ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A.,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 181 din data de 16 aprilie 2018, Tribunalul Constanța, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., a hotărât următoarele:

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată, printre alții, de inculpatul A., din infracțiunea prevăzută de art. 6 și 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) și (2) în referire la art. 308 din C. pen. și art. 175 alin. (2) din C. pen.

A admis cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuție, din oficiu, în ceea ce îl privește, printre alții, pe inculpatul A., cu privire la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 6 și 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. și s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani, stabilit în condițiile art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere stabilit să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanta, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții comunitare.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța sau în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, inculpatul nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, numărul zilnic de ore urmând a se stabili conform legii de executare a pedepselor.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., care nu se execută decât în cazul revocării sau anulării beneficiului suspendării sub supraveghere.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., în sensul că, dacă pe durata termenului de supraveghere, cu rea credință, nu execută obligațiile impuse, se poate dispuse revocarea suspendării și executarea pedepsei.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 688/P din data de 27 iunie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 181 din data de 16 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul penal nr. x/2017 și, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pe fond, s-a reținut că, la data de 11 mai 2016, inculpatul A., lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanța, aflat în control la bordul navei "B." sub pavilion Italia, navă ce a acostat în Portul Constanța, a primit de la reprezentanții navei străine (comandantul navei), în mod indirect, pentru sine, foloase necuvenite (două cartușe de țigarete, prin intermediul inculpatului C.), în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia, anume efectuarea unor activități de control/verificare la plecarea navei din Portul Constanța.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1, 7 și 12 din C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a susținut, în esență, cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., lipsa specializării în soluționarea infracțiunilor de corupție, contrar prevederilor art. 29 din Legea nr. 78/2000, a completurilor care au soluționat cauza în primă instanță și în apel.

Referitor la cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. având în vedere, în esență, următoarele considerente:

- Nu s-a indicat actul ce intră în îndatoririle sale de serviciu pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare ori întârziere a îndeplinirii sau actul contrar acestor îndatoriri pentru care a primit cele două cartușe de țigări marca x, apreciind că s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită numai în baza împrejurării că se afla la bordul navei. A apreciat s-ar putea reține infracțiunea de luare de mită "numai dacă s-ar fi descris că inculpatul ar fi avut atribuția de a controla un document, iar cu ocazia verificării acelui document, dacă ar fi constatat că nu este în regulă, i s-ar fi cerut sau i s-ar fi dat în schimbul tăcerii sale sau a nemenționării într-un proces-verbal a unei asemenea fapte."

- Valoarea folosului primit de inculpat este foarte redusă, oferirea bunurilor având caracter de curtoazie;

- Fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv intenție directă calificată prin scop;

- Inculpatul nu are calitatea cerută subiectului activ al infracțiunii de luare de mită, respectiv funcționar public cu atribuții de control sau de constatare și sancționare a contravențiilor, apreciind că nu s-a făcut distincție între persoanele care au atribuții de control și sancționare și persoanele care constată nereguli la verificările efectuate, în urma atribuțiilor de serviciu;

Inculpatul nu a indicat de ce pedeapsa se situează în afara limitelor prevăzute de lege, susținând incidența dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. prin raportare la argumentele dezvoltate în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 26 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 688/P din data de 27 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017, doar cu privire la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Recursul în casație declarat de inculpatul A. a fost admis în principiu doar cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte reține că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. - art. 76 alin. (1) din C. pen.

Totodată, observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 11 mai 2016, în calitate de lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanța, aflat în control la bordul navei "B.", sub pavilion Italia, navă ce a acostat în Portul Constanța, a primit de la reprezentanții navei străine (comandantul navei), în mod indirect, pentru sine, foloase necuvenite (două cartușe de țigarete, prin intermediul inculpatului C.), în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia, anume efectuarea unor activități de control/verificare la plecarea navei din Portul Constanța.

Conform art. 289 din C. pen., infracțiunea de luare de mită constă în fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Art. 6 din Legea nr. 78/2000, reținut în sarcina inculpatului în coroborare cu art. 289 din C. pen., nu reglementează condiții suplimentare pentru existența infracțiunii de luare de mită, doar face trimitere la dispozițiile C. pen.. Prin urmare, condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. - art. 76 alin. (1) din C. pen., la care a fost condamnat inculpatul A. trebuie să se suprapună pe cele ale infracțiunii tip de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen.

Inculpatul A. consideră că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu s-a indicat actul ce intră în îndatoririle sale de serviciu pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare ori întârziere a îndeplinirii sau actul contrar acestor îndatoriri pentru care a primit cele două cartușe de țigări marca x, pentru că valoarea folosului pe care l-a primit este foarte redusă, oferirea bunurilor având caracter de curtoazie, pentru că fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv intenție directă calificată prin scop și pentru că nu are calitatea cerută subiectului activ al infracțiunii de luare de mită, respectiv funcționar public cu atribuții de control sau de constatare și sancționare a contravențiilor.

Înalta Curte constată că subiectul activ al infracțiunii de luare de mită, în forma tip prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., reținută în cauză, este calificat prin calitatea de funcționar public, în accepțiunea prevederilor art. 175 din C. pen., nu de funcționar public cu atribuții de control sau de constatare și sancționare a contravențiilor, context în care apărările recurentului-inculpat sub acest aspect nu au legătură cu situația de fapt și încadrarea juridică reținute de către instanța de apel. Este adevărat că prin actul de sesizare s-a reținut și incidența art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, apreciindu-se că inculpatul avea atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor, însă instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 6 și 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen., ce impunea subiectului activ calitatea de funcționar public cu atribuții de control sau de constatare și sancționare a contravențiilor, în infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen., care condiționează existența infracțiunii doar de calitatea de funcționar public a făptuitorului, ce nu a fost contestată nici în fața instanțelor de fond și apel, nici prin cererea de recurs în casație.

În ceea ce privește criticile privind omisiunea instanței de apel de a indica actul ce intră în îndatoririle de serviciu ale recurentului-inculpat pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare ori întârziere a îndeplinirii sau actul contrar acestor îndatoriri pentru care a primit cele două cartușe de țigări marca x, care reprezintă o cerință esențială a elementului material al infracțiunii de luare de mită, se constată că acestea sunt nefondate. Astfel, în considerentele deciziei recurate, la fila x din volumul II al dosarului de apel, se reține că efectuarea acestui control la bordul navei reprezintă actul în legătură cu care mita a fost dată, iar această atribuție de serviciu este expres prevăzută în actele de control care reglementează activitatea reprezentanților Căpităniei Portului, Poliției de Frontieră și Vămii, potrivit art. 126 și următoarele din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval, art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, art. 100 și următoarele din Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 privind Regulamentul Vamal și normele specifice procedurilor inerente fișei posturilor.

Nici motivele de recurs în casație privind latura subiectivă a infracțiunii de luare de mită nu sunt fondate, având în vedere că, față de C. pen. anterior, care cerea făptuitorului să acționeze cu un scop special - de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri - motiv pentru care forma de vinovăție cu care se săvârșea fapta pentru a fi reținută infracțiunea de luare de mită era intenția directă, reglementarea actuală cere doar ca banii sau celelalte foloase pretinse sau primite ori a căror promisiune a fost acceptată să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului public sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, fapt pentru care forma de vinovăție cerută de norma de incriminare este intenția directă sau indirectă, iar nu intenția directă calificată prin scop, așa cum susține recurentul-inculpat.

În ceea ce privește lipsa caracterului penal al faptei, raportată la valoarea derizorie a folosului obținut, respectiv două cartușe de țigări marca x, Înalta Curte, în acord cu instanțele de fond și de apel, reține că legea penală nu reglementează o valoare minimă a folosului primit de către funcționarul public pentru ca fapta să constituie infracțiune și nu tolerează obținerea unor mijloace de existență ori de bunăstare pe căi ilicite, fie ele și mici atenții.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 688/P din data de 27 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM