ÎCCJ, decizie (scj.ro #129068)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Calitatea subiectului activ. Luare de mită

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. pen.,

art. 175, art. 289, art. 308

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 7

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 64/RC din 16 februarie 2015

Prin sentința penală nr. 207 din 7 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)-c) C. pen. anterior, mai puțin dreptul de a alege, pe o durată de 2 ani, cu începere de la data executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)-c) din același cod, mai puțin dreptul de a alege, pe durata executării pedepsei.

Prin decizia nr. 316 din 14 martie 2014, Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de inculpatul A., a desființat în parte sentința, sub aspectul laturii penale și, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. c) din același cod și art. 5 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani, conform art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a dispus interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior - pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata executării pedepsei principale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în casație, cu respectarea termenului prevăzut de lege, inculpatul A. invocând, în drept, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În susținerea cererii formulate, recurentul inculpat a făcut trimitere la prevederile art. 4 C. pen., arătând că faptele pentru care a fost trimis în judecată au fost dezincriminate prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, context în care a solicitat achitarea sa, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În concret, făcând referire la conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită în noua codificare, recurentul a menționat că, din punct de vedere al elementului material al laturii obiective, există diferențe evidente între forma infracțiunii prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen., comparativ cu cea reglementată în alin. (2) al aceluiași articol, căci, în primul caz, conduita pe care făptuitorul se angajează să o aibă poate fi în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, în timp ce, în cea de-a doua ipoteză, această conduită nu poate consta decât în neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau efectuarea unui act contrar respectivelor îndatoriri, această deosebire reprezentând voința legiuitorului de a distinge între faptele de luare de mită săvârșite de funcționarii publici prevăzuți în art. 175 alin. (1) și cei la care se referă art. 175 alin. (2) C. pen.

Sub acest aspect, s-a apreciat că recurentul nu face parte din niciuna dintre cele trei categorii de funcționari publici prevăzute în art. 175 alin. (1) C. pen., ci, cel mult, din categoria funcționarilor publici la care se referă art. 175 alin. (2) C. pen., situație în care faptele de care a fost acuzat, constând în primirea unor sume de bani pentru îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale legale, respectiv efectuarea unei intervenții chirurgicale, nu mai constituie în noua reglementare (art. 289 C. pen.) infracțiunea de luare de mită, fiind incidente dispozițiile art. 4 C. pen.

Ca urmare, s-a solicitat de către recurentul inculpat admiterea recursului în casație, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 151/RC din 8 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și s-a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent.

Examinând cauza prin prisma criticii formulate, circumscrisă cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul în casație declarat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Reglementând o situație derogatorie de la principiul activității legii penale, art. 4 C. pen. stabilește că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetând prin intrarea în vigoare a legii noi.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prevederile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

Se observă, așadar, că ipoteza la care se referă aceste dispoziții legale vizează situația când legea nouă preia, în liniile sale generice (în esența sau natura sa), ideea de bază pe care se edificase și în legea anterioară o normă de incriminare, însă modifică forma sub care se prezintă aceasta, la nivelul unor elemente constitutive, iar, în concret, fapta ce formează obiectul acuzației penale sau pentru care s-a pronunțat deja o soluție de condamnare nu mai întrunește unul sau mai multe din aceste elemente ale noului conținut constitutiv.

În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, aceasta este prevăzută și în noul Cod penal, însă cu anumite modificări sub aspectul conținutului normativ în raport cu textul de incriminare din vechea codificare (art. 254 C. pen. anterior), fiind reglementată în două variante, una tip (art. 289 alin. 1) și cealaltă asimilată (art. 289 alin. 2). Deosebirile dintre cele două variante normative vizează, pe de o parte, sfera persoanelor ce pot constitui subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită, iar, pe de altă parte, felul conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă cu titlu de contraechivalent al foloaselor necuvenite pretinse sau primite.

Astfel, în forma prevăzută în alin. (1) al art. 289 C. pen., infracțiunea de luare de mită se săvârșește de funcționarul public, în accepțiunea dată acestei noțiuni de dispozițiile art. 175 alin. (1) C. pen., și constă în pretinderea sau primirea, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, de bani sau alte foloase necuvenite ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale făptuitorului sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

De asemenea, potrivit art. 308 C. pen., au calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice, caz în care limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Spre deosebire de această variantă normativă, infracțiunea de luare de mită reglementată în alin. (2) al art. 289 C. pen. se comite de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen. (ce definește categoria funcționarilor publici asimilați) și constă în pretinderea sau primirea, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, de bani sau alte foloase necuvenite ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale ale făptuitorului sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, fiind, așadar, exclusă din conținutul constitutiv al acestei forme a infracțiunii posibilitatea săvârșirii acțiunii ce formează elementul său material în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea unui act ce intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale autorului.

În speță, în sarcina inculpatului A. s-a reținut, în esență, de către instanțele inferioare că faptele săvârșite de inculpat, în calitate de medic ortoped în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență B., de a pretinde și de a primi bani de la denunțătoarea C. și de la martorii D. și E., în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale în favoarea numitei D., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Deși recurentul a susținut că, potrivit noului Cod penal, medicul nu poate fi încadrat decât în categoria funcționarilor publici asimilați la care se referă art. 175 alin. (2) C. pen. și, ca urmare, neputând fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen., fapta sa, astfel cum a fost anterior descrisă, ar fi în prezent dezincriminată, Înalta Curte de Casație și Justiție, contrar susținerilor apărării, apreciază că sunt îndeplinite, în continuare, în persoana condamnatului, toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare menționată, acesta fiind funcționar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen.

În același sens sunt și dispozițiile Deciziei nr. 26/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 24 din 13 ianuarie 2015, prin care s-a statuat că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu sunt incidente în speță prevederile art. 4 C. pen. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, faptele pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat A. fiind, în continuare, prevăzute și pedepsite ca infracțiune de dispozițiile art. 289 alin. (1) C. pen.

În consecință, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 316 din 14 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.