ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1553/2014

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 103 din 01 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosar nr. 4017/63/2012, s-au dispus următoarele: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata M.A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003. În baza art. 215 alin. (1) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. S-a dispus condamnarea inculpatei M.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 86 1 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata termenului de încercare de 9 ani, termen compus din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă intervalul de 5 ani fixat de instanță. În baza art. 86 3 C. pen., obligă inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; - va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui e existență.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării. S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii executării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile C.F. și B.F. A fost obligată inculpata la plata sumei de 10.360 euro cu titlu de despăgubiri civile și la dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data comiterii infracțiunii - iulie 2006 și până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă C.F.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 2.151 euro cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă B.F. S-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile S.G., A.D.F., G.C. și R.J.M. A fost obligată inculpata la plata sumei de 620 euro către S.G., la plata sumei de 860 euro către A.D.F., la plata sumei de 13.700 euro către G.C. și la plata sumei de 1.000 euro către R.J.M. S-a constatat că părțile vătămate F.L.A., P.A., D.V.C., D.D.G., V.S.M., F.S., C.L., B.C., T.G., B.N., P.E.C., D.B.F., P.G., B.M., P.M., P.S., F.A.S., Z.P., M.G., P.I.G., P.E.S., G.L., C.M., M.F., M.M., D.N.M., C.C., D.F., B.O.M., S.F.P., A.V., M.L., A.C., R.C., R.S., P.I.M., P.F., F.M., N.A.F., N.O.F., S.G., M.I.M., B.E.J., F.R., H.J.F.

nu se constituie părți civile în procesul penal. În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata M.A. a sumei de 118.963 euro. A fost obligată inculpata, către partea civilă C.F., la plata sumei de 4.480 RON reprezentând cheltuieli de judecată, din care 3.000 RON onorariu avocat și 1.480 RON cheltuieli de transport. A fost obligată inculpata la plata sumei de 12.500 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut următoarele: Inculpata M.A.

a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 27D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, pentru săvârșirea infracțiunilor de cauzare a unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea de date informatice într-un sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art. 215 alin. (1) și alin. (5) C. pen. În actul de trimitere în judecată s-a arătat, în esență, că în perioada 2005-2007 inculpata M.A., în mod direct sau sub identitatea învinuitei M.M.M.

și a numitelor B.L.I. și B.G. accesa diferite site-uri de internet destinate socializării și în discuțiile electronice purtate cu părțile vătămate le prezenta acestora, în mod intenționat, o stare materială precară, grave probleme de sănătate ale părinților, datorii financiare foarte mari ale familiei, pe fondul cărora intenționa să ajungă în străinătate, exact în țările unde domiciliau părțile vătămate și le pretindea acestora, în mod direct sau accepta de la ele pe fondul creării unor stări de compasiune, diferite sume de bani necesare obținerii documentelor de călătorie, achitării transportului, rezolvării problemelor medicale ale familiei sau achitării datoriilor către cămătari, sume de bani care, în realitate, au fost însușite de învinuită și au fost adevăratul scop al conduitei acesteia.

Astfel, în cazul cetățeanului italian F.B., motivul solicitării de către învinuita M.A. a sumei totale de 2.951 euro a fost de a se deplasa în Italia pentru a lucra ca foto model la agenția de modeling a cetățeanului italian respectiv. În scopul formării convingerii asupra aspectului estetic, învinuita M.A. a postat pe internet o fotografie în care se observă în mod evident că este înfățișată o altă persoană decât inculpata M.A. Din corespondența electronică atașată de cetățeanul italian F.B. a rezultat că inculpata M.A. a invocat ulterior că a întâmpinat dificultăți legate de procedura de ieșire din țară, solicitându-i în permanență alte sume de bani. În cazul cetățeanului italian C.F., din declarația acestuia a rezultat că inculpata M.A.

sub identitatea martorei M.M.M. i-a cerut suma totală de 11.160 euro pentru a veni în Italia să-l cunoască, invocând de fiecare dată probleme personale legate de datorii financiare ale familiei ei. Cu privire la cetățeanul italian S.G., acesta i-a expediat inculpatei M.A., care s-a prezentat sub identitatea martorei M.M.M., suma totală de 620 euro pentru a ajunge în Italia și pentru a-și acoperi cheltuielile medicale mincinoase, legate de un accident de circulație produs în drumul ei spre Italia. În cazul cetățeanului italian A.D.F., acesta i-a trimis inculpatei M.A., sub identitatea martorei M.M.M., suma totală de 860 euro, pentru ca aceasta să-și acopere cheltuielile legate de documente de călătorie, transport și hrană până în Italia, unde urma să se întâlnească cu el, situație similară și în cazul cetățeanului italian G.C.

de la care învinuita M.A. a solicitat și obținut suma de 13.700 euro pentru pretinse datorii ale ei în cuantum de 30.000 euro, luate de la cămătari pe fondul unor afecțiuni medicale imaginare ale tatălui ei, care a necesitat cinci intervenții chirurgicale. Același scop, constând în obținerea de foloase materiale prin inducerea în eroare și prezentarea ca adevărate a unor fapte imaginare legate de situația ei materială și de afecțiuni medicale grave ale membrilor familiei, care creează compasiune și milă a fost urmărit de inculpata M.A.

și în cazul părților vătămate, A.A., A.G., A.V., A.L., A.M.V., A.C., B.C., B.L., B.O.M., B.M., B.N., C.V., C.M., C.C., C.P., C.L., C.G., C.A.M., C.A., D.C.F., D.V.C., D.F., D.D.G., D.N.M., D.P.M., F.P., F.S., F.L.A., F.M., G.L., G.A., G.P., R.M., M.M., M.R., M.F., M.L., M.A.M., M.G., V.G., N.O.F., N.A.F., P.T.M., P.E.S., P.Z.C., P.S., P.G., P.I.M., P.M., P.F., P.O.M., P.R.M., P.A., R.G.F., R.S., R.G., R.O.G., M.M., R.C., R.A.C., S.F.P., S.G., T.A., T.G., V.S., Z.P., K.M.G., C.L.G., D.M.O., F.M., G.F., I.F., M.E., M.O.L., P.G., R.D., S.A.G., S.A.A., S.S., V.R. și V.Ș. cărora Ie-a prezentat, în mod intenționat o stare materială precară a ei, pe fondul căreia dorea să plece în Italia, însă nu dispunea de banii necesari pentru documente de călătorie, transport, hrană, cheltuieli vamale.

Prin extinderea cercetărilor, având în vedere sumele de bani ridicate de inculpată prin sistemul W.U., s-a obținut la data de 26 mai 2008, de la autoritățile judiciare germane documentele referitoare la identificarea și audierea cetățenilor germani care figurau ca expeditori ai unor sume de bani expediate inculpatei M.A., după cum urmează: T.F. (1.150 euro); N.S. (650 euro); M.I.M. (750 euro); J.F. (1.050 euro) și G.B. (700 euro), stabilindu-se că inculpata a procedat în aceeași manieră pentru obținerea acelor sume de bani. De asemenea, de la autoritățile judiciare austriece s-au obținut date privind solicitarea de către inculpată a unor sume de bani cetățenilor austrieci B.E.J. și M.I.M., iar de la autoritățile judiciare elvețiene date privind solicitarea de bani de la R.J.M și R.F.

Prima instanță, având în vedere probele administrate la urmărirea penală, respectiv: plângeri și declarații de părți vătămate, formulare de transfer bancar prin sistemul W.U. și M.G. și extrase de cont; proces-verbal de percheziție domiciliară; declarațiile inculpatei M.A.; declarațiile învinuitei M.M.M. și declarațiile B.L.I., precum și cele administrate în faza de judecată, respectiv: declarația inculpatei M.A. și ale numitelor M.M.M. și B.L.I., a stabilit că aspectele de fapt menționate în rechizitoriu sunt corecte. Inculpata a obținut sumele de bani menționate anterior - suma totală de 149.254 euro (din care 114.739 euro expediați pe numele M.A., 30.570 euro expediați pe numele M.M.M., 3.295 euro expediați pe numele B.G.) - prin inducerea în eroare a părților vătămate cu privire la situația sa familială și personală și, uneori, prin prezentarea sub altă identitate.

În drept s-a arătat că faptele acesteia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1) și alin. (5) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. În ceea ce privește infracțiunea informatică prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, prima instanță a arătat că, potrivit art. 49 din Legea nr. 161/2003, constituie infracțiune fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea, ștergerea de date informatice, prin restricționarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării sistemului informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul.

S-a arătat că frauda informatică presupune deci introducerea de date sau programe pentru calculator sau orice intruziune care ar putea să genereze o influență a rezultatului, cauzând prin aceasta un prejudiciu intenționat, urmărind să obțină un avantaj patrimonial pentru sine sau pentru altul. Rațiunea încriminării o reprezintă ocrotirea relațiilor sociale ce protejează integritatea datelor informatice, securitatea sistemelor informatice și patrimoniul persoanei. Prejudiciul se produce în cazul acestei infracțiuni prin acțiuni asupra sistemelor informatice pe care le deține sau pe care le utilizează partea vătămată, condiție care nu se regăsește în speță.

S-a menționat că, în situația dedusă judecații, inculpata, accesând site-uri internet destinate socializării, folosind o adresa de e-mail care poate sau nu să corespundă numelui persoanei care o folosește - ID-ul sau numele folosit în e-mail nefiind obligatoriu să exprime identitatea persoanei - purta discuții cu părțile vătămate, inducându-le în eroare că intenționează să vină în țările unde locuiesc acestea, solicitând în acest scop sume de bani pe care ulterior le însușea. S-a arătat că, nu se poate susține că inculpata a produs prejudiciul persoanelor vătămate prin introducerea de date informatice și deci prin acțiuni asupra sistemelor informatice, ci prin comiterea de acte materiale care se circumscriu laturii obiective ale infracțiunii de înșelăciune.

În consecință, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fraudă informatică prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, sub aspectul laturii obiective, s-a dispus achitarea inculpatei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În ceea ce privește individualizarea pedepsei pentru infracțiunea de înșelăciune prima instanță a arătat că are în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările concrete în care a săvârșit fapta, gradul de pericol social concret al faptei, cuantumul mare al prejudiciului produs, dar și circumstanțele personale ale inculpatei care este tânără și anterior nu a mai săvârșit fapte de natură penală, a avut o atitudine sinceră, recunoscând fapta comisă, iar în timpul procesului penal a achitat o parte din prejudiciul produs părților civile, respectiv sumane 1.600 euro.

În raport de cele menționate anterior, instanța de fond a apreciat că în favoarea inculpatei se pot reține circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) și b) C. pen., urmând să facă aplicarea art. 76 lit. b) C. pen. Având în vedere concluziile referatului de evaluare care a apreciat că inculpata se poate integra în societate, prima instanță s-a orientat la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării. Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că partea vătămată C.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000 euro reprezentând sumele de bani trimise inculpatei și dobânda legală aferentă acestei sume de la data săvârșirii infracțiunii la zi.

