ÎCCJ, decizie (scj.ro #131547)

Contestație în anulare. Cazul prevăzut în art. 426 lit. f) C. proc. pen. Asistarea inculpatului de către o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Contestația în anulare

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

contestație în anulare

C. proc. pen.,

art. 426 lit. f)

În ipoteza în care asistența juridică a inculpatului este obligatorie, asistarea acestuia în cursul judecății de către o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995 echivalează cu lipsa de apărare a inculpatului și se încadrează în cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. f) C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 139/A din 17 aprilie 2015

La data de 26 septembrie 2014, condamnatul A. a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 426 lit. f) C. proc. pen., arătând că în cursul judecății a fost asistat de un avocat care nu figurează înscris în Baroul București, motiv de nulitate absolută ce nu poate fi îndreptată decât prin refacerea tuturor actelor la care acesta a asistat și care poate fi invocată în orice stadiu al procesului.

În motivarea contestației, s-a mai arătat că instanța de apel a făcut o confuzie cu ocazia verificării calității de avocat a numitului B. (nu C.) care susține că face parte din Baroul București (conform contractelor de asistență juridică și delegațiilor). B. este din Baroul D. București și este cel care a asigurat asistența juridică în cauză, iar C.. nu a avut niciun aport în cauză, astfel cum reiese din răspunsul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, adresa către Baroul București, contractele de asistență juridică și delegațiile depuse și răspunsul Baroului București - în care se arată că B. nu figurează în Tabloul Avocaților, iar formularele de împuterniciri avocațiale și contractele de asistență juridică nu corespund modelelor eliberate de Baroul București.

În susținerea contestației în anulare, s-a invocat și decizia pronunțată în interesul legii nr. XXVII din 16 aprilie 2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2015 s-a admis în principiu contestația formulată în cauză.

Analizând contestația în anulare formulată de condamnatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este întemeiată.

Potrivit art. 426 lit. f) C. proc. pen., se poate face contestație în anulare în cazul în care judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii.

În cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului, în calitate de complice, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, rămasă în forma tentativei, în baza art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, respectiv pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen. anterior. Infracțiunea de înșelăciune prevăzută de dispozițiile Codului penal anterior era pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani.

Conform art. 90 lit. c) C. proc. pen., asistența juridică a inculpatului este obligatorie în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, situație incidentă în speță raportat la limitele de pedeapsă menționate anterior.

Totodată, prin decizia pronunțată în interesul legii nr. XXVII din 16 aprilie 2007, decizie care își păstrează actualitatea, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că asistența juridică acordată în procesul penal unui inculpat de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu o lipsă de apărare a acestuia.

În considerentele deciziei precitate, s-a arătat că nerespectarea cerințelor privind asigurarea apărării inculpatului pe parcursul procesului penal atrage sancțiunea nulității absolute a actelor procedurale și procesuale efectuate, în condițiile art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen. anterior (în prezent art. 281 alin. 1 lit. f C. proc. pen.). Corelativ cu dispozițiile Codului de procedură penală referitoare Ia asigurarea dreptului la apărare pentru inculpat, pe întreg parcursul procesului penal, precum și la caracterul absolut al nulității de care sunt lovite actele îndeplinite în lipsa apărătorului atunci când asistența juridică este obligatorie, potrivit legii, prin Legea nr. 51/1995 modificată și completată prin Legea nr. 255/2004 sunt reglementate condițiile exercitării profesiei de avocat. S-a apreciat ca fiind semnificativ faptul că în art. 1 alin. (2) din lege s-a prevăzut că profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, iar prin alin. (3) al aceluiași articol s-au interzis expres constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancțiunea nulității de drept a acestor acte.

S-a mai arătat că, în raport cu prevederile art. 2 alin. (3) și art. 4 din Legea nr. 303/2004, se impune ca organele judiciare nu doar să ia măsurile necesare asigurării apărării inculpatului în procesul penal, atunci când aceasta este obligatorie, potrivit legii, ci să observe ca asistența juridică să fie acordată de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, pentru că, altfel, asistența juridică acordată echivalează cu o lipsă de apărare.

Având în vedere cele arătate, pentru examinarea motivului invocat de către contestator, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a expune modul în care au fost înființate structurile din care fac parte persoanele care desfășoară activități specifice profesiei de avocat.

Astfel, din inițiativa numitului E. au fost create trei entități (două asociații și o filială a unei asociații) - cu personalitate juridică, având în obiectul lor de activitate, între altele, și înființarea de barouri: Asociația de binefacere „F.” din Deva, Asociația „G.” din Alba Iulia și Filiala H. Gorj a Asociației „G.”

Toate aceste structuri constituite în vederea practicării profesiei de avocat au fost înființate prin intermediul mai multor hotărâri judecătorești.

În temeiul acestei hotărâri judecătorești a fost constituit „consiliul director” al „Baroului I.”, iar E. s-a autointitulat „decan”, pentru ca, la 17 ianuarie 2003, să se întocmească „Tabloul anual al avocaților Baroului I.”, în care erau înscrise 35 de persoane, 20 dintre acestea având conferit dreptul de a pune concluzii la tribunale și curți de apel.

Împotriva încheierii nr. 31/A din 5 august 2002 a Judecătoriei Deva s-a declarat recurs în anulare de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, admis prin decizia nr. 6618 din 26 noiembrie 2004 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, dispunându-se respingerea cererii de înregistrare a persoanei juridice.

Împotriva Asociației de binefacere „F.”, Baroul Hunedoara a formulat două acțiuni la Judecătoria Deva, solicitând radierea și dizolvarea asociației. Cauzele au fost conexate la dosarul soluționat prin sentința civilă nr. 281 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei Deva, prin care s-a dispus dizolvarea Asociației de binefacere „F.” Soluția a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului introdus de asociație, prin decizia civilă nr. 583 din 25 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Totodată, au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate ridicate de Asociația de binefacere „F.” pe parcursul soluționării cauzei.

Astfel, prin decizia nr. 382 din 14 octombrie 2003, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) și ale art. 60 alin. (4) din O. G. nr. 26/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la asociații și fundații, excepție ridicată de Asociația de binefacere „F.” în dosarul Tribunalului Hunedoara, Secția civilă, având ca obiect recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 281 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei Deva. În considerentele deciziei, Curtea a arătat că reglementarea posibilității oricărei părți interesate de a solicita dizolvarea asociației prin hotărâre judecătorească, în condițiile în care aceasta desfășoară o activitate ilicită, nu este de natură a afecta prezumția de nevinovăție instituită prin art. 23 alin. (8) din Constituție și nici atribuțiile Ministerului Public, ca reprezentant al societății.

De asemenea, prin decizia nr. 234 din 25 mai 2004, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (1) teza I și ale art. 57 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Asociația de binefacere „F.” în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect soluționarea recursului în anulare promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a solicitat casarea încheierii nr. 31/A din 5 august 2002 pronunțată de Judecătoria Deva. În considerentele deciziei, Curtea a arătat că organizarea avocaților în barouri și a barourilor în Uniunea Avocaților din România nu contravine niciuneia dintre dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activități ce reprezintă interes pentru societate, este firească și necesară, în vederea stabilirii competenței, a mijloacelor și a modului în care se poate exercita această profesie, precum și a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale.

Pe de altă parte, plângerea individuală formulată de numitul E. la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 12 din 12 octombrie 2004. Curtea a arătat că printre obiectivele statutare ale Asociației „F.” figura „crearea de barouri”, ceea ce contravine prevederilor Legii nr. 51/1995 care interzice crearea de barouri și exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaților din România. Curtea a luat în considerare că membrii asociației s-au dedat la acte concrete, anume crearea unui barou, și că și-au arogat prerogative care erau de competența exclusivă a Uniunii Avocaților din România; prin urmare, Curtea a considerat că dizolvarea Asociației „F.” era proporțională cu scopul urmărit și motivele invocate de instanțele interne se dovedesc relevante și suficiente. În plus, Curtea a notat că membrii Asociației „F.” pot exercita profesia de avocat cu condiția să îndeplinească cerințele prevăzute de Legea nr. 51/1995.

Și împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs în anulare de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 6619 din 26 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul în anulare, a casat încheierea din data de 23 august 2002 a Judecătoriei Alba Iulia și a respins cererea de înregistrare a persoanei juridice.

Excepția de neconstituționalitate ridicată pe parcursul soluționării recursului în anulare a fost respinsă de Curtea Constituțională prin decizia nr. 233 din 25 mai 2004. Astfel, prin decizia precitată s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (1) teza I și ale art. 57 alin. (1) și (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) și ale art. 27 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Asociația „G.” în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect soluționarea recursului în anulare promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a solicitat casarea încheierii pronunțată de Judecătoria Alba Iulia prin care s-a acordat personalitate juridică asociației. În considerentele deciziei, Curtea a arătat că libertatea de asociere, consacrată de art. 40 din Constituție, nu înseamnă că orice persoană, indiferent de statutul său civil sau profesional, poate face parte din orice tip de asociație. Legiuitorul are libertatea de a reglementa condițiile în care pot fi constituite, organizate și în care funcționează diferite tipuri și forme de asociație, inclusiv să dispună constituirea obligatorie a unor asociații pentru exercitarea unor profesii ori îndeplinirea unor atribuții de interes public. (...) Barourile și Uniunea Avocaților, precum și camerele notarilor publici sunt asociații profesionale cu un specific deosebit. Întreaga activitate desfășurată de aceste asociații și de membrii lor este una de interes public, ceea ce presupune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar în ceea ce privește calitățile membrilor, condițiile de organizare și funcționare, nedemnitățile, incompatibilitățile, răspunderea disciplinară și altele. (...) Înscrierea în barourile avocaților sau în camerele notarilor publici constituie o condiție legală pentru a putea exercita profesia de avocat ori pe cea de notar public. Așadar, nu avocatul sau notarul public practicant este obligat să adere la asociație, ci calitatea de membru al asociației condiționează practicarea profesiei.

Prin hotărârea adunării generale a asociației din 6 octombrie 2003, asociația se dizolvă în mod voluntar; pe baza actului de dizolvare, asociația este dizolvată prin încheierea din 18 noiembrie 2003 a Judecătoriei Alba Iulia.

În luna iunie 2004, membrii filialei hotărăsc înființarea a 42 de „barouri” și a „Uniunii Avocaților din România/Uniunii Naționale a Barourilor din România”, toate cu personalitate juridică. Este de remarcat că, la acea dată, asociația mamă a filialei nu mai exista ca persoană juridică, fiind dizolvată voluntar, ceea ce atras și încetarea existenței filialei.

De asemenea, împotriva Filialei H. Gorj a Asociației „G.” introduce acțiune Baroul Cluj. Prin sentința civilă nr. 51 din 20 decembrie 2004, Judecătoria Târgu Jiu a dizolvat filiala și a dispus numirea unui lichidator.

Prin încheierea din 14 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, s-a dispus admiterea cererii formulată de petenta J., lichidator judiciar al Filialei H. Gorj a Asociației „G.” și s-a dispus radierea Filialei H. Gorj a acestei asociații din Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la Judecătoria Târgu Jiu.

Excepțiile de neconstituționalitate formulate de Filiala H. Gorj a Asociației „G.”, pe parcursul soluționării cauzelor, au fost respinse de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 321/2004 și nr. 495/2006.

Prin decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (1) teza I și ale art. 57 alin. (1) și (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Filiala H. Gorj a Asociației „G.” în dosarul Judecătoriei Târgu Jiu, având ca obiect cererea de dizolvare a filialei, introdusă de Baroul Cluj. Curtea a arătat că organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat (...) este firească și necesară, în vederea stabilirii competenței, a mijloacelor și a modului în care se poate exercita această profesie, precum și a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale.

De asemenea, prin decizia nr. 495 din 8 iunie 2006, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și ale art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O. U. G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Filiala H. Gorj a Asociației „G.” în dosarul Tribunalului Gorj, Secția civilă, cu ocazia soluționării apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 51 din 20 decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu.

În consecință, se constată că actele de înființare ale asociațiilor în cadrul cărora s-au constituit ulterior barourile D. au fost desființate.

De asemenea, legalitatea funcționarii acestor structuri a fost cenzurată expres prin Legea nr. 255 din 16 iunie 2004 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România. Constituirea și funcționarea de barouri în afara Uniunii Naționale a Barourilor din România sunt interzise. Actele de constituire și de înregistrare ale acestora sunt nule de drept.

Art. 82 alin. (1) și (2) din aceeași lege (devenit art. 113 după republicarea legii) statuează că la data intrării in vigoare a legii persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale. De asemenea, de la aceeași dată, încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi.

În consecință, dacă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004 activitățile specifice profesiei de avocat exercitate de persoanele care nu făceau parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 puteau fi justificate prin invocarea hotărârilor judecătorești anterior menționate, ulterior modificărilor aduse prin această lege toate argumentele de ordin jurisprudențial care confirmau legalitatea înființării acestor structuri nu mai erau valabile.

Față de cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că motivul invocat de către contestatorul A. se circumscrie cazului de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. f) C. proc. pen., motiv pentru care se impune admiterea contestației în anulare formulată de acesta împotriva deciziei nr. 268/A din 22 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală și desființarea hotărârii instanței de apel menționată, pe acest aspect.

Având în vedere că cererea de contestație a fost formulată, în cauză, de către inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să desființeze, în parte, decizia contestată numai cu privire la acesta.

Întrucât motivul de contestație privind încălcarea dreptului la apărare este comun cu motivul principal de apel invocat de către inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai consideră necesară reluarea argumentelor deja expuse în cazul contestației și pentru analizarea apelului.

Astfel, procedând la rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul A. și de procuror, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivul invocat de către apelantul inculpat - în sensul că în cursul judecății a fost asistat de un avocat care nu figurează înscris în Baroul București, ceea ce echivalează cu o lipsă de apărare a acestuia - primează celorlalte motive de apel invocate atât de inculpat, cât și de procuror și impune desființarea, în parte, a sentinței nr. 454/F din 24 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu privire la inculpatul A., fiind incident cazul de nulitate absolută prevăzut în art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Pentru motivele invocate, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, între altele, a admis contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 268/A din 22 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală.

A desființat, în parte, decizia contestată numai cu privire la inculpatul A. și rejudecând:

În baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de procuror și de inculpatul A., a desființat în parte sentința nr. 454/F din 24 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București cu privire la inculpatul A.

A menținut celelalte dispoziții ale deciziei penale contestate care nu contravin prezentei decizii.