ÎCCJ, decizie (scj.ro #197539)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Luare de mită. Complicitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni de corupție și de serviciu. Infracțiuni de corupție

Indice alfabetic:

-  drept procesual penal

- recurs în casație

-  drept penal

- luare de mită

- complicitate

C. pen.,

art. 48, art. 289

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 7

Infracțiunea de luare de mită își păstrează unitatea naturală și în ipoteza în care primirea banilor sau valorilor are loc ulterior acceptării promisiunii.

Actele de complicitate pot fi comise și după momentul consumării infracțiunii de luare de mită, respectiv după data acceptării promisiunii, dacă autorul comite ulterior acestui moment una sau mai multe dintre celelalte modalități alternative ale elementului material al infracțiunii.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 95/RC din 03 martie 2022

Prin sentința penală nr. x din 27 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în dosarul nr. x/2/2016, printre altele, s-a dispus:

În temeiul art.386 din Codul de procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 289 din Codul penal raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin.(1) din Codul penal raportat la art. 289 alin.(1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 din Codul penal, în privința inculpatului A.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin.(1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus condamnarea inculpatului A la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În temeiul art. 67 alin. (1)  din Codul penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1)  lit. a)  și lit. b) pe o durată de 3 ani

În temeiul art. 66 alin.(1) din Codul penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin.(1) lit. a) și b) din Codul penal.

În temeiul art. 91 alin.(1) din Codul penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. x din 13 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în dosarul nr. x/2/2016, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. x din 27 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în dosarul nr. x/2/2016.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare:

S-a constatat că legea penală mai favorabilă, în ansamblul său, cu privire la toți inculpații, este Vechiul Cod penal, Legea nr.78/2000 și Legea nr.656/2002, astfel cum erau în vigoare la data săvârșirii faptelor.

Cu privire la inculpatul A:

Au fost recalificate faptele pentru care a fost trimis în judecată, din  infracțiunile de complicitate la luare de mită prevăzut de art. 48 alin.(1)  din Codul penal raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 și art. 7 lit. a)  și c) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal și spălare de bani prevăzut de art. 29 lit. a) din Legea nr.656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din Codul penal, în infracțiunile de complicitate la luare de mită prevăzut de art. 26 alin.(1)  raportat la art.254 alin.(1) și (2) din Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr.78/2000 și art. 5 din Codul penal și spălare de bani prevăzut de art. 29 lit. a) din Legea nr.656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 33, art. 34 din Vechiul Cod penal, astfel cum erau în vigoare la data săvârșirii faptelor.

În baza art. 26 alin.(1) raportat la art. 254 alin. (1) și (2) din Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr.78/2000, a fost condamnat inculpatul A la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită și i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) și b) din Vechiul Cod penal, pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzut de art. 64 lit. a) și b) din Vechiul Cod penal, pe durata prevăzut de art. 71 alin.(2) din Vechiul Cod penal.

În baza art.29 lit. a) din Legea nr.656/2002, a fost condamnat inculpatul A la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de spălare de bani și i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) și b) din Vechiul Cod penal, pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzut de art.64 lit. a) și b) din Vechiul Cod penal, pe durata prevăzut de art. 71 alin. (2) din Vechiul Cod penal.

În baza art.33 alin.(1) lit. a), art. 34 alin.(1) lit. b) și art. 35 alin.(3) din Vechiul Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului A în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzut de art.64 lit. a) și b) din Vechiul Cod penal.

În baza art.86

1

din Vechiul Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului A, pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condițiile art.86

2

din Vechiul Cod penal.

În baza art.86

3

alin.(1) din Vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare, s-a stabilit că inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune București, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

din Vechiul Cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din Vechiul Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 33 alin.(1) și (2) din Legea nr.656/2002 raportat la art.118 alin.(1) lit. e) din Vechiul Cod penal, s-a menținut confiscarea specială a sumei de 1.400.000 euro de la inculpatul A, astfel cum a dispus prima instanță.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Au fost respinse apelurile declarate, printre alții, și de inculpatul A împotriva sentinței penale nr.x din 27 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, în dosarul nr.x/2/2016.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație, în termen legal, printre alții și inculpatul A.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulate, inculpatul A a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. 1) pct. 7 C. proc. pen., susținând, în esență, printre altele că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de complicitate la luare de mită pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, referitor la infracțiunea de complicitate la luare de mită, s-a arătat, în esență, că, încheierea contractului de vânzare – cumpărare între inculpatul A și numitul B, prin mandatar C nu poate reprezenta un act de înlesnire sau de ajutor dat autorului faptei, de vreme ce aceasta, astfel cum a fost descrisă de către instanța de fond, ar fi fost deja consumată, fără vreun sprijin din partea recurentului.

