ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 3/A din 06 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și de inculpații A., B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 59/F din data de 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 12 aprilie 2018 a aceleiași instanțe.
A fost desființată în parte sentința penală atacată și în întregime încheierea menționată și, rejudecând:
I. S-a înlăturat dispoziția privitoare la schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu referitor la inculpatul C., în ceea ce privește infracțiunile de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 25.07.2015 - 29.07.2015).
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea 78/2000 (fapta din 11.09.2015).
În baza art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (fapta din 10.07.2015).
În baza art. 67 alin. (2) și art. 66 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care s-a decis a se executa conform art. 68 alin. (c) din C. pen. după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., pedeapsă care s-a decis a se executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
S-a redus de la 3 ani închisoare la 2 ani și 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale, respectiv: fapta din 14.09.2015-15.09.2015, fapta din 25.09.2015, fapta din 23.09.2015, fapta din 18.08.2015, fapta din 18.08.2015).
S-a menținut pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie aplicate inculpatului prin sentința primei instanțe.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului C. în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 8 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 10 luni și 20 zile închisoare, urmând ca în final să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani, 6 luni și 20 zile închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care s-a decis a se executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În baza art. 45 alin. (din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen., care s-a decis a se executa pe durata executării pedepsei principale rezultante, conform art. 65 alin. (3) din C. pen.
(...)
V. În baza art. 289 alin. (3) din C. pen., s-a confiscat de la inculpatul C. suma de 140 RON (fapta din 10.07.2015).
A fost înlăturată dispoziția privind confiscarea de la inculpatul C. a sumelor de 1540 RON și 1200 euro, luată de prima instanță în temeiul art. 292 alin. (4) din C. pen.
În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., s-au confiscat de la inculpatul C. sumele de 300 RON și 600 euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua confiscării efective.
(...)
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși ai inculpaților, în sumă de câte 400 RON, au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța soluție, instanța de apel a constatat, pe baza probelor legal administrate în etapa urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, ca fiind dovedite doar în parte acuzațiile formulate împotriva inculpatului C.
Astfel, potrivit rechizitoriului, s-a constatat că inculpatul C. - comisar de poliție care a deținut funcția de șef al Serviciului Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Teleorman, având atribuții de coordonare a Serviciului Poliției Rutiere, de îndrumare, supraveghere și controlul respectării normelor privind circulația pe drumurile publice, calitate pe care inculpatul a exercitat-o inclusiv în perioada iulie - septembrie 2015, când se susține că au avut loc evenimentele ce interesează prezenta cauză, a intervenit pe lângă agentul de poliție D. din cadrul IPJ Teleorman - Serviciul Poliției Rutiere pentru ca acesta din urmă să aplice o sancțiune contravențională mai blândă numitului E. (3 puncte penalizare), persoană care fusese depistată pe raza localității Alexandria conducând un autoturism cu o viteză de deplasare cu peste 21-30 km/oră, în raport cu limita legală admisă.
În urma acestei intervenții, la 08 septembrie 2015, E. s-a întâlnit cu inculpatul C. în zona stadionului municipal Alexandria, situat pe strada x nr. 119, oferindu-i cu titlu de mită produse alimentare perisabile, aproximativ 7 kg. pastramă de oaie (evaluate la suma 140 RON), produse alimentare transportate ulterior la domiciliul inculpatului C. din comuna Poroschia, județ Teleorman.
Așa cum a reținut și prima instanță, inculpatul C. nu a contestat primirea produselor alimentare și nici faptul de a fi intervenit pe lângă agentul de poliție D. în scopul aplicării unei sancțiuni contravenționale mai ușoare, aspecte dovedite de altfel de conținutul convorbirilor telefonice înregistrate în cauză (și în privința cărora nu s-a constatat existența vreunei cauze de nulitate, conform celor arătate mai sus) - cu referire la convorbirea telefonică din 10 iulie 2015, ora 13:14:37, purtată între inculpat și martorul E. și inculpat și agentul de poliție D. (acestuia din urmă fiindu-i înmânat telefonul de către E. în cadrul discuției inițiate de el cu inculpatul C. - filele x d.u.p.), dar și convorbirile telefonice din data de 07 septembrie 2015, ora 14:52:39, și data de 08 septembrie 2015, ambele purtate între martorul E. și inculpat, precum și convorbirea telefonică din data de 08.09.2015 dintre inculpatul C. și soția acestuia, F., prin care inculpatul o anunța în legătură cu primirea unor bunuri perisabile, acasă.
Inculpatul a contestat doar titlul cu care a primit produsele alimentare de la numitul E., invocând pe de o parte, relația de prietenie pe care o avea cu martorul și faptul că, deși a intenționat să achite contravaloarea produselor alimentare, martorul a refuzat plata, iar pe de altă parte, inexistența oricărei legături între predarea produselor și îndeplinirea actului de serviciu.
Susținerile invocate în apărare au fost înlăturate de judecătorul primei instanțe, care a constatat că acestea erau infirmate de probele administrate în cauză.
Instanța de apel a apreciat că mijloacele de probă administrate în cauză demonstrează în mod neechivoc că primirea foloaselor injuste de către inculpat s-a realizat în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, astfel cum rezultă din declarațiile persoanelor direct implicate în derularea evenimentelor.
Cu ocazia audierii sale, martorul E. a declarat că imediat ce a fost oprit în trafic de agenții de poliție - recunoscând că autoturismul pe care îl conducea avea o viteză de deplasare peste limita legală, l-a contactat telefonic pe inculpatul C., iar acesta i-a cerut să vorbească cu agentul constatator. Ca urmare, martorului i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului și 3 puncte penalizare.
Din înregistrarea convorbirii telefonice efectuate în cauză rezultă solicitarea inculpatului adresată agentului constatator D. de a manifesta atenție în aplicarea sancțiunii față de persoana oprită în trafic, făcând referire la relația pe care el o avea cu martorul E. și motivul pentru care respectiva persoană depășise viteza legală.
Intervenția inculpatului concretizând efectuarea actului contrar atribuțiilor de serviciu, și anume faptul de a fi intervenit pe lângă agentul de poliție D. - subordonat al său, pentru ca acesta din urmă să nu aplice prevederile legale contravenționale rezultă din declarațiile agentului de poliție în cauză, care, pe tot parcursul procesului penal, a declarat că a perceput intervenția inculpatului în favoarea contravenientului ca pe o sugestie de a fi îngăduitor și că aceasta era atitudinea cunoscută a șefului său, inculpatul C.
Pe de altă parte, însuși martorul E. a declarat că după intervenția inculpatului s-a simțit îndatorat față de acesta și de aceea i-a dat cele 7 kg de pastramă.
S-a constatat că tot din declarația martorului E. rezultă că inculpatul a fost cel care i-a solicitat să îl ajute cu 5-6 Kg de pastramă și că respectiva solicitare a perceput-o ca având legătură cu intervenția anterioară a inculpatului, chiar dacă era formulată la un interval de aproape 2 luni de la data opririi sale în trafic, martorul confirmând astfel legătură dintre cele două acte.
Ca atare, existența relației de prietenie dintre inculpat și martorul E., invocată în apărare, nu exclude faptul primirii de foloase injuste în legătură cu îndeplinirea actului contrar atribuțiilor de serviciu. Iar faptul că, în cursul cercetării judecătorești, martorul E. a revenit asupra declarației inițiale de la urmărirea penală, susținând că remiterea foloaselor sar fi avut loc fără nicio legătură cu serviciul pe care inculpatul i l-a procurat anterior, nu justifică reținerea unei alte stări de fapt decât cea reținută de primă instanță.
Astfel, în acord cu judecătorul primei instanței, instanța de apel a constatat că martorul nu a justificat cu argumente solide schimbarea de poziție adoptată în cauză. Martorul nu a menționat ce anume fapte/împrejurări ori alte cauze l-ar fi determinat ca inițial să declare că s-a simțit obligat față de inculpat să îi procure produsele solicitate, pentru ca apoi, după aproape doi ani de la evenimente, să revină și să declare contrariul. Invocarea unei anume stări emoționale sub imperiul căreia martorul ar fi dat declarația la urmărirea penală nu justifică și nu determină formularea unor relatări diferite decât cele care au fost în mod real percepute în condițiile în care însuși martorul a declarat în fața instanței că nu i s-a sugerat declarația și nici nu s-a simțit amenințat în vreun fel de procuror. Toate aceste aspecte au fost corespunzător observate și valorificate de prima instanță care la stabilirea stării de fapt a dat relevanță declarației martorului E. de la urmărirea penală.
Înalta Curte, ca instanță de apel, a reținut că martorul E. nu și-a motivat convingător schimbarea de poziție adoptată și nu a prezentat date, elemente și împrejurări în raport de care să se poată considera că declarația inițială era nereală și nu servea stabilirii adevărului în cauză.
În consecință, în raport de toate cele arătate, Înalta Curte a constatat că prima instanță a stabilit corespunzător împrejurările în care s-au desfășurat evenimentele din data de 10 iulie 2015 și că activitatea astfel reținută în sarcina inculpatului C. constituie infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în modalitatea primirii de foloase necuvenite pentru efectuarea unui act contrar atribuțiilor de serviciu, respectiv intervenția pe lângă un agent de poliție - subordonat al său, în vederea neaplicării prevederilor legale contravenționale, fiind valabile observațiile primei instanței făcute în legătură cu subzistența infracțiunii din perspectiva faptului că în cauză fusese dispusă o sancțiune contravențională mai blândă.
Condamnarea inculpatului C. a fost menținută în cauză pentru infracțiunea de luare mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 - fapta din 10.07.2015, și pentru o parte din actele materiale (5 acte materiale) ce intră în compunerea infracțiunii continuate de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pentru celelalte acte materiale reținute prin hotărârea primei instanță, constatându-se că probele legal administrate în proces nu confirmă acuzațiile.
Pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., în privința căreia în apel a fost înlăturată dispoziția primei instanțe privind schimbarea încadrării juridice prin reținerea formei continuate de infracțiune, iar în urma reevaluării probatoriului administrat, s-a constatat că răspunderea penală poate fi angajată numai pentru fapta comisă la data de 10.07.2015, conform considerentelor arătate mai sus în prezenta decizie, Înalta Curte a arătat că pedeapsa ce urmează a fi aplicată pentru această infracțiune va fi coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului C.
S-a reținut în acest sens natura și valoarea foloaselor obținute, infracțiunea de luare de mită fiind săvârșită în contextul primirii unor bunuri alimentare (aproximativ 7 kg. pastramă de oaie) evaluate la 140 RON de la martorul E., care avea o relație de amiciție cu inculpatul G. Or, aceste elemente legate de fapta comisă diminuează gravitatea infracțiunii și justifică recunoașterea lor drept circumstanțe atenuante în sensul art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., cu consecința stabilirii unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 alin. (1) C. pen.
Prin încheierea din 10 ianuarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost îndreptată eroarea materială evidentă strecurată în cuprinsul minutei Deciziei nr. 3/A din data de 06 ianuarie 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, în sensul că la alin. (7) s-a trecut actul material din data de 21.07.2015 în loc de 18.08.2015, cum din eroare s-a menționat, astfel încât se va citi:
"Reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani și 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale, respectiv: fapta din 14.09.2015-15.09.2015, fapta din 25.09.2015, fapta din 23.09.2015, fapta din 21.07.2015, fapta din 18.08.2015)."
Despre această îndreptare s-a făcut mențiune la sfârșitul minutei corectate.
Pentru a pronunța această încheiere, Înalta Curte, examinând actele dosarului, a constatat că în conținutul minutei Deciziei nr. 3/A pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2016, la data de 06 ianuarie 2021, s-a strecurat o eroare materială la alin. (7) al pct. I, referitor la data unuia dintre actele materiale reținute a fi comise de către inculpatul C., în legătură cu martorul denunțător H., respectiv s-a menționat:
"Reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani și 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale, respectiv: fapta din 14.09.2015-15.09.2015, fapta din 25.09.2015, fapta din 23.09.2015, fapta din 18.08.2015, fapta din 18.08.2015)."
În loc de:
"Reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani și 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale, respectiv: fapta din 14.09.2015 - 15.09.2015, fapta din 25.09.2015, fapta din 23.09.2015, fapta din 21.07.2015, fapta din 18.08.2015)."
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel (Decizia penală nr. 3/A din 06 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală) a formulat cerere de recurs în casație inculpatul C., prin avocat ales, I., cu împuternicirea avocațială seria x, nr. x/09.02.2022) la data de 09 februarie 2022 (data poștei, plic, dosar recurs în casație).
Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție la data de 21 februarie 2022; Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Structura Centrală la data de 21 februarie 2022; inculpatului B. la data de 21 februarie 2022; inculpatului A. la data de 21 februarie 2022; inculpatului J. la Cabinetul Avocat K. la 22 februarie 2022 și la adresa din Turnu Măgurele, județ Teleorman la data de 21 februarie 2022, fiind afișată înștiințarea, fiind absent.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 31 martie 2022. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererilor, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 19 aprilie 2022.
Cererea de recurs în casație a fost formulată de inculpatul C. prin avocat ales, I., cu împuternicirea avocațială seria x, nr. x/09.02.2022), invocând art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.
Apărarea a susținut că inculpatul a fost greșit condamnat pentru infracțiunea de luare de mită, art. 289 C. pen. cu reținerea art. 7 din Legea nr. 78/2000. S-a susținut că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu este prevăzută de legea penală, respectiv "fapta inculpatului C., care în intervalul 10.07.2015 - 08.09.2015, a primit cu titlu de mită, produse alimentare perisabile (aproximativ 7 kg pastrama de oaie, evaluate de către mituitor la suma de 140 de RON), de la numitul E., pentru a efectua un act contrar atribuțiilor de serviciu (intervenția pe lângă agenții de poliție, subordonați ai acestuia în vederea neaplicării prevederilor legale contravenționale), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire la agentul de politie D.
Referitor la situația de fapt s-a arătat că instanțele de apel și de fond au reținut că în data de 10.07.2015, numitul E. conducea un autoturism pe raza localității Alexandria cu o viteză de deplasare cu peste 21 - 30 km/h peste limita legală admisă. S-a arătat că în fața instanței de fond, la data de 23.01.2017, martorul a declarat că atunci când a fost oprit de politie, de agentul de politie D., l-a sunat pe inculpatul C. ca să intervină, să nu mai fie sancționat. S-a precizat faptul că i-a zis agentului de poliție care l-a oprit, dl D. cu cine vorbește (că vorbește cu C.) și i-a arătat telefonul. C. și agentul constatator D. vorbit la telefonul lui E., iar în urma discuțiilor purtate, agentul constatator i-a întocmit proces-verbal de contravenție prin care i-a aplicat avertisment și 3 puncte penalizare (la filele x din decizie fiind redată motivarea instanței de fond și filele x din decizia recurată).
