ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1347/2015

Asupra contestației în anulare de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 351 din 30 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 7187/63/2010, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.A., I.A. și T.A. împotriva Deciziei penale nr. 112 din 3 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Au fost obligați recurenții inculpați la plata sumelor de câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 552 din 9 decembrie 2011, Tribunalul Dolj a respins cererea formulată de inculpatul M.A., de schimbare a încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior în art. 181 alin. (1) din același Cod, ca neîntemeiată.

În baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic. art. 75 lit. c) din același cod, a fost condamnat inculpatul M.A., cetățean român, fără ocupație, fără antecedente penale, la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul M.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

S-au aplicat inculpatului prevederile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe durata prevăzută de art. 71 din același Cod.

S-a respins cererea formulată de inculpatul I.A., de schimbare a încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior în art. 182 alin. (2) teza ultimă din același Cod, ca neîntemeiată.

În baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplic. art. 75 lit. a) și art. 37 lit. a) din același cod, a fost condamnat inculpatul I.A., cetățean român, fără ocupație, recidivist, la pedeapsa închisorii de 8 ani și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. a) din același Cod, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani.

În baza art. 86

4

rap. la art. 83 C. pen. anterior, s-a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 5557 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 1137 din 16 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, art. 86

4

C. pen. anterior rap. la art. 83 alin. (1) din același Cod, s-a dispus ca inculpatul I.A. să execute pedepsele cele mai grele de 10 ani închisoare, ca urmare a adăugării prin cumul și a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 5557 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Craiova, la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

S-au aplicat inculpatului prevederile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe durata prevăzută de art. 71 din același Cod.

S-a respins cererea formulată de inculpatul T.A., de schimbare a încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior în art. 180 alin. (2) din același Cod, ca neîntemeiată.

În baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic. art. 75 lit. c) din același Cod, a fost condamnat inculpatul T.A., cetățean român, fără ocupație, fără antecedente penale, la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 85 C. pen. anterior, s-a anulat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 1 an închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 295 din 06 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin nerecurare la 19 mai 2009.

În baza art. 85 C. pen. anterior rap. la art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) și art. 35 alin. (1) din același Cod, s-a dispus ca inculpatul T.A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.

S-au aplicat inculpatului T.A. prevederile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe durata prevăzută de art. 71 din același Cod.

S-a constatat că partea vătămată P.G.A. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 346 C. proc. pen. anterior, au fost obligați în solidar inculpații M.A., I.A. și T.A. la plata sumei de 2835,96 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, cu dobânzile legale aferente sumei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. anterior, s-a confiscat de la inculpatul T.A. arma neletală (pistol), marca R.

S-au confiscat 3 tuburi cartușe arse, un încărcător, un mâner din metal cu gravuri reprezentând doi dragoni, așa cum au fost ele particularizate în raportul de expertiză din 16 septembrie 2009.

A fost obligat fiecare dintre inculpații M.A., I.A. și T.A. la câte 2500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în luna septembrie 2007, inculpații M.A., I.A. (fost I.A.) și T.A. (fost B.A.) zis "B.", veri primari, locuiau în cart. Fața Luncii din Craiova și se aflau în relații conflictuale cu victima P.G.A. zis "P." și membrii familiei acesteia.

Această stare conflictuală s-a declanșat în perioada anilor 2000 - 2002, în timp ce se aflau în străinătate și a continuat după revenirea în țară.

Pe fondul stării tensionate în care se aflau, în ziua de 08 august 2007, victima P.G.A. a avut un conflict cu M.A. și fratele său I.V., zis "A.", în zona stației P. de pe B-dul Ș. din Craiova, iar apoi, în aceeași zi, cu fratele lor, M.I. zis D., în Parcul N. din Craiova.

În ziua de 30 septembrie 2009, la locuința victimei, situată pe str. H. din Craiova, a avut loc comemorarea surorii sale, P.A., de la decesul căreia trecuseră 5 ani, eveniment la care au fost invitați prieteni și rude apropiate.

În acest context, tinerii prezenți au hotărât ca, în după-amiaza aceleiași zile, să meargă să joace fotbal pe un teren cu gazon sintetic, situat în apropierea Stadionului Io. din Craiova, unde fuseseră și cu alte ocazii.

La data respectivă, victima lucra la SC E.R. SRL, administrată de numitul B.Ș., care i-a pus la dispoziție un telefon mobil, cu numărul de cartelă 007 pentru a-l folosi în activitatea pe care o desfășura. De pe acest telefon mobil, P.G.A. l-a contactat pe administratorul terenului de fotbal, martorul P.V.M., care i-a confirmat că terenul este liber la orele 19:00.

În jurul orelor 18:30, P.G.A. împreună cu frații săi, P.C. zis A., P.L., P.A. și rudele sale, Z.A. zis O., Z.F. zis C., B.Ș. zis "I.", T.T. zis B., P.V., T.I.C. și V.I., au plecat cu patru autoturisme către terenul de fotbal.

Deplasarea au făcut-o pe str. H., iar apoi pe str. D. până la intersecția cu str. I., unde au fost așteptați de inculpații I.A., T.A., M.A., frații acestuia, M.I. zis "D.", I.V. zis "A.", precum și alte rude ale acestora, bărbați, femei și copii.

Inculpații aflaseră că victima și rudele sale merg să joace fotbal și i-au așteptat în apropierea acestei intersecții, întrucât cunoșteau că este locul pe unde vor trece.

Victima P.G.A. a fost nevoită să oprească autoturismul ce-l conducea, marca M., în care se mai aflau P.C., P.L., P.A. și fiul acestuia, V.I., în vârstă de 11 ani, întrucât mai multe persoane se poziționaseră în mijlocul străzii.

La scurt timp, o persoană din grupul agresorilor i-a spart geamul din spate al autoturismului, fapt pentru care P.G.A. a coborât de la volan, iar în apropierea autoturismului, în partea stângă, i-a observat pe M.A., I.A. și T.A., având fiecare în mână câte un pistol.

Cei trei inculpați au tras cu pistoalele în direcția victimei, producându-i leziuni prin împușcare, ce au necesitat pentru vindecare 50 zile îngrijiri medicale, cu consecința punerii în primejdie a vieții.

În urma actului de agresiune, P.G.A. a căzut pe sol, iar pentru a-l apăra, au intervenit frații săi, P.C. și P.L.

În acest context, P.C. l-a lovit cu o bară metalică pe M.I., zis D. Acesta era înarmat cu o sabie și lovise cu ea pe P.L., ce venise în ajutorul victimei, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7 - 8 zile îngrijiri medicale.

În aceleași împrejurări, P.L. l-a lovit pe I.V., provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 45 - 50 zile îngrijiri medicale.

În timpul conflictului a mai suferit vătămări corporale și martorul Z.A. zis "O." (8 - 9 zile îngrijiri medicale). Cu ocazia audierii, acesta a menționat că nu formulează plângere.

Starea gravă în care se afla P.G.A. a impus transportarea de urgență la Spitalul nr. 1 Craiova, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Din Certificatul medico-legal nr. 3679/2007 a rezultat că P.G.A. a prezentat la examinare leziuni de violență ce au putut data din 30 septembrie 2007, leziunile s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure și împușcare, au fost aplicate din față lateral-stânga și au necesitat 30 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieții.

Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpații M.A., I.A. și T.A..

