ÎCCJ, decizie (scj.ro #86905)

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Înșelăciune. Infracțiune continuată. Circumstanțe atenuante

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea generală. Legea penală și limitele ei de aplicare. Aplicarea legii penale

Indice alfabetic:

Drept penal

-

aplicarea legii penale mai favorabile1074

-

înșelăciune

-

infracțiune continuată

-

circumstanțe atenuante

C. pen.,

art. 5, art. 35 alin. (1), art. 244 alin. (1)

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1074 din 26 martie 2014

I. Prin sentința penală nr. 157 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Vaslui, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A.I. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

Pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, în condițiile art. 71 C. pen. anterior.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă societatea B. S-a constatat că prejudiciul cauzat de inculpatul A.I. prin infracțiunea de înșelăciune este de 59.000 euro.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul A.I. să-i achite părții civile societatea B. suma de 59.000 euro cu titlu de despăgubiri civile, urmând ca restul pretențiilor civile formulate de partea civilă, inclusiv acordarea penalității de 1% pentru fiecare zi de întârziere prevăzută în convenție, să fie valorificate potrivit dispozițiilor legii civile.

S-a constatat că suma de 59.000 euro, ce reprezintă prejudiciul cauzat de inculpat prin infracțiunea ce face obiectul cauzei, este inclusă în suma înscrisă în angajamentul de plată dat de inculpat și autentificat la 30 ianuarie 2007 și care constituie titlu executoriu.

Prin decizia nr. 54 din 17 martie 2011 a Curții de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatul A.I. și de partea civilă societatea B. împotriva sentinței penale nr. 157 din 14 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Vaslui, care a fost menținută.

Prin decizia nr. 3723 din 21 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au admis recursurile declarate de partea civilă societatea B. și de inculpatul A.I. împotriva deciziei nr. 54 din 17 martie 2011 a Curții de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, s-a casat decizia penală atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Iași.

Trimis spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași, la data de 18 iunie 2012.

Prin decizia nr. 48 din 28 martie 2013, Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul A.I. împotriva sentinței penale nr. 157 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Vaslui, hotărâre pe care a desființat-o integral.

Rejudecând cauza, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpatul A.I. pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza dispozițiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen. anterior, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată în procesul penal de către partea civilă societatea B.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă împotriva aceleiași sentințe.

II. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și partea civilă societatea B. - prin reprezentant R.S.

Analizând recursurile declarate, atât potrivit susținerilor orale ale reprezentantului Ministerului Public, ale părții civile, cât și celor ale apărătorului inculpatului A.I., în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul Ministerului Public este fondat și urmează a fi admis, iar recursul părții civile este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii:

Așa cum s-a statuat constant în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, examinarea unei cauze în recurs, în temeiul acestui caz de casare, nu poate conduce la reformarea situației de fapt reținută de către prima instanță de control judiciar - curtea de apel, însă instanța de recurs poate verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără ca prin aceasta să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt.

Din această perspectivă, recursul Ministerului Public este fondat, deoarece, deși curtea de apel a reținut o corectă stare de fapt, aceasta a considerat că faptele inculpatului A.I. nu realizează elementele constitutive ale infracțiunii continuate de înșelăciune.

Astfel, numitul R.S. este cetățean străin și reprezentantul societății B., care are ca principală activitate cultivarea legumelor, a specialităților horticole și a produselor de seră.

Având în vedere specialitatea în care lucrează R.S., acesta s-a hotărât să cumpere terenuri agricole în România și a luat legătura cu Ș.I., agent imobiliar al societății S.

La data de 17 octombrie 2006, între societatea B., reprezentată de R.S. și societatea S., reprezentată de Ș.I. s-a încheiat contractul de reprezentare pentru cumpărarea unor bunuri imobile, contract ce poartă nr. 2 având ca obiect servicii de intermediere a unor tranzacții imobiliare privind achiziționarea a 350 ha teren agricol în extravilanul comunei R.

Inculpatul A.I. are o moară în comuna R. și, din discuțiile cu diferiți cetățeni, a aflat că sunt persoane doritoare să-și vândă terenurile.

La data de 18 octombrie 2006, R.S. și Ș.I. au mers în comuna R., unde s-au întâlnit cu inculpatul A.I. Acesta i-a prezentat lui R.S. o hartă a unor suprafețe de teren luată de la primărie, iar apoi au mers pentru a vedea efectiv terenul. R.S. a luat probe de sol și a fost de acord să cumpere teren în acea zonă. În aceeași zi, între societatea B., reprezentată de R.S. și inculpatul A.I. s-a încheiat contractul de prestări servicii, prin care inculpatul a fost mandatat să cumpere în numele părții vătămate terenuri agricole în localitatea R. în suprafață de 350 ha. În aceeași zi, R.S. i-a dat inculpatului 32.000 euro pentru achiziționarea a 50 ha teren urmând ca, ulterior, să-i mai dea bani pentru alte 50 ha.

Potrivit contractului, inculpatul A.I. urma să identifice terenurile agricole pe raza localității R., să verifice dacă acele terenuri nu erau indisponibilizate sau grevate de sarcini, scoase din circuitul civil.

În vederea achiziționării terenurile identificate și convenite de comun acord să fie cumpărate, mandantul urma să acorde mandatarului avansuri bănești ce urmau a fi justificate de către mandatar prin documente justificative. În schimbul încheierii actelor juridice menționate, mandantul urma să achite mandatarului un comision stabilit între părți pentru fiecare tranzacție finalizată.

Inculpatul A.I. a început să caute terenuri pentru a le cumpăra. A pus un anunț la primărie, prin care își exprima intenția de a cumpăra teren agricol pe raza comunei R.

Ca urmare a acestui anunț, a fost contactat de mai mulți proprietari care i-au făcut procuri pentru a vinde în numele lor terenurile către societatea B. A reușit să achiziționeze cu acte autentice suprafața de 23,63 ha teren.

La sfârșitul lunii octombrie, R.S. a fost sunat de inculpatul A.I. care i-a spus că a întocmit formalitățile pentru 50 ha teren.

Partea vătămată R.S. i-a cerut acte doveditoare, iar inculpatul i-a trimis prin fax procurile date de proprietari. Partea vătămată a constatat că suprafața de teren nu este de 50 ha și i-a solicitat să-i trimită toate procurile, moment în care inculpatul A.I. i-a spus că i s-a stricat faxul.

Fiind convinsă că inculpatul a cumpărat 50 ha teren, partea vătămată i-a mai trimis, în data de 10 noiembrie 2006, încă 32.000 euro, pentru achiziționarea a încă 50 ha teren și a plătit, totodată, și comisionul către Ș.I., conform înțelegerilor dintre părți.

În luna decembrie 2006, partea vătămată a venit în România să semneze actele autentice pentru cele 100 ha teren despre care știa că sunt cumpărate.

Partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul și a constatat că acesta are acte autentice doar pentru suprafața de 23,63 ha teren. L-a întrebat unde sunt actele pentru restul suprafeței, moment în care inculpatul i-a prezentat copii de pe mai multe titluri de proprietate, xerocopiate doar pe față, unde este trecută suprafața totală a terenurilor, pe verso fiind locația exactă a parcelelor, care nu coincidea în totalitate cu cea stabilită conform înțelegerii, afirmând că actele sunt la notar, iar în două săptămâni pot fi semnate actele autentice.

Partea vătămată a adunat suprafețele de teren de pe titlurile de proprietate prezentate de inculpat și a constatat că sunt în total 90 ha. La notar, partea vătămată a semnat actele pentru suprafața de 23,63 ha teren.

Tot atunci, inculpatul A.I. a întrebat partea vătămată dacă nu dorește să cumpere teren într-o zonă alăturată celei convenite inițial. Au mers împreună și au văzut terenul, iar partea vătămată R.S. a fost de acord să cumpere.

Au încheiat contractul din 8 decembrie 2006, prin care A.I. se obliga să cumpere părții vătămate teren agricol pe raza comunei R. (200 ha), în punctele I. 2 și I. 3, stabilind un preț de 600 euro/ha. Pentru achiziționarea acestor terenuri, partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 7.000 euro (din care 5.800 euro în bani și 1.200 euro reprezintă contravaloarea unui calculator).

Tot în cursul lunii decembrie 2006, inculpatul A.I. l-a sunat pe R.S. și i-a spus că există posibilitatea de a cumpăra mai mult teren. Partea vătămată i-a trimis 20.000 euro în data de 20 decembrie 2006.

La sfârșitul lunii ianuarie 2007, partea vătămată l-a sunat pe inculpat pentru a-l întreba care este situația cu terenurile, întrucât avea câteva zile libere și dorea să vină în România. Inculpatul nu a răspuns Ia telefon, iar partea vătămată a început să se îngrijoreze. Atunci a primit un e-mail de la fiul inculpatului, în care era anunțat că tatăl său cheltuise banii pe care i-a trimis partea vătămată și că, dacă vrea să mai cumpere un teren, să mai trimită bani.

În vederea recuperării prejudiciului, partea vătămată i-a solicitat să facă un angajament de plată la notariat, autentificat la 30 ianuarie 2007, angajament de plată care a fost pus în executare, însă prejudiciul nu a fost recuperat.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, din cele reținute ca situație de fapt de către curtea de apel, rezultă că inculpatul A.I. a indus în eroare partea civilă prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase. Aceste împrejurări sunt mai mult decât evidente și corect reținute în decizia primei instanțe de control judiciar, astfel: primirea de către inculpat a sumei de 32.000 euro pentru achiziționarea a 50 ha teren; achiziționarea unei suprafețe de 23,63 ha teren, dar comunicarea către partea civilă a încheierii actelor pentru suprafața de 50 ha teren, „defectarea faxului” la momentul transmiterii „actelor doveditoare” pentru achiziția celor 50 ha teren urmată de comunicarea existenței posibilităților pentru achiziționarea a încă 50 ha teren, pentru care inculpatul mai primește 32.000 euro; prezentarea de înscrisuri cu aparență de realitate (copii parțiale ale unor titlurilor de proprietate); prezentarea unor suprafețe de teren agricol ce puteau fi cumpărate de partea civilă și primirea sumei de 7.000 euro, pentru ca în final să fie prezentată posibilitatea de achiziționare a unei importante suprafețe de teren pentru care mai primește 20.000 euro.

Amăgirea părții civile s-a realizat prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase apte să realizeze inducerea în eroare a părții civile, toate acestea fiind efectuate pentru obținerea unor foloase materiale injuste, cu consecința prejudicierii părții civile, așa încât faptele inculpatul A.I. constituie infracțiunea de înșelăciune.

Sub aspectul laturii civile, întrucât vinovăția inculpatului este dovedită, se constată că prejudiciul cauzat de inculpatul A.I. prin infracțiunea de înșelăciune este de 59.000 euro, cum în mod corect a reținut instanța de fond, ale cărei dispoziții rămân menținute ca urmare a desființări deciziei recurate, în sensul obligării inculpatul A.I. să-i achite părții civile societatea B. suma de 59.000 euro cu titlu de despăgubiri civile, cuantum ce este inclus în suma înscrisă în angajamentul de plată dat de inculpat și autentificat la 30 ianuarie 2007 și care constituie titlu executoriu.

Recursul părții civile va fi respins, deoarece tinde a reforma starea de fapt reținută de către instanța de control judiciar.

Sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, odată cu admiterea recursului Ministerului Public, în raport cu starea de fapt reținută de către curtea de apel, se va face și aplicarea art. 5 C. pen.

Așadar, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În speță, de la data pronunțării deciziei din apel, 28 martie 2013 și până la data soluționării recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează înșelăciunea, a fost abrogat Codul penal anterior și a intrat în vigoare un alt Cod penal.

În aceste condiții, în examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de intimatul inculpat A.I., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să analizeze:

● Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat (în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică);

●  Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului (în examinarea acestui criteriu, se va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei).

Influența modificărilor legislative cu privire la elementele  constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat:

Art. 215 C. pen. anterior - Înșelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de Ia 6 luni la 12 ani.

(2) …

(3) Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.

(4) …

(5) Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 244 C. pen. - Înșelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

În ceea ce îl privește pe inculpatul A.I., acuzația acestuia a constat în aceea că începând cu data de 6 noiembrie 2006 a indus în eroare partea civilă și a menținut-o în această stare pentru executarea în continuare a contractului până în data de 30 ianuarie 2007, cauzându-i un prejudiciu de 59.000 euro, scopul fiind obținerea pentru sine a unui folos material.

