ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 190/27.02.2020 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, printre altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) și art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., care să fie executată după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale).

În baza art. 67 alin. (1) și art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., care să fie executată după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a constatat că cele două infracțiuni sunt concurente și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, care să fie executată după executarea pedepsei închisorii conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) și (5) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), g) și k) din C. pen.

În baza art. 60 din C. pen., s-a dispus ca pedeapsa principală să se execute în regim de detenție.

În temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., reținerea, arestarea preventivă și arestul la domiciliu de la data de 29.01.2019 până la 22.03.2019.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen., a fost menținută măsura controlului judiciar față de inculpatul A., urmând a fi verificată cel târziu până la data de 26.04.2020.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-au confiscat de la inculpatul A. sumele de 3800 de RON și 2500 de euro.

Instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., care, în cursul lunii octombrie 2018, a pretins în mod direct de la martorul-denunțător B. suma de 1.500 de euro pentru ca, în temeiul atribuțiilor de serviciu pe care le avea ca ofițer de poliție în cadrul D.G.P.M.B. - Poliția Sectorului 2 - Serviciul de Investigare a Criminalității Economico-Financiare și în temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, art. 293 din C. proc. pen., art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen., art. 1 lit. e), art. 2 alin. (2), art. 3 din Legea nr. 12/1990, să efectueze controale la standuri din complexul comercial C. și să confiște marfa contrafăcută comercializată în aceste standuri, în scopul eliminării concurenței comerciale pentru martorul-denunțător B., primind în data de 05.11.2018 suma de 3.800 RON din totalul de 1.500 de euro pretinși, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Deopotrivă, instanța de fond a reținut reținut că, în drept, fapta inculpatului A., care:

- a pretins în data de 16.01.2019, indirect, prin intermediul martorului-denunțător B., de la D., suma de 5.000 de euro, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu pe care le avea ca organ de cercetare penală în cadrul D.G.P.M.B. - Poliția Sectorului 2 - Serviciul de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, astfel încât Dosarul penal nr. x/2019, ce îl privea pe D., cercetat pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, prev. de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 să fie soluționat în mod favorabil lui D., primind în data de 22.01.2019 de la D. în scopul menționat suma de 2.500 de euro,

- a pretins în data de 28.01.2019, indirect, prin intermediul martorului-denunțător B., suma de 3.000 de euro de la martora E. care transporta produse textile cu autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, fără a avea documente de proveniență, pentru a-și exercita necorespunzător atribuțiile de serviciu pe care le avea ca organ de cercetare penală în cadrul D.G.P.M.B. - Poliția Sectorului 2 - Serviciul de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, în conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, art. 293 din C. proc. pen., art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen., art. 1 lit. e), art. 2 alin. (2), art. 3 din Legea nr. 12/1990, a nu întocmi dosar penal celor două persoane și a nu confisca marfa transportată, acceptând în final remiterea sumei de 1.500 de euro, sumă din care a primit 1.000 de euro prin intermediul martorului-denunțător B. în aceeași zi, 28.01.2019, orele 08:00, în zona complexului comercial F., pe strada x, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, comisă în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) din C. pen. - 2 acte materiale.

Deoarece cele două infracțiuni au fost comise mai înainte ca pentru una din ele să intervină o condamnare definitivă, s-a constatat că acestea sunt săvârșite în stare de concurs real, justificându-se aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită în sarcina inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, natura și gravitatea rezultatelor produse ori a altor consecințe ale infracțiunilor, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit de inculpat, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorilor, conduita după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Cu privire la infracțiunea de luare de mită, instanța a reținut că fenomenul corupției constituie o amenințare pentru supremația dreptului, pentru democrație și drepturile omului, subminează principiile de bună administrare, de echitate și de justiție socială, denaturează concurența, împiedică dezvoltarea economică și pune în pericol stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentele morale ale societății.

S-a constatat că pericolul generic al infracțiunii de luare de mită este relevat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 3 ani la 10 ani închisoare), ceea ce subliniază preocuparea legiuitorului de a proteja societatea împotriva infracțiunilor de corupție a căror urmare imediată este starea de pericol pentru raporturile de serviciu din cadrul instituțiilor publice. Corupția, ca fenomen, reprezintă o amenințare pentru stabilitatea și siguranța societăților, subminând instituțiile și valorile democratice, valorile etice și justiția și compromițând dezvoltarea durabilă și statul de drept.

S-a apreciat că fapta este cu atât mai gravă cu cât a fost săvârșită de o persoană care la data faptelor deținea calitatea de organ de cercetare penală, inculpatul săvârșind faptele de luare de mită în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În concret, s-a arătat că gravitatea faptelor ce i s-au reținut în sarcină inculpatului este una ridicată, în condițiile în care acesta s-a îndepărtat de la misiunea sa de polițist, profesia acestuia fiind una extrem de importantă pentru societate. Înainte de orice alte cerințe, polițistul trebuie să manifeste respect pentru lege, etică și deontologie profesională, valori de la care inculpatul s-a înstrăinat.

După cum a rezultat din administrarea probatoriului, inculpatul A. nu a avut mari rezerve să pervertească misiunea ce i-a fost încredință, teama sa fiind doar aceea de a nu fi descoperit.

S-a apreciat că fapta inculpatului A. este cu atât mai gravă cu cât, pe lângă faptul că solicita sume de bani pentru neconfiscarea mărfurilor și neîntocmirea de dosare penale, urmărea să obțină și alte avantaje din planurile de acțiune convenite cu martorul denunțător B., respectiv de a fi bine văzut de șefi, de a promova în gradul de comisar.

În legătură cu conduita inculpatului, instanța de fond a reținut că, deși a fost prins în flagrant, nu a recunoscut săvârșirea faptelor, contestând probatoriul administrat în faza de urmărire penală, cu toate că informațiile ce au reieșit din interceptările efectuate erau extrem de elocvente în sensul reținerii vinovăției acestuia.

În ceea ce privește pedepsele aplicate, instanța de fond a constatat că pentru infracțiunea în forma tip, limitele sunt cuprinse între 3-10 ani închisoare, iar aceste limite se majorează cu 1/3, potrivit art. 7 din Legea nr. 78/2000, individualizarea făcându-se în limitele cuprinse între 4 ani - 13 ani și 4 luni.

Sub aspectul pedepsei complementare, instanța de fond a apreciat că infracțiunile comise de inculpat și gravitatea acestora justifică interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a exercita profesia de polițist și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, durata de 3 ani fiind una rezonabilă. Inculpatul este nedemn să mai exercite drepturile prevăzute anterior și care, de altfel, impun o multitudine de obligații și responsabilități deosebite. Or, inculpatul nu prezintă garanții suficiente că va fi în măsură să se supună rigorilor respectivelor funcții după rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a arătat că aplicarea pedepselor accesorii este obligatorie față de dispoziția imperativă din art. 65 alin. (1) din C. pen. (pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d)-o, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară). Deși este evidentă scăparea legiuitorului din perspectiva faptului că nu se precizează nimic în legătură cu executarea acestora în caz de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, pe de-o parte nu se poate face abstracție de textul anterior evocat, iar pe de altă parte este mai mult decât evident că acestea vor fi executate doar în caz de anulare sau de revocare a suspendării executării sub supraveghere; altfel, în caz de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de exemplu, s-ar ajunge la situația absurdă în care, o persoană privată de libertate nu ar avea nicio restricție să fie aleasă în autoritățile publice, în schimb ce, ulterior, după executarea pedepsei principale, ar avea o asemenea interdicție.

Împotriva Sentinței penale nr. 190/27.02.2020 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, au declarat apel, în termen legal, inculpații A. și G., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 31.03.2019, sub nr. x/2020.

Unul dintre motivele formulate de apelantul inculpat A. a fost acela că a formulat un denunț care s-a concretizat, așa cum reiese din adresa primită de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a solicitat (în subsidiar) să se facă aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, respectiv să fie aplicată o pedeapsă între limitele reduse cu jumătate, cu aplicarea art. 91 din C. pen., privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

În cursul judecării cauzei în apel la dosar a fost atașat un răspuns din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul București privind stadiul cercetărilor într-un dosar în care a fost formulat denunț de către inculpatul A.

Instanța de apel a reținut că este întemeiat apelul inculpatului pe aspecte care țin de individualizarea judiciară a pedepselor aplicate.

Astfel, în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunile de luare de mită care îi sunt reținute în sarcină, instanța de apel a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, criterii prevăzute de dispozițiile art. 74 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul A., instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 în raport de răspunsul primit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Astfel, prin adresa nr. x/2020 din data de 07.09.2020, s-a comunicat că în baza denunțului făcut de numiții A. și H. la data de 12.06.2020 se efectuează cercetări față de I., iar prin Ordonanța nr. x/P/2020 din data de 10.08.2020 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Potrivit textului menționat, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care a săvârșit o infracțiune gravă beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, reprezintă, conform expunerii de motive la acest act normativ, un instrument eficient pentru combaterea infracțiunilor grave, prin determinarea persoanelor care dețin informații decisive cu privire la săvârșirea unor astfel de infracțiuni să furnizeze aceste informații organelor judiciare. Instituția reglementată de norma legală are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

Prin urmare, din perspectiva exigențelor relative la persoana beneficiarului, cauza de atenuare analizată poate fi invocată de către persoana care are, cumulativ, atât calitatea de martor, furnizor al unor informații și date cu caracter determinant în soluționarea cauzelor privind infracțiuni grave, în înțelesul dat acestei din urmă noțiuni de art. 2 lit. h) din lege, cât și calitatea de persoană care, la rândul său, a săvârșit o infracțiune.

Cerințele ce țin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei presupun, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracțiune, a unui denunț împotriva altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave și, pe de altă parte, facilitarea, de către același martor denunțător, a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate. Ambele cerințe au caracter cumulativ, simplul denunț formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunțate și tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În cauză, în raport de datele comunicate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, instanța de apel a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 în ceea ce îl privește pe inculpatul A..

În raport de aceste dispoziții, limitele de pedeapsă în care se realizează individualizarea judiciară sunt cuprinse în cazul inculpatului A. între 2 ani și 6 ani și 8 luni închisoare.

Astfel, instanța a avut în vedere gravitatea ridicată a faptelor comise, cea de a doua fiind în formă continuată - cu două acte materiale în conținut, intervalul mare în care inculpatul a acționat cu încălcarea flagrantă a normelor penale și cu nesocotirea obligațiilor pe care și le-a asumat prin funcția deținută și aducând grave prejudicii de imagine Poliției Române. Totodată, raportat la modul în care a acționat, în special la discuțiile cu martorul denunțător, comportamentul acestuia pare a fi mai degrabă specific unui membru al lumii interlope și nu al unei persoane însărcinate cu descoperirea și cercetarea faptelor prevăzute de lege.

Referitor la persoana inculpatului, instanța de apel a reținut și datele cu caracter medical care rezultă din înscrisurile depuse de acesta la dosar.

Reținând și aceste aspecte alături de cele punctate de instanța de fond, instanța de apel a redus pedeapsa stabilită pentru infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare și pedeapsa stabilită pentru infracțiunea luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare. În cuantumul astfel indicat pentru fiecare infracțiune, instanța de apel a apreciat că pedepsele vor conduce la atingerea scopului prevăzut de lege, în special la îndreptarea inculpatului.

În raport de considerentele menționate anterior, prin Decizia penală nr. 978/A din data de 07 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 190 din data de 27.02.2020 a Tribunalului București, secția I a Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a fost desființată în parte sentința penală apelată și rejudecând, a fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 6 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente de 4 ani închisoare, 5 ani închisoare și sporul de 1 an și 4 luni închisoare.

S-a reținut incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 în privința infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. și, în consecință:

A fost redusă pedeapsa stabilită pentru infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare.

A fost redusă pedeapsa stabilită pentru infracțiunea luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Au fost menținute pedepsele complementare și accesorii.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului A. sunt concurente și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., inculpatul va executa pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, ce urmează a fi executată după executarea pedepsei închisorii conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) și (5) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen.

Au fost menținute dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

Împotriva Deciziei penale nr. 978/A din data de 07 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, a declarat recurs în casație inculpatul A..

În motivarea recursului în casație, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul a susținut că i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cu încălcarea principiului non reformatio in pejus.

Recurentul a arătat că reținerea în calea de atac a incidenței unor cauze de reducere a pedepsei conduce la o diminuare proporțională a sancțiunii aplicate, întrucât numai astfel pot fi respectate limitele rezultate din aplicarea principiului non reformatio in pejus și menținută, sub aspectul proporționalității, modalitatea de individualizare stabilită de prima instanță, care nu poate fi agravată.

În acest context, s-a arătat faptul că, în calea de atac a apelului, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, în condițiile în care parchetul nu a formulat apel. Cu toate acestea, instanța de apel a redus în mod corect pedeapsa stabilită pentru infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 de la 4 ani închisoare la 2 ani închisoare, însă pedeapsa pentru infracțiunea de luare de mită în forma continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) a redus-o de la 5 ani închisoare la doar 3 ani închisoare, corect fiind ca aceasta să fi fost redusă la 2 ani și 6 luni închisoare.

Prin urmare, în raport de faptul că Ministerul Public nu a declarat apel și față de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, care prevăd reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsa în cazul formulării unui denunț, situația inculpatului A. a fost agravată în propria cale de atac, fiind încălcat principiul non reformatio in pejus, întrucât nu a fost redusă la jumătate pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea luare de mită în forma continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale).

În condițiile în care Ministerul Public nu a declarat apel, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pedeapsa maximă ce putea fi stabilită pentru infracțiunea de luare de mită în forma continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) era de 2 ani și 6 luni închisoare, rezultată din reducerea pedepsei de 5 ani închisoare (stabilită de instanța de fond), proporțional cu reducerea maximului special.

Având în vedere că Ministerul Public nu a declarat apel, pedeapsa stabilită de prima instanța s-a transformat în maximul de pedeapsă ce putea fi avut în vedere de instanța de apel, fără reținerea art. 19 din Legea nr. 682/2002, iar dacă instanța de apel a reținut aceasta cauză de reducere a pedepsei, trebuia să reducă la jumătate maximul de pedeapsă respectiv 5 ani, astfel încât reducerea acestuia trebuia să se facă la 2 ani și 6 luni (s-a invocat cu titlu de jurisprudență Decizia nr. 79/RC/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, publicată în Buletinul Casației nr. 1/2020, prin care a fost admis recursul în casație pentru nerespectarea principiului non reformatio in pejus, pentru exact aceleași argumente).

Apărarea a susținut că nu este o chestiune de apreciere referitoare la individualizarea pedepsei, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. și nu cele ale art. 448 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen., astfel că a solicitat admiterea recursului în casație, casarea, în parte, a deciziei recurate, iar în rejudecare, să se procedeze la descontopirea pedepselor aplicate în pedepsele componente, să fie repuse în individualitatea lor și să fie redusă pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) de la 5 ani la 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 din C. pen., apărarea a solicitat să se dispună contopirea pedepselor de 2 ani închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare la care se adaugă sporul legal de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 8 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare.

În final, s-a solicitat anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. și emiterea unor noi forme de executare potrivit celor solicitate.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 18 mai 2021, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434 - 437 din C. proc. pen.

Instanța a reținut că hotărârea recurată face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către condamnatul A. în termenul legal, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.. De asemenea, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., cuprinzând numele și prenumele părții care exercită calea de atac extraordinară, domiciliul, precum și semnătura părții care a exercitat calea de atac (prin avocat). S-a constatat că este îndeplinită și condiția de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei.

În dispozițiile legale menționate pot fi încadrate erorile care se produc în legătură cu stabilirea și aplicarea cuantumului pedepsei cu ignorarea limitei minime sau maxime deduse din incidența tuturor cauzelor sau stărilor de reducere sau agravare a pedepsei ori din limitele pe care principiul non reformatio in pejus le generează (Decizia nr. 32/RC din 23 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; Decizia nr. 144/RC din 27 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; Decizia nr. 203/RC din 17 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; Decizia nr. 218/RC din 23 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; Decizia nr. 390/RC din 26 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; Decizia nr. 142/RC din 25 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; Decizia nr. 459/RC din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

S-a constatat că aspectele invocate de recurent privesc neagravarea situației în propriul apel, pedeapsa fiind aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform susținerilor recurentului, Ministerul Public nu a declarat apel, însă instanța de apel, făcând aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, care prevăd reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsa în cazul formulării unui denunț, a agravat situația inculpatului A., fiind încălcat principiul non reformatio in pejus, întrucât nu a fost redusă la jumătate pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea luare de mită în forma continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale).

Instanța a constatat că argumentele recurentului privind cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu vizează o reindividualizare a pedepsei, ci aspecte de legalitate a acesteia ca urmare a reținerii incidenței dispozițiilor de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

Examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 din C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în majoritate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul în casație este fondat.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", prevăzută de cazul de casare invocat în prezenta cale de atac, nu vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică și cauzele sau stările de agravare și atenuare reținute prin hotărârea definitivă, ci, în căile de atac, impune o verificare și prin raportare la principiile ce au influență asupra tratamentului sancționator, cum este non reformatio in pejus (în același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 144/RC/2015, Decizia nr. 390/RC/2015, Decizia nr. 98/RC/2018, Decizia nr. 333/RC/2018, Decizia nr. 150/RC/2019).

Acest principiu, consacrat legislativ de prevederile art. 418 din C. proc. pen., statuează că instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.

Ca atare, limitele pedepsei sunt influențate și de regulile care guvernează judecata în căile de atac, astfel că, o pedeapsă aplicată de instanța de fond egală cu minimul special, devine, în apelul inculpatului (în situația în care nu există un apel declarat în defavoarea acestuia), maximul ce nu poate fi depășit conform legii. Tot astfel, reținerea în calea de atac a incidenței unor cauze de reducere a pedepsei, conduce la o diminuare proporțională a sancțiunii aplicate, întrucât numai astfel pot fi respectate limitele rezultate din aplicarea principiului non reformatio in pejus, și menținută, sub aspectul proporționalității, modalitatea de individualizare stabilită de prima instanță și care nu poate fi agravată.

Analizând regimul sancționator al infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul A., se constată că infracțiunea de luarea de mită, prevăzută de 289 alin. (1) din C. pen. este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani. Conform dispozițiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau art. 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime. Drept urmare, limitele de pedeapsă, majorate cu o treime, erau cuprinse între 4 ani - 13 ani și 4 luni închisoare.

Prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale).

Instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ceea ce conducea la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă și a redus de la 5 ani la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte reține că, în cauză, parchetul nu a declarat apel. În aceste circumstanțe, urmare a reținerii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte constată că pedeapsă maximă ce putea fi stabilită inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) din C. pen. era de 2 ani și 6 luni închisoare, rezultată din reducerea pedepsei de 5 ani închisoare (stabilită de instanța de fond) proporțional cu reducerea maximului special. Aceasta, întrucât, incidența dispozițiilor art. 418 din C. proc. pen. (în condițiile în care parchetul nu a declarat apel) a transformat pedeapsă stabilită de prima instanță în maximul de pedeapsă ce putea fi avut în vedere de instanța de apel (evident, fără reținerea art. 19 din Legea nr. 682/2002).

Nelegalitatea hotărârii, cu privire la stabilirea pedepsei de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) din C. pen., în alte limite decât cele prevăzute de lege, poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanța supremă, deoarece nu implică o chestiune de apreciere referitoare la individualizarea pedepsei, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. și nu cele ale art. 448 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen.

Drept urmare, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) ultima teză din C. proc. pen., în majoritate, Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 978/A din data de 07 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, va casa, în parte, decizia recurată, numai cu privire la recurentul inculpat A., și rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen. aplicate inculpatului, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

- pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale).

Va reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pedeapsa pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale).

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) din C. pen., va contopi pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 1/3 din totalul celeilalte pedepse, respectiv 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni, 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Va dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinței penale nr. 190 din 27 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 978/A din data de 07 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019 și va dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

ÎN MAJORITATE:

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 978/A din data de 07 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

Casează, în parte, decizia recurată, numai cu privire la recurentul inculpat A., și rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen. aplicate inculpatului, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

- pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale).

Reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pedeapsa pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale).

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) din C. pen., contopește pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celeilalte pedepse, respectiv 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni, 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinței penale nr. 190 din 27 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 978/A din data de 07 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019 și dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 iunie 2021.

OPINIE SEPARATĂ

În opinie separată, consider că, în speță, se impunea respingerea, ca nefondat, a recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 978/A din 07 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, considerentele avute în vedere în acest sens fiind următoarele:

Reglementând scopul recursului în casație, art. 433 C. proc. pen. stabilește că, în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție examinează, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dispoziție ce își găsește corespondent și în textul art. 447 C. proc. pen., care, instituind obligația instanței de a se pronunța asupra tuturor cazurilor de recurs invocate prin cerere de procuror sau de părți, prevede că verificările efectuate pe această cale trebuie să vizeze exclusiv legalitatea deciziilor criticate.

Așadar, în concepția legiuitorului, recursul în casație reprezintă o cale extraordinară de atac, de anulare, prin intermediul căreia sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise normelor procesual penale care le reglementează în mod limitativ.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin restrângerea sferei controlului judiciar exercitat în recursul în casație doar asupra unor chestiuni ce privesc aspecte de drept, s-a avut în vedere asigurarea unui echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat, precum și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ instituite de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără ca, în această cale extraordinară de atac, să poată fi invocate și, implicit, analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai acelea pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocate de recurentul inculpat A., hotărârile sunt supuse casării când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", motivul de recurs fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a acesteia. Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond și/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Față de considerațiile mai sus expuse, apreciez că aspectul invocat de recurentul inculpat cu referire la greșita cuantificare, în apel, a pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) C. pen., fără a se proceda, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, la reducerea proporțională a cuantumului sancțiunii penale stabilite de instanța de fond și încălcându-se, astfel, principiul non reformatio in peius, nu poate forma obiectul cenzurii Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât, așa cum s-a arătat anterior, în această cale extraordinară de atac nu pot fi remediate orice încălcări ale prevederilor legale, ci doar acelea pe care legiuitorul le-a considerat relevante, în limita cazurilor de casare expres reglementate de norma procesual penală.

Astfel, în condițiile în care dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ce reglementează cazul de recurs în casație invocat de inculpat, sunt de strictă interpretare, permițând, practic, doar o verificare a cuantumului pedepselor efectiv aplicate de organul judiciar în raport cu limitele stabilite de textele legale (ținându-se, însă, seama de încadrarea juridică dată faptei și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond și/sau apel), prin prisma acestora nu se poate realiza o examinare a tuturor aspectelor de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra modului de cuantificare a sancțiunii penale, sens în care s-a pronunțat și instanța supremă în jurisprudența sa anterioară (spre exemplu, Deciziile nr. 337/RC din 25 noiembrie 2014, nr. 104/RC din 31 martie 2016, nr. 361/RC din 27 septembrie 2017, nr. 222/RC din 20 iunie 2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, publicate pe www.x.ro). Or, în speță, susținând încălcarea principiului non reformatio in pejus, recurentul nu critică, de fapt, stabilirea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci o altă chestiune de nelegalitate, care, însă, nu se încadrează în cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Chiar în ipoteza în care s-ar considera că aplicarea, în calea ordinară de atac, a pedepsei cu nesocotirea prevederilor art. 418 C. proc. pen. se circumscrie formal motivului de recurs menționat, apreciez că aspectul de critică invocat de inculpat este neîntemeiat, cuantumul sancțiunii penale stabilit de curtea de apel - ca urmare a reținerii incidenței dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 - pentru infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) C. pen., respectând pe deplin algoritmul de calcul aplicat de prima instanță și, implicit, exigențele impuse de principiul non reformatio in pejus.

Astfel, potrivit normei de incriminare, infracțiunea de luare de mită, reglementată de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, pentru care recurentul a fost condamnat atât de instanța de fond, cât și de cea de control judiciar, se pedepsește cu închisoare de la 4 ani la 13 ani și 4 luni.

Pentru comiterea de către inculpat a acestei infracțiuni în forma continuată prevăzută de art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), Tribunalul București a stabilit o pedeapsă principală de 5 ani închisoare. În apel, constatând incidența cauzei legale speciale de atenuare a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanța a redus cuantumul sancțiunii penale la 3 ani închisoare.

Potrivit textului de lege menționat, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Ca atare, chiar dacă aplicabilitatea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 este constatată în calea de atac a apelului declarat exclusiv de inculpat, reținerea acestora are ca efect reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare a faptei pentru care cel din urmă a fost condamnat și nicidecum înjumătățirea cuantumului sancțiunii penale stabilite de judecătorul fondului (așa cum a susținut recurentul în prezenta cauză), instanța de control judiciar urmând să valorifice în procesul de individualizare a pedepsei, pentru a respecta principiul neagravării situației în propria cale de atac, același procedeu de calcul aplicat și de prima instanță.

În speță, așa cum s-a arătat, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului A., pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă cu închisoarea (de 5 ani) ce depășea cu 1 an minimul special prevăzut de lege (de 4 ani), algoritm ce a fost respect