desființarea conductei de alimentare cu gaz metan situată pe DN 2B și recuperarea ei de la căminul de separare de la centura orașului și până la Șoseaua B. Km 7 și, în caz contrar, s-a dispus obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de 459.745 RON către reclamantă. S-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 11.335 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele considerente: La data de 20 iunie 2007 reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de vânzare cumpărare gaze naturale nr. 12329 prin care pârâta s-a obligat să-i livreze la data semnării contractului, cantitatea de 1860 mii m 3 gaze naturale, la prețul convenit. Reclamanta, în baza autorizației de construire din 10 martie 2008 emisă de Primăria Municipiului Brăila, a executat lucrarea, „extindere rețea gaze presiune redusă" în valoare de 1.034.000.000 ROL, de la strada S.B. DN 2B până la Șoseaua B. Km. 7. Ulterior, la conducta reclamantei s-au racordat și consumatori casnici, unii cu acordul reclamantei, alții fără acordul acesteia, în număr de aproximativ 60 de astfel de consumatori din cartierul R.N., str. S.B., str. B., str. C. și str. G.C., zone situate în orașul Brăila, până la Șoseaua de Centură.

Până la șoseaua de Centură, conducta de gaze este coproprietatea mai multor persoane și aceasta nu face obiectul prezentei cereri. Din cauză că reclamanta și-a extins activitatea iar, pe de altă parte, la conducta de gaze au fost racordate mai multe persoane fără acordul reclamantei presiunea gazelor din conductă nu a mai asigurat buna desfășurare a procesului tehnologic al reclamantei. S-a reținut că textul de lege invocat reglementează situația în care „pentru realizarea serviciului de transport sau de distribuție, în cazul utilizării bunurilor proprietate a terților care au fost puse în funcțiune până la data intrării în vigoare a prezentei legi, concesionarul are dreptul, la solicitarea și cu acordul proprietarului să preia aceste bunuri în patrimoniul său cu titlu gratuit". Numai concesionarul este acela care are dreptul de a prelua în patrimoniul său bunul cu titlu gratuit, iar pârâta nu are această calitate.

Potrivit dispozițiilor art. 79 din Legea gazelor nr. 351/2004 „Bunurile proprietate publică aferente obiectivelor sistemelor de transport și înmagazinare a gazelor naturale, precum și serviciul de transport, de înmagazinare și de distribuție a gazelor naturale fac obiectul concesionării către persoanele juridice române sau străine", în condițiile legii. Ori, conducta de gaze proprietatea reclamantei nu face parte din categoria de bunuri prevăzute de art 79 nefiind un bun public sau un serviciu, și ca atare nu poate face obiectul unei concesiuni. În atare condiții, instanța de fond a reținut că pârâta nu are calitatea de concesionar și nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 85 din Legea gazelor nr. 351/2004.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză instanța a reținut că valoarea întinderii rețelei gaze naturale, la prețurile din anul 1998 a fost de 1.151. 204. 213 ROL. Având în vedere inflația, precum și uzura conductei, expertul a concluzionat că valoarea actuală a conductei este de 459.745 RON. Având în vedere dispozițiile art. 480 C. civ. potrivit cu care proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, constatând că în cauză nu există limitări legale, instanța a reținut că reclamanta are dreptul neîngrădit de a dispune și folosi conducta proprietatea sa conform interesului propriu.

În temeiul art. 1026 C. civ. a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei contravaloarea conductei în sumă de 459.745 RON, în cazul în care nu va executa obligația principală. În temeiul art. 274 C. proc. civ. instanța a obligat pârâta la plata sumei de 11.335 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta SC D.S.R. SRL, prin reprezentant convențional S.C.A.Z.R.P., înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată. În dovedirea apelului apelanta s-a folosit de proba cu înscrisuri.

În administrarea acestei probe a prezentat contractul nr. 120 din 12 februarie 2005 de concesiune a serviciului public privind distribuția gazelor naturale în perimetru format din zonele delimitate și prevăzute în Ordinul Ministrului Economiei și Comerțului nr. 747/2004. Prin decizia nr. 72 din 12 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială, s-a admis apelul pârâtei și, în consecință: A fost schimbată în tot sentința tribunalului, în sensul că a fost respinsă acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei să permită demontarea și ridicarea conductei de gaz metan sau obligarea la despăgubiri formulată de reclamanta SC M. SA în contradictoriu cu pârâta SC D.S.R.

SRL ca fiind nefondată. A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, în apel, în sumă de 5.066 RON. Obiectul acțiunii deduse judecății este determinat de conducta de gaze construită de intimata reclamantă SC M. SA, din proprie inițiativă, în anul 1998, pe care o deține în proprietate și asupra căreia apelanta pârâtă SC D.S.R. SRL exercită prerogativele ce decurg din calitate de concesionar al serviciului public de distribuție a gazelor naturale. La data construirii conductei nu, era reglementată situația extinderii sistemelor de distribuție.

Din data de 21 octombrie 2008 reclamanta a trecut la alimentarea cu gaze din sistemul național de transport; Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată în fața instanței de fond la data de 02 iunie 2010, a solicitat, în principal, ca instanța de judecată să oblige pârâta să permită reclamantei demontarea și ridicarea conductei de alimentare cu gaz metan pe lungimea dintre centura orașului și, sediul social din Șoseaua B. Km. 7 iar, în subsidiar, în situația în care pârâta se opune, obligarea la plata de despăgubiri în valoare de 600.000 RON reprezentând valoarea actuală a conductei. În primă instanță, s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate.

Raportul de expertiză a stabilit faptul că valoarea actuală a conductei este de 459.745 RON și că la această conductă sunt racordați și alți consumatori. Instanța de fond a reținut în mod greșit, că bunul reprezentat de conducta de gaze, proprietatea reclamantei nu face parte din categoria de bunuri prevăzute de art. 79 din Legea gazelor nr. 351/2004 în vigoare la data sesizării instanței și a soluționării cauzei deoarece nu este un bun public sau un serviciu și, prin urmare, nu poate face obiectul unei concesionări. Concluzia reținută de instanța de fond este rezultatul interpretării în mod eronat a disp. art. 79 coroborate cu cele ale art. 85 din Legea gazelor nr. 351/2004.

S-a constatat că apelanta pârâtă este concesionara serviciului de distribuție a gazelor naturale, acest serviciu fiind obiectul concesiunii încheiate între Ministerul Economiei și Finanțelor și apelanta pârâtă, și nicidecum conducta de gaze care aparține reclamantei, așa cum a reținut instanța de fond. Probele administrate în cauză au relevat faptul că la conducta în litigiu sunt racordați consumatori precum SC C.S. SA Brăila și alți consumatori casnici. Cu privire la consumatorul SC C.S.

SA reclamanta și-a dat acordul la racordare și a arătat prin adresa din 08 octombrie 2002 faptul că „reglementarea decontării contravalorii cotei dumneavoastră de participare la investiția făcută de noi se va face între societățile noastre prin documente ulterioare". Situația în care se află reclamanta, în calitatea sa de proprietar, pe tot parcursul soluționării cauzei în fond și la data sesizării instanței de apel era reglementată de prevederile art. 85 alin. (1) lit. d) din Legea gazelor nr. 351/2004, așa cum s-a invocat și argumentat în motivarea apelului.

În cauză, instanța de apel a apreciat că dreptul de proprietate al reclamantei este limitat prin efectul Legii nr. 351/2004, în vigoare la data soluționării litigiului în fond și la data sesizării instanței de apel, în sensul că se conferă concesionarilor din sectorul de gaze naturale dreptul de a folosi bunurile terților proprietari de conducte de gaze naturale în considerarea importanței serviciului public de interes național al distribuției gazelor naturale. Așa fiind, instanța de fond, în mod greșit a dispus obligarea pârâtei să permită reclamantei desființarea conductei de alimentare cu gaz metan câtă vreme dreptul său de proprietar era limitat, prin efectul Legii gazelor nr. 352/2004 și fără a ține seama de probatoriul administrat, probatoriu care relevă că la această conductă sunt racordați și alți consumatori, (unii dintre aceștia chiar cu acordul reclamantei).

Este de precizat că prin Legea nr. 123 din 10 iulie 2012 privind Legea energiei electrice și a gazelor naturale publicată în M.Of. al României nr. 485 din 16 iulie 2012 și intrată în vigoare în timpul soluționării apelului s-au abrogat atât disp. art. 79 cât și cele ale art. 85 din Legea nr. 351/2004 pe care apelanta pârâtă și-a fundamentat atât apărările în fața instanței de fond cât și apelul din prezenta cauză.

Noua Lege nr. 123/2012, menține această limitare a dreptului de proprietate prin art. 108 alin. (1) lit. a) în sensul „pentru realizarea serviciului de transport sau de distribuție, în cazul utilizării bunurilor proprietate a terților, concesionarul are următoarele drepturi; a) să folosească aceste bunuri prin efectul legii". Așa fiind, cererea principală formulată de reclamantă de a obliga pe pârâtă să îi permită desființarea conductei de alimentare cu gaz metan situată pe DN 2B și recuperarea ei de la căminul de separare de la centura orașului și până la Șoseaua B. Km 7, nu a fost admisă datorită limitelor legale impuse de lege. Instanța de apel a respins ca nefondate criticile formulate privind despăgubirile întrucât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, reclamanta a declarat recurs prin care a criticat soluția din apel, sub aspectul că în mod greșit s-a stabilit că dreptul său de proprietate este limitat prin efectul Legii nr. 351/2004. Recursul este netimbrat. Înalta Curte la termenul de astăzi a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului, întrucât aceasta primează asupra oricăror, excepții sau cereri. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat, principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt suspuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea se anulează ca netimbrată. Art. 9 din același act normativ prevede că, pentru „cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi, primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător.

În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru." Cum recurenta nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative evocate potrivit mențiunii de pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de judecată de la 27 iunie 2013, aflată la dosar recurs, când procedura a fost legal îndeplinită, iar în prezenta cauză nu operează facilitățile prevăzute pentru scutirea de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și va anula recursul reclamantei, ca netimbrat.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 5487,14 RON, conform înscrisurilor justificative depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta SC M. SA Brăila împotriva deciziei nr. 72 din 12 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială. Obligă recurenta să plătească intimatei - pârâte SC D.S.R. SRL București cheltuieli de judecată în sumă de 5487,14 RON. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2013.