ÎCCJ, decizie (scj.ro #83898)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83898) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Luare de mită. Concurs de infracțiuni.
Individualizarea pedepsei
Cuprins
pe materii:
Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere
unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege.
Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul
Indice
alfabetic:
Drept penal
-
luare de mită
-
concurs
de infracțiuni
C.
pen
.,
art
.
33
lit
. a),
art
. 254 alin.
(1)
Legea
nr
. 78/2000,
art
. 7 alin. (1)
Fapta persoanei, având calitatea de ofițer de poliție judiciară, de a primi o
sumă de bani de la administratorul unei societăți comerciale, în scopul de a
propune o soluție de
neîncepere
a urmăririi penale
într-un dosar penal în care a fost delegată să efectueze acte de cercetare
penală și fapta aceleiași persoane de a primi o altă sumă de bani, după un
interval de trei ani, de la același administrator al unei societăți comerciale,
în scopul de a propune o soluție de
neîncepere
a
urmăririi penale într-un alt dosar penal în care a fost delegată să efectueze
acte de cercetare penală întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni
de luare de mită prevăzute în
art
. 254 alin. (1) C.
pen
. raportat la
art
. 7 alin. (1)
din Legea
nr
. 78/2000, aflate în concurs real de
infracțiuni, potrivit
art
. 33
lit
.
a) C.
pen
. În acest caz, executarea pedepsei
rezultante prin privare de libertate se impune, în raport cu gravitatea
faptelor săvârșite, de către persoana având calitatea de ofițer de poliție
judiciară, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
I.C.C.J., Secția penală, decizia
nr
.
844 din 4 martie 2010
Prin sentința
nr
. 364/R din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel București,
Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a fost admisă
cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția
Națională
Anticorupție
- de schimbare a încadrării
juridice a faptei pendinte din două infracțiuni de luare de mită prevăzute în
art
. 254 alin. (2) C.
pen
.
raportat la
art
. 7 alin. (1) din Legea
nr
. 78/2000, ambele cu aplicarea
art
.
33
lit
. a) C.
pen
., în două
infracțiuni de luare de mită prevăzute în
art
. 254
alin. (1) C.
pen
. raportat la
art
.
7 alin. (1) din Legea
nr
. 78/2000, ambele cu
aplicarea
art
. 33
lit
. a)
C.
pen
., texte în baza cărora a fost condamnată
inculpata N.E. la două pedepse cu închisoarea a câte 3 ani fiecare și
interzicerea drepturilor prevăzute în
art
. 64 alin.
(1)
lit
. a), b) și c) C.
pen
.
pe o durată de 5 ani.
S-a făcut aplicarea
art
. 71 și
art
. 64 alin. (1)
lit
. a), b) și c) C.
pen
. pe
lângă fiecare pedeapsă aplicată.
În baza
art
. 33
lit
. a) raportat la
art
. 34 alin. (1)
lit
. b) C.
pen
. și
art
. 35 alin. (3) C.
pen
., a dat spre executare inculpatei pedeapsa închisorii
de 3 ani și interzicerea drepturilor prevăzute în
art
.
64 alin. (1)
lit
. a), b) și c) C.
pen
.
pe o durată de 5 ani.
În temeiul
art
. 71 C.
pen
., s-au interzis
inculpatei drepturile prevăzute în
art
. 64 alin. (1)
lit
. a), b) și c) C.
pen
. pe
durata executării pedepsei.
Pentru a pronunța
această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție
- Secția de Combatere a Infracțiunilor de
Corupție din 28 septembrie 2009 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale
și trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei N.E. pentru
săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (două infracțiuni) prevăzute în
art
. 254 alin. (2) C.
pen
.
raportat la
art
. 7 alin. (1) din Legea
nr
. 78/2000, cu aplicare
art
. 33
lit
. a)
C.pen
.,
neînceperea
urmăririi penale față de Z.I. pentru
infracțiunea prevăzută în
art
. 7 alin. (2) din Legea
nr
. 78/2000 raportat la
art
. 255
alin. (1) C.
pen
. și disjungerea cauzei privind pe
învinuiții M.E. și M.A., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de luare de
mită prevăzută în
art
. 254 alin. (2) C.
pen
. raportat la
art
. 7 alin. (1)
din Legea
nr
. 78/2000 și continuarea urmăririi penale
în cadrul unui nou dosar penal.
S-a susținut în actul de inculpare, în esență, că inculpata N.E., în calitate
de ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului General al Poliției
Române - Brigada de Combatere a Criminalității Organizației București -
Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, în anul
2006, a primit suma de 50 milioane lei vechi de la administratorul societății
comerciale A. cu scopul de a propune o soluție de
neîncepere
a urmăririi penale în dosarul
nr
. 924/II/2007 al
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism - Serviciul Teritorial București, în care a fost delegată să efectueze
acte de cercetare penală privind transferuri valutare externe suspecte, iar în
cursul lunii august 2009, în aceeași calitate, a pretins suma de 30.000
euro
de la același administrator, Z.I., fiind prinsă în
flagrant la data de 8 septembrie 2009 primind suma de 10.000 USD de la acesta,
în scopul de a propune o soluție de
neîncepere
a
urmăririi penale în dosarul
nr
. 1727/D/P/2009 al
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism - Serviciul Teritorial București.
Actul de inculpare are la bază următoarele mijloace de probă:
autodenunțul
formulat de Z.I., procesele-verbale de
ascultare a denunțătorului, procese-verbale întocmite de inculpată și
învinuiți, autorizații, declarațiile inculpatei, procesul-verbal de consemnare
a seriilor bancnotelor și de redare a dialogului ambiental purtat între
denunțător și inculpată, fișa postului inculpatei și cazierul acesteia,
ordonanța de delegare, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire
penală și de percheziție, declarațiile învinuiților și procesul-verbal de
certificare a autenticității înregistrărilor.
Cercetarea
judecătorească a presupus reaudierea nemijlocită a inculpatei, denunțătorului,
martorilor propuși prin actul de sesizare și din oficiu, a lui M.E. și M.A.,
precum și administrarea de acte în
circumstanțiere
.
Evaluând declarațiile a rezultat, fără putință de tăgadă, că inculpata N.E., în
exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, de ofițer de poliție judiciară în
cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Brigada de Combatere a
Criminalității Organizației București - Serviciul de Combatere a Finanțării
Terorismului și Spălării Banilor, în cursul anilor 2006 și 2009 a primit suma
de 50 milioane lei vechi și, respectiv, 10.000 USD de la administratorul
societății comerciale A., Z.I., în scopul de a propune o soluție de
neîncepere
a urmăririi penale în dosarul
nr
. 924/II/2007 și în dosarul
nr
.
1727/D/P/2009 ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București.
Astfel, prin ordonanța din 10 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București - a delegat-o pe
inculpata N.E., în calitate de inspector principal, să efectueze acte de
cercetare penală în dosarul
nr
. 1727/D/P/2009,
privind pe Z.I., D.T. și C.Y., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute
și pedepsite de
art
. 9 alin. (1)
lit
.
a) și b) din Legea
nr
. 241/2005,
art
.
270 din Legea
nr
. 86/2006,
art
.
23 alin. (1)
lit
. a) din Legea
nr
.
656/2002,
art
. 7 alin. (1), (2) și (3) cu referire la
art
. 2
lit
. b)
pct
. 14 și 16 din Legea
nr
.
39/2003, toate cu aplicarea
art
. 33
lit
. a) C.
pen
.
Întrucât practica este ca anumite acte de cercetare penală să se efectueze în
echipă formată din 2 ofițeri de poliție judiciară și motivat de faptul că
învinuitul M.E. avea experiență în cauzele cu cetățeni străini, în special cu
cetățeni chinezi, inculpata N.E. i-a propus învinuitului M.E. să lucreze
împreună în dosarul
nr
. 1727/D/P/2009.
Învinuitul M.E. a fost de acord cu propunerea inculpatei N.E., de a efectua
împreună acte de cercetare penală în dosarul
nr
.
1727/D/P/2009 și i-a cerut acesteia dosarul pentru studiu.
Deși tăgăduită de M.E., declarațiile coroborate ale inculpatei și
denunțătorului converg spre ideea unei înțelegeri între inculpată și M.E.,
prezentat ca fiind șeful inculpatei, pentru a obține de la denunțător o sumă de
bani în scopul soluționării favorabile a dosarului.
La data de 8
septembrie 2009, inculpata s-a prezentat, conform înțelegerii, la sediul
societății comerciale A., unde a fost surprinsă în flagrant în timp ce încerca
să plece având asupra ei, într-un plic, suma de 10.000 USD.
Inculpata a mai primit de la denunțător suma de 50 milioane lei vechi în cursul
anului 2006, pentru a propune o soluție de
neîncepere
a urmăririi penale în dosarul
nr
. 924/II/2007 al
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism, în care efectua cercetări penale împreună cu colegul său M.A. privind
transferuri valutare externe suspecte efectuate prin societățile D. și Z.,
deținute de denunțător și de doi cetățeni chinezi, D.T. și C.Y.
Datorită semnificației deosebite și a impactului public pe care săvârșirea unor
astfel de infracțiuni le are în societate, curtea de apel a apreciat că nu
poate valorifica în favoarea inculpatei, ca și circumstanțe atenuante,
circumstanțele sale personale, întrucât aceasta a lezat profund autoritatea și
credibilitatea instituției chemate să răspundă la încălcarea legii, iar ca
urmare a atitudinii profesionale a inculpatei societățile comerciale suspectate
de fapte economice grave, de spălare de bani, evaziune fiscală și criminalitate
organizată funcționează în continuare, aducând prejudicii bugetului de stat.
Or, cinstea, corectitudinea și moralitatea funcționarului în exercitarea
atribuțiilor de serviciu sunt condiții
sine
qua
non
nu numai pentru prestigiul și autoritatea acesteia
sau a instituției în care acționează, ci pentru însăși existența, echilibrul și
forța societății. Este inadmisibil comportamentul inculpatei care a încălcat
grav și
art
. 43
lit
. a) și
b) din Legea
nr
. 360/2002 privind Statutul polițistului,
prin care îi era interzis să rezolve cereri, să ofere sfaturi în scopul
obținerii de daruri sau alte avantaje, iar lipsa antecedentelor penale nu este
relevantă din moment ce, în calitate de polițist, ar fi fost imposibil să ocupe
această funcție în situația de antecedență penală.
Astfel, curtea de apel a conchis către o pedeapsă cu închisoarea cu executare
în regim de detenție, orientată către minimul special prevăzut de lege,
apreciat suficient în realizarea scopului pedepsei prevăzut în
art
. 52 C.
pen
.
Împotriva acestei sentințe au declarat, în termenul legal, recursuri Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție
, precum și recurenta intimată inculpată N.E.
În recursul declarat,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție
a criticat sentința pronunțată de prima
instanță pentru
nelegalitate
sub aspectul aplicării
pedepselor accesorii și complementare și pentru netemeinicie în ceea ce
privește individualizarea pedepsei aplicate.
În dezvoltarea
motivelor de recurs, recurenta inculpată a arătat că sentința pronunțată de
Curtea de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și
familie, este nelegală și
netemeinică
în ce privește
individualizarea pedepsei, precum și modalitatea de executare a acesteia.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție
și de recurenta intimată inculpată N.E., în raport cu motivele invocate,
analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute în
art
.
385
9
alin. (1)
pct
. 17
1
și 14
C.
proc
.
pen
., referitor la
recursul parchetului și, respectiv,
art
. 385
9
alin. (1)
pct
. 14 din același cod în ceea ce privește
recursul intimatei inculpate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată
recursurile ca fiind întemeiate, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție
:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a
rezultat că, în mod corect, prima instanță a constatat vinovăția inculpatei
N.E. în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acesteia, ca urmare a
admiterii cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de parchet, în
două infracțiuni de luare de mită prevăzute în
art
.
254 alin. (1) C.
pen
. raportat la
art
.
7 alin. (1) din Legea
nr
. 78/2000, cu aplicarea
art
. 33
lit
. a) C.
pen
., în concurs real, în raport cu situația de fapt
stabilită.
Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că în cauză s-a dat eficiență
dispozițiilor
art
. 63 alin. (2) C.
proc
.
pen
., referitoare la aprecierea
probelor, stabilindu-se că faptele inculpatei N.E., care în calitate de ofițer
de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române -
Brigada de Combatere a Criminalității Organizației București - Serviciul de
Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, în cursul anilor 2006
și 2009, a primit suma de 50 milioane lei vechi și, respectiv, 10.000 USD de la
administratorul societății comerciale A., Z.I., în scopul de a propune o
soluție de
neîncepere
a urmăririi penale în dosarele
nr
. 94/II/2007 și
nr
. 1727/D/P/
2009 ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată
și Terorism - Serviciul Teritorial București, în care aceasta a fost delegată
să efectueze acte de cercetare penală privind transferuri valutare externe
suspecte, întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul constitutiv a
două infracțiuni de luare de mită prevăzute în
art
.
254 alin. (1) C.
pen
. raportat la
art
.
7 alin. (1) din Legea
nr
. 78/2000, cu aplicarea
art
. 33
lit
. a) C.
pen
.
Înalta Curte de Casație și Justiție, la rândul său, în baza propriului examen
asupra tuturor mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal,
atât cele din faza urmăririi penale, cât și cele din faza judecății în primă
instanță, a constatat contribuția concretă a inculpatei N.E. în săvârșirea a
două infracțiuni de luare de mită prevăzute în
art
.
254 alin. (1) C.
pen
. raportat la
art
.
7 alin. (1) din Legea
nr
. 78/2000, cu aplicarea
art
. 33
lit
. a) din același cod,
în concurs real, aceasta având reprezentarea urmărilor faptelor comise,
urmărind producerea rezultatelor acestora, așa încât a săvârșit infracțiunile
cu intenție directă.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că sub aspectul
individualizării pedepselor principale aplicate inculpatei, pentru fiecare din
faptele comise, a pedepsei rezultante, precum și a modalității de executare a
acesteia, prima instanță a făcut o corectă adecvare a criteriilor prevăzute în
art
. 72 C.
pen
., dând relevanță gradului
de pericol social în concret al faptelor comise, circumstanțelor reale în care
aceasta le-a săvârșit, calității de polițist, prin comportamentul său inculpata
încălcând prevederile
art
. 43
lit
.
a) și b) din Legea
nr
. 360/2002 privind Statutul polițistului,
consecințele produse lezând profund autoritatea și credibilitatea instituției
chemate să răspundă la încălcarea legii, precum și circumstanțelor personale
ale inculpatei, care a recunoscut comiterea faptelor, nu are antecedente
penale, are studii superioare, este căsătorită, are un copil minor.
Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pedepsele principale aplicate
în același cuantum minim legal de câte 3 ani închisoare pentru infracțiunile
comise, urmând ca în baza
art
. 33
lit
.
a) și
art
. 34 alin. (1)
lit
.
b) C.
pen
. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani
închisoare în regim privativ de libertate, este singura în măsură să asigure
realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea
atitudinii inculpatei față de comiterea de infracțiuni și
resocializarea
sa viitoare pozitivă.
Așadar, instanța de recurs nu poate avea în vedere critica formulată de
procuror în recurs cu privire la greșita individualizare a pedepselor
principale aplicate inculpate, întrucât, în cauză, prima instanță a apreciat în
mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a
pedepselor, cărora le-a dat eficiență în mod concret, în funcție atât de
împrejurările faptice, cât și de cele privind persoana inculpatei, respectând
prin
cuantumurile
stabilite și principiul
proporționalității, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptelor
comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatei, așa încât nu
se impune majorarea
cuantumurilor
pedepselor
principale, întrucât ar fi excesive în raport cu aspectele concrete ale cauzei
și ar afecta scopurile pedepselor.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pedeapsa
principală cea mai grea de 3 ani închisoare, a cărei executare se realizează în
regim de detenție, este justificată și îi va da posibilitatea inculpatei ca, pe
parcursul acesteia, prin includerea sa în programe educaționale, să
conștientizeze consecințele faptelor comise și să-i îndrepte atitudinea viitoare,
în abținerea de a mai săvârși alte infracțiuni, așa încât nu este incident
cazul de casare prevăzut în
art
. 385
9
alin. (1)
pct
. 14 C.
proc
.
pen
.
Înalta Curte de Casație și Justiție consideră, însă, ca fiind fondată critica
parchetului sub aspectul
nelegalității
pedepselor
complementare și accesorii prevăzute în
art
. 64 alin.
(1)
lit
. a) teza I cu referire la
art
.
71 C.
pen
., în ceea ce privește interzicerea
inculpatei a dreptului de a alege.
Astfel, instanța de
recurs constată că în mod nelegal prima instanță a interzis automat inculpatei
dreptul de a alege ca pedeapsă complementară, pe durata de 5 ani, pe lângă
fiecare pedeapsă principală și în condițiile
art
. 35
alin. (3) C.
pen
., precum și ca pedeapsă accesorie,
neavând
în vedere modificările survenite prin
art
. I
pct
. 22 din Legea
nr
. 278/2006, decizia pronunțată în recurs în interesul
legii
nr
. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 de către
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I,
nr
. 545 din 18 iulie 2008, prin
care s-a stabilit că dispozițiile
art
. 71 C.
pen
. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în
sensul că interzicerea drepturilor prevăzute în
art
.
64
lit
. a) (teza I) - c) C.
pen
.
nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii
instanței, în funcție de criteriile stabilite în
art
.
71 alin. (3) C.
pen
., precum și
art
.
8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale,
art
. 3 din Protocolul
nr
. 1 la Convenție și jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului, și anume cauzele
Sabou
și
Pîrcălab
contra Românei,
Hirst
contra Marii Britanii.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, verificând sentința pronunțată de prima instanță, constată
că în considerentele acesteia nu se regăsesc argumentele pentru care s-a dispus
interzicerea dreptului inculpatei de a alege, atât ca pedeapsă complementară,
cât și ca pedeapsă accesorie.
Așadar, în contextul concret al cauzei, prima instanță nu a examinat în
condițiile normelor legale modificate, criteriilor impuse atât de norma penală,
cât și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și de
decizia pronunțată în recurs în interesul legii arătată, interzicerea dreptului
de a alege, dispusă față de inculpata N.E., în sensul că nu a fost analizat
dispunerea pedepselor menționate în raport cu natura și gravitatea
infracțiunilor săvârșite, cu împrejurările cauzei, cu persoana inculpatei, cu
scopul legitim și proporționalitatea unor asemenea pedepse.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza propriei evaluări asupra
pedepselor complementare și accesorii prevăzute în
art
.
64 alin. (1)
lit
. a) teza I cu referire la
art
. 71 C.
pen
., în raport și cu
motivul de recurs invocat de către parchet, în contextul concret al cauzei,
consideră că acestea nu se justifică, față de infracțiunile de luare de mită
comise de inculpata N.E., care prin împrejurările faptice reținute prezintă
gravitate, însă prin rezonanța consecințelor produse nu sunt de natură a atrage
o
nedemnitate
, cu reflectare asupra dreptului de a
alege al inculpatei, aceasta având o conduită pozitivă anterioară comiterii
infracțiunii, probată prin actele în
circumstanțiere
depuse la dosarul cauzei, ca fiind o persoană cu studii superioare, implicată
în procesul de învățământ, cu rezultate foarte bune în formarea sa
universitară, căsătorită, cu un copil minor, care îi conferă profilul și
statutul de persoană aptă de a aprecia asupra semnificației procesului
electoral.
În raport cu cele
menționate, instanța de recurs a făcut aplicarea directă a deciziei
nr
. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin aplicarea efectivă a criteriilor
prevăzute în
art
. 71 alin. (3) C.
pen
.,
în contextul cauzei, precum și a criteriilor jurisprudenței Curții Europene a
Drepturilor Omului, apreciind ca fondat motivul de recurs al parchetului
formulat sub aspectul greșitei aplicări a pedepselor complementare și accesorii
prevăzute în
art
. 64 alin. (1)
lit
.
a) teza I cu referire la
art
. 71 C.
pen
., pe care le va înlătura, întrucât nu sunt legale,
contravenind și prevederilor
art
. 72 C.
pen
., principiului proporționalității,
art
.
53 alin. (2) din Constituția României,
art
. 8 din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și
art
. 3 din Protocolul
nr
. 1 la
Convenție, fiind incident cazul de casare prevăzut în
art
.
385
9
alin. (1)
pct
. 17
1
C.
proc
.
pen
.
Referitor la recursul
declarat de recurenta intimată inculpată N.E., Înalta Curte de Casație și Justiție
consideră că acesta este fondat numai sub aspectul motivului de
nelegalitate
invocat în recursul declarat de către parchet,
și anume al greșitei aplicări a pedepselor complementare și accesorii prevăzute
în
art
. 64 alin. (1)
lit
.
a) teza I cu referire la
art
. 71 C.
pen
., pe care le va înlătura.
Din analiza cauzei, în
raport cu motivul de recurs invocat în recursul declarat de recurenta intimată
inculpată, respectiv greșita individualizare a pedepselor principale aplicate,
atât sub aspectul
cuantumurilor
acestora, întrucât nu
s-au reținut circumstanțele atenuante judiciare prevăzute în
art
. 74 C.
pen
. și regimul
sancționator al acestora statuat la
art
. 76 din
același cod, cât și al modalității de executare ca urmare a aplicării lor, prin
coborârea sub minimul legal, ceea ce ar impune dispunerea fie a suspendării
condiționate prevăzute în
art
. 81 C.
pen
., fie a suspendării executării pedepsei sub
supraveghere în condițiile
art
. 86
1
din
același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră criticile formulate
ca fiind
nefondate
.
Așa cum s-a arătat,
instanța de recurs apreciază că în cauză s-au respectat prevederile
art
. 72 C.
pen
., printr-o
raportare efectivă la condițiile concrete ale cauzei, ținându-se cont de gradul
de pericol social în concret al faptelor comise, potrivit circumstanțelor
reale, a calității inculpatei, a
cuantumurilor
sumelor pretinse, a rezonanței faptelor sale, precum și de circumstanțele
personale ale inculpatei.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pedepsele principale
la care a fost condamnată inculpata pentru fiecare din faptele comise, ale
căror
cuantumuri
sunt la minimul legal, urmând ca în
condițiile
art
. 34 alin. (1)
lit
.
b) C.
pen
. să execute pedeapsa principală cea mai
grea de 3 ani închisoare, prin privare de libertate, reflectă în mod plural
atât circumstanțele reale, cât și cele personale, acestora din urmă
neputându-li-se
conferi o preeminență distinctă, în
condițiile
art
. 74 C.
pen
.,
ci au fost evaluate în stabilirea cuantumului minim, apreciat ca fiind
suficient.
Totodată, modalitatea de executare a pedepsei în regim de detenție este singura
în măsură să contribuie la atingerea scopurilor acesteia, în raport tocmai cu
gravitatea faptelor comise, prin prisma calității avute de inculpată, aceea de
polițist, care avea obligații de respectare a legii în exercitarea atribuțiilor
concrete, menite să confere încredere sistemului judiciar, pe care aceasta însă
le-a încălcat, așa încât modalitățile
neprivative
de
libertate nu și-ar putea atinge finalitatea, în
reinserția
socială pozitivă a acesteia, fiind necesar ca funcția de exemplaritate a
pedepsei proporțional stabilită să asigure îndreptarea atitudinii inculpatei
față de comiterea de infracțiuni.
În raport cu cele menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că
atât pedepsele principale stabilite, cât și pedeapsa principală rezultantă
dispusă cu executare în regim de detenție de către prima instanță sunt legale,
justificate și proporționale, așa încât nu este incident cazul de casare
prevăzut în
art
. 385
9
alin. (1)
pct
. 14 C.
proc
.
pen
.
Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza
art
. 385
15
pct
. 2
lit
. d) C.
proc
.
pen
., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție
și de recurenta intimată inculpată N.E.
împotriva sentinței
nr
. 364/R din 10 decembrie 2009 a
Curții de Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și
familie, a casat sentința penală atacată, numai cu privire la greșita aplicare
a pedepselor complementare și accesorii prevăzute în
art
.
64 alin. (1)
lit
. a) teza I cu referire la
art
. 71 C.
pen
., pe care le-a
înlăturat, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Notă: În conformitate cu dispozițiile Legii
nr
. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea
soluționării proceselor, publicată în M. Of.
nr
. 714
din 26 octombrie 2010, cazul de casare prevăzut în
art
.
385
9
alin. (1)
pct
. 17
1
C.
proc
.
pen
. formează obiectul
dispozițiilor
art
. 385
9
alin. (1)
pct
. 17
2
C.
proc
.
pen
.