Așadar, s-a subliniat că, pe de o parte, încheierea contractului de vânzare – cumpărare, s-a realizat ulterior pretinsei acceptări a promisiunii unor foloase ori pretinderi a unor foloase de către D, iar, pe de altă parte, terenul nu a fost primit de către D, imobilul fiind vândut de către A, cumpărătorului E, organele judiciare reținând, sub acest aspect că, nu poate fi identificată persoana căreia i s-ar fi predat suma de 1.400.000 euro, reprezentând prețul terenului.

Prin urmare, s-a arătat că, lipsa plasării, din punct de vedere temporal, a actelor de complicitate anterior sau concomitent pretinderii, exclude, per se, orice efect al acestora asupra executării elementului material al infracțiunii de către autor.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, prin  încheierea nr. x/RC din 16.12.2021, Înalta Curte, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x din 13 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. x/2/2016, și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent pentru termenul din data de 20 ianuarie 2022.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. 1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile pot solicita înlăturarea efectelor hotărârilor definitive numai pentru cele cinci cazuri de nelegalitate reglementate de art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar din perspectiva concordanței hotărârii cu dispozițiile legii materiale și a celei procesuale.

Înalta Curte reține că, potrivit cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. – hotărârile, intrate în autoritatea de lucru judecat, sunt desființate în situațiile în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, adică dacă se constată că fapta concretă care a condus la condamnarea definitivă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii incriminate prin lege sau că instanța a ignorat o reglementare care conține dispoziții de dezincriminare sau care are drept consecință imposibilitatea realizării unei corespondențe între fapta imputată și noua configurare legală a infracțiunii. Ca atare, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se reține incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, competență ce revine exclusiv instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, invocarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permite realizarea unei analize a mijloacelor de probă sau o apreciere a materialului probator ori stabilirea unei alte baze factuale care să conducă la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii situația de fapt reținută de instanța de apel.

Așadar, Înalta Curte, examinând cauza prin raportare la dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., poate stabili doar dacă baza factuală reținută în mod definitiv de instanțele ordinare corespunde tiparului de incriminare al infracțiunii pentru care  s-a dispus condamnarea inculpatului A, fără a avea posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a modifica cele stabilite sub aspectul situației de fapt.

Raportând aceste considerente teoretice la actele dosarului, se constată că recurentul A a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 alin. 1) raportat la art. 254 alin.(1)  și 2 C.pen. (1969) și spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. a)  din Legea nr. 656/2002, constând în aceea că, a oferit ajutor inculpatului D să primească cu titlu de mită un teren în suprafață de 1.000 mp și  a înstrăinat, la data de 06 februarie 2008, dreptul de proprietate asupra respectivei suprafețe de teren martorului F contra sumei de 1.400.000 euro, teren obținut prin ajutorul dat inculpatului D, care a pretins și primit terenul, în vederea urgentării soluționării unui dosar de retrocedare, cu scopul de a ascunde originea infracțională a bunului obținut în acest mod.

Astfel, sub aspectul situației de fapt, în esență, s-a reținut că, în perioada 2006-2007, inculpatul D, primarul Sectorului 2 București, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la denunțătorul G pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991.

După emiterea titlului de proprietate, inculpatul a primit o suprafață totală de teren de 1.500 mp, compusă din două loturi situate pe strada Barbu Văcărescu, care au fost transferate în mod gratuit prin intermediul a două contracte de vânzare-cumpărare fictive către inculpații H și A, persoane interpuse indicate de inculpatul D.

Ulterior, pentru a ascunde originea infracțională a bunului, H a cesionat dreptul de proprietate asupra terenului către I, apropiat al primarului D, iar A a vândut terenul către un cumpărător de bună-credință cu suma de 1.400.000 euro, pe care a retras-o în cea mai mare parte în numerar și a predat-o unei persoane a cărei identitate nu a putut fi stabilită până în acest moment.

În privința folosului material cerut și primit de inculpatul D cu ajutorul inculpaților H și A și tranzacțiile subsecvente efectuate pentru ascunderea originii bunului, s-a reținut că, după emiterea titlului de proprietate, în baza înțelegerii anterioare, D i-a transmis lui G ca în contul foloaselor care i se cuveneau să îi fie cedat dreptul de proprietate asupra unei părți din lotul de teren atribuit în strada Barbu Văcărescu. Inculpatul a cerut ca terenul să fie transferat unor intermediari pe care i-a indicat, respectiv inculpații H și A.

Prin urmare, G i-a transmis la rândul său această solicitare lui J, urmând ca acesta să se ocupe de încheierea contractului de vânzare - cumpărare prin mandatarul proprietarului, pe care îl coordona.

În baza acestei solicitări, la data de 13.11.2007, s-au încheiat la același notar public, două contracte de vânzare-cumpărare prin care B, reprezentant de mandatarul C, a transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 500 mp din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către A și asupra unei suprafețe de 1.000 mp din același lot, către H.

În ambele contracte s-a menționat că au fost redactate de către H, care avea calitatea de avocat, astfel încât cumpărătorii să beneficieze de plata unor taxe notariale reduse. Notarul a fost ales de A, fiind diferit de cel cu care coopera în mod obișnuit J și care a autentificat celelalte contracte privind terenurile atribuite prin același titlu de proprietate.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice reținute și configurarea legală a infracțiunii de luare de mită în forma complicității, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului – inculpat că faptele pentru care acesta a fost condamnat, astfel cum au fost reținute de instanțele de fond și apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunesc toate elementele de conținut prevăzute de normele de incriminare.

Astfel, Înalta Curte reține că, în cazul infracțiunii de luare de mită, fapta se realizează prin una dintre cele trei modalități alternative: pretindere, primire sau acceptarea promisiunii unor bani sau altor foloase care nu i se cuvin subiectului activ, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Astfel, fiind o infracțiune de pericol, infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, respectiv în momentul pretinderii sau primirii banilor ori foloaselor necuvenite sau în momentul în care făptuitorul acceptă promisiunea unor astfel de foloase.

Totodată, complicele este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Or, instanțele de fond și apel, în ceea ce privește acuzația referitoare la acceptarea promisiunii, urmată de pretinderea și primirea folosului material de către inculpatul D, cu ajutorul persoanelor interpuse H și A, în schimbul urgentării soluționării dosarului de retrocedare privindu-l pe B, au reținut că probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești în fond și apel, dovedește dincolo de orice dubiu vinovăția inculpaților la comiterea infracțiunii de luare de mită în forma autoratului –inculpatul D, respectiv complicității H și A.

De asemenea, s-a constatat că, prin înstrăinarea ulterioară a celor două suprafețe de teren ce au făcut obiectul material al infracțiunii de luare de mită, s-a urmărit ascunderea originii infracționale a terenurilor obținute, ambii inculpați cunoscând împrejurarea că au dobândit terenurile în mod ilicit, în condițiile în care nu au plătit prețul terenurilor.

Ca urmare, excedând competențelor sale jurisdicționale, evaluarea probatoriului care a stat la baza condamnării definitive a recurentului și, implicit, a semnificației date de instanțe momentului la care s-a consumat infracțiunea de luare de mită, Înalta Curte notează că, reținerea de către instanțele anterioare ca moment al consumării faptei de luare de mită pentru autor, data acceptării promisiunii, nu poate pune în discuție existența infracțiunii de luare de mită, în forma complicității, astfel cum susține recurentul – inculpat, în condițiile în care, deși fapta autorului se consumă la momentul acceptării, infracțiunea își păstrează unitatea naturală și în ipoteza în care primirea banilor sau valorilor are loc ulterior acestui moment, nefiind exclusă consumarea infracțiunii și la momentul primirii bunului.

Prin urmare, actele de complicitate pot fi comise și după momentul consumării infracțiunii, dacă mituitul comite ulterior acestui moment una sau mai multe dintre celelalte modalități alternative ale elementului material al infracțiunii.

Astfel, contrar susținerilor apărării, în speță, câtă vreme acțiunea recurentului – inculpat A a urmărit ajutarea inculpatului D - autorul infracțiunii - să primească cu titlu de mită o suprafață de teren, pe care a pretins-o și primit-o în vederea urgentării soluționării unui dosar de retrocedare, Înalta Curte constată că fapta imputată întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 26 alin. 1) raportat la art. 254 alin. 1) și (2) C.pen.(1969), inculpatul participând în mod activ și conștient, în calitate de complice, la săvârșirea infracțiunii de corupție.

Înalta Curte observă, așadar că, în contextul existenței corespondenței între activitatea ilicită imputată și tiparul normei de incriminare, prin susținerile privind lipsa unei contribuții efective a complicelui la săvârșirea faptei de către autor, inexistența unui raport de cauzalitate între încheierea contractului de vânzare cumpărare și activitatea de acceptare a promisiunii unor foloase necuvenite, pretinderea sau primirea de foloase de către autor, recurentul – inculpat contestă, în realitate, baza factuală care a condus la reținerea vinovăției sale, solicitând implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar cu privire la chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.

În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte constată că faptele de complicitate la infracțiunea de luare de mită pentru care a fost condamnat inculpatul A întrunesc toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. 1)  pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x din 13 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală în dosarul nr. x/2/2016.