Pe de altă parte, apărarea a susținut că inculpatul C. nu avea ca atribuție de serviciu în data de 10.07.2015 să îi sancționeze pe numitul E., nefiind la acea dată agentul constatator. Faptul că inculpatul C. deținea calitatea de șef serviciu Politie Rutiera Teleorman, ca i-ar fi sugerat agentului constatator o sancțiune mai blândă pentru contravenient nu înseamnă că acesta și-a încălcat obligațiile sale de serviciu, neavând atribuții de serviciu de a verifica legalitatea și/sau temeinicia proceselor-verbale de constatare a contravențiilor. Așadar, intervenția acestuia pe lângă agentul constatator poate fi privită ca fiind o intervenție neprincipială (nesancționată penal) sau în cel mai rău caz o faptă de trafic de influentă, întrucât E. a avut reprezentarea că, dacă îl sună pe șeful serviciului Politiei Rutiere Teleorman va fi scutit de aplicarea unei sancțiuni contravenționale, cu toate că agentul constatator, nu s-a conformat sugestiei, aplicând sancțiunea legală. Foloasele necuvenite primite două luni mai târziu - 7 kg de pastramă, cu o valoare de 140 RON nu au fost primite pentru că și-ar fi încălcat atribuțiile sale de serviciu cu consecința nesancționării contravenientului, ci pentru că inculpatul C. și-a exercitat influența pe lângă colegul sau, agentul constatator.
Apărarea a susținut că deținerea calității de șef serviciu rutier de către C. nu presupune vreo autoritate profesională sau de verificare a actelor întocmite de polițiștii din cadrul serviciului, ci doar o coordonare a resurselor umane și logistice, în teritoriu pe raza de competentă. Agenții de politie sunt independenți în aplicarea sancțiunilor fata de persoanele sancționate. Așadar, s-a susținut că sancțiunea aplicată martorului a fost în limitele legale, acestuia întocmindu-i-se în mod corect proces-verbal de contravenție.
În continuare, s-a arătat că martorul a declarat că C. l-a sunat după câteva zile și l-a rugat să îi dea 5-6 kg de pastrama de oaie, a fost și i-a dat pastrama, nu i-a dat bani inculpatul, deși a avut intenția să plătească, dar martorul i-a precizat că pastrama este de la el de la fermă și nu trebuie să plătească.
Apărarea a considerat că instanța de apel, în mod greșit, a susținut că nu poate reține aspectul esențial din declarația martorului, acela că nu s-a simțit dator fată de inculpatul C., ci a dat forță probatorie declarației martorului E. din cursul urmăririi penale, deși acesta în fata instanței de fond a declarat că lucrurile s-au petrecut în alt mod, că era presat de organele judiciare și intimidat, considerând că martorul nu s-a simțit amenințat de procuror și nu putea fi avută în vedere ultima declarație, raportându-ne la timpul trecut de la data faptei. Apărarea a mai făcut referire și la declarația martorului D. din 23.01.2017 în fața instanței de fond că: care se coroborează și cu declarația inculpatului C. din data de 30.10.2017.
Concret, s-a arătat că inculpatul C. a primit la data de 08.09.2015 de la martorul E. 5 - 6 kg de pastramă de oaie pe care a vrut să o plătească însă, martorul așa cum a declarat și în fața instanței, nu a vrut să îi ia banii, întrucât îl respectă pe C. și știe că acesta cumpăra de la el la fermă de aproximativ 2 ori pe an. În opinia apărării, vădita disproporție este evidentă și din prisma faptului că C. nu a intervenit pe lângă agentul de poliție care l-a oprit pe E. în trafic, deoarece acestuia din urmă i-a fost întocmit proces-verbal de contravenție și a fost sancționați.
Cu privire la conținutul înregistrării ambientale a discuției purtate între inculpat și martorii D. și E. din 10.07.2015, invocată ca probă în dovedirea vinovăției inculpatului, s-a solicitat a se observa că, deși acestea ar putea conține elemente care să conducă la existența unei activități cu caracter infracțional, nu este coroborată cu alte mijloace de probă care să susțină acuzația. Apărarea a susținut că simpla existență a unor discuții care nu sunt concretizate prin administrarea și a altor mijloace de probă care să le confirme, nu este suficientă pentru stabilirea existenței faptei și vinovăției inculpatului.
Analizând fapta descrisă în decizia de condamnare și infracțiunea de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 289 C. pen., s-a apreciat în cazul de față fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu este prevăzută de legea penală.
Așadar, în opinia apărării, condamnarea inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., 291 C. pen. și art. 7 din Legea nr. 78/2000, faptele imputate inculpatului nu sunt prevăzute legea penală, întrucât nu le-a săvârșit în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca ofițer de politie cu atribuții de constatare și/sau sancționare a contravențiilor.
De asemenea, s-a susținut că inculpatului i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, deși, atât instanța de apel cât și cea de fond au reținut circumstanțe atenuante atât cu privire la fapta de luare de mită, cât și cu privire la persoana inculpatului, în cazul infracțiunii prev. de art. 291 C. pen. nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.
Apărarea a susținut că datele ce caracterizează persoana inculpatului, atitudinea avută înainte și după săvârșirea faptelor, nivelul de integrare în familie și în societate, conduita corespunzătoare adoptată în cursul procesului penal, precum și circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, așa cum au fost ele evidențiate de judecătorul primei instanțe, constituie elemente de natură a releva că nu este necesară o reacție represivă mai severă. S-a arătat că din cuprinsul sentinței rezultă că la stabilirea pedepsei prima instanță a avut în vedere întregul complex de date - care constituie și criterii generale de individualizare a pedepsei, și numai în urma unei examinări de ansamblu a dispus condamnări orientate spre minimul special al pedepselor închisorii prevăzute de lege. Dispoziția instanței de apel referitoare la reducerea pedepsei principale aplicate inculpatului C. de la 3 ani închisoare la 2 ani și 8 luni închisoare a avut în vedere numărul mai redus al actelor materiale care intră în compunerea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000. S-a apreciat că atât instanța de apel cât și cea de fond au avut în considerare circumstanțele atenuante pentru inculpate, însă, nu au făcut aplicarea efectelor art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.
Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în casație potrivit dispozițiilor art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., pronunțarea unei soluții de casare pentru motivul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12, art. 448 alin. (1), pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și achitarea inculpatului C. pentru infracțiunea prev. de art. 289 C. pen., în principal, iar în subsidiar, înlăturarea greșitei aplicări a legii - art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, respectiv nereținerea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 291 C. pen.
Prin încheierea din 19 aprilie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C. împotriva Deciziei penale nr. 3/A din 06 ianuarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.
A trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, completului C7 și a fixat termen de judecată în ședință publică, la data 14 iunie 2022, ora 09:00, cu citarea părții și asigurarea apărării.
Examinând cererea de recurs în casație sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 3/A din 06 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală) face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către condamnatul C. în termenul legal, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.
De asemenea, cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., cuprinzând numele și prenumele părții care exercită calea de atac extraordinară, domiciliul, precum și semnătura părții care a exercitat calea de atac (prin avocat).
S-a constatat că este îndeplinită și condiția de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.
Referitor la sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală", Înalta Curte a subliniat că aceasta vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".
Așadar, având în vedere că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, Înalta Curte verifică doar corespondența formală între elementele faptice reținute în hotărârea recurată și conținutul constitutiv al infracțiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.
Recurentul a susținut că fost greșit condamnat pentru infracțiunea de luare de mită, art. 289 C. pen. cu reținerea art. 7 din Legea nr. 78/2000, respectiv pentru fapta pentru care s-a reținut că, în intervalul 10 iulie 2015 - 08 septembrie 2015, a primit cu titlu de mită, produse alimentare perisabile (aproximativ 7 kg pastrama de oaie, evaluate de către mituitor la suma de 140 de RON), de la numitul E., pentru a efectua un act contrar atribuțiilor de serviciu.
În esență, recurentul inculpat C. a susținut că soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită este nelegală, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate pentru a se considera că fapta este prevăzută de legea penală. Recurentul a apreciat că nu este realizată legătura dintre fapta funcționarului și actele care intră în îndatoririle de serviciu, întrucât nu a fost săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca ofițer de politie cu atribuții de constatare și/sau sancționare a contravențiilor. Acesta a arătat că deținea calitatea de șef serviciu Poliție Rutieră Teleorman și i-ar fi sugerat agentului constatator o sancțiune mai blândă pentru contravenient, însă aceasta nu înseamnă că și-a încălcat obligațiile sale de serviciu, neavând atribuții de serviciu de a verifica legalitatea și/sau temeinicia proceselor-verbale de constatare a contravențiilor. În opinia apărării, intervenția inculpatului pe lângă agentul constatator poate fi privită ca fiind o intervenție neprincipială (nesancționată penal) sau o faptă de trafic de influentă.
De asemenea, pentru aceleași considerente, în sensul că în calitate de ofițer de politie nu avea atribuții de serviciu de a verifica legalitatea și/sau temeinicia proceselor-verbale de constatare a contravențiilor, recurentul a solicitat înlăturarea greșitei aplicări a legii, respectiv art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte a constatat că recursul în casație formulat de recurentul inculpat C. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., doar în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt cu privire la problema de drept invocată referitoare la infracțiunile de luare de mită, art. 289 C. pen. cu reținerea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale).
Înalta Curte a constatat că numai criticile privind lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, se circumscriu cazului de casare invocat (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), astfel că, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., sub acest aspect, recursul în casație este admisibil în principiu.
Astfel cum s-a menționat anterior, analiza motivelor formulate de recurentul inculpat se va realiza strict în raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conținutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.
Totodată, inculpatul a susținut că i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, deși atât instanța de apel, cât și cea de fond au reținut circumstanțe atenuante atât cu privire la fapta de luare de mită, cât și cu privire la persoana inculpatului, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen. nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.
Referitor la problema de drept pusă în discuție în cadrul cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că argumentele referitoare la faptul că nu au fost reținute circumstanțele atenuante, prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. exced cazului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.], solicitările neputând fi încadrate, de altfel, în niciunul din cazurile de recurs în casație prevăzute de lege. Înalta Curte, în calea de atac a recursului în casație, nu poate avea în vedere în stabilirea limitelor legale ale pedepsei cu închisoarea anumite circumstanțe judiciare, atenuante sau agravante, ce nu au fost reținute de către instanța de apel și nici nu poate reaprecia modalitatea de executare a pedepsei. Reținerea circumstanțelor atenuante reprezintă o chestiune de apreciere a instanțelor de fond/apel, această operațiune juridică neputând fi făcută în calea extraordinară a recursului în casație.
Cu ocazia dezbaterilor asupra fondului recursului în casație, în esență, recurentul inculpat, prin avocat ales, a solicitat admiterea recursului în casație, și, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. (fapta din 10 iulie 2015), apreciind că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, în cauză nefiind întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracțiuni. Argumentele recurentului sunt expuse pe larg în practicaua prezentei hotărâri.
Analizând recursul în casație potrivit art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 19 aprilie 2022, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.
Înalta Curte constată că inculpatul C. a susținut că a fost greșit condamnat pentru infracțiunea de luare de mită, art. 289 C. pen. cu reținerea art. 7 din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a reținut că, în intervalul 10 iulie 2015-08 septembrie 2015, a primit cu titlu de mită, produse alimentare perisabile (aproximativ 7 kg pastrama de oaie, evaluate de către mituitor la suma de 140 de RON), de la numitul E., pentru a efectua un act contrar atribuțiilor de serviciu (intervenția pe lângă agenții de poliție, subordonați ai acestuia în vederea neaplicării prevederilor legale contravenționale).
Așadar, recurentul a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), întrucât nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită, art. 289 C. pen. cu reținerea art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021). Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate.
Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).
Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație a fost admisă în principiu cu privire la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. cu reținerea art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură, întrucât nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii în sensul că fapta nu corespunde modelului abstract de incriminare.
Pentru a verifica dacă inculpatul C. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.
În speță, Înalta Curte constată că instanța de apel, prin decizia penală atacată, a desființat, în parte, Sentința penală nr. 59/F din data de 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și, în întregime, încheierea din 12 aprilie 2018 a aceleiași instanțe și, rejudecând, a fost înlăturată dispoziția privitoare la schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu referitor la inculpatul C. în ceea ce privește infracțiunile de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Instanța de apel a condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (fapta din 10 iulie 2015), fiind achitat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (faptele din 25 iulie 2015 - 29 iulie 2015 și fapta din 11 septembrie 2015).
Pornind de la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea atacată, se constată că inculpatului din prezenta cauză i se impută săvârșirea infracțiunii de luare de mită, art. 289 C. pen. cu reținerea art. 7 din Legea nr. 78/2000, reținându-se că în calitate de comisar de poliție, deținând funcția de șef al Serviciului Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Teleorman, având atribuții de coordonare a Serviciului Poliției Rutiere, de îndrumare, supraveghere și controlul respectării normelor privind circulația pe drumurile publice, calitate pe care a exercitat-o inclusiv în perioada iulie - septembrie 2015, a intervenit pe lângă agentul de poliție D. din cadrul IPJ Teleorman - Serviciul Poliției Rutiere pentru ca acesta din urmă să aplice o sancțiune contravențională mai blândă numitului E. (3 puncte penalizare), persoană care fusese depistată pe raza localității Alexandria conducând un autoturism cu o viteză de deplasare cu peste 21-30 km/oră, în raport cu limita legală admisă.
Potrivit art. 289 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de luare de mită fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Din definiția infracțiunii de luare de mită rezultă că, sub aspectul laturii obiective, aceasta are conținuturi alternative, putându-se realiza, sub aspectul elementului material, fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune. Acțiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase. Oricare dintre aceste acțiuni trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase.
Astfel, Înalta Curte constată că instanța de apel a stabilit corespunzător împrejurările în care s-au desfășurat evenimentele din data de 10 iulie 2015, reținând că activitatea inculpatului C. constituie infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în modalitatea primirii de foloase necuvenite pentru efectuarea unui act contrar atribuțiilor de serviciu, respectiv intervenția pe lângă un agent de poliție - subordonat al său, în vederea neaplicării prevederilor legale contravenționale, fiind valabile observațiile instanței făcute în legătură cu subzistența infracțiunii din perspectiva faptului că în cauză fusese dispusă o sancțiune contravențională mai blândă.
Înalta Curte apreciază că există concordanță între situația de fapt descrisă în actul de sesizare și încadrarea juridică reținută.
Recurentul a susținut că în raport de situația de fapt stabilită de instanța de apel, nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită, întrucât fapta nu a fost săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca ofițer de politie cu atribuții de constatare și/sau sancționare a contravențiilor. Recurentul a arătat că nu avea atribuții de a verifica legalitatea și/sau temeinicia proceselor-verbale de constatare a contravențiilor, iar intervenția sa pe lângă agentul constatator poate constitui o intervenție neprincipială (nesancționată penal) sau o faptă de trafic de influentă.
Analizând motivele de recurs în casație Înalta Curte constată că, de fapt, criticile recurentului inculpat, fără să tindă la o schimbare a situației de fapt, nu conduc la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală, ci, mai degrabă, se îndreaptă spre o schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de trafic de influență, situație care este, însă, exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului în casație, care, în reglementarea C. proc. pen. reprezintă o cale extraordinară de atac exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.
În consecință, Înalta Curte constată că infracțiunea de luare de mită (fapta din 10 iulie 2015) prevăzută de art. 289 C. pen. cu reținerea art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat inculpatul C. prin decizia recurată, întrunește condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile acestuia exced cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul C. împotriva Deciziei penale nr. 3/A din 06 ianuarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul C. împotriva Deciziei penale nr. 3/A din 06 ianuarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2022.