ÎCCJ, decizie (scj.ro #83968)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83968) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Luare de mită. Persoană care are atribuții de constatare

și de sancționare a contravențiilor

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor

activități de interes public sau altor activități

reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu

serviciul

Indice alfabetic:

Drept penal

-

luare de mită

C. pen.,

art. 254 alin. (2)

Legea nr. 78/2000,

art. 7 alin. (1)

Fapta

persoanei care,

în calitate de agent de poliție, în exercitarea atribuțiilor de

serviciu, pretinde și primește o sumă de bani, în scopul de a nu

sancționa cu amendă contravențională persoana ce a

săvârșit contravenții la regimul circulației pe drumurile

publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare

de mită prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art.

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât agentul de poliție constituie,

în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, o persoană care are,

potrivit legii, atribuții de constatare și de sancționare a

contravențiilor.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 693 din 27 februarie 2009

Prin sentința penală nr. 585 din 28 noiembrie

2007, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art.

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a)

și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpații S.C. și

N.S. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la

pedepse de câte un an închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepselor de câte un an închisoare

aplicate inculpaților, pe durata termenului de încercare de 3 ani,

stabilit conform art. 82 C. pen.

În sarcina inculpaților s-au reținut

următoarele:

În data de 9 februarie 2006, ora 16,40,

denunțătorul P.I. s-a prezentat la parchet și a formulat

plângere penală împotriva unui echipaj de poliție de la Biroul

Circulație Pitești, întrucât aceștia i-au pretins o sumă de

bani, cu scopul de a nu-i aplica o amendă contravențională.

În fapt, denunțătorul P.I., la data de 9

februarie 2006, orele 16,00, se deplasa cu autoturismul și, în apropierea

unei intersecții, a oprit autoturismul pentru a coborî martorul R.I.

Imediat, a oprit în spatele său echipajul de circulație și

agentul de poliție, care se afla la volan, i-a solicitat permisul de

conducere și cartea de identitate a autovehiculului. Denunțătorul

a susținut că nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al

autoturismului.

Din declarația lui P.I. rezultă că agentul

de poliție, identificat în persoana inculpatului S.C., i-a comunicat

că a săvârșit trei contravenții, respectiv a oprit în

apropierea intersecției, nu are asupra sa certificatul de înmatriculare al

autoturismului și a condus fără centură, astfel încât

amenda este de 1.500.000 lei vechi sau „ne înțelegem.”

De asemenea, același inculpat l-a întrebat unde

lucrează, P.I. i-a răspuns că este pădurar, după care

inculpatul l-a întrebat cât costă o căruță cu lemne. P.I.

i-a răspuns că o căruță cu lemne costă 800.000

lei vechi. Încă o dată inculpatul a insistat față de

denunțător dacă scrie în procesul-verbal „amendă” sau „ne

înțelegem.” Apoi, echipajul de poliție, în scopul fluidizării

traficului circulației, s-a deplasat în zona R., unde a găsit un loc

de parcare, denunțătorul fiind invitat să urmeze echipajul de

poliție. În acel loc i s-a întocmit denunțătorului de către

inculpatul N.S. procesul-verbal de sancționare contravențională,

timp în care denunțătorul, lângă autoturismul inculpaților,

a continuat discuțiile cu inculpatul S.C., cu privire la posibilitatea de

„înțelegere.” Procesul-verbal a fost semnat de P.I., dar, a susținut

el, nu a văzut ce sancțiune i s-a aplicat, întrucât nu i s-a înmânat

o copie de pe acesta.

Denunțătorului i s-a înmânat permisul de

conducere și buletinul și, potrivit înțelegerii anterioare, a

plecat să facă rost de bani, el înțelegând prin expresia „ne

înțelegem” că i se va aplica un avertisment dacă va da o

sumă de bani.

Din declarația denunțătorului rezultă

că suma pretinsă - indirect - era de 800.000 lei vechi,

contravaloarea unei căruțe cu lemne, preț despre care a discutat

cu inculpatul S.C. Tot denunțătorul a apreciat că suma de 800.000

lei vechi este prea mare, sumă care reprezenta de fapt jumătate din

minimum amenzii de 1.500.000 lei vechi anunțată de inculpatul S.C.,

motiv pentru care s-a hotărât să le dea celor doi inculpați suma

de 400.000 lei vechi.

În acest scop a formulat denunțul penal la parchet.

Potrivit procesului-verbal, s-a procedat la înscrierea sumei de 400.000 lei

vechi și la constatarea flagrantă a infracțiunii.

Echipa operativă condusă de procuror,

împreună cu denunțătorul, care avea asupra sa un reportofon

digital, în cauză autorizându-se cu titlu provizoriu înregistrarea pe

bandă magnetică a convorbirilor ce urmau a fi purtate între

denunțător și inculpați, s-a deplasat la locul unde fusese

chemat denunțătorul cu banii.

Denunțătorul P.I. a purtat cu cei doi

inculpați discuția redată în procesul-verbal de transcriere din

9 februarie 2006, din care rezultă că inculpatul S.C. l-a întrebat pe

acesta dacă a venit să le dea „o căruță de lemne.”

După înmânarea sumei de 400.000 lei vechi, i-a

comunicat denunțătorului „ți-a trecut avertismentul ăla”

și, pentru convingere, l-a întrebat pe inculpatul N.S. dacă,

într-adevăr, i-a trecut avertisment, acesta din urmă confirmându-i.

La solicitarea denunțătorului de a i se înmâna

procesul-verbal, inculpatul N.S. i-a comunicat că nu i-l mai dă.

După primirea sumei, echipa operativă s-a apropiat

de autoturismul în care se aflau cei doi inculpați și, în

prezența denunțătorului, s-a constatat că inculpatul S.C.

avea în mână două din bancnotele înseriate în sumă de 200.000

lei vechi, în timp ce inculpatul N.S. avea în buzunar această sumă.

În drept, fapta inculpaților S.C. și N.S. care,

în data de 9 februarie 2006, în timpul exercitării atribuțiilor de

serviciu, în calitate de agenți de poliție, având grade de

subofițeri, au pretins și primit suma de 400.000 lei vechi de la

denunțătorul P.I., cu scopul de a nu-l sancționa cu amendă

pentru un număr de 3 contravenții la regimul circulației rutiere,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de

mită, prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate

instanța a avut în vedere criteriile prevăzute în art. 72 C. pen.,

după cum urmează:

- gradul de pericol social ridicat al faptelor de

această natură, însuși legiuitorul prin modalitatea de

incriminare stabilind că astfel de fapte prezintă o periculozitate

socială deosebită;

- modul și împrejurările concrete în care a

fost săvârșită fapta mai sus descrisă: inculpații au

acționat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu și

folosindu-se de calitatea specială în realizarea activității

infracționale;

- valoarea mică a sumei care a făcut obiectul

infracțiunii;

- împrejurarea că inculpații au avut o

conduită ireproșabilă în familie și societate anterior

săvârșirii faptei, iar în relațiile de muncă au cunoscut o

largă apreciere din partea colegilor și superiorilor, împrejurare

reținută ca și circumstanță atenuantă

prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.;

- limitele speciale de pedeapsă prevăzute în

partea specială a Codului penal;

- posibilitățile concrete de reeducare ale

inculpaților prin prisma situației lor juridice, a atitudinii

manifestate în familie și societate, precum și a evaluării

psiho-comportamentale reliefate de actele depuse la dosar.

Față de cele ce preced, făcând aplicarea

dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., tribunalul a aplicat

pedepse sub minimul special, astfel că, în temeiul art. 345 alin. (1)

și (2) C. proc. pen., a aplicat fiecăruia dintre inculpați

pedeapsa de un an închisoare.

În ce privește modalitatea de executare a pedepselor

aplicate inculpaților, având în vedere faptul că aceștia nu au

antecedente penale, au avut o atitudine bună în familie și societate

anterior săvârșirii faptei și s-au comportat corespunzător

pe parcursul judecății, instanța a constatat că scopul

pedepsei, prevăzut în art. 52 C. pen., poate fi atins și

fără privare de libertate, astfel că, în baza art. 81 C. pen., a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate

inculpaților, stabilind, totodată, termen de încercare de 3 ani,

conform art. 82 C. pen.

Prin decizia nr. 96/A din 21 octombrie 2008, Curtea de

Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de inculpații S.C. și N.S.

împotriva sentinței penale nr. 585 din 28 noiembrie 2007.

Împotriva deciziei penale a Curții de Apel Oradea au

declarat recurs, în termen legal, inculpații S.C. și N.S.,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În esență, recurenții inculpați S.C.

și N.S. au invocat, prin apărător, cazul de casare prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și au solicitat

admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și, în principal, trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de prim control judiciar, iar în

subsidiar, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen.

Recurenții inculpați au arătat, de

asemenea, că încadrarea corectă, în cazul în care se va constata

existența vinovăției lor în săvârșirea vreunei fapte,

ar fi cea de primire de foloase necuvenite, și nu cea de luare de

mită.

Examinând recursurile inculpaților prin prisma

dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., precum

și din oficiu în conformitate cu art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție le constată

nefondate pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casație și Justiție

consideră că, în cauză, prima instanță de control

judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C.

proc. pen. referitoare la aprecierea probelor și a stabilit că fapta

inculpaților S.C. și N.S. care, în calitate de agenți de

poliție, în timp ce exercitau atribuțiile de serviciu, au pretins

și primit suma de 400.000 lei vechi de la denunțătorul P.I.,

care săvârșise trei contravenții la regimul circulației pe

drumurile publice, cu scopul de a nu-l sancționa cu amendă,

întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul

incriminator al infracțiunii prevăzute în art. 254 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul

urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești,

cât și în apel - respectiv declarațiile denunțătorului,

probe de înseriere a sumei de 400.000 lei vechi, probe de sancționare

contravențională, probe de constatare flagrant, declarații

martori, declarații inculpați, procese-verbale de confruntare, probe

de declarare a sumelor pe care agenții de poliție le aveau asupra lor

- au rezultat împrejurările în care fapta a fost săvârșită

de către inculpați.

Incidența cazului de casare analizat impune ca

eroarea în constatarea faptei imputate să rezide într-o greșeală

evidentă, esențială asupra existenței, naturii sau împrejurărilor

acesteia, fiind evident contrară actelor și probelor administrate

care se află la dosar. Gravitatea erorii trebuie să se manifeste prin

contrarietatea, evidentă și necontroversată, dintre ceea ce

atestă dosarul prin actele sale și ceea ce reține instanța

prin hotărârea pronunțată cu privire la existența faptelor,

a naturii acestora, a împrejurărilor în care au fost comise.

Conform art. 254 C. pen., infracțiunea de luare de

mită constă în fapta funcționarului care, direct sau indirect,

pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori

acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de

a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la

îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor

îndatoriri. Conform acestei definiții, elementul material al

infracțiunii de luare de mită se poate realiza alternativ, fie

printr-o acțiune de pretindere, primire sau acceptare, fie printr-o

inacțiune, respectiv prin nerespingerea promisiunii unei sume de bani sau

a altor foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în

îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale unui

funcționar ori în scopul efectuării unui act contrar acestor îndatoriri.

Nu se poate reține de către instanța de

recurs că, în speță, activitatea infracțională

desfășurată de către cei doi inculpați nu s-ar

circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de luare de

mită, astfel cum s-a susținut de către apărare, latura

obiectivă a acestei infracțiuni fiind dovedită cu întreg

materialul probator administrat în cauză.

Scopul pretinderii banilor și acceptul de către

inculpați a promisiunii banilor este, fără îndoială,

dovedit, așa cum se conturează din materialul probator administrat,

respectiv acela al neîndeplinirii de către cei doi inculpați a

îndatoririlor de serviciu, banii pretinși și primiți fiind un

contraechivalent al conduitei pe care inculpații s-au angajat să o

aibă, aceea de a nu întocmi un proces-verbal pentru constatarea

contravențiilor săvârșite de către denunțător

și, pe această cale, nesancționarea lui.

Convingerea denunțătorului că dacă nu

dă o sumă de bani va fi sancționat contravențional a fost

întărită și de faptul că nu i s-a înmânat procesul-verbal

de contravenție, acesta fiind reținut, fără nicio

justificare, de către inculpați.

Obiectul mitei, așa cum rezultă din actele

dosarului, a constat în bani (suma de 400.000 lei vechi); aceștia erau

necuveniți, pretinderea efectuându-se anterior sau concomitent îndeplinirii

actului referitor la atribuțiile de serviciu, iar actul făcea parte

din sfera îndatoririlor de serviciu ale funcționarilor, fiind îndeplinite

condițiile elementului material al infracțiunii de luare de

mită.

Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii,

vinovăția inculpaților îmbracă forma intenției

directe. În mod corect s-a apreciat atât de către instanța de fond,

cât și de cea de control judiciar că declarațiile

inculpaților nu se coroborează cu restul materialului probator

administrat în cauză și, în mod întemeiat, au fost înlăturate ca

nesincere. Această înlăturare a declarațiilor inculpaților

ca nesincere și neluarea acestora în considerare ca probe nu

reprezintă o încălcare a prezumției de nevinovăție

și nici a principiului egalității armelor în fața

instanței, desprins din conținutul tratatelor internaționale

privind drepturile omului, ci o aplicare a dispozițiilor art. 69 C. proc.

pen., în conformitate cu care declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute

în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în

măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Prin prisma

acestui principiu, trebuie amintit că inculpaților li s-a dat

posibilitatea să-și angajeze un apărător, i s-a dat dreptul

acestuia să cunoască actele dosarului la care a avut acces nelimitat,

au avut dreptul să propună probe în apărare întocmai ca și

acuzarea și au putut să formuleze concluzii în mod nemijlocit în

fața instanței cu ocazia dezbaterilor.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că hotărârea

atacată este legală și temeinică atât în ceea ce

privește starea de fapt reținută în sarcina inculpaților,

cât și încadrarea juridică stabilită, nefiind incidente dispozițiile

art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ci, dimpotrivă, fiind întrunite

condițiile tragerii la răspundere penală a inculpaților.

În cauză nu se poate reține existența

aplicării dispozițiilor art. 256 C. pen., întrucât infracțiunea

de primire de foloase necuvenite presupune ca primirea de bani să

aibă loc după ce funcționarul a îndeplinit un act în virtutea

funcției sale, cu condiția ca folosul să nu fi fost pretins

anterior, iar primirea lui să nu fie rezultatul unei înțelegeri

prealabile îndeplinirii actului. Or, din probele administrate rezultă

existența unei înțelegeri prealabile între părți cu privire

la primirea unei sume de bani, fapta constituind infracțiunea de luare de

mită, chiar și în condițiile în care banii s-au înmânat

funcționarului după îndeplinirea actului.

În ceea ce privește individualizarea judiciară

a pedepselor aplicate inculpaților, instanța constată că

s-au avut în vedere toate criteriile generale prevăzute în art. 72 C.

pen., pedeapsa aplicată fiind în măsură să conducă la

realizarea scopului prevăzut în art. 52 C. pen.

Astfel, ținând seama, pe de o parte, de natura

infracțiunilor comise, circumstanțele reale în care s-au comis, suma

de bani pretinsă de la denunțător, calitatea de agenți de

poliție pe care o au inculpații, iar, pe de altă parte, de

circumstanțele personale ale acestora, care au o vârstă

tânără, sunt la prima confruntare cu legea penală și au

perspective ridicate de reintegrare în societate, pedepsele aplicate de

către prima instanță sunt just individualizate, astfel încât

redozarea acestora nu se impune. De asemenea, modalitatea de executare a

pedepselor stabilite este una corectă, la dosar existând suficiente probe

(vârsta tânără a acestora, perspectivele de reintegrare, studiile,

situația socială și familială, conduita adoptată

anterior comiterii faptelor), care să formeze convingerea instanței

că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de

libertate.

Față de considerentele ce preced,

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații S.C. și N.S.