ÎCCJ, decizie (scj.ro #127742)

Contestație în anulare. Cazul prevăzut în art. 426 lit. f) C. proc. pen. Suspendarea calității de avocat

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Contestația în anulare

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

contestație în anulare

C. proc. pen.,

art. 426 lit. f)

Cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. f) C. proc. pen. nu este incident, în ipoteza în care inculpatul a fost asistat în cursul judecății de către o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condițiile legii, indiferent dacă această calitate era suspendată conform art. 28 din Legea nr. 51/1995, suspendarea calității de avocat neechivalând cu încetarea calității de avocat reglementată în art. 27 din Legea nr. 51/1995.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1347 din 5 octombrie 2015

Prin decizia nr. 351 din 30 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.A., I.A. și T.A. împotriva deciziei nr. 112 din 3 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori.

Prin sentința penală nr. 552 din 9 decembrie 2011 a Tribunalului Dolj, în baza art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul M.A., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul M.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

S-au aplicat inculpatului prevederile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata prevăzută în art. 71 din același cod.

În baza art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul I.A., la pedeapsa închisorii de 8 ani și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani.

În baza art. 86

4

raportat la art. 83 C. pen. anterior, s-a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 5557 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1137 din 16 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, art. 86

4

C. pen. anterior raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul I.A. să execute pedeapsa de 10 ani închisoare, ca urmare a adăugării prin cumul a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 5557 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Craiova, la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

S-au aplicat inculpatului prevederile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata prevăzută în art. 71 din același cod.

În baza art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul T.A., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 85 C. pen. anterior, s-a anulat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 1 an închisoare dispusă prin sentința penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin nerecurare la 19 mai 2009.

În baza art. 85 C. pen. anterior raportat la art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul T.A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

S-au aplicat inculpatului prevederile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata prevăzută în art. 71 din același cod.

Prin decizia nr. 112 din 3 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de procuror și de inculpatul T.A. împotriva sentinței penale nr. 552 din 9 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, a desființat, în parte, sub aspectul laturii penale, hotărârea atacată și a înlăturat dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, cu privire la infracțiunile prevăzute în art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, reținute în sarcina inculpaților M.A. și T.A.

A aplicat dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, cu privire la infracțiunile prevăzute în art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, reținute în sarcina inculpaților M.A. și T.A.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, aplicată inculpatului T.A., în pedepsele componente.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpatul T.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 85 C. pen. anterior, a anulat beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pedeapsă complementară.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A respins apelurile inculpaților M.A. și I.A., ca nefondate.

Împotriva deciziei penale menționate, inculpații M.A., I.A. și T.A. au declarat recurs, solicitând reindividualizarea pedepselor aplicate.

Examinând cauza prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că recursurile declarate sunt nefondate.

Împotriva deciziei nr. 351 din 30 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, au formulat contestație în anulare contestatorii M.A., I.A. și T.A.

Prin încheierea din data de 11 mai 2015, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege, a fost admisă în principiu contestația în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. și T.A. împotriva deciziei penale anterior menționate, fixându-se termen pentru judecata acesteia, cu citarea părților.

La termenul din 5 octombrie 2015, contestatorii au solicitat, prin intermediul apărătorilor, admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei penale contestate și rejudecarea recursului.

Calea de atac a fost fundamentată pe dispozițiile art. 426 lit. f) C. proc. pen., în dezvoltarea criticilor contestatorii susținând că au fost lipsiți de apărare în calea de atac a recursului, în condițiile în care apărătorul ce fusese angajat în cauză să le asigure asistența juridică și care le-a reprezentat interesele în fața instanței de recurs avea suspendată calitatea de avocat încă din anul 2010, împrejurare de care au luat cunoștință după pronunțarea deciziei contestate. De asemenea, contestatorii au apreciat că același apărător nu a asigurat o apărare efectivă în cauză, având în vedere că s-a eschivat de la a formula concluzii orale în fața instanței de recurs, solicitând amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

Ca atare, au apreciat contestatorii că, în contextul în care au fost reprezentați de un apărător ce avea suspendată calitatea de avocat, devine incident cazul de nulitate absolută prevăzut în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. și T.A., pe baza actelor din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Art. 426 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre aceasta imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

În prezenta cauză, au fost formulate de către contestatori critici care au fost circumscrise dispozițiilor art. 426 lit. f) C. proc. pen.

Cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. f) C. proc. pen. - invocat de contestatori în susținerea căii extraordinare de atac - este incident atunci când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii.

În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cei trei contestatori au fost reprezentați în fața instanței de recurs, la termenul din 24 ianuarie 2014, când au avut loc dezbaterile, de apărător ales, avocat M.I., care, la acel moment, avea suspendată calitatea de avocat (după cum rezultă din adresa din 3 februarie 2014 emisă de Baroul O., în cuprinsul căreia se arată că avocatul anterior menționat a fost suspendat din profesia de avocat începând cu data de 6 mai 2010, conform deciziei emise de Consiliul Baroului O., ca urmare a începerii urmăririi penale împotriva sa, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive), aspect necunoscut însă de către instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 28 lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, suspendarea calității de avocat intervine pe perioada interdicției de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.

Se reține, însă, că, suspendarea calității de avocat presupune doar lipsa exercițiului profesiei, nu și pierderea calității în sine, care încetează în cazurile expres prevăzute în art. 27 din actul normativ menționat, și anume: prin renunțarea scrisă la exercițiul profesiei, prin deces, prin excluderea din profesie ca sancțiune disciplinară și dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală, care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii; or, niciuna dintre aceste situații nu era incidentă în cauză la momentul pronunțării deciziei contestate.

Prin urmare, apărătorul care i-a reprezentat pe contestatori în fața instanței de recurs nu pierduse calitatea de avocat, aceasta fiind doar suspendată. Suspendarea calității de avocat nu echivalează cu încetarea acesteia, ci doar cu imposibilitatea temporară a exercitării profesiei.

În acest context, se reține că, în cauză, contestatorii au beneficiat de reprezentare juridică cu prilejul judecării recursului, iar împrejurarea potrivit căreia apărătorul avea suspendată la acel moment calitatea de avocat nu echivalează cu pierderea ei, aceasta fiind dobândită în condițiile legii și păstrată pe toată perioada suspendării.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., sunt prevăzute sub sancțiunea nulității dispozițiile relative la asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.

Nulitățile absolute sunt expres prevăzute de lege, fiind circumscrise dispozițiilor art. 281 C. proc. pen., ipoteza expusă de contestatori neputând fi însă circumscrisă normei de procedură amintite.

Legea sancționează cu nulitatea absolută neasistarea suspectului sau a inculpatului de către apărător, respectiv de către o persoană care are calitatea de avocat dobândită în condițiile legii, neavând relevanță, sub aspectul condițiilor prevăzute în art. 281 C. proc. pen., dacă această calitate a fost suspendată temporar, esențială fiind existența calității de avocat în privința persoanei care a asigurat asistența juridică/reprezentarea inculpatului.

Ca atare, în speță, nu se poate reține că cei trei contestatori au fost lipsiți de apărare, asistența juridică fiindu-le asigurată de către o persoană care avea calitatea de avocat, chiar suspendată, context în care nu poate opera nulitatea absolută a hotărârii contestate.

În cauză, ar putea fi vorba, eventual, despre o nulitate relativă, însă, nefiind dovedită vătămarea procesuală adusă contestatorilor, nu se justifică desființarea actului, respectiv a hotărârii atacate pe calea prezentei contestații, cu consecința rejudecării recursului, astfel cum a solicitat apărarea.

În acest sens, din analiza actelor dosarului, se constată că avocatul care i-a reprezentat pe contestatori în calea de atac a recursului a asigurat o apărare efectivă, fiind prezent la termenul când au avut loc dezbaterile, prilej cu care a formulat cereri în probațiune și a pus concluzii pe fondul cauzei.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 432 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. și T.A. împotriva deciziei nr. 351 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.