Legea nouă, care prevede o pedeapsă ale cărei limite sunt mai mici și care nu mai incriminează distinct forma de înșelăciune în convenții, este mai favorabilă.

Este de subliniat faptul că abrogarea unora din textele de lege care au stat la baza acuzațiilor formulate în cauză (alin. 3 al art. 215 C. pen. anterior) nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor, întrucât dezincriminarea operează

in rem

, înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiție care dădea faptei în legea veche un caracter calificat, de înșelăciune în convenții, însă cu trimitere expresă la forma de bază (alin. 1 al art. 215 C. pen. anterior), care este și în prezent incriminată (art. 244 alin. 1 C. pen.). Ca urmare, se va reține varianta tip a infracțiunii de înșelăciune.

Caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei:

Legea nouă, care nu mai incriminează înșelăciunea în convenții, prevede limite de pedeapsă cu închisoarea, respectiv de la 6 luni la 3 ani închisoare.

Legea veche, mai aspră, prevedea, pe lângă caracterul calificat, și creșterea limitelor de pedeapsă între 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, atunci când fapta avea consecințe deosebit de grave, cum este cazul de față.

Sub vechea incriminare, mai aspră, prima instanța a aplicat o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, la individualizarea căreia a avut în vedere, printre altele, conduita bună avută înainte de săvârșirea faptei și a reținut în favoarea inculpatului circumstanța judiciară atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, situație față de care pedeapsa aplicată s-a situat sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă.

Această circumstanță judiciară atenuantă nu mai poate fi reținută sub actuala reglementare, întrucât nu mai este prevăzută de lege, dar chiar și așa legea nouă este mai favorabilă, deoarece prevede un minim special mai mic decât minimul Ia care se putea ajunge ca urmare a reținerii circumstanțelor judiciare atenuante de sub vechea reglementare.

Cu privire la reținerea formei de săvârșire a faptei, în forma continuată prevăzută în art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, se observă că legea nouă este mai favorabilă, deoarece există o identitate a subiectului pasiv împotriva căruia s-au exercitat actele materiale de înșelăciune ale inculpatului, iar conform art. 35 alin. (1) C. pen. tratamentul sancționator ce ar fi putut fi aplicat potrivit legii anterioare (art. 41 alin. 2, art. 42, art. 34 C. pen. anterior - spor facultativ de până la 5 ani) este mai aspru decât cel al legii penale în vigoare (art. 35 alin. 1, art. 36 C. pen. - majorare facultativă cu cel mult 3 ani).

Dată fiind împrejurarea că la individualizarea pedepsei instanța de fond s-a orientat sub minimul special prevăzut de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, va proceda la individualizarea pedepsei către minimul special prevăzut de legea stabilită ca fiind mai favorabilă, deoarece individualizarea pedepsei nu mai poate fi reapreciată de către instanța de recurs, care are obligația de a efectua o transpunere proporțională a pedepsei stabilite pe legea anterioară în intervalul de pedeapsă prevăzut de legea nouă, mai favorabilă.

De asemenea, nici cu privire la modalitatea de executare nu poate interveni o reevaluare din perspectiva unei noi individualizări în recurs, astfel încât modalitatea de executare cu privare de libertate este intrată în puterea lucrului judecat și nu poate face obiectul unei reevaluări cu reținerea incidenței textelor referitoare la suspendarea executării pedepsei în cele două variante, respectiv nu pot fi incidente art. 81 sau art. 86

1

C. pen. anterior.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Cum legea nouă este mai favorabilă, se observă că, potrivit art. 244 alin. (1) C. pen., fapta de înșelăciune nu prevede aplicarea de pedepse complementare și, ca urmare, pedepsele accesorii sunt excluse de la aplicare.

Așadar, legea nouă este mai favorabilă și va retroactiva, urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei nr. 48 din 28 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, a casat în totalitate decizia atacată și în parte sentința penală nr. 157 din 14 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Vaslui, numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și, rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a schimbat încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.I. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

A respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă societatea B. - prin reprezentant R.S. împotriva deciziei nr. 48 din 28 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori.