ÎCCJ, decizie (scj.ro #83898)

Luare de mită. Concurs de infracțiuni. Individualizarea pedepsei Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege.

Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul Indice alfabetic: Drept penal - luare de mită - concurs de infracțiuni C. pen ., art . 33 lit . a), art . 254 alin. (1) Legea nr . 78/2000, art . 7 alin. (1) Fapta persoanei, având calitatea de ofițer de poliție judiciară, de a primi o sumă de bani de la administratorul unei societăți comerciale, în scopul de a propune o soluție de neîncepere a urmăririi penale într-un dosar penal în care a fost delegată să efectueze acte de cercetare penală și fapta aceleiași persoane de a primi o altă sumă de bani, după un interval de trei ani, de la același administrator al unei societăți comerciale, în scopul de a propune o soluție de neîncepere a urmăririi penale într-un alt dosar penal în care a fost delegată să efectueze acte de cercetare penală întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de luare de mită prevăzute în art . 254 alin. (1) C. pen . raportat la art . 7 alin. (1) din Legea nr . 78/2000, aflate în concurs real de infracțiuni, potrivit art . 33 lit . a) C. pen . În acest caz, executarea pedepsei rezultante prin privare de libertate se impune, în raport cu gravitatea faptelor săvârșite, de către persoana având calitatea de ofițer de poliție judiciară, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr . 844 din 4 martie 2010 Prin sentința nr . 364/R din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - de schimbare a încadrării juridice a faptei pendinte din două infracțiuni de luare de mită prevăzute în art . 254 alin. (2) C. pen . raportat la art . 7 alin. (1) din Legea nr . 78/2000, ambele cu aplicarea art . 33 lit . a) C. pen ., în două infracțiuni de luare de mită prevăzute în art . 254 alin. (1) C. pen . raportat la art . 7 alin. (1) din Legea nr . 78/2000, ambele cu aplicarea art . 33 lit . a) C. pen ., texte în baza cărora a fost condamnată inculpata N.E.

la două pedepse cu închisoarea a câte 3 ani fiecare și interzicerea drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a), b) și c) C. pen . pe o durată de 5 ani. S-a făcut aplicarea art . 71 și art . 64 alin. (1) lit . a), b) și c) C. pen . pe lângă fiecare pedeapsă aplicată. În baza art . 33 lit . a) raportat la art . 34 alin. (1) lit . b) C. pen . și art . 35 alin. (3) C. pen ., a dat spre executare inculpatei pedeapsa închisorii de 3 ani și interzicerea drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a), b) și c) C. pen . pe o durată de 5 ani. În temeiul art . 71 C. pen ., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a), b) și c) C. pen . pe durata executării pedepsei.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor de Corupție din 28 septembrie 2009 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei N.E. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (două infracțiuni) prevăzute în art . 254 alin. (2) C. pen . raportat la art . 7 alin. (1) din Legea nr . 78/2000, cu aplicare art . 33 lit . a) C.pen ., neînceperea urmăririi penale față de Z.I. pentru infracțiunea prevăzută în art . 7 alin. (2) din Legea nr . 78/2000 raportat la art . 255 alin. (1) C. pen . și disjungerea cauzei privind pe învinuiții M.E.

și M.A., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută în art . 254 alin. (2) C. pen . raportat la art . 7 alin. (1) din Legea nr . 78/2000 și continuarea urmăririi penale în cadrul unui nou dosar penal.

S-a susținut în actul de inculpare, în esență, că inculpata N.E., în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Brigada de Combatere a Criminalității Organizației București - Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, în anul 2006, a primit suma de 50 milioane lei vechi de la administratorul societății comerciale A. cu scopul de a propune o soluție de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr . 924/II/2007 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, în care a fost delegată să efectueze acte de cercetare penală privind transferuri valutare externe suspecte, iar în cursul lunii august 2009, în aceeași calitate, a pretins suma de 30.000 euro de la același administrator, Z.I., fiind prinsă în flagrant la data de 8 septembrie 2009 primind suma de 10.000 USD de la acesta, în scopul de a propune o soluție de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr . 1727/D/P/2009 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București.

Actul de inculpare are la bază următoarele mijloace de probă: autodenunțul formulat de Z.I., procesele-verbale de ascultare a denunțătorului, procese-verbale întocmite de inculpată și învinuiți, autorizații, declarațiile inculpatei, procesul-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor și de redare a dialogului ambiental purtat între denunțător și inculpată, fișa postului inculpatei și cazierul acesteia, ordonanța de delegare, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală și de percheziție, declarațiile învinuiților și procesul-verbal de certificare a autenticității înregistrărilor. Cercetarea judecătorească a presupus reaudierea nemijlocită a inculpatei, denunțătorului, martorilor propuși prin actul de sesizare și din oficiu, a lui M.E.

și M.A., precum și administrarea de acte în circumstanțiere . Evaluând declarațiile a rezultat, fără putință de tăgadă, că inculpata N.E., în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, de ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Brigada de Combatere a Criminalității Organizației București - Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, în cursul anilor 2006 și 2009 a primit suma de 50 milioane lei vechi și, respectiv, 10.000 USD de la administratorul societății comerciale A., Z.I., în scopul de a propune o soluție de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr . 924/II/2007 și în dosarul nr . 1727/D/P/2009 ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București.

Astfel, prin ordonanța din 10 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București - a delegat-o pe inculpata N.E., în calitate de inspector principal, să efectueze acte de cercetare penală în dosarul nr . 1727/D/P/2009, privind pe Z.I., D.T. și C.Y., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art . 9 alin. (1) lit . a) și b) din Legea nr . 241/2005, art . 270 din Legea nr . 86/2006, art . 23 alin. (1) lit . a) din Legea nr . 656/2002, art . 7 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art . 2 lit . b) pct . 14 și 16 din Legea nr . 39/2003, toate cu aplicarea art . 33 lit . a) C. pen . Întrucât practica este ca anumite acte de cercetare penală să se efectueze în echipă formată din 2 ofițeri de poliție judiciară și motivat de faptul că învinuitul M.E.

avea experiență în cauzele cu cetățeni străini, în special cu cetățeni chinezi, inculpata N.E. i-a propus învinuitului M.E. să lucreze împreună în dosarul nr . 1727/D/P/2009. Învinuitul M.E. a fost de acord cu propunerea inculpatei N.E., de a efectua împreună acte de cercetare penală în dosarul nr . 1727/D/P/2009 și i-a cerut acesteia dosarul pentru studiu. Deși tăgăduită de M.E., declarațiile coroborate ale inculpatei și denunțătorului converg spre ideea unei înțelegeri între inculpată și M.E., prezentat ca fiind șeful inculpatei, pentru a obține de la denunțător o sumă de bani în scopul soluționării favorabile a dosarului. La data de 8 septembrie 2009, inculpata s-a prezentat, conform înțelegerii, la sediul societății comerciale A., unde a fost surprinsă în flagrant în timp ce încerca să plece având asupra ei, într-un plic, suma de 10.000 USD.

Inculpata a mai primit de la denunțător suma de 50 milioane lei vechi în cursul anului 2006, pentru a propune o soluție de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr . 924/II/2007 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în care efectua cercetări penale împreună cu colegul său M.A. privind transferuri valutare externe suspecte efectuate prin societățile D. și Z., deținute de denunțător și de doi cetățeni chinezi, D.T. și C.Y.

Datorită semnificației deosebite și a impactului public pe care săvârșirea unor astfel de infracțiuni le are în societate, curtea de apel a apreciat că nu poate valorifica în favoarea inculpatei, ca și circumstanțe atenuante, circumstanțele sale personale, întrucât aceasta a lezat profund autoritatea și credibilitatea instituției chemate să răspundă la încălcarea legii, iar ca urmare a atitudinii profesionale a inculpatei societățile comerciale suspectate de fapte economice grave, de spălare de bani, evaziune fiscală și criminalitate organizată funcționează în continuare, aducând prejudicii bugetului de stat. Or, cinstea, corectitudinea și moralitatea funcționarului în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt condiții sine qua non nu numai pentru prestigiul și autoritatea acesteia sau a instituției în care acționează, ci pentru însăși existența, echilibrul și forța societății.

Este inadmisibil comportamentul inculpatei care a încălcat grav și art . 43 lit . a) și b) din Legea nr . 360/2002 privind Statutul polițistului, prin care îi era interzis să rezolve cereri, să ofere sfaturi în scopul obținerii de daruri sau alte avantaje, iar lipsa antecedentelor penale nu este relevantă din moment ce, în calitate de polițist, ar fi fost imposibil să ocupe această funcție în situația de antecedență penală. Astfel, curtea de apel a conchis către o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenție, orientată către minimul special prevăzut de lege, apreciat suficient în realizarea scopului pedepsei prevăzut în art . 52 C. pen . Împotriva acestei sentințe au declarat, în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție , precum și recurenta intimată inculpată N.E.

În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a criticat sentința pronunțată de prima instanță pentru nelegalitate sub aspectul aplicării pedepselor accesorii și complementare și pentru netemeinicie în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta inculpată a arătat că sentința pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, este nelegală și netemeinică în ce privește individualizarea pedepsei, precum și modalitatea de executare a acesteia.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de recurenta intimată inculpată N.E., în raport cu motivele invocate, analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute în art . 385 9 alin. (1) pct . 17 1 și 14 C. proc . pen ., referitor la recursul parchetului și, respectiv, art . 385 9 alin. (1) pct . 14 din același cod în ceea ce privește recursul intimatei inculpate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată recursurile ca fiind întemeiate, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție : Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect, prima instanță a constatat vinovăția inculpatei N.E.

în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acesteia, ca urmare a admiterii cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de parchet, în două infracțiuni de luare de mită prevăzute în art . 254 alin. (1) C. pen . raportat la art . 7 alin. (1) din Legea nr . 78/2000, cu aplicarea art . 33 lit . a) C. pen ., în concurs real, în raport cu situația de fapt stabilită.

Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art . 63 alin. (2) C. proc . pen ., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatei N.E., care în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Brigada de Combatere a Criminalității Organizației București - Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, în cursul anilor 2006 și 2009, a primit suma de 50 milioane lei vechi și, respectiv, 10.000 USD de la administratorul societății comerciale A., Z.I., în scopul de a propune o soluție de neîncepere a urmăririi penale în dosarele nr . 94/II/2007 și nr . 1727/D/P/ 2009 ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, în care aceasta a fost delegată să efectueze acte de cercetare penală privind transferuri valutare externe suspecte, întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul constitutiv a două infracțiuni de luare de mită prevăzute în art . 254 alin. (1) C. pen . raportat la art . 7 alin. (1) din Legea nr . 78/2000, cu aplicarea art . 33 lit . a) C. pen . Înalta Curte de Casație și Justiție, la rândul său, în baza propriului examen asupra tuturor mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, atât cele din faza urmăririi penale,

cât și cele din faza judecății în primă instanță, a constatat contribuția concretă a inculpatei N.E. în săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prevăzute în art . 254 alin. (1) C. pen . raportat la art . 7 alin. (1) din Legea nr . 78/2000, cu aplicarea art . 33 lit . a) din același cod, în concurs real, aceasta având reprezentarea urmărilor faptelor comise, urmărind producerea rezultatelor acestora, așa încât a săvârșit infracțiunile cu intenție directă.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că sub aspectul individualizării pedepselor principale aplicate inculpatei, pentru fiecare din faptele comise, a pedepsei rezultante, precum și a modalității de executare a acesteia, prima instanță a făcut o corectă adecvare a criteriilor prevăzute în art . 72 C. pen ., dând relevanță gradului de pericol social în concret al faptelor comise, circumstanțelor reale în care aceasta le-a săvârșit, calității de polițist, prin comportamentul său inculpata încălcând prevederile art . 43 lit . a) și b) din Legea nr . 360/2002 privind Statutul polițistului, consecințele produse lezând profund autoritatea și credibilitatea instituției chemate să răspundă la încălcarea legii, precum și circumstanțelor personale ale inculpatei, care a recunoscut comiterea faptelor, nu are antecedente penale, are studii superioare, este căsătorită, are un copil minor.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pedepsele principale aplicate în același cuantum minim legal de câte 3 ani închisoare pentru infracțiunile comise, urmând ca în baza art . 33 lit . a) și art . 34 alin. (1) lit . b) C. pen . să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare în regim privativ de libertate, este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatei față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Așadar, instanța de recurs nu poate avea în vedere critica formulată de procuror în recurs cu privire la greșita individualizare a pedepselor principale aplicate inculpate, întrucât, în cauză, prima instanță a apreciat în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cărora le-a dat eficiență în mod concret, în funcție atât de împrejurările faptice, cât și de cele privind persoana inculpatei, respectând prin cuantumurile stabilite și principiul proporționalității, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatei, așa încât nu se impune majorarea cuantumurilor pedepselor principale, întrucât ar fi excesive în raport cu aspectele concrete ale cauzei și ar afecta scopurile pedepselor.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, a cărei executare se realizează în regim de detenție, este justificată și îi va da posibilitatea inculpatei ca, pe parcursul acesteia, prin includerea sa în programe educaționale, să conștientizeze consecințele faptelor comise și să-i îndrepte atitudinea viitoare, în abținerea de a mai săvârși alte infracțiuni, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 14 C. proc . pen . Înalta Curte de Casație și Justiție consideră, însă, ca fiind fondată critica parchetului sub aspectul nelegalității pedepselor complementare și accesorii prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza I cu referire la art . 71 C. pen ., în ceea ce privește interzicerea inculpatei a dreptului de a alege.

Astfel, instanța de recurs constată că în mod nelegal prima instanță a interzis automat inculpatei dreptul de a alege ca pedeapsă complementară, pe durata de 5 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală și în condițiile art . 35 alin. (3) C. pen ., precum și ca pedeapsă accesorie, neavând în vedere modificările survenite prin art . I pct . 22 din Legea nr . 278/2006, decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr . LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr . 545 din 18 iulie 2008, prin care s-a stabilit că dispozițiile art . 71 C. pen . referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute în art . 64 lit . a) (teza I) - c) C. pen . nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art . 71 alin. (3) C. pen ., precum și art . 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art . 3 din Protocolul nr . 1 la Convenție și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume cauzele Sabou și Pîrcălab contra Românei, Hirst contra Marii Britanii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând sentința pronunțată de prima instanță, constată că în considerentele acesteia nu se regăsesc argumentele pentru care s-a dispus interzicerea dreptului inculpatei de a alege, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie. Așadar, în contextul concret al cauzei, prima instanță nu a examinat în condițiile normelor legale modificate, criteriilor impuse atât de norma penală, cât și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii arătată, interzicerea dreptului de a alege, dispusă față de inculpata N.E., în sensul că nu a fost analizat dispunerea pedepselor menționate în raport cu natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, cu împrejurările cauzei, cu persoana inculpatei, cu scopul legitim și proporționalitatea unor asemenea pedepse.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza propriei evaluări asupra pedepselor complementare și accesorii prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza I cu referire la art . 71 C. pen ., în raport și cu motivul de recurs invocat de către parchet, în contextul concret al cauzei, consideră că acestea nu se justifică, față de infracțiunile de luare de mită comise de inculpata N.E., care prin împrejurările faptice reținute prezintă gravitate, însă prin rezonanța consecințelor produse nu sunt de natură a atrage o nedemnitate , cu reflectare asupra dreptului de a alege al inculpatei, aceasta având o conduită pozitivă anterioară comiterii infracțiunii, probată prin actele în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei, ca fiind o persoană cu studii superioare, implicată în procesul de învățământ, cu rezultate foarte bune în formarea sa universitară, căsătorită, cu un copil minor, care îi conferă profilul și statutul de persoană aptă de a aprecia asupra semnificației procesului electoral.

În raport cu cele menționate, instanța de recurs a făcut aplicarea directă a deciziei nr . LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin aplicarea efectivă a criteriilor prevăzute în art . 71 alin. (3) C. pen ., în contextul cauzei, precum și a criteriilor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, apreciind ca fondat motivul de recurs al parchetului formulat sub aspectul greșitei aplicări a pedepselor complementare și accesorii prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza I cu referire la art . 71 C. pen ., pe care le va înlătura, întrucât nu sunt legale, contravenind și prevederilor art . 72 C. pen ., principiului proporționalității, art . 53 alin. (2) din Constituția României, art . 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art . 3 din Protocolul nr . 1 la Convenție, fiind incident cazul de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 17 1 C. proc . pen . Referitor la recursul declarat de recurenta intimată inculpată N.E., Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că acesta este fondat numai sub aspectul motivului de nelegalitate invocat în recursul declarat de către parchet, și anume al greșitei aplicări a pedepselor complementare și accesorii prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza I cu referire la art . 71 C. pen ., pe care le va înlătura.

Din analiza cauzei, în raport cu motivul de recurs invocat în recursul declarat de recurenta intimată inculpată, respectiv greșita individualizare a pedepselor principale aplicate, atât sub aspectul cuantumurilor acestora, întrucât nu s-au reținut circumstanțele atenuante judiciare prevăzute în art . 74 C. pen . și regimul sancționator al acestora statuat la art . 76 din același cod, cât și al modalității de executare ca urmare a aplicării lor, prin coborârea sub minimul legal, ceea ce ar impune dispunerea fie a suspendării condiționate prevăzute în art . 81 C. pen ., fie a suspendării executării pedepsei sub supraveghere în condițiile art . 86 1 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră criticile formulate ca fiind nefondate . Așa cum s-a arătat, instanța de recurs apreciază că în cauză s-au respectat prevederile art . 72 C. pen ., printr-o raportare efectivă la condițiile concrete ale cauzei, ținându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptelor comise, potrivit circumstanțelor reale, a calității inculpatei, a cuantumurilor sumelor pretinse, a rezonanței faptelor sale, precum și de circumstanțele personale ale inculpatei.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pedepsele principale la care a fost condamnată inculpata pentru fiecare din faptele comise, ale căror cuantumuri sunt la minimul legal, urmând ca în condițiile art . 34 alin. (1) lit . b) C. pen . să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, prin privare de libertate, reflectă în mod plural atât circumstanțele reale, cât și cele personale, acestora din urmă neputându-li-se conferi o preeminență distinctă, în condițiile art . 74 C. pen ., ci au fost evaluate în stabilirea cuantumului minim, apreciat ca fiind suficient.

Totodată, modalitatea de executare a pedepsei în regim de detenție este singura în măsură să contribuie la atingerea scopurilor acesteia, în raport tocmai cu gravitatea faptelor comise, prin prisma calității avute de inculpată, aceea de polițist, care avea obligații de respectare a legii în exercitarea atribuțiilor concrete, menite să confere încredere sistemului judiciar, pe care aceasta însă le-a încălcat, așa încât modalitățile neprivative de libertate nu și-ar putea atinge finalitatea, în reinserția socială pozitivă a acesteia, fiind necesar ca funcția de exemplaritate a pedepsei proporțional stabilită să asigure îndreptarea atitudinii inculpatei față de comiterea de infracțiuni.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că atât pedepsele principale stabilite, cât și pedeapsa principală rezultantă dispusă cu executare în regim de detenție de către prima instanță sunt legale, justificate și proporționale, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 14 C. proc . pen . Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art . 385 15 pct . 2 lit . d) C. proc . pen ., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de recurenta intimată inculpată N.E.

împotriva sentinței nr . 364/R din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a casat sentința penală atacată, numai cu privire la greșita aplicare a pedepselor complementare și accesorii prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza I cu referire la art . 71 C. pen ., pe care le-a înlăturat, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Notă: În conformitate cu dispozițiile Legii nr . 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr . 714 din 26 octombrie 2010, cazul de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 17 1 C. proc . pen . formează obiectul dispozițiilor art . 385 9 alin. (1) pct . 17 2 C. proc . pen .