Din declarația acestei părți vătămate și din transferurile de numerar efectuate pe numele inculpatei, instanța de fond a reținut că prejudiciul cauzat este de 11.160 euro, din care inculpata a achitat suma de 500 euro, sumă recunoscută de partea civilă, și suma de 300 euro, astfel încât prejudiciul rămas nerecuperat se ridică la suma de 10.360 euro. Partea vătămată B.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.951 euro - sumă ce rezultă și din verificările transferurilor de numerar efectuate pe numele inculpatei, din care inculpata a achitat în cursul judecății suma de 500 euro și suma de 300 euro, rămânând nerecuperat prejudiciul în cuantum de 1.151 euro. Partea vătămată S.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 620 euro, A.D.

cu suma de 860 euro, G.C. cu suma de 13.700 euro și R.J.M. cu suma de 1.000 euro. Reținând vinovăția inculpatei în comiterea faptelor ce au avut ca rezultat prejudiciile indicate, prima instanță a obligat-o pe aceasta la plata sumelor respective. Totodată, s-a constatat că un mare număr de părți vătămate nu s-au mai constituit părți civile în cauză, motiv pentru care, în conformitate cu disp. art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 118.963 euro. Împotriva acestei sentințe au declarat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova și partea civilă C.F. În apelul D.I.I.C.O.T. sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie. Ca motiv de nelegalitate s-a invocat greșita achitare a inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003.

În esență, s-a susținut că inculpata a accesat site-uri de internet destinate socializării, introducând date informatice necorespunzătoare adevărului, în scopul obținerii de beneficii materiale, prejudiciul fiind produs prin acțiunile directe asupra sistemelor informatice, astfel că se impunea condamnarea acesteia. Ca motiv de netemeinicie s-a susținut că în mod greșit au fost reținute circumstanțe atenuante deoarece vârsta nu ar trebui să fie un criteriu care să fie interpretat ca circumstanță atenuantă, iar lipsa de antecedente penale constituie o stare de normalitate în viața unei persoane. Totodată, s-a arătat că se impunea alegerea unei modalități de executare a pedepsei care să fie proporțional cu natura, gravitatea și urmările produse prin săvârșirea faptelor penale.

Partea civilă C.F. a criticat sentința atât cu privire la latura penală, cât și cea civilă a cauzei. S-a susținut că în mod greșit s-au acordat circumstanțe atenuante, iar pedeapsa aplicată inculpatei este prea mică față de fapta comisă și prejudiciul cauzat. De asemenea, s-a susținut că nu au fost acordate daunele materiale așa cum au fost solicitate și nu au fost acordate în întregime cheltuielile judiciare. Ulterior depunerii cererii de apel apărătorul părții civile apelant a fost prezent la termenul de judecată din data de 10 iunie 2013 și a lipsit la termenele ulterioare, fără a mai depune la dosar concluzii scrise sau dezvoltarea motivelor de apel. Analizând apelurile formulate în raport cu actele și lucrările dosarului instanța a constatat următoarele: 1. Este total nefondată critica de nelegalitate a D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Craiova. După cum a arătat și prima instanță - ale cărei argumente instanța de apel și le-a însușit în totalitate - rațiunea incriminării de la art. 49 din Legea nr. 161/2003 o reprezintă ocrotirea relațiilor sociale ce protejează integritatea datelor informatice, securitatea sistemelor informatice și patrimoniul persoanei. Prin urmare, infracțiunea de la art. 49 poate fi reținută numai în situațiile în care făptuitorul acționează în vreuna din manierele indicate - respectiv introducerea, modificarea, ștergerea de date informatice sau restricționarea accesului la date informatice, dintr-un sistem informatic al victimei sau al unei terțe persoane, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de beneficii materiale.

S-a exemplificat în acest sens hacking-ul în vederea sustragerii de date bancare, date personale, date medicale sau orice alte date informatice pe care făptuitorul le vinde sau cu care șantajează apoi victima, etc. S-a reținut că nu există nici o legătură între modalitatea „introducere de date informatice” prevăzută de această infracțiune și prezentarea sub identități fictive ori prezentarea de situații fictive pe rețelele de socializare. 2. Referitor la critica de netemeinicie - comună în apelul Ministerului Public și apelul părții civile. Instanța de apel a constatat că în mod corect s-au reținut circumstanțele atenuante. Circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

- conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii - este prevăzută ca circumstanță atenuantă legală de însăși legiuitor care acceptă astfel ideea că, în anumite condiții, lipsa de antecedente penale poate fi considerată o circumstanță atenuantă, chiar dacă ea este și trebuie să fie starea de normalitate a indivizilor. Aceste condiții sunt, în opinia instanței de apel, cele referitoare la modul și împrejurările comiterii faptelor. Or, în speța de față, s-a reținut că faptele nu ar fi fost posibile fără existența unei „naivități” a părților vătămate, cu toții bărbați, care au cedat persuasiunilor unei femei mult mai tinere ca ei. În ceea ce privește circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) - atitudinea sinceră - s-a apreciat că și aceasta a fost corect reținută întrucât, după începerea cercetărilor, inculpata și-a recunoscut comiterea faptelor și a colaborat cu organele de anchetă și cu instanța.

Pedeapsa la care prima instanță s-a orientat este, așadar, corect individualizată, atât din perspectiva cuantumului, cât și a modalității de executare. 3. Referitor la celelalte motive de apel ale părții civile C.F. instanța a constatat că părții vătămate i s-a dat, pe latură civilă, tot ceea ce a cerut, iar apelantul nu a făcut dovada susținerilor din cererea de apel. Față de aceste considerente, având în vedere disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanța a respins apelurile formulate ca nefondate. În conformitate cu disp. art. 192 C. proc. pen., a fost obligat apelantul parte civilă C.F. la plata de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii partea civilă C.F. a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate atât în latura civilă, cât și în cea penală, prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., solicitând casarea deciziei și reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatei M.A., iar în latura civilă obligarea inculpatei la plata prejudiciului astfel cum a fost solicitat. Examinând recursul declarat de partea civilă prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul părții civile este fondat, însă doar sub aspectul aplicării art. 5 C. pen. cu privire la inculpata M.A. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 9 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 02 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. ll din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat însă o nouă limitare a devoluției recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe se observă că recurenta parte civilă și-a motivat în scris recursul, în termen, (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 07 mai 2014), respectându-și, astfel, obligația ce-i revenea, potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Astfel, cu privire la critica părții civile vizând netemeinicia deciziei, critică subsumată de recurent cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., se constată că această critică nu se încadrează cazului de casare invocat, potrivit căruia decizia este supusă casării atunci când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Or, criticile formulate de către recurenta parte civilă vizează netemeinicia și nu nelegalitatea deciziei și au mai fost invocate și fața instanței de apel, fiind judicios analizate de către instanța de prim control judiciar, și cum acestea vizează netemeinicia hotărârii și nu nelegalitatea, instanța de recurs nu le poate analiza la acest moment, întrucât prin Legea nr. 2/2013 s-a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict legată de aplicarea legii. Așadar, instanța de recurs nu poate examina în cauza de față critica referitoare la majorarea despăgubirior civile și la majorarea pedepsei aplicate inculpatei în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, ci s-ar fi putut analiza aceste critici în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. anterior, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, care a abrogat teza potrivit căreia instanța de recurs poate analiza temeinicia hotărârilor. Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile se constată următoarele: În ceea ce privește efectele abrogării art. 215 alin. (1) și (5) C. pen.

anterior și reîncriminarea faptei de înșelăciune în art. 244 C. pen., instanța de recurs constată că este în prezența situației descrise de art. 5 C. pen., și anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 07 mai 2014. În speță, de la data pronunțării deciziei din apel, 02 octombrie 2013, și până la data soluționării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează înșelăciunea și falsul în declarații, a fost abrogat C. pen.

anterior și a intrat în vigoare un alt C. pen. În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpată, instanța de recurs urmează să analizeze: - Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt acuzați. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este încriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică; - Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei; - Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt acuzați.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezîncriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune. Pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta. Unitatea dintre încriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina încriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală.

Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din încriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă. Dată fiind abrogarea art. 215 C. pen. anterior și încriminarea înșelăciunii la art. 244 din noul C. pen., instanța de recurs a comparat conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen. și față de conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.).

Comparația este necesară pentru a verifica incidența art. 4 C. pen. și art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție cerută de legea nouă pentru existenta infracțiunii. Instanța va analiza influența modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzată inculpata, având în vedere că, deși un text de lege cu aceeași denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpată conduce la dezîncriminarea faptei față de aceasta.

Art. 215 Înșelăciunea Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani. Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.

Emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2). Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Art. 244 Înșelăciunea (1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. (3) Împăcarea înlătură răspunderea penală. Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzațiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezîncriminarea faptelor. Dezîncriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin . aceea că, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiție care dădea faptei în legea veche un caracter calificat.

La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 215 C. pen. a intrat în vigoare art. 244 C. pen., care cuprinde toate elementele din acuzația pentru care a fost trimisă în judecată inculpata. În ceea ce o privește pe inculpata M.A., acuzația față de care a fost condamnată a constat în aceea că, în perioada 2005-2007, în mod direct sau sub identitatea învinuitei M.M.M. și a numitelor B.L.I. și B.G.

accesa diferite site-uri de internet destinate socializării și în discuțiile electronice purtate cu părțile vătămate le prezenta acestora, în mod intenționat, o stare materială precară, grave probleme de sănătate ale părinților, datorii financiare foarte mari ale familiei, pe fondul cărora intenționa să ajungă în străinătate, exact în țările unde domiciliau părțile vătămate și le pretindea acestora, în mod direct sau accepta de la ele pe fondul creării unor stări de compasiune, diferite sume de bani necesare obținerii documentelor de călătorie, achitării transportului, rezolvării problemelor medicale ale familiei sau achitării datoriilor către cămătari, sume de bani care, în realitate, au fost însușite de învinuită și au fost adevăratul scop al conduitei acesteia.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce o privește pe M.A., respectiv inducerea în eroare a părților vătămate sub identitatea altor persoane, nu prezintă diferențe între art. 215 C. pen. anterior și art. 244 alin. (1) din noul C. pen. Caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei. Față de cele ce preced, instanța va compara efectele acuzației din legea veche (art. 215 C. pen. anterior și efectele acuzației în legea nouă, art. 244 alin. (1) din noul C. pen.). Legea veche prevedea o sancțiune de la 10 ani la 20 ani închisoare, iar legea nouă prevede un minimum de 6 luni și un maxim de 3 ani închisoare astfel că legea nouă va retroactiva.

La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile instanța de recurs nu va face o nouă individualizare a sancțiunii atât cu privire la cuantum, cât și cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporțional sancțiunea stabilită de instanța de fond și cea de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs va stabili o sancțiune la minimul special prevăzut de legea nouă, astfel cum a procedat și instanța de apel care a stabilit aceeași sancțiunejnsă sub minimul special ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen.

anterior, dispoziții ce nu-și mai regăsesc corespondent în noul C. pen. Cu privire la regulile privind infracțiunea continuată, pe legea nouă se prevede adăugarea unui spor de până la 3 ani la maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, în timp ce pe legea veche sporul de pedeapsă era facultativ, astfel că s-ar ajunge în situația de a se aplica pedepse peste limita maximă prevăzută de lege, astfel că se va aplica legea veche. Principiul constituțional al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri cu privire la instituțiile autonome. Examinarea cauzei cu privire la legea incidență în cazul unor instituții diferite de încriminare și sancțiune este impusă de lege, jurisprudența Curții Constituționale: - instituții autonome definite atare în lege.

Legea nr. 187/2012 stabilește legea mai favorabilă distinct față de cea stabilită în raport de încadrarea juridică și sancțiune în cazul recidivei (art. 9), pluralitatea de infracțiuni (art. 10), suspendarea condiționată a executării pedepsei (art. 15, 22), măsuri educative (art. 17). Voința legiuitorului este clară și neechivocă, în aplicarea principiului constituțional al aplicării legii mai favorabile cu privire la situația concretă a persoanei acuzate, prin examinarea distinctă a instituțiilor incidente fiecărui caz în parte. Aplicarea legii penale mai favorabile în raport de instituțiile care funcționează autonom a fost discutată în doctrină și practică încă din anul 1936. Vintilă Dongoroz în C. pen.

adnotat din 1936 arăta că „aplicarea legii mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este deci îngăduit a se îmbina dispozițiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se obține un rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicatiune a unei a treia lege (lex tertia) ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită și pedeapsa fixată conform uneia din legi se poate recurge la instituțiunile cari funcționează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului”. Aceeași idee este regăsită și în C. pen. comentat și adnotat - 1969, T. Vasiliu, D. Pavel, etc. și este dezvoltată de doctrină - George Antoniu, Costică Bulai în Practica judiciară penală, vol. I, pag.

32-41, Constantin Mitrache în Explicații preliminare ale noului C. pen., pag. 76 parag. 1, pag.77). Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituții autonome nu contravine principiului legalității, nu este creată o lex tertia. Lex tertia apare atunci când sunt preluate condițiile de existență ale unei instituții dintr-o lege, iar efectele aceleiași instituții sunt preluate dintr-o altă lege. Lex tertia presupune combinarea dispozițiilor de favoare în cadrul aceleiași instituții juridice din legi diferite. Prin lex tertia se au în vedere acele situații prin care condițiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiași fapt juridic, nu și aplicarea unor legi diferite cu privire la instituții juridice diferite (fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu privire la condițiile de existență ale unei instituții (faptul juridic) și efectele acelei instituții (faptul juridic).

Conform Constituției României, legea penală mai favorabilă retroactivează. În aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub nici un aspect una defavorabilă, pentru că legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situația persoanei acuzată într-o cauză penală sau contravențională, după caz. În raport de cuantumul pedepsei aplicată inculpatei,se va înlătura aplicarea pedepselor accesorii. De asemenea, și cu privire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, analizând comparativ dispozițiile corespondente din legile penale succesive, se poate conchide că, de asemenea, C. pen. din 1969 este legea mai blândă, deoarece nu prevede obligația prestării unei munci în folosul comunității.

Față de aceste considerente se va admite recursul declarat de partea civilă partea civilă C.F. împotriva deciziei penale nr. 293 din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimata inculpată M.A. Se va casa în totalitate decizia recurată și în parte sentința penală nr. 103 din 01 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosar nr. 4017/63/2012, numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și rejudecând în aceste limite: În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpata M.A. din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen.

anterior, în infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpata M.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare. Va înlătura aplicarea pedepselor accesorii. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii, inclusiv dispozițiile privind modalitatea de executare și se va reduce termenul de încercare stabilit pentru inculpata M.A. de la 9 ani la 5 ani și 6 luni, termen care se compune din pedeapsa aplicată prin prezenta și un interval de timp de 5 ani fixat de prima instanță. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de partea civilă, rămân în sarcina statului, iar suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de partea civilă C.F. împotriva deciziei penale nr. 293 din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimata inculpată M.A. Casează în totalitate decizia recurată și în parte sentința penală nr. 103 din 01 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosar nr. 4017/63/2012, numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și rejudecând în aceste limite: În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpata M.A. din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen.

anterior, în infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpata M.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare. Înlătură aplicarea pedepselor accesorii. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii, inclusiv dispozițiile privind modalitatea de executare și reduce termenul de încercare stabilit pentru inculpata M.A. de la 9 ani la 5 ani și 6 luni, termen care se compune din pedeapsa aplicată prin prezenta și un interval de timp de 5 ani fixat de prima instanță. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de partea civilă, rămân în sarcina statului, iar suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 07 mai 2014.