ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 427 din 28 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din 32 de infracțiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., într-o singură infracțiune de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (23 de acte materiale) - fără reținerea dispozițiilor art. 308 C. pen. (infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane).

În baza art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, faptă din perioada 9 ianuarie 2015 - decembrie 2015.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa funcția de cadru didactic, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa funcția de cadru didactic, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă din perioada iulie 2015 - ianuarie 2016.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de cadru didactic) pentru o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa funcția de cadru didactic, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Conform art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cea de a doua pedeapsă, astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 2 (doi) ani, 9 (nouă) luni și 10 (zece) zile închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Fiind îndeplinite condițiile art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

S-a stabilit ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de cadru didactic), pedeapsă care a fost suspendată sub supraveghere în condițiile aplicării față de inculpat a dispozițiilor art. 91 și urm. C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Având în vedere lipsa documentelor justificative privind starea de sănătate, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus că, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Centrului Județean de Cultură Prahova sau în cadrul Administrației Parcului Memorial "Constantin Stere", pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau al săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

S-a dispus anularea facturilor fiscale prin care SC B. SRL a justificat în contabilitate cheltuieli nereale, după cum urmează:

- seria x din 14 decembrie 2015 în valoare totală de 500 RON, emisă de C. SRL către SC B. SRL (delegat al societății este menționată martora D.);

- seria x din 18 decembrie 2015 în valoare totală de 1.100 RON, emisă de C. SRL către SC B. SRL (ca delegat al societății este menționat martorul E.);

- seria x din 11 ianuarie 2016 în valoare totală de 400 RON, emisă de C. SRL către SC B. SRL (este menționat ca delegat al societății F.).

În temeiul art. 289 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpatul A., a sumei de 7.300 RON, primită de acesta cu titlu de mită.

În baza art. 397, art. 19 C. proc. pen., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, luându-se act că prejudiciul produs prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală a fost acoperit prin compensare, urmând ca inculpatul A. să achite părții civile obligațiile fiscale accesorii, calculate potrivit Codului de procedură fiscală.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpatul A., criticând-o sub aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 643 din 24 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva Sentinței penale nr. 427 din 28 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Prahova.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare:

A fost menținută dispoziția privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A., din 32 de infracțiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., într-o singură infracțiune de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A fost înlăturată mențiunea privind reținerea unui număr de 23 (douăzeci și trei) de acte materiale din dispoziția de schimbare a încadrării juridice, urmând a fi reținute un număr de 32 (treizeci și două) de acte materiale în conținutul infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată - 32 (treizeci și două) acte materiale (faptă din perioada 9 ianuarie 2015 - decembrie 2015).

A fost menținută condamnarea la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. (faptă din perioada iulie 2015 - ianuarie 2016).

A fost menținută pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani, 9 (nouă) luni și 10 (zece) zile închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, stabilită prin sentința penală apelată.

S-a dispus anularea facturii fiscale seria x din data de 16 iulie 2015, prin care SC B. SRL a justificat în contabilitate cheltuieli nereale.

În temeiul art. 289 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 8.300 RON și a ceasului de mână, bunuri primite de acesta cu titlu de mită.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, care nu contravin deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 427 din 28 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Prahova, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a constatat că apelantul inculpat a fost asistat de apărător ales.

S-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 434 RON (onorariu parțial - avocat G.) să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului Prahova.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A.

În motivele scrise pe care se fundamentează calea de atac și în susținerea orală a acestora au fost invocate cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală și art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală.

Prin prisma primului caz de casare invocat, recurentul inculpat a susținut că infracțiunile reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă prevăzute de norma de încriminare, apreciind că se impune pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., atât pentru infracțiunea de luare de mită, cât și pentru cea de evaziune fiscală.

Prin raportare la cel de-al doilea caz de casare invocat, recurentul inculpat a solicitat înlăturarea greșitei aplicări a legii în ceea ce privește pedeapsa aplicată, care, în opinia sa, este în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În argumentarea incidenței acestui caz de recurs în casație, recurentul inculpat a arătat, în esență, că se impunea aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificărilor din anul 2013, întrucât, la momentul trimiterii sale în judecată, prejudiciul era acoperit în integralitate, prin compensare.

La data de 10 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 643 din 24 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 și trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se analizează exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat în susținerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În speță, recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susținerea căii de atac, a făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, arătând că starea de fapt reținută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenția lipsa caracterului penal al faptelor pentru care a fost condamnat.

Criticile invocate de recurentul inculpat nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația acestuia în săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Prin motivele de recurs formulate se realizează o analiză a probelor, recurentul inculpat susținând că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă prevăzute de lege.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.

Criticile formulate de recurentul inculpat nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casație promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a stării de fapt de către instanța de apel, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Prin raportare la situația de fapt reținută în cauză, în mod corect s-a constatat de către instanța de apel îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunilor pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Nici criticile circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., formulate de recurentul inculpat în susținerea căii de atac, nu pot fi primite.

Prin motivele scrise ce fundamentează calea de atac, susținute și oral de apărătorul recurentului inculpat, a fost criticată pedeapsa aplicată acestuia din urmă pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, apreciindu-se că în mod greșit nu au fost reținute dispozițiile art. 10 alin. (1) din aceeași lege (a căror aplicare ar fi avut ca efect reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate), în condițiile în care, la data trimiterii în judecată a recurentului inculpat, prejudiciul reprezentând taxă pe valoarea adăugată dedusă necuvenit, era acoperit în integralitate, prin compensare.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Acest caz de recurs în casație devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanță nu se încadrează în limitele stabilite în norma de încriminare pentru infracțiunea consumată, pentru tentativă sau prin reținerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reținerea circumstanțelor atenuante judiciare.

Așadar, în cadrul acestui caz de recurs în casație, legiuitorul are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, în raport de încadrarea juridică a faptei și de cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale, fiind exclusă orice analiză sub aspectul reindividualizării pedepsei.

În cauză, situația de fapt, stabilită de către instanțele anterioare cu autoritate de lucru judecat, reliefează împrejurarea că prejudiciul nu a fost acoperit, prin compensare, până la începutul cercetării judecătorești, așa cum cer dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, ci plata prin compensare a prejudiciului s-a realizat până la finalul cercetării judecătorești.

Ca atare, critica vizând nereținerea în cauză a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu poate fi primită de către Înalta Curte, în calea de atac a recursului în casație verificându-se doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanțele anterioare.

Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident în speță cazul de recurs în casație menționat, pedeapsa aplicată recurentului inculpat, prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, fiind situată în limitele prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 643 din 24 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 643 din 24 iunie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM