ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra prezentei cauze,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 507 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. - interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în exercitarea căreia s-a săvârșit fapta - aceea de polițist - pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. - interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în exercitarea căreia s-a săvârșit fapta - aceea de polițist - pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat conform art. 92 C. pen. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului să execute următoarea obligație:

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, iar în baza 404 alin. (2) C. proc. pen., obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității se va executa în cadrul SC B. SA Timișoara sau Primăria Timișoara.

În baza art. 404 C. proc. pen., a pus în vedere inculpatului prevederile art. 96 alin. (1) și (4) C. pen., respectiv nerespectarea, cu rea-credință a măsurilor de supraveghere și neexecutarea obligațiilor impuse de instanță ori stabilite de lege, precum și săvârșirea în termenul de supraveghere a unei infracțiuni pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, au drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării în întregime a pedepsei, potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.

S-a dispus ca supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) să se facă de Serviciul de Probațiune Timiș.

S-a respins solicitarea procurorului de confiscare de la inculpat a sumei de 400 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare față de stat.

Împotriva Sentinței penale nr. 507 din data de 11 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 1255/A din 9 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 507 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii, la data de 25 februarie 2020 a declarat recurs în casație inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 9 martie 2020, când s-a stabilit termen la data de 5 iunie 2020, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

În susținerea cererii de recurs în casație formulată a indicat temeiul de drept: art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, inculpatul a arătat că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, a precizat că în fața instanței de apel a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită în infracțiunea de înșelăciune, întrucât fapta concretă reținută în sarcina sa nu corespunde normei de incriminare. Așadar, a susținut că actul material ce generează trimiterea în judecată pentru infracțiunea de luare de mită trebuie să se circumscrie, conform legii, celor două variante alternative de săvârșire a faptei prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., or, în speță, așa cum reiese din adresele MAI aflate la dosar și atribuțiile de serviciu ale inculpatului rezultă că acesta nu avea voie să întocmească proces-verbal de sancționare pentru abateri radar în lipsa înregistrării video.

Prin urmare, în opinia apărării, inculpatul s-ar afla într-o a treia ipoteză, neprevăzută de lege, susținând că "fapta inculpatului "de a primi/pretinde ceva, pentru a nu face ceva ce nu are voie să facă" nu corespunde tipicității normei de incriminare.

De asemenea, apărarea inculpatului a criticat decizia instanței de apel și sub aspectul faptului că aceasta nu s-a pronunțat, printr-o încheiere separată, cu privire la cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, în conformitate cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 250/2019.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale a Curții de Apel Timișoara, cu consecința achitării inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.).

Prin Încheierea din data de 5 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1255/A din data de 9 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Analizând hotărârea din această perspectivă, Înalta Curte reține în esență, în ceea ce privește situația de fapt că recurentul inculpat, în calitate de agent principal de poliție, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu din data de 20 iunie 2018, ora 21:00, respectiv constatarea unor fapte contravenționale de către participanții la trafic pe DJ 592 ce leagă municipiul Timișoara de localitatea Moșnița Nouă, l-a depistat pe martorul-denunțător C., în timp ce conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare provizorii, a depășit viteza legală admisibilă pe porțiunea de drum în cauză fără să-i aplice vreo sancțiune contravențională, pretinzându-i cu titlu de folos necuvenit și, ulterior, primind de la acesta suma de 400 RON.

Din interpretarea dispozițiilor art. 289 alin. (1) C. pen., pentru a constitui infracțiunea de luare de mită, pretinderea/primirea/acceptarea promisiunii unor foloase necuvenite trebuie să fie în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pe lângă modalitatea-tip a infracțiunii de luare de mită, legiuitorul a reglementat și o modalitate agravată, prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, determinată de calitatea specială impusă subiectului activ nemijlocit (autorului), aceea de funcționar cu atribuții și competențe speciale.

Potrivit acestei reglementări, infracțiunea de luare de mită este calificată, atrăgând un regim sancționator mai sever, atunci când fapta a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.

Din această perspectivă și în forma agravată, fapta de luare de mită este săvârșită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau cu scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, dar nu a oricăror îndatoriri, ci doar a acelora care se circumscriu competențelor subiectului activ, respectiv funcționarului cu atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor. (Decizia nr. 2 din data de 25 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Aplicând aceste considerații teoretice cauzei de față, Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina recurentului inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, recurentul avea atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor săvârșite de către participanții la trafic pe DJ 592. Astfel, chiar și în situația în care sancționarea contravențională a martorului denunțător ar fi fost nelegală, în lipsa unei înregistrări a aparatului radar, prin crearea unei aparențe de legalitate de către inculpat (prin solicitarea documentelor personale și ale autoturismului, aducerea la cunoștință a motivului opririi și întărirea acestei convingeri prin arătarea unui display de pe bordul autospecialei de politie de indica cifra 103, sugerarea faptului că înregistrarea radar urma să fie ștearsa de colegii de la sediu), nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, întrucât pentru a fi reținută această din urmă infracțiune este necesar ca inducerea în eroare a persoanei vătămate să vizeze împrejurarea că actul pentru a cărui neîndeplinire făptuitorul a pretins și primit banii privește îndatoririle sale de serviciu.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1255/A din data de 9 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1255/A din data de 9 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM