ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra excepției inadmisibilității apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 257/A din data de 12 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu întrebarea "dacă este constituțional să fie condamnat de trei ori pentru aceeași faptă", formulată de contestatorul A..

S-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 155/A din 19 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a constatat că, prin decizia nr. 155/A din 19 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca inadmisibilă calea de atac declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1348 din 16 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestație în anulare contestatorul A., solicitând în esență, admiterea contestației în anulare, desființarea încheierii atacate, având în vedere că nu a beneficiat de asistență juridică în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Bacău.

Preliminar, Înalta Curte a amintit că în conformitate cu dispozițiile art. 475 din C. proc. civ. pen..: "dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Înalta Curte a reamintit că contestația în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare.

Aplicând aceste considerații teoretice, Înalta Curte a constatat că nu este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 475 C. proc. civ. pen.. conform căreia instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, motiv pentru care nu a mai analizat și celelalte două condiții, respectiv soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării și chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare, având în vedere că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor trei cerințe anterior menționate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 476 alin. (1) C. proc. civ. pen.., a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu întrebarea "dacă este constituțional să fie condamnat de trei ori pentru aceeași faptă", formulată de contestatorul A..

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul A., raportat la datele cauzei și criticile formulate, Înalta Curte a constatat că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării motivelor invocate de contestatorul A., Înalta Curte a notat limitele și specificul căii de atac a contestației în anulare, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 426-432 C. proc. civ. pen.., norme care statuează că contestația în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură (error in procedendo).

Astfel, în esență, s-a constatat că instanța care procedează la judecarea contestației în anulare verifică îndeplinirea următoarelor condiții: dacă cererea se referă la o hotărâre penală definitivă supusă contestației în anulare; dacă cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege; dacă se întemeiază pe un caz din cele prevăzute în art. 426 C. proc. civ. pen.., dacă sunt dovezile necesare sau sunt invocate dovezile care confirmă cazul de contestație în anulare.

Din interpretarea textelor de lege anterior invocate a rezultat că această cale extraordinară de atac a contestației în anulare este inadmisibilă dacă este formulată împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, fiind fără cale de atac sau supusă contestației; or, în speță, s-a constatat că contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 155/A din 19 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte prin care a fost respinsă ca inadmisibilă calea de atac formulată de contestator împotriva deciziei penale nr. 1348/16.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău; decizia nr. 155/A din 19 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte este definitivă, nefiind supusă vreunei căi de atac.

De asemenea, Înalta Curte a apreciat că motivul invocat de contestator, în sensul că i s-a încălcat dreptul la apărare în fața instanței de apel, întrucât nu a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu, nu poate fi primit de instanța de judecată, având în vedere că potrivit încheierii de amânare a pronunțării din data de 21.11.2017 în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Bacău, inculpatul a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu, respectiv avocat B. care a formulat concluzii ample cu privire la apelul declarat, solicitând admiterea acestuia și achitarea inculpatului.

În acest context argumentativ, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. pen.. "când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii".

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat apel contestatorul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 octombrie 2018.

Examinând excepția inadmisibilității apelului declarat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. civ. pen.. sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Conform art. 370 alin. (1) C. proc. civ. pen.. hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza se numește sentință. Instanța se pronunță prin sentință și în alte situații prevăzute de lege.

Art. 2 al aceluiași text de lege prevede că hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului în casație și recursului în interesul legii se numește decizie. Instanța se pronunță prin decizie și în alte situații prevăzute de lege.

În raport de aceste considerații teoretice, competența de soluționare a contestației în anulare aparține instanței de apel, iar decizia pronunțată de această instanță este definitivă.

Sub acest aspect, se constată că prin decizia penală nr. 155/A din 19 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018 s-a respins, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348 din 16 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 191 din 18.05.2017 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2016 prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa principală de executat de 13 ani și 10 luni închisoare, cu executare efectivă.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, s-a pronunțat asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare, iar potrivit art. 432 alin. (4) teza finală, iar decizia pronunțată de instanța de apel este definitivă.

Deopotrivă, se notează că, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. civ. pen.. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, cu respectarea principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

C. proc. civ. pen.. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. pen.., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 257/A din data de 12 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen.., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. civ. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 257/A din data de 12 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2018.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 decembrie 2018.