Reprezentantul parchetului a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că: în mod greșit s-a reținut în sarcina inculpaților M.A. și T.A. circumstanța prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. anterior, întrucât la săvârșirea faptei nu a participat niciun minor; instanța de fond a omis să aplice dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind prelevarea unor probe biologice de la inculpați, în condițiile în care aceștia au fost condamnați pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat; în mod greșit s-a dispus confiscarea în baza art. 118 lit. b) C. pen. anterior, de la inculpatul T.A., a unei arme neletale (pistol) marca R., întrucât arma respectivă nu a fost găsită de organele de poliție, iar prin Sentința penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova s-a dispus confiscarea aceleiași arme; prima instanță nu a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate celor trei inculpați, nu a apreciat în mod corect pericolul social al faptelor și perseverența manifestată de unii dintre inculpați (I.A. și T.A.) în săvârșirea unor fapte antisociale.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii primei instanțe și modificarea acesteia în sensul criticilor formulate mai sus.

Inculpatul M.A. a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii primei instanțe și, pe fond, achitarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 C. pen. anterior, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, iar pentru infracțiunea prev. de art. 138 din Legea nr. 295/2004, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior.

În susținerea apelului declarat, a arătat că el nu a fost prezent la fața locului în momentul derulării conflictului, întrucât se afla pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin. Au fost invocate în acest sens depozițiile martorilor M.F., N.M., T.M. ș.a. și s-a arătat că prima instanță a acordat relevanță juridică declarațiilor date de partea vătămată și membrii familiei sale, deși acestea sunt subiective.

S-a arătat, totodată, că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că el a tras cu arma, la fața locului fiind prezente mai multe persoane care dețineau arme, că nu s-a găsit arma asupra inculpatului și nu s-a efectuat o expertiză balistică.

În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă de omor calificat, din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, în infracțiunea prev. de art. 180 din același Cod, arătând că, din cuprinsul raportului medico-legal întocmit în cauză, rezultă că leziunile din zona abdomenului au necesitat pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața părții vătămate.

Totodată, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, prin reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. anterior, dat fiind faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Inculpatul T.A. a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii primei instanțe și, pe fond, modificarea acesteia, în sensul schimbării încadrării juridice dată faptei de tentativă de omor calificat, din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, în infracțiunea, prev. de art. 180 alin. (2) din același Cod.

În susținerea apelului declarat, a arătat că agresiunea exercitată de el nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă la omor calificat, întrucât leziunea provocată părții vătămate este una minoră și a fost produsă cu bilă de cauciuc. În acest sens, a solicitat instanței să constatate că partea vătămată nu a depus plângere prealabilă și să dispună încetarea procesului penal pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior.

S-a arătat, totodată, că în mod greșit prima instanță a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova, întrucât faptele deduse judecății în prezenta cauză sunt concurente cu fapta pentru care a fost condamnat prin sentința menționată și, prin urmare, sunt incidente dispozițiile privind concursul de infracțiuni.

În concordanță cu una dintre criticile formulate de parchet, a arătat că în mod greșit s-a dispus confiscarea armei neletale marca R. de la inculpatul T.A., în condițiile în care aceeași armă a fost confiscată prin Sentința penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova.

Inculpatul I.A. a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii primei instanțe și, pe fond, modificarea acesteia, în sensul achitării sale în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior și în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, pentru infracțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004.

În susținerea apelului declarat, a arătat că situația de fapt reținută în cuprinsul rechizitoriului nu corespunde adevărului, că din cuprinsul concluziilor raportului de constatare medico-legală rezultă că actele de violență au fost aplicate din față, lateral stânga și că partea vătămată, în declarațiile date, nu a indicat în mod constant că inculpații s-au aflat în această poziție, menționând în unele dintre declarații alte persoane.

A precizat, totodată, că martorul P.A., în declarațiile date, nu-l indică și pe el ca fiind prezent la locul faptei și înarmat, iar martorii Z.F. și A. au revenit asupra declarațiilor date, astfel că există dubiu cu privire la participarea sa la săvârșirea faptelor.

În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) din același Cod, arătând că ceea ce diferențiază cele două infracțiuni este latura subiectivă și că el nu a acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate.

S-a solicitat, totodată, reducerea pedepsei aplicate inculpatului, prin reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. anterior.

Prin Decizia penală nr. 112 din 3 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetai de pe lângă Tribunalul Dolj și de inculpatul T.A. împotriva Sentinței penale nr. 552 din 9 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 7187/63/2010, a desființat, în parte, sub aspectul laturii penale, hotărârea atacată și a înlăturat dispozițiile art. 75 lit. c) C. pen. anterior, cu privire la infracțiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, reținute în sarcina inculpaților M.A. și T.A.

A aplicat dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen. anterior, cu privire la infracțiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, reținute în sarcina inculpaților M.A. și T.A.

A înlăturat dispozițiile art. 118 lit. b) C. pen. anterior, privind confiscarea de la inculpatul T.A. a unei arme neletale (pistol) marca R.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de la inculpați de probe biologice, în vederea introducerii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, aplicată inculpatului T.A., în pedepsele componente de 7 ani și 6 luni și 2 ani închisoare, aplicate în prezenta cauză și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pedeapsă complementară și 1 an închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 295 din 06 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpatul T.A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 85 C. pen. anterior, a anulat beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pedeapsă complementară.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A respins apelurile inculpaților M.A. și I.A., ca nefondate.

A obligat pe inculpatul M.A. la 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

A obligat pe inculpatul I.A. la 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în mod greșit au fost reținute dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen. anterior față de inculpați, în ceea ce privește tentativa la infracțiunea de omor calificat, întrucât la comiterea faptei nu a participat numai un minor, cei trei inculpați fiind majori.

Cei trei inculpați fiind condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, infracțiune ce se regăsește printre cele pentru care pot fi prevalate probe biologice, instanța a dispus introducerea profilelor genetice în S.N.D.G.J.

De asemenea, instanța de apel în mod corect a reținut că, în cauză, nu pot fi incidente dispozițiile art. 118 alin. (4) C. pen. anterior, întrucât confiscarea pistolului marca R. fusese dispusă anterior prin Sentința penală nr. 295/2009 a Judecătoriei Craiova.

În ceea ce privește critica vizând greșita individualizare a pedepselor, Curtea de Apel Craiova a reținut că, în procesul individualizării pedepselor de către instanța de fond, s-a făcut o corectă apreciere a circumstanțelor atenuante în care au fost săvârșite faptele, dar și a datelor care caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpați.

Împotriva deciziei penale sus-menționate, inculpații M.A., I.A. și T.A. au declarat recurs, solicitând reindividualizarea pedepselor aplicate. A fost invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, în sensul că nu au fost reținute în favoarea inculpaților dispozițiile art. 74, 76 C. pen. anterior.

Examinând cauza prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte a apreciat că recursurile declarate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța a analizat respectarea termenului de declarare a căii de atac, cât și cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, instanța de recurs a constatat că primul termen a fost acordat în cauză la 22 noiembrie 2013, dată în raport de care a calculat termenul de 5 zile prevăzut de art. 385

10

C. proc. pen. anterior.

S-a constatat că motivele de recurs formulate de inculpatul M.A. au fost depuse la data de 9 ianuarie 2014, cele formulate de T.A. au fost depuse la data de 17 ianuarie 2014, iar inculpatul I.A. a depus motive de recurs la data de 9 ianuarie 2014.

A fost avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 385

10

C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3), se examinează din oficiu.

S-a reținut că legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situație ar fi fost menționată expres în textul de lege, orice interpretare care excede prevederilor legale indicate neputând fi luată în considerare de către instanța de recurs.

S-a constatat că a fost adusă la cunoștința recurenților inculpați obligativitatea depunerii motivelor de recurs, în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanță cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată și sancțiunea nedepunerii motivelor în termenul prevăzut de lege, respectiv neexaminarea cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior. Recurenții inculpați au fost citați pentru primul termen de judecată în recurs, de la data de 22 noiembrie 2013, cu această mențiune precizată anterior, citațiile fiind primite de recurenți la datele de 14 iunie 2013. Or, în condițiile în care primul termen de judecată a fost fixat la data de 22 noiembrie 2013, la un interval de aproximativ 4 luni de la primirea citațiilor, recurenții fiind informați cu privire la obligațiile legale ce le incumbă referitoare la depunerea motivelor de recurs, s-a reținut că împrejurarea nerespectării termenului prevăzut de lege în acest sens le este culpabilă.

În consecință, s-a reținut că nerespectarea termenului de motivare a recursului, prevăzut de art. 385

10

C. proc. pen. anterior, atrage sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului pentru nerespectarea termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc. pen. anterior, cu consecința că instanța de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Față de cele arătate, în ceea ce privește recursurile declarate de inculpații M.A., I.A. și T.A., care nu au motivat calea de atac în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte a avut în vedere doar cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior.

Analizându-se criticile formulate de recurenții inculpați din perspectiva cazurilor de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, s-a constatat că nu se circumscriu dispozițiilor art. 385

9

pct. 1 - care vizează nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, pct. 3 - care se referă la situația în care instanța nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate, pct. 4 - când ședința de judecată nu a fost publică, pct. 5 - când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului când aceasta a fost obligatorie, pct. 6 - când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezența acestuia era obligatorie, pct. 13 - când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, pct. 14 - când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, pct. 15 - dacă nu s-a constatat grațierea.

Sub aspectul criticii referitoare la individualizarea sancțiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanța a constatat că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării apelului, exclude posibilitatea analizei criticii formulate.

Astfel, s-a reținut că, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare de la art. 72 C. pen. anterior decurgând din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept.

În același sens, s-a reținut că Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele, orice reformare a hotărârii pronunțate în apel fiind strict legată de aplicarea legii.

În consecință, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu a putut examina în cauza de față criticile referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Verificând, din oficiu, hotărârea atacată doar în ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, conform art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior, instanța de ultim control judiciar a constatat că pedepsele aplicate inculpaților se încadrează în limitele prevăzute de lege, motiv pentru care criticile au fost respinse.

Împotriva Deciziei penale nr. 351 din 30 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 7187/63/2010, au formulat contestație în anulare contestatorii M.A., I.A. și T.A., care a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a instanței supreme la data de 6 februarie 2014, sub nr. 527/1/2014.

Prin încheierea din data de 11 mai 2015, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege, a fost admisă în principiu contestația în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. și T.A. împotriva deciziei penale anterior menționate, fixându-se termen pentru judecata acesteia, cu citarea părților.

La termenul din 5 octombrie 2015, contestatorii au solicitat, prin intermediul apărătorilor, admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei penale contestate și rejudecarea recursului.

Calea de atac a fost fundamentată pe dispozițiile art. 426 lit. f) C. proc. pen., în dezvoltarea criticilor contestatorii susținând că au fost lipsiți de apărare în calea de atac a recursului, în condițiile în care apărătorul ce fusese angajat în cauză să le asigure asistența juridică și care le-a reprezentat interesele în fața instanței de recurs, avea suspendată calitatea de avocat încă din anul 2010, împrejurare de care au luat cunoștință după pronunțarea deciziei contestate. De asemenea, contestatorii au apreciat că același apărător nu a asigurat o apărare efectivă în cauză, având în vedere că s-a eschivat de la a formula concluzii orale în fața instanței de recurs, solicitând amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

Ca atare, au apreciat contestatorii că, în contextul în care au fost reprezentați de un apărător ce avea suspendată calitatea de avocat, devine incident cazul de nulitate absolută prevăzut de dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. și T.A., pe baza actelor din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Art. 426 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

În prezenta cauză, au fost formulate de către contestatori critici care au fost circumscrise dispozițiilor art. 426 lit. f) C. proc. pen.

Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. f) C. proc. pen. - invocat de contestatori în susținerea căii extraordinare de atac - este incident atunci când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii.

În speță, Înalta Curte constată că cei trei contestatori au fost reprezentați în fața instanței de recurs, la termenul din 24 ianuarie 2014, când au avut loc dezbaterile, de apărător ales, avocat M.I., care, la acel moment, avea suspendată calitatea de avocat (după cum rezultă din adresa din 03 februarie 2014 emisă de Baroul Olt - dosar contestație -, în cuprinsul căreia se arată că avocatul anterior menționat a fost suspendat din profesia de avocat începând cu data de 6 mai 2010, conform Deciziei nr. 141 din 05 iulie 2010, emisă de Consiliul Baroului Olt, ca urmare a începerii urmăririi penale împotriva sa, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive), aspect necunoscut însă de către instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 28 lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, suspendarea calității de avocat intervine pe perioada interdicției de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.

Se reține, însă, că, suspendarea calității de avocat presupune doar lipsa exercițiului profesiei, nu și pierderea calității în sine, care încetează în cazurile expres prevăzute de art. 27 din actul normativ menționat, și anume: prin renunțarea scrisă la exercițiul profesiei, prin deces, prin excluderea din profesie ca sancțiune disciplinară și dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală, care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii, or niciuna dintre aceste situații nu era incidență în cauză la momentul pronunțării deciziei contestate.

Prin urmare, apărătorul care i-a reprezentat pe contestatori în fața instanței de recurs nu pierduse calitatea de avocat, aceasta fiind doar suspendată. Suspendarea calității de avocat nu echivalează cu încetarea acesteia, ci doar cu imposibilitatea temporară a exercitării profesiei.

În acest context, se reține că, în cauză, contestatorii au beneficiat de reprezentare juridică cu prilejul judecării recursului, iar împrejurarea potrivit căreia apărătorul avea suspendată la acel moment calitatea de avocat nu echivalează cu pierderea ei, aceasta fiind dobândită în condițiile legii și păstrată pe toată perioada suspendării.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, potrivit art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., sunt prevăzute sub sancțiunea nulității dispozițiile relative la asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.

Nulitățile absolute sunt expres prevăzute de lege, fiind circumscrise dispozițiilor art. 281 C. proc. pen., ipoteza expusă de contestatori neputând fi însă circumscrisă normei de procedură amintite.

Legea sancționează cu nulitatea absolută neasistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător, respectiv de către o persoană care are calitatea de avocat dobândită în condițiile legii, neavând relevanță, sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 281 C. proc. pen., dacă această calitate a fost suspendată temporar, esențială fiind existența calității de avocat în privința persoanei care a asigurat asistența juridică/reprezentarea inculpatului.

Ca atare, în speță, nu se poate reține că cei trei contestatori au fost lipsiți de apărare, asistența juridică fiindu-le asigurată de către o persoană care avea calitatea de avocat, chiar suspendată, context în care nu poate opera nulitatea absolută a hotărârii contestate.

În cauză, ar putea fi vorba, eventual, despre o nulitate relativă, însă, nefiind dovedită vătămarea procesuală adusă contestatorilor, nu se justifică desființarea actului, respectiv a hotărârii atacate pe calea prezentei contestații, cu consecința rejudecării recursului, astfel cum a solicitat apărarea.

În acest sens, din analiza, actelor dosarului, se constată că avocatul care i-a reprezentat pe contestatori în calea de atac a recursului a asigurat o apărare efectivă, fiind prezent la termenul când au avut loc dezbaterile, prilej cu care a formulat cereri în probațiune și a pus concluzii pe fondul cauzei.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 432 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. și T.A. împotriva Deciziei penale nr. 351 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. 7187/63/2010.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include și onorariile pentru apărarea din oficiu în prezenta cauză, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. și T.A. împotriva Deciziei penale nr. 351 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 7187/63/2010.

Obligă contestatorii M.A. și T.A. la plata sumelor de câte 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 65 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă contestatorul I.A. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 octombrie 2015.

Procesat de GGC - NN