ÎCCJ, decizie (scj.ro #171881)

Luare de mită. Elemente constitutive. Art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni de corupție și de serviciu. Infracțiuni de corupție

Indice alfabetic:

Drept penal

-

luare de mită

C. pen.,

art. 289

Legea nr. 78/2000,

art. 7 lit. c)

Fapta persoanei care are calitatea de agent de poliție cu atribuții de constatare și de sancționare a contravențiilor în domeniul circulației pe drumurile publice, de a pretinde și de a primi o sumă de bani de la conducătorul unui autoturism pentru a nu-i aplica o sancțiune contravențională determinată de depășirea vitezei legale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, chiar dacă sancționarea contravențională a conducătorului autoturismului ar fi fost nelegală, în absența unei înregistrări a aparatului radar, în condițiile în care făptuitorul a creat o aparență de legalitate prin solicitarea documentelor personale și ale autoturismului, aducerea la cunoștință a motivului opririi în trafic, prezentarea unei imagini de pe bordul autospecialei de politie care indica depășirea vitezei legale și sugerarea faptului că înregistrarea radar ar urma să fie ștearsă.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 182/RC din 19 iunie 2020

Prin sentința penală nr. 507 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. - interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în exercitarea căreia s-a săvârșit fapta - aceea de polițist -  pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. - interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în exercitarea căreia s-a săvârșit fapta - aceea de polițist - pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat conform art. 92 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să execute următoarea obligație:

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, iar în baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității se va executa în cadrul societății B. sau Primăriei Timișoara.

Prin decizia nr. 1255/A din 9 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile formulate de procuror și inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 507 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Împotriva acestei decizii, la data de 25 februarie 2020, a declarat recurs în casație inculpatul A.

În susținerea cererii de recurs în casație formulată a indicat temeiul de drept: art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, inculpatul a arătat că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, a precizat că în fața instanței de apel a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită în infracțiunea de înșelăciune, întrucât fapta concretă reținută în sarcina sa nu corespunde normei de incriminare. În speță, așa cum reiese din adresele Ministerului Afacerilor Interne aflate la dosar și atribuțiile de serviciu ale inculpatului, rezultă că acesta nu avea voie să întocmească proces-verbal de sancționare pentru abateri radar în lipsa înregistrării video.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale a Curții de Apel Timișoara, cu consecința achitării inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. proc. pen.).

Prin încheierea din data de 5 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 1255/A din 9 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aceasta este neîntemeiată, urmând a o respinge, în principal, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.”

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute în art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Analizând hotărârea din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține în esență, în ceea ce privește situația de fapt, că recurentul inculpat, în calitate de agent principal de poliție, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu din data de 20 iunie 2018, ora 21:00, respectiv constatarea unor fapte contravenționale de către participanții la trafic pe drumul județean X. ce leagă Municipiul Timișoara de localitatea D., l-a depistat pe martorul-denunțător E., în timp ce conducea autoturismul, că a depășit viteza legală admisibilă pe porțiunea de drum în cauză, fără să-i aplice vreo sancțiune contravențională, pretinzându-i cu titlu de folos necuvenit și, ulterior, primind de la acesta suma de 400 lei.

Din interpretarea dispozițiilor art. 289 alin. (1) C. pen., pentru a constitui infracțiunea de luare de mită, pretinderea/primirea/acceptarea promisiunii unor foloase necuvenite trebuie să fie în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pe lângă modalitatea-tip a infracțiunii de luare de mită, legiuitorul a reglementat și o modalitate agravată, prevăzută în dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, determinată de calitatea specială impusă subiectului activ nemijlocit (autorului), aceea de funcționar cu atribuții și competențe speciale.

Potrivit acestei reglementări, infracțiunea de luare de mită este calificată, atrăgând un regim sancționator mai sever, atunci când fapta a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor.

Din această perspectivă, și în forma agravată, fapta de luare de mită este săvârșită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau cu scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, dar nu a oricăror îndatoriri, ci doar a acelora care se circumscriu competențelor subiectului activ, respectiv funcționarului cu atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor (Decizia nr. 2 din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Aplicând aceste considerații teoretice cauzei de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că fapta reținută în sarcina recurentului inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită; recurentul avea atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor săvârșite de către participanții la trafic pe drumul județean X. Astfel, chiar și în situația în care sancționarea contravențională a martorului-denunțător ar fi fost nelegală, în lipsa unei înregistrări a aparatului radar, prin crearea unei aparențe de legalitate de către inculpat (prin solicitarea documentelor personale și ale autoturismului, aducerea la cunoștință a motivului opririi și întărirea acestei convingeri prin arătarea unui display de pe bordul autospecialei de politie ce indica cifra 103, sugerarea faptului că înregistrarea radar urma să fie ștearsă de colegii de la sediu), nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, întrucât pentru a fi reținută această din urmă infracțiune este necesar ca inducerea în eroare a persoanei vătămate să vizeze împrejurarea că actul pentru a cărui neîndeplinire făptuitorul a pretins și primit banii privește îndatoririle sale de serviciu.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 1255/A din 9 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală.